NEAPLICAREA DISPOZITIILOR HG 765/1990 IN CEEA CE PRIVESTE TRANSMITEREA – FIE SI A IMOBILELOR DE NATURA CONSTRUCTIILOR – DIN PATRIMONIUL UNITATILOR ADMINISTRATIV TERITORIALE – ADMINISTRAREA SAU PRORPIETATEA ADMINISTRATIEI PUBLICE CATRE UNITATILE ECONOMICE COMERCIALE DE STAT SPECIALIZATE, CI NUMAI „TRANSMITEREA FONDURILOR FIXE IN CONDITIILE LEGII” (ART.2 AL.3 DIN HOTARÂRE).
In speta Reclamanta a dobândit dreptul de proprietate asupra spatiului in litigiu in baza legii in temeiul art.1 al.1 din HG nr.391/06.06.1995.
Prin aceasta dispozitie legala s-a aprobat transmiterea din patrimoniul unor societati comerciale de stat in patrimoniul altor societati comerciale cu capital de stat(la data respectiva) anumite spatii comerciale având ca scop sustinerea productiei si a comertului produselor agricole pentru populatie.
In Anexa nr.3 la acest act normativ- Municipiul Bucuresti- pozitia nr.18- s-a reglementat transferul de proprietate a imobilului in cauza(numit la vremea respectiva magazin C125) din patrimoniul in patrimoniul.
La data transferului de proprietate operat in virtutea legii pârâta avea calitatea de societate comerciala cu capital integral de stat.
Transferul de proprietate asupra spatiului comercial a operat conform Legii in temeiul disp.art.645 c.civil care enumera printre modurile de dobândire a proprietatii si legea.
In cazul de faţa gestionarul de drept al fondului de stat a emis un act normativ (HG nr.391/1995) prin care a transferat dreptul de proprietate asupra bunului imobil din patrimoniul unei societati cu capital de stat in patrimoniul altei societati cu capital de stat.
Se retine ca pârâta nu detine in posesie bunul respectiv(spatiul comercial), iar o actiune in revendicare presupune ca in revendicare se cheama in judecata posesorul neproprietar.
Sustinerea ca reclamanta ar fi dobândit bunul de la pârâta nu poate fi primita deoarece anterior bunul a intrat prin efectul unui act normativ (HG nr.391/1995) in patrimoniul pârâtei
pârâta nu a avut proprietatea bunului ci numai posesia acestuia.
Prin HG nr.765/09.08.1990 s-a transmis ministerului coordonator al unor unitati comerciale si nu s-a transmis proprietatea ci numai administrarea mijloacelor respective, deoarece toate unitatile participante aveau capital de stat.
Chiar daca s-ar admite ca HG 765/1992 ar fi operat un transfer al bunului, prin HG nr.391/1995 a operat un nou transfer, astfel dupa data aparitiei HG nr.391/1995, ca rezultat al celor doua transferuri succesive, bunul a intrat in patrimoniul pârâtei.
Faţa de cele reţinute, instanţa urmeaza sa respinga cererea precizata, ca neîntemeiata.
In ceea ce priveste cererea reconventionala, instanţa a retinut ca :
Pin incheierea contractelor de vânzare cumparare autentificate sub nr.784/12.03.2004 de BNP Miu si Molcut, incheiat intre pârâta si reclamanta, respectiv, contractul autentificat sub nr.4130/12.22.2003 incheiat intre pârâta si reclamanta s-au incalcat dispozitiile imperative ale unui act normativ HG 391/1995 si in consecinta sanctiunea este nulitatea absoluta. Mai mult pârâta care se pretinde ca a vândut initial bunul a cunoscut situatia juridica a imobilului rezultata din aplicarea HG nr.391/1995 si din raspunsul primit de la Guvernul Romaniei-Directia Analiza si Avizare Juridica si Contencios Admisnitrativ nr.15B/CA/1176/28.07.1998 depusa de reclamanta la dosarul cauzei, rezulta ca pârâta a solicitat abrogarea HG nr.391/1995.Guvernul Romaniei a raspuns ca abrogarea HG nr.391/1995 este imposibila deoarece bunurile la care se refera au intrat in circuitul civil.
Asadar pârâta a cunoscut ca exista o cauza de nulitate privind pretinsul sau drept de proprietate asupra imobilului in litigiu si cu toate acestea a incheiat un contract de vânzare cumparare care insa este lovit de nulitate absoluta
In ceea ce priveste sustinerea reclamantei ca transmisiunea imobilului in litigiu catre pârâta s-a realizat in baza Legii HG nr.765/1990 coroborata cu disp.art.16 si 20 din legea organica nr.15/1990, este cunoscut ca legea in sine, in abstracto, nu semnifica un mod de dobândire originara, directa a dreptului de proprietate, in absenta-regula generala- a actului de drept public individualizator; dobindirea dreptului de proprietate nu este consecinta directa a actiunii legii, nu este efectul nemijlocit al acesteia, ci urmarea unui fapt juridic lato sensu, care s-a produs cu privire la un bun individual determinat.
La data aparitiei Legii nr.15/1990 imobilul revendicat nu avea cum sa se afle in administrarea directa a predecesoarei pârâta din simpla motivatie ca nimeni si de nicaieri nu i-a fost transmis bunul vizat cu acest titlu. Nici HG 765/1990 nu precizeaza o astfel de transmisiune.
Mai mult HG nr.765/1990 ab initio, pe chiar data publicarii a devenit caduca, fiind lipsita de orice efecte juridice in circumstantele in care prevederile ei contraveneau dispozitiilor art.150 al.1-conflictul temporal de legi. Prin HG nr.474/14.07.1999 privind declararea ca abrogate a unor acte normative- si prin care se constata de fapt ca acele acte normative sunt abrogate, constatându-se neconstitutionalitatea din chiar momentul publicarii lor. Astfel textul ei nu retroactiveaza daca statueaza ca abrogarea a survenit anterior, la momentul ivirii contrarietatii textului evocatelor acte normative- printre care se identifica si HG nr.765/1990 – la liniuta a 18-a din anexa.. Se denota ca bunurile respective nu au facut obiectul unui transfer de proprietate, altumva- intrând in circuitul civil- faceau imposibila abrogarea, fiind de neconceput emiterea unui astfel de act normativ care sa bulverseze prezumatele raporturi juridice deja statornicite.
Reclamanta nu a dovedit prin probele administrate ca in cadrul activului preluat de pârâta de la IIC Bucuresti-Glina, s-ar regasi spatiul comercial in litigiu si ca acest bun se afla in partrimoniul IIC Glina la data aparitiei Legii nr.15/1990, intrucât transferul unitatilor specializate de la pârâta in baza HG nr.765/1990 s-a facut pe baza Protocolului din 01.02.1991.
Acest protocol nu are numar de inregistrare, nu poarta decit semnaturile societatilor semnatare, fara ştampila si nu precizeaza care sunt magazinele specializate transferate catre IIC Bucureşti-Glina.
Tabelul cu unitatile predate la IIC Glina cât si situatia magazinelor detinute de pârâta sunt semnate numai de directorul comercial al pârâta si contin in cuprinsul lor mentiunea „detinator conform HG nr.765/1990 ar trebui sa fie pârâta.
In acest context este evident ca aceste inscrisuri nu pot face dovada ca reclamanta initiala respectiv pârâta a dobândit dreptul de proprietate asupra imobilului in litigiu.
