Bunuri. Imobile prin destinaţie. Imprescriptibilitatea acţiunii în revendicare.


Utilajele necesare desfăşurării activităţii de morărit, aflate în imobilul (construcţii) prin natura lui, care a fost naţionalizat în baza Legii nr.119/1948, reprezintă bunuri declarate imobile de lege (art.468 Cod civil) atunci când, urmare voinţei proprietarului devin accesorii ale unui imobil prin natură.

Dat fiind caracterul de imobile  prin destinaţie, în cazul acţiunii în revendicare, exercitarea dreptului la acţiune nu este supusă termenului general de prescripţie prevăzut de art.3 din Decretul nr.167/1958, cererea fiind imprescriptibilă.

La data de 1 oct. 2004 reclamanţii N.D.A, N.C, B.R.D. şi V.L.C. au chemat în judecată  Statul Român prin  Ministerul Finanţelor, solicitând să fie despăgubiţi cu contravaloarea bunurilor care au pierit după preluarea abuzivă a morii proprietatea autorilor lor şi până la restituirea acesteia în natură prin sentinţa civilă nr. 27202/2001, respectiv instalaţie moară cu valţ marcă internaţională, pereche pietre  36 ţoli, maşină de curăţat grâu, maşină de cernut mălai, presă ulei compusă din decojitor, valţ, presă pompă şi prăjitoare.

În motivarea acţiunii au arătat că bunurile menţionate mai sus au fost inventariate prin procesul verbal încheiat la data preluării de către stat a morii şi au dispărut până la restituirea acesteia în natură.

Pe parcurs reclamanţii şi-au precizat acţiunea, solicitând obligarea pârâtului la restituirea în natură a bunurilor sau în lipsa acestora, la plata contravalorii lor.

Prin sentinţa civilă nr. 12836/06.12.2005, Judecătoria Craiova a admis acţiunea reclamanţilor şi a obligat pârâtul la plata către aceştia a sumei de 53.214 Euro, care reprezintă contravaloarea pieselor de moară individualizate în raportul de expertiză întocmit, care face parte din  hotărâre.

Prima instanţă a reţinut, în raport de starea de fapt stabilit, că sunt aplicabile în cauză dispoziţiile art. 1 şi 6 din Legea 10/2001, măsurile reparatorii cuvenite proprietarilor imobilelor preluate în mod abuziv de stat privind şi utilajele şi instalaţiile preluate odată cu imobilul.

Împotriva acestei sentinţe a formulat apel pârâtul, solicitând anularea acesteia şi trimiterea cauzei pentru competentă soluţionare Tribunalului Dolj.

În motivarea apelului  a arătat că deoarece instanţa de fond a calificat acţiunea ca fiind întemeiată pe dispoziţiile  Legii 10/2001, competenţa soluţionării acesteia revine tribunalului ca instanţă de fond, nu judecătoriei.

Pe lângă necompetenţa materială s-au invocat în apel şi excepţiile lipsei calităţii sale procesuale pasive şi a inadmisibilităţii cererii.

Intimaţii N.D., N.C, B.R.D şi V.L.C  au formulat întâmpinare, solicitând respingerea apelului formulat de pârâtă.

Prin decizia civilă nr. 1380 din 5 decembrie 2006, Tribunalul Dolj a admis apelul formulat de pârâtul Statul Român prin  Ministerul Finanţelor împotriva sentinţei civile nr. 12836/2005, a desfiinţat-o şi a trimis cauza spre rejudecare la aceeaşi instanţă de fond, pentru nerespectarea principiului contradictorialităţii, motiv de ordine publică.

Tribunalul a reţinut că, în cuprinsul acţiunii introductive reclamanţii au invocat  ca  temei al cererii lor art. 468-470 c.civ., temei juridic care  nu a fost modificat pe parcursul judecăţii, ci dimpotrivă a fost menţinut prin precizarea la acţiune, dar în sentinţa apelată se indică drept temei al pretenţiilor reclamanţilor art. 1 şi 6 din Legea 10/2001.

Astfel, tribunalul a constatat că deşi a schimbat în totalitate temeiul juridic invocat de reclamanţi în cuprinsul acţiunii introductive, instanţa de fond nu a pus în discuţia contradictorie a părţilor temeiul  reţinut la soluţionarea cauzei şi care este distinct de cel precizat în acţiune.

