LEGEA NR.10/2001. APARTENENŢA UNUI BUN LA
DOMENIUL PUBLIC ÎN RAPORT DE DATA INTRĂRII ÎN
VIGOARE A LEGII NR.10/2001. INDISPONIBILIZARE
ULTERIOARĂ A BUNULUI. CONSECINŢE.
Art.20 alin.1 şi art.21 alin.1 din Legea nr.10/2001
Normele metodologice de aplicare unitară a Legii nr.10/2001
(pct.21.1)
Apartenenţa unui bun la domeniul public se analizează
în raport de data intrării în vigoare a Legii nr.10/2001 – 14
februarie 2001, în acest sens fiind prevederile art.20 alin.1 din
Legea nr.10/2001, respectiv art.21 alin.1 din Legea nr.10/2001
republicată, potrivit cu care imobilele – terenuri şi construcţii –
preluate în mod abuziv, indiferent de destinaţie, care sunt deţinute
la data intrării în vigoare a prezentei legi de o regie autonomă, o
societate sau o companie naţională, o societate comercială la care
statul sau o autoritate a administraţiei publice centrale sau locale
este acţionar ori asociat majoritar, de o organizaţie cooperatistă
sau de orice altă persoană juridică se restituie, în natură, persoanei
sau de orice altă persoană juridică se restituie, în natură, persoanei
îndreptăţite, prin decizie sau, după caz, prin dispoziţie motivată a
îndreptăţite, prin decizie sau, după caz, prin dispoziţie motivată a
organelor de conducere a unităţii deţinătoare.
organelor de conducere a unităţii deţinătoare.
Potrivit Normelor metodologice de aplicare unitară a
Legii nr.10/2001, indisponibilizarea operează începând cu data de
14 februarie 2001, chiar dacă notificarea a fost făcută la o dată
ulterioară şi are drept scop primordial îndeplinirea obligaţiei de
restituire în natură către adevăratul proprietar.
restituire în natură către adevăratul proprietar.
(Decizia nr.14/A din 25 ianuarie 2008 a Curţii de Apel Piteşti – Secţia
civilă, pentru cauze privind conflicte de muncă şi asigurări sociale şi pentru cauze cu
minori şi de familie)
Contestatoarele P.C., G.I. şi T.R. au solicitat anularea
dispoziţiei nr.2143/2004 emisă de PRIMĂRIA MUNICIPIULUI C. de
A. şi restituirea în natură a terenului situat în Valea Iaşului nr.34, în
suprafaţă de aproximativ 5000 mp şi a celui cu o suprafaţă aproximativ
identică, situat în str. Vlad Ţepeş. Pentru situaţia în care nu este posibilă
restituirea în natură, s-a cerut acordarea de măsuri reparatorii prin
echivalent.
În motivele de fapt ale cererii, reclamantele au arătat că
autorul lor a avut în proprietate circa 40.000 mp, potrivit contractului de
vânzare-cumpărare autentificat sub nr.2195/30.03.1926, din care i-au
fost confiscate în perioada regimului comunist, fără plata despăgubirilor,
terenurile a căror restituire s-a cerut.
Prin sentinţa civilă nr.72/8.06.2005, Tribunalul Argeş a
respins contestaţia formulată, reţinând în considerentele hotărârii faptul
că autorul reclamanţilor ( P.G.) a deţinut teren în suprafaţă de 40.000
mp, că potrivit Legii nr.18/1991 s-a dispus reconstituirea dreptului de
proprietate pentru suprafaţa de 39.104 mp, pentru diferenţa de 1380 mp,
ce a făcut obiectul unui decret de expropriere, acordându-li-se
reclamantelor despăgubiri în baza Legii nr.10/2001.
S-a constatat de asemenea, potrivit raportului de expertiză
efectuat în cauză, că reclamantelor li s-a reconstituit dreptul de
proprietate în baza Legii nr.18/1991, pe vechiul amplasament pentru
terenul liber, iar pentru restul terenului, pe un alt amplasament,
reconstituirea realizându-se însă pentru întreaga suprafaţă pentru care a
fost justificat dreptul de proprietate.
Împotriva sentinţei au declarat apel reclamantele, care au
susţinut caracterul netemeinic şi nelegal al soluţiei, întrucât nu s-a avut în
vedere faptul că autorul acestora a avut în proprietate suprafaţa de 45.000
mp, din care li s-a reconstituit în baza Legii nr.18/1991 doar suprafaţa
de 13.104 mp.
