Contestaţie cu privire la măsura asiguratorie luată în cursul urmăririi penale de către procuror. Sechestru asigurator cu privire la un imobil.
Natura juridică.
Art. 166, 168 C.pr.pen.
Existenţa unor ipoteci intabulate cu privire la imobilul asupra căruia s-a instituit sechestrul asigurator, nu sunt de natură a permite creditorului ipotecar executarea silită a creanţei sale, cu ignorarea măsurii asiguratorii, interesul general ce a justificat luarea măsurii precumpănind asupra celui particular.
Decizia penală nr. 807, din 16 august 2010
Prin încheierea de şedinţă din data de 26.07.2010 pronunţată de Tribunalul Prahova, în baza art.168 rap. la art.166 C.p.p. a fost respinsă cererea formulata de contestatoarea B T SA, de ridicare a sechestrului asigurator aplicat in data de 28.05.2009, de către Parchetul de pe langa I.C.C.J. – D.N.A.- Serviciul Teritorial Piteşti, asupra imobilului înscris in Cartea Funciara a Mun.P. sub nr. la numerele cadastrale 213, 213 C1, ca neîntemeiata.
Pentru a pronunţa această încheiere, tribunalul a reţinut că prin contestaţia înregistrată la data de 16.07.2010 in dosar nr.4285/105/2009, contestatoarea B T SA, a solicitat instantei, să se dispună ridicarea sechestrului asigurator aplicat prin Ordonanta nr.97/P/2008 din 25.05.2009 şi a procesului verbal de aplicare a sechestrului penal din data de 28.05.2009 emis de Parchetul de pe langa ICCJ- DNA- Serviciul Teritorial P asupra bunului imobil proprietatea numitilor: P. G. C., P. I., P. G. şi P. C. T., imobil inscris in Cartea Funciara a Mun.P. sub nr. la numerele cadastrale 213, 213 C1.
In motivarea contestaţiei, B. T. SA ., arată că societatea SC P. SA, societate din acţionariatul căreia face parte şi inculpatul P. G. C., a contractat la B. T.SA . mai multe credite, sens in care a incheiat contracte de credit, printre care si Contractul de credit nr.3048/10.04.2001, ce avea ca scop finanţarea activităţii curente a societatii, contract de credit modificat si completat prin acte aditionale ulterioare in baza carora in principal a fost majorata suma initial acordata. Conform ultimului act aditional (nr.32/2048/28.08.2009), valoarea împrumutului acordat era de 11.000.000 lei, plătibil la 04.02.2010.
Pentru garantarea creditului au fost constituite in garanţie la B.T. SA , bunuri imobile si mobile. Una dintre garanţiile constituite in vederea garantarii creditului a constat in ipotecarea in favoarea Băncii a bunului imobil menţionat mai sus, proprietatea numitilor P. G. C., P.I., P.G. şi P.C.T..
Pentru recuperarea debitelor datorate B.T. SA, de societatea SC P. SA , B. T. SA, a trecut la executarea silită si una din masurile pe care le-a luat creditorul pentru recuperarea debitelor a constat in demararea procedurilor pentru punerea in executare a titlurilor executorii, in speţă contractul de credit şi contractele de ipotecă sus mentionate. In acest sens Banca s-a adresat executorului bancar, cu cerere de executarea silită a bunului imobil mentionat mai sus, ipotecat in favoarea Bancii. După înscrierea somaţiei de plată in Cartea Funciară a imobilului, din Extrasul de Carte Funciară pentru informare nr.8237/16.03.2010, s-a constatat existenta unui sechestru penal pentru suma de 497.723,6 lei, suma ce poate fi determinabilă doar la data finalizării dosarului penal.
Debitul pe care Banca îl are de recuperat, aferent strictului contract de credit nr.2048/10.04.2001 modificat si completat prin acte aditionale ulterioare este, la data de 14.07.2010, in sumă de 12.630.981,49 lei.
Pentru cumpărarea prin licitaţie s-au arătat interesati mai multi potentiali clienţi acestia renunţând la o participare activa, in cadrul dosarului de executare motivand faptul că există un sechestru asigurator.
In cazul de faţă, sechestrul a fost înscris ulterior înscrierii ipotecilor instituite pe acelasi bun imobil in favoarea creditorului B. T. SA. Mai mult chiar, masura luata nu a fost adusa la cunoştinţă creditorului B. T. SA.
