MATERIE- Sistare stare de indiviziune.
Promovarea acţiunii de către un neproprietar.
Inadmisibilitate.
Dobândirea legitimităţii procesuale active pe parcursul soluţionării litigiului.
Consecinţe.
Potrivit art. 728 Cod civil, nimeni nu poate fi obligat a rămâne în indiviziune, fiecare dintre coproprietarii unui imobil poate cere oricând partajarea acestuia. Lipsa calităţii de coproprietar, atrage lipsa calităţii procesuale active pentru promovarea unei acţiuni în sistarea stării de indiviziune şi atribuire a imobilului în favoarea neproprietarului, titular al unui drept de creanţă.
Urmare a decesului unuia dintre coindivizari, pe parcursul soluţionării cauzei, reclamanta, în calitate de legatară universală a defunctului (potrivit testamentului lăsat de acesta) a dobândit calitatea procesuală activă pentru a putea solicita partajarea masei succesorale în urma acestuia, inclusiv cu privire la apartamentul din litigiu.
(Decizia civilă nr.184/R/ 3 februarie 2009;
Dosar nr.9948/271/2006 a Curţii de Apel Oradea)
Constată că, prin sentinţa civilă nr. 4412 din 18 iunie 2007 pronunţată de Judecătoria Oradea în dosar nr. 9948/271/2006, s-a admis în parte acţiunea precizată, formulată de reclamanta H. I., fostă M., în contradictoriu cu pârâţii M.A., M. M. A.şi B.V.; s-a dispus sistarea indiviziunii dintre părţi cu privire la imobilul situat în Oradea, înscris în C.F. nr. 34024 Oradea, nr. top. 4921/2/23; s-a atribuit imobilul în întregime reclamantei şi a fost obligată aceasta să achite pârâţilor în termen de 30 zile de la rămânerea irevocabilă a prezentei, suma de 22.000 euro echivalent în lei la data plăţii, cu titlu de sultă; s-a respins cererea reclamantei de a se stabili că din starea de coproprietate comună s-a născut creanţa constând în cota de 1/2 din suma de 2.500 lei, şi a fost obligat pârâtul M.A. să plătească reclamantei această sumă.
Prin considerentele sentinţei se reţine în esenţă că, potrivit înscrierilor din C.F. nr. 34024 Oradea, părţile sunt coproprietare asupra imobilului cu nr. top. 4921/2/23, reclamanta având cota de 1/2, iar pârâţii împreună cota de 1/2. Dreptul de proprietate al reclamantei a fost înscris în cartea funciară în urma unui proces de partaj cu pârâtul M.A., care figura înscris anterior în cartea funciară alături de fosta soţie Z.C., actualmente decedată. În procesul de partaj a figurat şi fiul acesteia, pârâtul M.M.A., lipsind însă soţul supravieţuitor B.V., astfel că hotărârea de partaj este opozabilă doar pârâtului M.M.A..
Nu s-a făcut niciodată partajul bunurilor comune între M.A. şi Meczinger Z.C., soţul supravieţuitor al acesteia, B.V., revendicând cota de 1/8 din întregul imobil, fără a dori însă acţiune de partaj şi fără a deţine certificat de moştenitor.
Faţă de acestea, instanţa a constatat că reclamanta are în mod cert cota de 1/2 din imobil, pârâţii deţinând cealaltă cotă de 1/2, însă fără a se cunoaşte cotele lor, întrucât provin din proprietate devălmaşă şi nu s-a făcut partaj şi nici succesiune după soţia defunctă.
Pârâtul B. revendică cota de 1/8 din întregul imobil, însă aceasta nu este certă în condiţiile arătate mai sus, depinzând de soluţionarea partajului şi a succesiunii.
Pârâţii au fost de acord cu valoarea de 44.000 euro a apartamentului, propusă de reclamantă.
Aşa fiind, faţă de dispoziţiile art. 728 Cod civil, întrucât nimeni nu poate fi ţinut a rămâne în indiviziune, instanţa a dispus sistarea indiviziunii dintre părţi, atribuind imobilul în natură reclamantei cu obligarea acesteia la o sultă în cuantum de 22.000 euro în favoarea pârâţilor, aceştia urmând a-şi reglementa ulterior cotele.
În ce priveşte cererea reclamantei de a se stabili că din starea de coproprietate comună s-a născut creanţa constând în cota de 1/2 din suma de 2.500 lei şi de a fi obligat pârâtul M.A., să plătească reclamantei această sumă, instanţa a constatat că aceasta este neîntemeiată şi a respins-o, întrucât respectivele creanţe nu s-au născut din raportul de coproprietate ci din raporturi locative, urmând a fi reglementate printr-o acţiune în pretenţii, timbrată potrivit legii. Apoi, chitanţele depuse la dosar nu fac dovada certă a persoanei care a achitat, unele fiind pe numele reclamantei, altele pe numele pârâtului, iar altele pe numele ambilor, părţile locuind împreună.