S-au dat îndrumări instanţei de rejudecare, de a examina şi temeinicia excepţiilor invocate, acordând prioritate soluţionării excepţiei necompetenţei materiale, în condiţiile în care stabilirea corectei competenţe este direct dependentă de temeiul juridic ales.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Judecătoriei Craiova la 8 martie 2007, sub nr.  5682/215/2007.

La 18 aprilie 2007, reclamanţii N.D.A şi N.C au depus la dosar precizări prin care au arătat că bunurile  solicitate au intrat în posesia  Statului Român pe baza unui titlu nevalabil, considerat prin sentinţa civilă nr.  27202/17.12.2001 a Judecătoriei Craiova, ca fiind nul, nefiind respectate dispoziţiile legale în vigoare la data încheierii lui.

Prin sentinţa civilă nr. 10627 din 11 iulie 2007, pronunţată de Judecătoria Craiova în dosarul nr. 5682/215/2007, s-au respins excepţiile prescripţiei dreptului la acţiune, inadmisibilităţii acţiunii şi calităţii procesuale pasive a pârâtului Statul Român prin  Ministerul Finanţelor Bucureşti.

S-a admis acţiunea formulat de  reclamanţii N.D.A, N.C, B.R.D şi V.L.C, în contradictoriu cu pârâtul  Statul Român prin  Ministerul Finanţelor Bucureşti.

A fost obligat pârâtul către reclamanţii  N.D.A, N.C, B.R.D. şi V.L.C la  echivalentul în lei la data plăţii al sumei de  53.214 Euro, care reprezintă contravaloarea pieselor de moară individualizate în raportul de expertiză întocmit de expert V.C în dosarul nr.  21626/01.10.2004.

S-a luat act că reclamanţii nu au solicitat cheltuieli de judecată.

Pentru a se pronunţa astfel, prima instanţă a calificat acţiunea formulată  ca fiind o revendicare mobiliară, acţiune cu caracter real şi ca atare imprescriptibilă extinctiv .

Prima instanţă a apreciat şi faptul că, bunurile a căror revendicare se solicită sunt exceptate de la aplicarea dispoziţiilor speciale privind restituirea, prevăzute de Legea 10/2001, astfel încât acţiunea formulată este admisibilă .

Cu privire la calitatea procesuală pasivă, prima instanţă a analizat efectele contractului de vânzare cumpărare acţiuni, reţinând că nu a operat transferul dreptului de proprietate asupra bunurilor litigioase .

Pe fond, prima instanţă a reţinut că prin sentinţa civilă nr. 27202/2001 a Judecătoriei Craiova a fost constatată preluarea abuzivă a morii „Fraţii Colan”, iar în cuprinsul procesului verbal de preluare se precizează că, odată cu imobilul au fost preluate un valţ, o pereche de pietre de moară de 36 ţoli, maşină de curăţat grâu, maşină de cernut mălai, presă de ulei compusă din decojitor, valţ, presă pompă şi trei prăjitoare , iar modul de preluare nevalabil, reţinut cu privire la imobil, este aplicabil şi bunurilor preluate odată cu moara .

S-a mai reţinut că bunurile nu mai pot fi restituie în natură, astfel încât reclamanţii sunt îndreptăţiţi la restituirea valorii acestora .

Împotriva acestei hotărâri judecătoreşti a declarat apel, la data de 24 octombrie 2007, apelantul pârât Statul Român prin Ministerul Finanţelor .

În motivele de apel s-a invocat greşita reţinere a cadrului procesual, în condiţiile în care, prin acţiunea astfel cum a fost modificată ulterior, reclamanţii au chemat în judecată Statul Român prin Ministerul Finanţelor, solicitând obligarea pârâtului la plata contravalorii bunurilor confiscate de la autorii lor .

În raport de această calificare juridică, prima instanţă a respins greşit excepţia lipsei calităţii procesuale pasive, în analiza efectelor contractului de vânzare cumpărare de acţiuni .

În ceea ce priveşte excepţia prescripţiei dreptului la acţiune, s-a susţinut că acţiunea prezintă un caracter personal şi nu real, urmărindu-se plata contravalorii bunurilor imobile prin destinaţie, fiind aplicabile disp. art. 1 şi 8 din Dec. 167/1958  .