Sechestrul penal nu instituie rang de prioritate preferenţial in favoarea Statului Roman si in detrimentul unui creditor ipotecar, aşa încât indiferent de modalitatea in care va fi valorificat bunul imobil, creditorul va fi primul care se va îndestula din suma obtinută.. In spetă, in prezent bunul imobil, este in procedura de executare silită, in faza de vanzare la licitatie publică, iar mentinerea unui sechestru penal este de natura sa producă un prejudiciu direct creditorului intrucat clientul nu este interesat sa cumpere un imobil asupra caruia urmeaza sa se mentina ca valabila inscrierea unui sechestru penal, pana la solutionarea cauzei penale.
Ca practică judiciară, solicită a se avea în vedere decizia penala nr.3507/ 01. 06. 2008 a ICCJ Secţia Penală.
In cazul de fata, in conditiile in care vanzarea pentru termenul urmator incepe de la suma de 1.247.325 lei, iar debitul pe care creditorul B. T. SA . , il are de recuperat in temeiul contractului de credit cu nr.2048/10.04.2001 ( la care este constituită garantia – ipoteca pe bunul imobil), la data de 17.06.2010 este in suma de 12.630.981,49 lei, rezultă că nu ar exista nici o suma care excede tabelului de distributie si asupra caruia sa se mentina sechestru penal.
Pe de alta parte, instituirea şi mentinerea sechestrului asupra bunurilor proprii ale sotiei inculpatului si a altor persoane, coproprietari ai imobilului sechestrat, nu are temei legal, atat timp cat acestia nu au calitatea de inculpati, parti responsabile civilmente si nici nu au fost obligati in solidar cu inculpatul la plata vreunei despăgubiri.
Asa cum rezultă din cele mentionate, in prezenta cerere, imobilul asupra căruia este instituit sechestrul penal nu este proprietatea exclusivă a inculpatului, acesta detinand imobilul in coproprietate cu sotia, fratele si cumnata sa. Din acest punct de vedere apreciază că s-ar fi impus, printr-o actiune de partaj, astfel incat sechestrul penal sa vizeze exclusiv cota parte aferenta inculpatului si/sau, cel mult, a sotiei.
S-a solicitat instantei, admiterea contestatiei şi ridicarea sechestrului penal aplicat conform Ordonantei nr.97/P/2008 din 25.05.2009 şi a procesului verbal de aplicare a sechesturlui penal din data de 28.05.2009 de Parchetul de pe langa ICCJ – DNA asupra bunului imobil înscris in Cartea Funciara nr. a Mun.P, numerele cadastrale 213, 213-C1.
Examinând contestaţia formulata, in raport de actele şi lucrările dosarului, tribunalul, a reţine următoarele:
B.T. SAa încheiat contracte de credit, printre care si contractul de credit nr.3048/10.04.2001, ce avea ca scop finanţarea activităţii curente a societatii inculpatului P.C., contract de credit modificat si completat prin acte aditionale ulterioare in baza carora in principal a fost majorata suma initial acordata. Conform ultimului act aditional (nr.32/2048/28.08.2009), valoarea împrumutului acordat era de 11.000.000 lei, plătibil la 04.02.2010.
Pentru garantarea creditului au fost constituite in garanţie la B.T. S.A., bunuri imobile si mobile. Una dintre garanţiile constituite in vederea garantarii creditului a constat in ipotecarea in favoasrea Băncii a bunului imobil menţionat mai sus, proprietatea numitilor P. G. C., P.I., P.G. şi P.C.T..
Ulterior, odată cu începerea cercetărilor penale împotriva inculpatului P.C., D.N.A. au dispus instituirea sechestrului asigurător asupra imobilului sus-menţionat în data de 28.05.2009, pentru suma de 497.723,6 lei, sumă care reprezintă prejudiciul produs prin săvârşirea infracţiunilor pentru care a fost trimis în judecată inculpatul P.C..
Conform dispoziţiilor art.163 alin.1 c.pr.p., scopul măsurilor asigurătorii este tocmai acela de a indisponibiliza bunurile mobile sau imobile, prin instituirea unui sechestru asupra acestora.
Dincolo de principiul de drept conform căruia judecata în penal se face cu precădere înaintea celei în faţa instanţei civile, trebuie menţionat că, chiar dacă statul este în prezent prin sechestrul instituit un potenţial creditor în rang inferior principalului creditor, respectiv B. T., dreptul de creanţă al statului este doar virtual, acesta, în cazul vânzării bunului neputând fi înscris pe tabloul creditorilor pentru a executa imobilul până la concurenţa sumei pentru care s-a instituit sechestru.