S-a mai arătat că în mod greşit s-a stabilit că pentru suprafaţa
de 1380 mp apelantele-reclamante ar fi primit despăgubiri potrivit
dispoziţiei nr.212/2001, întrucât prin dispoziţia nr.2143 s-a revenit
asupra acesteia, respingându-se atât cererile de restituire în natură a
terenurilor intravilane, cât şi acordarea despăgubirilor băneşti.
Prin decizia civilă nr.5/A/16.01.2006 Curtea de Apel Piteşti a
admis apelul, a casat sentinţa şi a trimis cauza spre rejudecare primei
instanţe. Prin dispozitivul aceleiaşi decizii a fost respinsă cererea de
completare a apelului.
În motivarea soluţiei s-a reţinut că, deşi pentru stabilirea
situaţiei de fapt, în faza judecăţii în primă instanţă s-a efectuat o
expertiză, nu s-au identificat şi nu s-au individualizat terenurile care au
făcut obiectul Legii nr.18/1991 şi separat, terenurile care au constituit
obiect al legii nr.10/2001.
S-a apreciat că se impune efectuarea unei expertize care să
aibă în vedere aceste aspecte, să verifice dacă terenurile sunt libere şi ca
atare, este necesară soluţia de casare cu trimitere spre rejudecare.
Această decizia a fost atacată cu recurs de către apelantele-
reclamante. Criticile au fost formulate cu referire la dispoziţiile art.304
pct.7 şi 9 Cod procedură civilă, în dezvoltarea cărora s-au arătat
următoarele:
a) Deşi în faza apelului a fost suplimentat probatoriul
(audierea martorului pe aspectul dreptului de proprietate al autorului ) în
mod eronat se dispune trimiterea cauzei spre rejudecare, pentru a se
efectua o nouă expertiză care să stabilească situaţia terenurilor solicitate.
Din înscrisurile depuse la dosar rezultă cu certitudine întregul
corp de teren din anul 1926, alcătuit dintr-o suprafaţă totală de 45.000
mp.
b) Potrivit reglementărilor date prin dispoziţiile Legii
nr.10/2001, pentru a se obţine restituirea în natură a terenurilor, este
necesar ca acestea să fie situate în intravilan şi să fi fost preluate abuziv,
aspecte care au fost demonstrate în cauză.
Chiar în condiţiile în care se impunea efectuarea unui nou
raport de expertiză, soluţia nu putea fi de casare cu trimitere, judecata
trebuind să se realizeze cu reţinere în faţa instanţei de apel.
c) S-a susţinut de asemenea, că trebuie înlăturată completarea
la motivele de apel, având în vedere că aceasta a fost formulată în
termen.
Primăria Municipiului C.de A. a formulat întâmpinare, prin
care a solicitat respingerea recursului ca nefondat, cu argumente vizând
fondul procesului, legate de dreptul de proprietate reconstituit în
condiţiile legii nr.18/1991, ca şi de imposibilitatea restituirii în natură a
restului suprafeţei, întrucât diferitele parcele de teren solicitate nu sunt
libere.
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie prin decizia civilă nr.7330
din 21.09.2006 a admis recursul şi a casat decizia cu trimiterea cauzei
spre rejudecare aceleiaşi instanţe.
S-a reţinut, în motivarea acestei soluţii, că decizia recurată
este greşită atât din punct de vedere formal, câtă vreme dispoziţiile
art.296 şi 297 Cod procedură civilă prevăd posibilitatea păstrării ori
schimbării în tot sau în parte a hotărârii atacate, ori desfiinţarea sau
anularea acesteia, cât şi din punct de vedere al conţinutului şi
argumentelor aduse în justificarea soluţiei.
În cadrul apelului se devoluează fondul, în vederea stabilirii
corecte a situaţiei de fapt, instanţa având posibilitatea să încuviinţeze
refacerea sau completarea probelor administrate la prima instanţă,
precum şi administrarea probelor noi.
Prin trimiterea cauzei spre rejudecare, în vederea completării
probatoriului, instanţa a nesocotit caracterul devolutiv al apelului şi a
ignorat regulile de procedură ale judecăţii, în această cale de atac.