De asemenea, s-a arătat că în mod greşit prima instanţă nu a reţinut excepţia inadmisibilităţii acţiuni, în condiţiile art. 6 alin. 2 din Legea 10/2001, privind extinderea măsurilor reparatorii şi asupra utilajelor şi instalaţiilor preluate de stat odată cu imobilul, menţionându-se că reclamanţii nu au făcut dovada că aceste bunuri au fost casate, având posibilitatea de a cere restituirea acestora prin cererea formulată în data de 17 mai 1999 .

Pe fond, s-a menţionat că prima instanţă a apreciat cuantumul despăgubirilor aşa cum a fost stabilit printr-un raport de expertiză judiciară, la întocmirea căruia Statul Român nu a fost convocat, nu a avut calitatea de parte şi faţă de care a formulat obiecţiuni privind determinarea valorii bunurilor .

S-a mai susţinut că, în faţa primei instanţe nu a fost administrată dovada privind neplata despăgubirilor pentru imobilul naţionalizat, conform art. 11 din Legea 119/1948 .

Prin decizia civilă nr.583 din 21 noiembrie 2007 pronunţată de Tribunalul Dolj în dosarul nr.5682/215/2007, s-a admis apelul formulat de  apelantul pârât  STATUL ROMÂN – prin MINISTERUL ECONOMIEI ŞI FINANŢELOR cu sediul în Bucureşti, str. Apolodor, nr. 17, Sector 5, în nume propriu şi prin reprezentant D.G.F.P  DOLJ, cu sediul în Craiova, str. Mitropolit Firmilian, nr. 2, jud. Dolj  împotriva sentinţei civile nr. 10627 din 11 iulie 2007, pronunţată de Judecătoria Craiova în dosarul nr. 2682/215/2007 în contradictoriu cu intimaţii reclamanţi N.D,  N.C., B.R.D, intimat V.L.C.

S-a schimbat în tot sentinţa civilă atacată, în sensul că s-a respins acţiunea formulată de către reclamanţii N.D, N.C., B.R.D, intimat V.L.C., în contradictoriu cu pârâtul  STATUL ROMÂN – prin MINISTERUL ECONOMIEI ŞI FINANŢELOR, reprezentat de D.G.F.P  DOLJ, ca fiind prescrisă .

S-a reţinut că bunurile revendicate au fost preluate, în temeiul Legii nr.119/1948, împreună cu terenul şi construcţiile cu destinaţia Moara Fraţii Colan,  fiind inventariate prin procesul verbal încheiat la 16 iunie 1948.

Prin sentinţa civilă nr.27202/17.12.2001 pronunţată de Judecătoria Craiova, s-a admis acţiunea în revendicare introdusă de reclamanţi şi s-a dispus obligarea pârâţilor Consiliul local  şi SC Multiprest  Service SA Craiova, să le lase în deplină proprietate şi liniştită posesie terenul de 12961,1 mp. şi construcţia aflată pe latura de est, constatându-se că preluarea bunurilor s-a făcut fără titlu valabil.

Faţă de temeiul de drept invocat de reclamanţi în prezenta cauză, art.467-470 Cod civil, instanţa a apreciat  că prevederile art.6 din Legea nr.10/2001, pe care pârâtul şi-a întemeiat excepţia de inadmisibilitate a acţiunii, nu sunt aplicabile, obiectul cererii de chemare în judecată făcându-l utilajele de morărit care nu există fizic în patrimoniul Statului.

Deşi reclamanţii au susţinut caracterul  de imobile prin destinaţie al bunurilor, instanţa de apel a considerat că aceştia au promovat o acţiune pentru plata contravalorii lor, acţiune personală, prescriptibilă extinctiv conform Decretului nr.167/1958.

În consecinţă, dreptul la acţiune s-a născut la data de 19 mai 1999 când reclamanţii au introdus acţiunea în revendicare a terenului şi clădirii morii, dată la care au cunoscut caracterul abuziv al preluării bunurilor de către stat, astfel că formularea cererii în cauză la data de 1 oct.2004, s-a făcut peste termenul de prescripţie prevăzut de art.8  din Decretul nr.167/1958.

În baza art.299 Cod pr.civilă împotriva deciziei reclamanţii N.D.A şi N.C au declarat recurs, susţinând că soluţia Tribunalului Dolj se întemeiază pe un act normativ din perioada comunistă (Decretul nr.167/1958), fără a ţine seama de „ diferenţele apărute în celeritatea actului de justiţie”.

Greşit instanţa a calificat acţiunea drept una personală, prescriptibilă extinctiv, deşi prin precizarea depusă de reclamanţi s-a solicitat în principal, restituirea în natură a bunurilor.

