Nelegalitatea actului administrativ. Hotărâre de Consiliu Local prin care se dispune asupra bunurilor ce au format obiectul unor dispoziţii emise în baza Legii nr.10/2001.


Nelegalitatea actului administrativ. Hotarâre de Consiliu Local prin care se dispune asupra bunurilor ce au format obiectul  unor dispozitii emise în baza Legii nr.10/2001.

Sentinta civila nr. 249/CA a Tribunalul Neamt – Sectia Comerciala si de Contencios Administrativ si Fiscal

Prin cererea înregistrata pe rolul acestei instante sub nr. din reclamanta DM a chemat în judecata pârâtul CLMPN, pentru ca, prin hotarârea judecatoreasca ce se va da în cauza sa se dispuna anularea Hotarârii nr.114/2008 emisa de pârât cu privire la excluderea din lista terenurilor proprietate privata a municipiului ce se pun la dispozitia Comisiei de Aplicare a Legii nr.10/2001, a terenului de la pozitia nr.10, în suprafata de 600 mp, situat în PN, , cu cheltuieli de judecata.

În motivare actiunii reclamanta a aratat urmatoarele:

Prin H.C.L. nr. 34 / 25.01.2008 s-a aprobat Lista  terenurilor proprietate privata a mun. PN ce se pun la dispozitia Comisiei de aplicare a Legii 10 / 2001 în vederea atribuirii în compensare catre cetatenii care  sunt beneficiari ai dispozitiilor sus mentionatei legi si carora nu li se mai pot atribui terenurile pe vechile amplasamente.

În aceasta lista la pozitia nr. 10 se afla terenul situat în P. N, str. Prin Dispozitia de respingere a cererii de restituire în natura, acordarea altor masuri reparatorii prin echivalent constând în compensarea cu un alt teren pentru terenul expropriat si propunerea privind acordarea de despagubiri în conditiile legii speciale privind regimul stabilirii platii despagubirilor aferente constructiilor preluate abuziv nr. 1271 din 25.03.2008 emisa de PRIMARUL MPN în temeiul Legii 10/2001, i s-a atribuit în proprietate tocmai suprafata în discutie.

Urmare a emiterii Dispozitiei sus mentionate, terenul nu mai face parte din proprietate mun. PN, deci Consiliul Local nu mai poate dispune de acesta, astfel ca H.C.L. nr. 114 / 26.03.2008 este profund nelegala si netemeinica în conditiile în care hotaraste asupra unei proprietati private, aparate de Constitutie, cât si de toate celelalte reglementari interne si comunitare privitoare la proprietate.

Prin raspunsul nr. 39992 din 27.08.2008 s-a respins plângerea prealabila cu motivarea ca asupra terenului ar fi litigii si, în plus prin nepunerea în executare Dispozitie nr. 1271/25.03.2008 nu se dispune asupra unei proprietati.

La data emiterii Hotarârii nr. 34/2008 nu exista nici un litigiu asupra terenului în discutie.

Dispozitia nr. 1271 din 2008 prin care i s-a atribuit terenul în discutie este, în temeiul art. 25 alin 4 din Legea 10/ 2001 R, un veritabil titlu de proprietate, face pe deplin dovada proprietatii persoanei îndreptatite asupra bunului si are forta probanta a unui înscris autentic.

Faptul ca Primarul a refuzat întocmirea proces verbal de punere în posesie nu face decât sa dovedeasca înca o data reaua credinta a pârâtului si îl expune pe cel dintâi la sanctiuni de natura administrativa, dar nu înseamna în nici un caz ca Dispozitia este lipsita de efecte, de altfel punerea în posesie si efectuarea de formalitati de publicitate imobiliara sunt în scopul ocrotirii tertilor, dar nu înseamna ca actul nu îsi produce efecte între partile sale – principiul relativitatii efectelor actului juridic – ori Dispozitia nr. 1271/2008 a ramas definitiva prin necontestarea sa în instanta de nici una din partile implicate, astfel ca, este perfect valabila.

În drept, reclamanta a invocat dispozitiile Legii nr.554/2004 si Legii nr.10/2001.

În dovedire, reclamanta a anexat la dosar HCL nr.54/2008, anexa la HCL nr.34/2008, adresele nr.4912/2008 si 39992/2008, Dispozitia nr.1271 din 25.03.2008, HCL nr.114/2008, copia plângerii prealabile.