Pentru individualizarea terenurilor ce făcuseră obiect al
reconstituirii conform Legii nr.18/1991 şi respectiv cele care făceau
obiect al Legii nr.10/2001 – situaţie considerată insuficient lămurită în
prima etapă procesuală – instanţa de apel trebuia să administreze
probele pe care le considera necesare.
S-a reţinut, totodată, că dispoziţiile art.297 al.1 Cod
procedură civilă nu erau incidente în speţă, deoarece acestea presupun ca
judecata să se fi făcut în condiţii de lipsă de procedură sau fără cercetarea
fondului.
În consecinţă, s-a admis recursul, dispunându-se rejudecarea
apelului, ocazie cu care instanţa va avea în vedere şi critica referitoare la
completarea motivelor de apel, respectiv în ce măsură este vorba de
motive de fapt şi de drept pe care se întemeiază apelul, posibil de
complinit până cel mai târziu la prima zi de înfăţişare sau de o cerere
nouă în apel, interzisă de dispoziţiile art.294 al.1 Cod procedură civilă.
Dosarul a fost înregistrat la Curtea de Apel Piteşti sub
nr.7109/46/2005.
În şedinţa publică din data de 23.03.2007, la cererea
apelantelor şi având în vedere şi cele statuate prin decizia de casare, s-a
dispus efectuarea unei expertize tehnice, expertul urmând să răspundă la
următoarele obiective: identificarea terenurilor din decizia contestată,
care au făcut obiectul Legii nr.18/1991 şi pentru care s-au emis titluri de
proprietate, identificarea celorlalte terenuri care nu au făcut obiectul
Legii nr.18/1991, ci a Legii nr.10/2001, să evidenţieze terenurile într-o
schiţă de plan, să precizeze dacă sunt afectate de construcţii şi utilităţi
publice, în caz afirmativ să indice data edificării şi dacă respectivele
construcţii sunt cuprinse într-o Hotărâre de Guvern privind atestarea
terenului la domeniul public şi care este aceasta, să facă referiri la terenul
în suprafaţă de 1800 mp – dacă a fost cuprins în dispoziţia nr.214/2001,
necontestată de către apelante -, să aibă în vedere terenul de 5590 mp, să-
l identifice şi să facă precizări dacă face parte din decizia contestată, dacă
este liber, posibil a fi restituit în natură sau face parte din domeniul
public şi să precizeze care este situaţia juridică a terenurilor ce fac
obiectul Legii nr.10/2001 la data de 1.01.1990 şi categoria acestora –
intravilan sau extravilan.
Expertiza a fost efectuată şi ulterior completată de către
expert tehnic I.I..
Examinând actele de la dosar, în raport cu criticile formulate,
instanţa a constatat următoarele:
Autorul reclamantelor a fost proprietarul unui teren în
suprafaţă de 40.542 mp, conform actului de vânzare-cumpărare
nr.2198/30.03.1926, teren situat în Municipiul Curtea de Argeş,
mahalaua Flămânzeşti, compus din 3 parcele: parcela nr.1 în suprafaţă de
32.998 mp, parcela nr.2 în suprafaţă de 2.280 mp şi parcela nr.3 în
suprafaţă de 3.502 mp teren.
Din terenul în suprafaţă de 32.998 mp ce face parte din prima
parcelă, suprafaţa de 14.198 mp a fost primită de către apelante în baza
Legii nr.1871991, suprafaţă reprezentată pe schiţa nr.1 la raportul de
expertiză cu culoarea verde ( f.73 dosar ).
O altă suprafaţă de 8572 mp este ocupată de alte persoane
fizice, fără însă a se depune la dosar eventualele acte de proprietate în
baza cărora deţin terenul ( schiţa anexă 1 la expertiză, teren colorat cu
galben).
Terenurile notate cu S1 ,S2 ,S3 ,S4 ,S5 ,S6 ,S7 ,S8 ,S10 şi S11 în
suprafaţă totală de 4.247 mp, reprezentate pe schiţa nr.1 cu culoarea
albastru, sunt terenuri libere de construcţii şi detalii de sistematizare şi nu
sunt cuprinse în domeniul public.
Suprafaţa de 5.981 mp, reprezentată pe aceeaşi schiţă cu
culoarea maro este cuprinsă în domeniul public al Municipiului Curtea
de Argeş, fiind teren aferent blocurilor de locuinţe C12, C12A şi Z7,
precum şi zona de siguranţă a acestora, parcări, alei, trotuare, drumuri.
