Prin sentinţa civilă nr. 9872 din 22.09.2010 pronunţata de Judecătoria Ploieşti in dosarul nr. 7459/281/2009, instanţa a respins acţiunea formulată de reclamanta R. I. în contradictoriu cu pârâtul MUNICIPIUL PLOIEŞTI – PRIN PRIMAR, având ca obiect partaj judiciar ca neîntemeiată si a luat act că pârâtul solicita cheltuieli de judecată; reţinând următoarele:
La data de 22.09.1997 s-a încheiat între SC Conti SA, în calitate de vânzător, şi MI, în calitate de cumpărător, contractul de vânzare-cumpărare nr. 1298-N prin care cumpărătorul a dobândit un apartament situat în Ploieşti, str. Paris, nr. 2 format din 4 camere de locuit în proprietate exclusivă cu: baie, bucătărie 2, cameră, culoar 2, casa scării, terasă neacoperită 2, boxă, şi în indiviziune: camera Serviciu, acces cameră serviciu, acces boxă, WC, culoar comun, în cotă de 50,74% conform planului anexat la contract.
Instanţa a reţinut ca moştenitorii defunctului sunt reclamantele RI, în calitate de fiică şi MO, în calitate de soţie supravieţuitoare, decedata la data de 21.03.2009, având unic moştenitor pe reclamanta R I.
Din adresa nr.896/06.07.2009 emisă de Primăria Municipiului Ploieşti Direcţia Evidenţă şi Valorificare Patrimoniu – Compartimentul Evidenţă şi Administrare Fond Locativ a reieşit că imobilul situat în in litigiu 2, este proprietatea mixtă, deţinuta de familia M.I, conform contractului de vânzare-cumpărare sus menţionat şi municipiul Ploieşti care deţine în corpul B spaţiul format dintr-o cameră în suprafaţă de 12,60 mp, bucătărie în suprafaţă de 4,59mp, o cotă indiviză de 0,50 mp din w.c. şi, în corpul A o cotă indiviză în suprafaţă de 1,73 mp, o cotă indiviză în suprafaţă de 3,02 mp din camera de serviciu şi din culoar acces cameră de serviciu o cotă indiviză de 1,83 mp dependinţe folosite în indiviziune.
Camerele deţinute de reclamantă în indiviziune cu pârâtul, datorită naturii şi destinaţiei lor (cameră serviciu ce este folosită de toţi coproprietarii, culoar acces la camerele deţinute de coproprietari, acces boxă ce aparţine ambelor părţi, WC care deserveşte şi camerei deţinută de pârâtă, culoar comun) sunt folosite atât de reclamantă cât şi de către pârât.
Instanţa a reţinut prevederile disp. art.728 alin.1 C.civ. potrivit cu care nimeni nu poate fi obligat să rămână în indiviziune apreciind ca aceasta regula se aplică în cazul proprietăţii pe cote-părţi obişnuite sau temporare, nu şi în cazul proprietăţii pe cote-părţi forţate şi perpetue, când coproprietatea se menţine independent de voinţa copărtaşilor şi este determinată de destinaţia bunului respectiv.
Bunurile asupra cărora există coproprietate forţată sunt accesorii, faţă de altele, care sunt bunuri principale şi care sunt proprietatea exclusivă a fiecărui coproprietar.
S-a reţinut ca in aceasta situaţie se află şi părţile din prezenta cauză, fiecare dintre acestea având un drept de proprietate exclusivă asupra unor camere identificate prin contractul de vânzare cumpărare nr. 1298-N şi a planului de situaţie anexat şi un drept de proprietate forţată asupra părţilor comune ale imobilului pe care le deţin în indiviziune: camera Serviciu, acces cameră serviciu, acces boxă, WC, culoar comun, absolut necesare pentru buna administrare a spaţiilor deţinute în proprietate exclusivă.
Părţile nu pot cere împărţirea părţilor comune, fiecare dintre acestea având dreptul de a folosi aceste părţi, fără a aduce atingere drepturilor egale şi reciproce ale celorlalţi coproprietari.
Astfel, având în vedere regimul juridic al bunurilor aflate în coproprietate forţată, instanţa a reţinut ca nu se justifică în nici un mod atribuirea lor reclamantei.
În ceea ce priveşte susţinerile reclamantei conform căreia ieşirea din indiviziune ar fi posibilă prin atribuirea către ea a camerei deţinute de pârât, instanţa a reţinut că starea de coproprietate forţată poate înceta prin dobândirea tuturor camerelor din imobil de către o singură persoană, dar acest lucru nu este posibil pe calea unei acţiuni de ieşire din indiviziune. Prin împărţeală se înţelege operaţia juridică prin care se pune capăt stării de indiviziune, în sensul că bunul sau bunurile stăpânite în comun pe cote părţi sunt împărţite efectiv între copărtaşi. Or încăperea cerută a-i fi atribuită de către reclamantă este proprietatea exclusivă a pârâtului, nefăcând obiectul dosarului.