Pârâtul nu a formulat întâmpinare.

Prezent în instanta, reprezentantul pârâtului a aratat ca terenul evidentiat în hotarârea contestata este în litigiu.

Analizând actele si lucrarile dosarului instanta constata urmatoarele:

Prin HCL nr.34 din 25.01.2008 s-a aprobat punerea la dispozitia Comisiei de aplicare a Legii nr.10/2001 a suprafetelor de teren proprietatea Municipiului Piatra Neamt, în anexa la aceasta hotarâre fiind evidentiata, la pozitia nr.10, suprafata de 600 mp teren situat în PN

Prin Dispozitia nr.1271 din 25.03.2008 emisa de Primarul MPN s-a stabilit acordarea catre reclamanta în compensare ca masura reparatorie, bunurile imobile compuse din doua loturi de teren, lotul nr.2 fiind constituit din suprafata de 600 mp teren situat în

Desi caile de atac împotriva Dispozitiei Primarului privind restituirea sau acordarea în compensare a unor imobile sunt expres prevazute de Legea nr.10/2001, pârâtul a emis la data de 26.03.2008 Hotarârea nr.114 în care a prevazut la art.2 excluderea terenurilor puse la dispozitia Comisiei de aplicare a Legii nr.10/2001 prin HCL nr.34/2008.Aceasta excludere a fost motivata în sensul ca panta terenului este extrem de pronuntata.

Aceasta dispozitie din hotarârea Consiliului local este nelegala.

Prin dispozitiile art.21 alin.4 din Legea nr.10/2001 republicata, se confera calitate de entitate obligata la restituirea imobilelor preluate abuziv unitatii administrativ teritoriale reprezentata de primar. Atunci când actioneaza în temeiul obligatiilor ce îi revin potrivit Legii nr.10/2001, primarul întocmeste acte de gestiune, de drept civil, aceste acte emise în exercitarea functiei executive putând fi supuse cenzurii instantei.

Or, în cauza, desi conform prevederilor art.23 din Legea nr.10/2001 dispozitia nr.1271/2008 constituie pentru reclamanta, pentru terenul în suprafata de 600 mp, titlu de proprietate cu forta probanta a unui înscris autentic, ulterior emiterii acestui act, pârâtul a dispus cu privire la acest teren.

Însa, prin hotarârea de excludere a suprafetei de 600 mp din terenurile puse la dispozitia Comisiei de aplicare a Legii nr.10/2001 dupa emiterea în favoarea reclamantei a actului care va constitui titlu executor ulterior îndeplinirii formalitatilor de publicitate imobiliara, se aduce atingere stabilitatii raporturilor juridice care privesc si garanteaza dreptul de proprietate.

Pe de alta parte, motivarea retinuta de pârât la data emiterii hotarârii contestate, respectiv „ panta extrem de pronuntata a terenului”, nu este de natura sa justifice masura dispusa, singura în masura sa invoce eventual aceasta situatie fiind reclamanta. Cum însa reclamanta nu a uzat de acest drept în procedura prealabila restituirii prin echivalent, pârâtul tert în procedura de restituire, nu mai putea dispune legal cu privire la respectivul imobil.

Mai mult, apararile formulate în instanta de reprezentantul pârâtului, arata alte considerente decât cele care au stat la baza emiterii hotarârii contestate, respectiv situatia litigioasa a terenului, situatie care, de asemenea, nu este de natura sa atribuie legalitate masurii.

De mentionat ca în contextul jurisprudentei CEDO concretizata în hotarârile pronuntate împotriva statului român, încalcarea art.1 din Protocolul nr.1 la Conventie se realizeaza prin starea de incertitudine în care s-au aflat partile cu privire la dreptul de proprietate, hotarârea contestata de reclamanta creând o astfel de stare, demersul în justitie al reclamantei fiind de natura sa o înlature.

Fata de considerentele retinute, instanta va admite actiunea în temeiul dispozitiilor art.18 din Legea nr.554/2004 si va dispune anularea HCLPN emisa la data de 26.03.2008, respectiv numai cu privire la excluderea terenului în suprafata de 600 mp situat în str. din lista terenurilor puse la dispozitia Comisiei de aplicare a Legii nr.10/2001 prin HCL nr.34/2008, teren evidentiat în anexa la aceasta hotarâre la pozitia nr.10.