Altfel spus, în cazul în care suma cu care imobilul ar fi vândut, ar putea intra direct în mâinile debitorului, statul neputând beneficia de posibilitatea de a executa sechestrul asigurător până la momentul la care nu are o creanţă certă, lichidă şi exigibilă, fapt care nu poate avea loc decât în condiţiile în care inculpatul va fi găsit vinovat şi va fi obligat la despăgubiri civile către stat.
Este evident însă că, la acest moment statul ar fi prejudiciat în calitatea sa de potenţial creditor, până la pronunţarea unei hotărâri definitive şi irevocabile care să consfinţească dreptul său de parte civilă.
În raport de cele de mai sus, a apreciat tribunalul că ridicarea sechestrului asigurător la acest moment, ar eluda practic, scopul pentru care a fost instituit, respectiv indisponibilizarea bunului pe parcursul judecării cauzei şi pronunţării unei soluţii definitive, motiv pentru care în baza art.168 rap. la art.166 C.p.p. a respins cererea formulata de contestatoarea B. T. SA, de ridicare a sechestrului asigurator aplicat în data de 28.05.2009, de către Parchetul de pe lângă I.C.C.J. – D.N.A.- Serviciul Teritorial P., asupra imobilului înscris in Cartea Funciara a Mun.P. sub nr. la numerele cadastrale 213, 213 C1, ca neîntemeiată.
Împotriva acestei încheieri a formulat recurs contestatoarea care a criticat-o pentru nelegalitate şi netemeinicie.
În esenţă a susţinut aceasta că instanţa de fond nu a apreciat corect starea de fapt în raport de prevederile legale aplicabile în materie. Astfel, ipotecile pe care le are înscrise asupra imobilului în cauză au rang preferat sechestrului asigurator instituit, care are rangul 4. Statul Român îşi recuperează prejudiciul prin Ministerul Finanţelor conform procedurii instituite de Codul de Procedură Fiscală, unde în art. 154 alin. 7 se prevede că „Dreptul de ipotecă conferă creditorului fiscal în raport cu alţi creditori aceleaşi drepturi ca şi dreptul de ipotecă în sensul prevederilor dreptului comun”.
În condiţiile în care reglementarea dreptului comun este reprezentată de art. 1746 şi urm. C.Civ., precum şi art. 47 şi urm. din Legea nr. 7/1996, contestatoarea B. T. susţine că faţă de rangul preferat al dreptului său de ipotecă faţă de sechestrul asigurator instituit, rezultat din înscrierea în cartea funciară, precum şi faţă de valoarea creanţei pe care o are de executat, în nici un caz nu se pune problema ca statul român să se îndestuleze din suma obţinută la o eventuală vânzare silită.
Pe de altă parte contestatoarea invocă faptul că la momentul actual, Statul Român nu este posesorul unei creanţe certe lichide şi exigibile, prejudiciul ce i-a fost creat prin acţiunile inculpatului fiind ipotetic. În aceste condiţii menţinerea sechestrului asigurător nu este de natură a conduce decât la afectarea intereselor sale prin atingerea drepturilor sale garantate cu ipotecă. Aceasta cu atât mai mult cu cât chiar în situaţia în care statul ar obţine o creanţă certă, lichidă şi exigibilă, în speţă nu ar putea să obţină nici o sumă de bani pentru considerentele anterior expuse. Măsura asiguratorie apare în acest caz şi inutilă.
O ultimă critică vizează modul de instituire a măsurii sechestrului asigurator, în sensul că acesta s-a făcut nu numai asupra bunurilor proprii ale inculpatului, ci şi asupra bunului aparţinând altor persoane ce nu au calitate procesuală în cauză.
S-a solicitat în consecinţă, admiterea recursului, casarea încheierii în întregime şi după rejudecarea cauzei admiterea cererii şi ridicarea sechestrului asigurător.
La termenul din 09.08.2010, în şedinţă publică a formulat cerere de intervenţie în interesul recurentei, administratorul judiciar al SC. P. SA., P. Bucureşti, şi a solicitat admiterea recursului formulat şi casarea încheierii atacate, urmând a fi ridicat sechestrul asigurator aplicat conform ordonanţei nr. 97/P/2008 a DNA P., întrucât acesta, deşi legal aplicat, are rangul 4, faţă de rangul preferat al ipotecilor pe care le are recurenta cu privire la imobilul în litigiu. În esenţă au fost invocate acelaşi motive ca şi cele precizate în cererea de recurs. Cu privire la admisibilitatea cererii de intervenţie în interesul recurentei, intervenienta a arătat că este administratorul judiciar al SC. P. SA., societate comercială care era beneficiara creditului pentru care a fost instituit dreptul de ipotecă cu privire la imobil, şi în interesul său este ca să fie satisfăcut creditorul recurent pentru că în acest mod s-ar reduce numărul creditorilor societăţii.