Împotriva acestei hotărâri au declarat apel reclamanta H.I. şi pârâtul B.V..
Prin decizia civilă nr. 157 din 29 februarie 2008 pronunţată de Tribunalul Bihor în dosar nr. 9948/271/2006, a fost respins apelul formulat de reclamanta H.I. şi s-a admis ca fondat apelul civil formulat de pârâtul B.V., iar în consecinţă a fost schimbată în tot sentinţa în sensul că s-a respins acţiunea precizată, formulată de reclamanta H.I..
Pentru a pronunţa în acest mod, instanţa de apel a reţinut după cum urmează:
Asupra imobilului situat în Oradea, str. C. Coposu, nr. 21, bl. A 15, sc. B, ap. 23, înscris în C.F. nr. 34024 Oradea, nr. top. 4921/2/23, sunt proprietari pârâtul M.A. şi soţia sa decedată, M.Z.C.. Notarea efectuată sub B 5 din C.F. nr. 34024 Oradea are doar un efect de informare. Această notare s-a efectuat în baza sentinţei civile nr. 2138/2003 a Judecătoriei Oradea, rămasă irevocabilă, sentinţă prin care se recunoaşte contribuţia reclamantei M.(H.) I. la plata ratelor achitate în vederea cumpărării apartamentului în litigiu, cota contributivă a acesteia la achitarea preţului integral al apartamentului fiind de 1/2 parte din valoarea acestuia.
Întrucât pârâtul B.V., în calitate de soţ din cea de-a doua căsătorie a defunctei M.Z.C., sau pârâtul M.M.A., în calitate de fiu al defunctei M.Z C., nu au solicitat dezbaterea succesiunii după soţie, respectiv mama lor, iar reclamanta H.I. (M.) nu a dovedit vreun drept de proprietate asupra imobilului (imobilul fiind dobândit în baza contractului de construire nr. 1479/1.02.1977, contract încheiat sub durata căsătoriei soţilor M.A.şi M.Z.C.) instanţa a constatat inadmisibilitatea cererii de sistare a stării de indiviziune şi în consecinţă netemeinicia şi nelegalitatea sentinţei apelate.
În ceea ce priveşte capătul de cerere privind obligarea pârâtului M.A.la plata cheltuielilor de întreţinere în cota de 1/2 parte din suma totală de 5.000 RON, instanţa a reţinut următoarele:
Reclamanta, potrivit chitanţelor depuse la dosar (filele 21-24) şi adeverinţei emisă de către Asociaţia de Proprietari (fila 26), a achitat o parte din cheltuielile asociaţiei de proprietari. Potrivit chitanţelor emise de către S.C.F.D.F.E.E. Electrica – Transilvania Nord S.A., cheltuielile privind furnizarea energiei electrice au fost achitate de către pârâtul M. A. Astfel, toate aceste acte de folosinţă au fost exercitate de către cele două părţi în baza mandatului tacit reciproc de reprezentare între soţi. Măsura solicitată de către reclamantă, în sensul obligării pârâtului de rând 1 la plata cotei de 1/2 din contravaloarea cheltuielilor de întreţinere, ar echivala cu înlăturarea, pe cale judecătorească, a dispoziţiilor art. 35 Codul familiei privitoare la drepturile soţilor, ceea ce este inadmisibil.
Faţă de considerentele expuse, instanţa a respins apelul formulat reclamantă şi a admis apelul declarat de pârâtul B.V., potrivit dispozitivului deciziei.
Împotriva acestei decizii, la data de 19 iunie 2008 a declarat recurs reclamanta H. I., solicitând repunerea sa în termenul de recurs şi, pe cale de consecinţă, a admite recursul, a modifica decizia în sensul admiterii acţiunii sale şi a respinge acţiunea reconvenţională, cu cheltuieli de judecată.
În dezvoltarea motivelor de recurs s-a învederat că decizia atacată i-a fost comunicată, la solicitarea sa, în data de 9 iunie 2008, perioadă în care de altfel ea s-a aflat mai mult în spital cu intimatul M.A., care a fost grav bolnav, acesta decedând în cursul lunii iunie 2008.