Art.8 din Decretul nr.167/1958 a fost interpretat eronat în privinţa datei de la care curge termenul de prescripţie, în condiţiile în care dreptul la acţiune al reclamanţilor s-a născut odată cu pronunţarea hotărârii irevocabile prin care li

s-a restituit imobilele.

Reclamantele B.RD şi V.L.C au formulat  întâmpinare, invocând aceleaşi susţineri ca recurenţii şi solicitând în consecinţă admiterea recursului, modificarea deciziei şi respingerea apelului  declarat de pârât împotriva sentinţei.

Recursul este fondat.

Decizia Tribunalului Dolj a fost pronunţată cu încălcarea unei reguli esenţiale a procesului civil – principiul disponibilităţii şi interpretarea greşită a dispoziţiilor art.467-470 Cod civil, invocate ca temei juridic în acţiunea reclamanţilor şi a art.8 din Decretul nr.167/1958.

Principiul disponibilităţii cuprinde în conţinutul său, între altele, dreptul părţii interesate de a determina limitele acţiunii sau ale apărării, aceasta având facultatea de a dispune de obiectul procesului, concretizat într-un drept subiectiv şi de mijloacele procesuale de apărare a acestui drept.

Corelativ acestui drept, instanţei îi revine obligaţia, instituită de dispoziţiile  art.129 alin.6 Cod pr.civilă, de a respecta limitele investirii, stabilite prin cererea de chemare în judecată şi a se pronunţa numai asupra obiectului dedus judecăţii.

Reclamanţii, prin cererea introductivă şi precizarea de acţiune depusă la data de 1.02.2005 (file 35,36 din dosarul nr.21616/110/2004 al Judecătoriei Craiova) au solicitat, în principal, restituirea în natură a utilajelor de morărit preluate de stat odată cu construcţiile şi terenul aferent, iar în subsidiar obligarea la plata contravalorii acestora, invocând caracterul de imobile prin destinaţie a bunurilor, în raport de dispoziţiile art.467-470 Cod civil şi susţinând imprescriptibilitatea acţiunii în revendicare.

Tribunalul, împotriva obligaţiei rezultate din dispoziţiile art.129 alin. ultim Cod pr.civilă, a modificat obiectul litigiului apreciind că acţiunea priveşte numai restituirea contravalorii bunurilor,  cerere cu caracter personal, care este prescriptibilă în termenul general de prescripţie prevăzut de art.3 din Decretul nr.167/1958.

Examinând legalitatea deciziei recurate în raport de drepturile procesuale recunoscute părţilor în procesul civil, se constată că acţiunea în revendicare promovată de reclamanţi priveşte bunuri imobile prin destinaţie, aşa cum sunt ele definite de dispoziţiile art.468 alin.1 şi 2 Cod civil.

Toate obiectele a căror restituire au solicitat-o reclamanţii reprezintă utilajele necesare desfăşurării activităţii de morărit aflate în imobilul (construcţii) prin natura lui, care a fost naţionalizat în baza Legii nr.119/1948.

Astfel de instalaţii, bunuri mobile prin natura lor, sunt declarate imobile de lege (art.468 Cod civil) atunci când, urmare voinţei proprietarului devin accesorii ale unui imobil prin natură.

Dat fiind caracterul de imobile prin destinaţie al bunurilor ce fac obiectul acţiunii în revendicare, exercitarea dreptului la acţiune nu este supusă termenului general de prescripţie prevăzut de art.3 din Decretul nr.167/1958, cererea fiind imprescriptibilă.

Chiar dacă s-ar accepta ipoteza sesizării instanţei numai cu o cerere în despăgubiri, prescriptibilă, dreptul la acţiune s-a născut în momentul recunoaşterii prin hotărâre irevocabilă, a caracterului abuziv al trecerii imobilului prin natura sa, adică moara şi terenul aferent, în proprietatea statului, respectiv la 24.04.2003 când s-a pronunţat decizia civilă nr.1482/2003 a Curţii de Apel Craiova, dată faţă de care  introducerea acţiunii la 1 oct.2004 s-a făcut în termenul general de prescripţie.

Pentru considerentele expuse, recursul reclamanţilor este fondat urmând să fie  admis conform art.312 alin.5 raportat la art.304 pct.9 Cod pr.civilă, să se caseze decizia , cu trimiterea cauzei la Tribunalul Dolj, în vederea soluţionării apelului, pe fond.

6