Curtea, examinând încheierea recurată, în raport de criticile formulate, de actele şi lucrările dosarului de fond ce a fost ataşat, cât şi din oficiu sub toate aspectele de fapt şi drept, conform art.3856 alin. final C.pr.penală, constată că recursul este nefondat, după cum se va arăta în continuare:
Prin Ordonanta nr.97/P/2008 din 25.05.2009 emisă de Parchetul de pe lângă ICCJ – DNA – Serviciul Teritorial P. a fost aplicat sechestrul asigurator asupra bunului imobil proprietatea numitilor: P.G.C., P.I., P. G. şi P.C.T., imobil inscris in Cartea Funciara a Mun.P. sub nr.. la numerele cadastrale 213, 213 C1, sechestru care a fost pus în aplicare prin procesul verbal de aplicare a sechestrului penal din data de 28.05.2009.
Această măsură asiguratorie a fost instituită pentru a garanta aplicarea dispoziţiilor art. 22 alin. 1 din OUG nr. 43/2002 rap. la art. 118 C.pen. privind confiscarea specială a bunurilor care fac obiectul infracţiunii, suma ce se pretinde a fi acoperită fiind de 497.723,6 lei..
Anterior instituirii acestei măsuri asiguratorii, între B.T. SA şi SC. P. SA, s-au încheiat contracte de credit, printre care si contractul de credit nr.2048/10.04.2001, ce avea ca scop finanţarea activităţii curente a societatii, contract de credit modificat si completat prin acte aditionale ulterioare in baza carora in principal a fost majorata suma initial acordata. Conform ultimului act aditional (nr.32/2048/28.08.2009), valoarea împrumutului acordat era de 11.000.000 lei, plătibil la 04.02.2010.
Pentru garantarea creditului, aşa cum acesta a fost modificat succesiv, a fost instituită în favoarea B. T. SA ., ipotecă asupra bunului imobil proprietatea numitilor: P. G. C., P.I., P. G. şi P.C.T., imobil inscris in Cartea Funciara a Mun.P. sub nr.. la numerele cadastrale 213, 213 C1, ipotecă care avea rangurile I, II şi III în ordinea înscrierii în cartea funciară conform prevederilor legii nr. 7/1996.
Sechestrul asigurator dispus prin Ordonanţa Parchetului a fost înscris în cartea funciară nr.. a oraşului P. sub C4 .
Faţă de această stare de fapt, Curtea constată că încheierea primei instanţe este legală şi temeinică, prin prisma naturii juridice diferite a drepturilor pe care le pretind recurenta, pe de o parte, şi Statul, pe de alta.
În primul rând, Curtea constată că măsura sechestrului asigurator a fost luată în mod legal şi aceasta se justifică la momentul formulării contestaţiei. Au fost respectate prevederile legale edictate pentru luarea aceste măsuri, atât din punct de vedere a aspectelor care au justificat-o, cât şi în ceea ce priveşte modalitatea practică de efectuare a actelor procedurale.
În al doilea rând, menţinerea măsurii se justifică în condiţiile în care procesul penal nu a fost finalizat, astfel încât nu se cunoaşte care va fi soluţia acestuia, în ceea ce îl priveşte pe inculpat, iar posibilitatea ca faţă de acesta să se dispună măsura confiscării speciale subzistă, măsură a cărei executare a fost garantată prin instituirea sechestrului.
În ceea ce priveşte criticile formulate de către recurentă, aşa cum a reţinut şi prima instanţă, în conformitate cu prevederile art.163 alin.1 C.pr.p., „Măsurile asigurătorii se iau în cursul procesului penal de procuror sau de instanţa de judecată şi constau în indisponibilizarea, prin instituirea unui sechestru, a bunurilor mobile şi imobile, în vederea confiscării speciale, a reparării pagubei produse prin infracţiune, precum şi pentru garantarea executării pedepsei amenzii”. Cum rezultă din chiar acest text legal, sechestrul asigurator este o măsură de indisponibilizare a bunului proprietatea învinuitului sau inculpatului, ceea ce constituie o primă diferenţă faţă de dreptul de ipotecă pe care îl invocă recurenta, indisponibilizarea presupunând faptul că acesta nu mai este în măsură să facă acte de dispoziţie cu privire la bunul său până la finalizarea definitivă a procesului. Ipoteca, ca drept real accesoriu, de garantare, nu are drept efect indisponibilizarea bunului, proprietarul acestuia păstrând toate atributele dreptului său, recunoscute de lege, art. 480 şi următoarele C.civ., inclusiv dreptul de dispoziţie sub toate aspectele sale. În caz de înstrăinare a bunului, ipoteca fiind un drept real, se menţine asupra acestuia, noul proprietar fiind obligat să o respecte şi în cazul în care creanţa în baza căreia a fost constituită nu este achitată să o suporte sau eventual să sufere pierderea imobilului.