Terenul în suprafaţă de 2.280 mp, ce face parte din lotul nr.2,
identificat prin schiţa nr.3 anexă la raportul de expertiză este teren
ocupat în totalitate de Piaţa Ivancea, teren cuprins în domeniul public şi
ocupat de construcţii.
Terenul în suprafaţă de 3.502 mp, ce face parte din lotul nr.3,
din actul de vânzare-cumpărare al autorului reclamantelor este
reprezentat cu culoarea roşu în schiţa nr.2 anexă la raportul de expertiză.
Acest teren este compus din S1 =1.611 mp şi S3 = 1.891 mp.
Din suprafaţa de 1.611 mp, terenul în mărime de 1.016 mp
este liber de detalii de sistematizare şi construcţii, teren reprezentat pe
schiţă cu portocaliu, iar restul de 595 mp este teren aferent dispensarului
uman I.F.
Din suprafaţa de 1.891 mp, parcela nr.1 în mărime de 437
mp, reprezentată pe schiţa nr.2, cu culoare galbenă, constituie parcarea
de maşini, amenajată în timpul litigiului, iar restul de 1.981 mp ( culoare
maro pe aceeaşi schiţă ) este teren cuprins în domeniul public şi aferent
blocului E19, zona de siguranţă a acestuia, trotuar şi alei.
Terenul deţinut de către autorul reclamantelor, mai exact cel
de la punctele 1 şi 3 din actul de vânzare-cumpărare a fost preluat
începând cu anul 1958 şi abia în anul 1986 s-a emis decizia nr.230 pentru
suprafaţa de 1.380 mp, de expropriere.
Aşadar, s-a făcut dovada în cauză a preluării abuzive a
terenului, situaţie recunoscută, de altfel şi de către intimată, care pretinde,
însă, că pentru terenul în suprafaţă de 1.380 mp li s-au acordat
apelantelor măsuri reparatorii prin dispoziţia nr.214/2001, iar cea mai
mare parte din teren a fost restituită prin procedura prevăzută de legea
nr.18/1991, este deţinută de alte persoane cu acte legale sau constituie
domeniu public.
S-a stabilit totodată, cu probele administrate, că terenul în
litigiu este situat în intravilan.
În consecinţă, sunt incidente în speţă prevederile art.2 şi 3
din Legea nr.10/2001, republicată, apelantele fiind persoane îndreptăţite
la măsuri reparatorii, constând în restituirea în natură.
În acelaşi sens sunt şi normele metodologice de aplicare a
Legii nr.10/2001, aprobate prin H.G. nr.498/2003, în vigoare la data
formulării contestaţiei, norme care la punctul 8 prevăd că restituirea în
natură a terenurilor intră sub incidenţa procedurilor prevăzute de lege,
dacă respectivul teren este disponibil. Rezultă în mod evident prioritatea
restituirii în natură, faţă de cea prin echivalent.
Aşadar, caracterul reparatoriu al legii acoperă şi acele terenuri
din intravilan, care nu au fost restituite persoanelor îndreptăţite până la
intrarea în vigoare a Legii nr.10/2001.
Din suprafeţele de teren sus menţionate, identificate prin
raportul de expertiză, pot fi restituite în natură următoarele terenuri:
-8.572 mp, teren deţinut de alte persoane; intimata pretinde
referitor la acest teren că persoanele fizice deţinătoare sunt în posesia
unor acte legale emise, însă nu a depus la dosar aceste acte.
Mai mult decât atât, chiar şi în situaţia existenţei unor
asemenea acte, nu se poate respinge cererea de restituire în natură
formulată în baza Legii nr.10/2001, din moment ce s-a dovedit că
terenul a fost proprietatea autorului reclamantelor şi a fost preluat
abuziv, dreptul de proprietate asupra terenului urmând a se clarifica într-
un alt litigiu, care excede prezentului cadru procesual:
– 2.822 mp, respectiv terenul în suprafaţă de 4247 mp mai
puţin S2 = 1351 mp şi S3 = 104 mp, teren cu privire la care apelantelor li
s-a aprobat acordarea de măsuri reparatorii prin dispoziţia Primarului
municipiului Curtea de Argeş nr.214/2001.