De asemenea, în ceea ce priveşte sechestrul asigurator, o altă caracteristică a acestuia vizează interesul pentru care a fost constituit. Astfel, sechestrul asigurator poate fi luat pentru a asigura posibilitatea aplicării confiscării speciale, a executării amenzii penale sau pentru asigurarea reparării pagubei. În primele două situaţii, speţa de faţă vizând instituirea sechestrului pentru asigurarea confiscării speciale, interesul protejat prin instituirea măsurii este unul general, al societăţii, şi doar în ultima situaţie, interesul este unul particular, respectiv pentru acoperirea pagubei produse prin comiterea infracţiunii. Spre deosebire de acesta, ipoteca este instituită convenţional pentru protejarea interesului creditorului, în raport de actele debitorului, acte ce îi pot vătăma interesele.
În aceste condiţii, Curtea consideră că nu pot fi reţinute susţinerile formulate de către recurentă referitoare la faptul că dreptul statului, care în opinia sa este unul eventual, are oricum un rang de preferinţă inferior dreptului său de ipotecă, şi ca atare acesta este lipsit de eficienţă, chiar în cazul în care ar fi consfinţit prin hotărâre definitivă, deoarece dreptul său de ipotecă îi garantează îndestularea din vânzarea bunului până la concurenţa creanţei, care oricum depăşeşte valoarea acestuia.
Astfel, în cazul în care vinovăţia inculpatului ar fi stabilită în mod definitiv şi faţă de acesta s-ar dispune măsura confiscării speciale, având în vedere interesul general pentru care a fost constituit sechestrul asigurator, acesta ar avea un rang preferat decât ipotecile pe care le invocă recurenta, interesul general precumpănind asupra celui privat, urmând ca recurenta să devină un simplu creditor chirografar, pentru partea de creanţă care nu ar putea fi satisfăcută prin înstrăinarea imobilului, după ce creanţa statului ar fi satisfăcută.
Aceasta rezultă şi din faptul că executarea dispoziţiilor referitoare la confiscarea specială cuprinse într-o hotărâre penală se realizează în conformitate cu prevederile art. 439 C.pr.pen. şi nu cu cele ale art. 446 C.pr.pen., cum s-a invocat, dispoziţiile respective fiind aplicabile numai în ceea ce priveşte despăgubirile civile şi cheltuielile judiciare. În aceste condiţii construcţia juridică invocată de către recurentă vizând caracterul preferat al dreptului său de garanţie, precum şi aplicabilitatea prevederilor codului de procedură fiscală, or a legii insolvenţei, nu poate fi acceptată.
Cu privire la faptul că sechestrul asigurator a fost instituit asupra întregului imobil, în condiţiile în care acesta nu este proprietatea exclusivă a inculpatului, ci şi a altor garanţi ipotecari, Curtea consideră că recurenta este în măsură a formula în numele debitorilor săi garanţi o acţiune de partaj, prin care să stabilească valoarea cotei cuvenite inculpatului din bunul imobil supus sechestrului asigurator, ulterior urmând să solicite ridicarea sechestrului pentru partea de imobil care nu a fost atribuită inculpatului. Statului îi lipseşte la acest moment calitatea procesuală activă pentru a promova o asemenea acţiune, fiind mai mult şi lipsit de interes pentru acesta obţinerea partajului.
Ca atare, Curtea constată că instituirea sechestrului asigurător s-a făcut cu respectarea disp. art.163 alin.2 C.pr.penală, iar menţinerea acestuia se justifică întrucât există în continuare posibilitatea ca în caz de condamnare a inculpatului să se dispună confiscarea specială, şi ca atare soluţia primei instanţe cu privire la contestaţia formulată este legală şi temeinică, aşa încât recursul va fi respins ca nefondat conform art.38515 pct.1 lit.b C.pr.penală.
Având în vedere soluţia ce va fi pronunţată cu privire la cererea de recurs formulată, cererea de intervenţie în interesul recurentei va fi de asemenea respinsă ca nefondată, în conformitate cu prevederile 49 şi următoarele C.pr.civ., apărările indicate de către intervenientă, identice cu cele ale părţii în favoarea căreia a intervenit, neputând fi reţinute, pentru considerentele anterior expuse.