Nu poate fi reţinută susţinerea apelantelor, în sensul că prin
dispoziţia contestată nr.2134/2004 s-ar fi revenit la dispoziţia
nr.214/2001, întrucât această din urmă dispoziţie a intrat în circuitul civil,
a produs efecte juridice şi în atare condiţii organul emitent nu mai putea
reveni cu privire la cele dispuse prin dispoziţia nr.214/2001, cu atât mai
mult cu cât apelantele nici nu au contestat această dispoziţie.
– 1.016 mp teren din parcela nr.3, care este teren liber;
– 595 mp teren, de asemenea liber, ocupat fiind numai
terenul pe care este amplasat dispensarul uman;
– 437 mp, teren pe care în prezent este amenajată o parcare.
Cu privire la acest ultim teren, intimata susţine că aparţine
domeniului public, susţinere ce nu poate fi reţinută, întrucât amenajarea
acesteia s-a realizat în timpul soluţionării procesului.
Ori, apartenenţa unui bun la domeniul public se analizează în
raport de data intrării în vigoare a Legii nr.10/2001 – 14 februarie 2001,
în acest sens fiind prevederile art.20 alin.1 din Legea nr.10/2001,
respectiv art.21 alin.1 din Legea nr.10/2001 republicată, potrivit cu care
imobilele – terenuri şi construcţii – preluate în mod abuziv, indiferent de
destinaţie, care sunt deţinute la data intrării în vigoare a prezentei legi de
o regie autonomă, o societate sau o companie naţională, o societate
comercială la care statul sau o autoritate a administraţiei publice centrale
sau locale este acţionar ori asociat majoritar, de o organizaţie cooperatistă
Normele metodologice de aplicare unitară a Legii nr.10/2001
arată la pct.21.1 că prevederea alin.1 al articolului 21 din lege statuează
indisponibilizarea imobilelor, restituibile pe calea prevăzută de lege cu
privire la orice alte proceduri legale care tind să înstrăineze imobilul către
alte persoane decât cele îndreptăţite potrivit legii.
Potrivit aceloraşi norme, indisponibilizarea operează
începând cu data de 14 februarie 2001, chiar dacă notificarea a fost făcută
la o dată ulterioară şi are drept scop primordial îndeplinirea obligaţiei de
Cum la data de 14 februarie 2001, nu era edificată parcarea pe
terenul în suprafaţă de 437 mp, aceasta realizându-se în timpul
soluţionării procesului, terenul nu aparţine statului, iar emiterea unei
hotărâri de guvern cu mult ulterior acestei date, nu este de natură a
constitui un titlu în favoarea statului.
Referitor la cererea de la fila 159 dosar, prin care s-a solicitat
şi terenul în suprafaţă de 5590 mp, aceasta reprezintă o completare a
motivelor de apel în sensul dispoziţiilor art.287 alin.2 Cod procedură
civilă, fiind vorba despre motive de fapt şi de drept pe care se întemeiază
apelul, având în vedere că prin cererea iniţială apelantele au solicitat
restituirea în natură a două terenuri în suprafaţă de circa 5000 mp
fiecare, iar ulterior prin precizările de la fila 41 dosar au relatat că
suprafaţa ce face obiectul litigiului este de circa 19.000 mp.
Pentru aceste considerente a fost admis apelul declarat de
reclamanţii P.C., G.I şi T.R. şi a fost schimbată sentinţa în sensul că, a
fost admisă contestaţia şi s-a dispus anularea în parte a Dispoziţiei
nr.2143/28 septembrie 2004 emisă de către intimată. A fost dispusă
restituirea în natură către apelantele-reclamante a următoarelor suprafeţe
de teren : 8.572 mp colorat cu galben în schiţa anexă la expertiză (fila 73),
2.822 mp colorat cu albastru din aceeaşi schiţă, identificat cu reperele S1,
S4, S5, S6, S7, S8, S10, S11, 1.016 mp colorată cu portocaliu în schiţa anexă 2
la expertiză( fila 74), 595 mp teren colorat cu albastru în aceeaşi schiţă şi
437 mp colorat cu galben ( fila 74 ), în total suprafaţa de 13.442 mp
teren. Pentru diferenţa de 7.435 mp teren, identificată în ambele schiţe
anexe la expertiză cu culoarea maro, apelantele sunt îndreptăţite la titluri
de despăgubiri, conform Cap. VII din legea nr.247/2005.
A fost obligată intimata la 1000 lei cheltuieli de judecată către
apelantele-reclamante.