Recurenta susţine că în mod greşit instanţa de apel a respins acţiunea sa, deoarece intimaţii nu au nici un drept de proprietate asupra imobilului din litigiu, care a fost achiziţionat sub durata căsătoriei sale cu intimatul decedat.
Prin concluziile scrise depuse la dosar, înregistrate la data de 27 ianuarie 2009, recurenta a solicitat a se dispune casarea deciziei atacate cu trimiterea cauzei spre rejudecare.
Prin întâmpinarea depusă la dosar, intimatul M.M.A.a solicitat respingerea ca tardiv a recursului de faţă, iar în subsidiar, respingerea acestuia ca nefondat, cu cheltuieli de judecată, ceilalţi intimaţi, prin reprezentanţii lor, în şedinţa publică din 20 ianuarie 2009, punând aceleaşi concluzii, cu obligarea recurentei la plata cheltuielilor de judecată.
Verificând hotărârea atacată prin prisma motivelor de recurs cât şi din oficiu, conform art. 306 sub aspectul tuturor nulităţilor prevăzute de art. 304 Cod procedură civilă, Curtea de Apel Oradea a reţinut următoarele:
Decizia civilă nr. 157 din 29 februarie 2008 pronunţată de Tribunalul Bihor, a fost comunicată reclamantei recurente, potrivit procesului verbal de predare depus la fila 32 – dosar apel, la data de 23 aprilie 2008, prin afişare, agentul procedural făcând menţiunea că nu a fost găsită nici o persoană la adresa respectivă.
Recurenta a locuit la aceeaşi adresă cu fostul său soţ M.A., care, la data de 20 aprilie 2008 a fost internat la Spitalul Clinic Municipal „Gavril Curteanu” din Oradea, cu diagnosticul de hepatită cronică toxică, pancreatită cronică, etc., fiind externat la data de 14 mai 2008, după cum rezultă din copia biletului de ieşire din spital depusă la fila 18 din dosarul instanţei de recurs, perioadă în care aceasta l-a îngrijit, însoţindu-l la spital.
Ca urmare a bolilor de care suferea, intimatul a decedat la scurt timp după externarea sa, respectiv la data de 2 iunie 2008.
Aceste împrejurări sunt apreciate de către instanţă ca făcând parte din acele împrejurări vizate de textul art. 103 Cod procedură civilă, care au împiedicat-o pe reclamantă să exercite în termenul legal calea de atac a recursului împotriva deciziei instanţei de apel, considerente faţă de care va admite cererea sa de repunere în termenul legal de declarare a recursului de faţă.
În ceea ce priveşte fondul cauzei, este de precizat că reclamanta a solicitat prin acţiunea înregistrată la data de 30 octombrie 2006, sistarea stării de indiviziune asupra imobilului înscris în C.F. nr. 34024 Oradea, nr. top. 4921/2/23, solicitând să-i fie atribuit în natură, cu obligarea sa la plata sultei corespunzătoare.
Imobilul în litigiu reprezintă în natură apartamentul nr. 23, compus din două camere şi dependinţe, situat în Oradea, str. Ostaşilor, în coala de carte funciară fiind întabulat dreptul de proprietate al intimatului Meczinger Adalbert (în prezent decedat) şi al fostei soţii M.Z.C., prin încheierea nr. 5811 din 31 octombrie 1989.
Prin sentinţa civilă nr. 7473/1978 a Judecătoriei Oradea (filele 53 – 54 dosar fond), a fost desfăcută căsătoria celor doi soţi M.Z.C. şi M.A., iar din considerentele acesteia rezultă că soţii s-au despărţit în fapt în anul 1976, din căsătoria acestora rezultând un copil, respectiv intimatul din prezenta cauză, M.M. A., născut la 17.01.1974.
Apartamentul din litigiu a fost contractat în baza contractului de construire nr. 1479 din 1 februarie 1977 (fila 51 dosar fond), pe numele defunctului şi al fostei soţii Zoe, cu preţul de 79.550 lei, din care beneficiarul se obliga să achite un avans de 24.550 lei, restul fiind plătit în rate lunare.
Prima soţie a defunctului a decedat la data de 27 august 1994 (fila 37 dosar fond), în cauză figurând în calitate de moştenitori ai acesteia fiul M. M. şi soţul supravieţuitor B.V..
Reclamanta a susţinut că a achitat cu titlu de rate în contul apartamentului, contravaloarea cotei de 1/2 parte din imobil, invocând în acest sens şi sentinţa civilă nr. 2138/2003 a Judecătoriei Oradea (filele 16 – 17 dosar fond).
Instanţa de apel, constatând că reclamanta nu are calitatea de coproprietară asupra imobilului din litigiu, în mod corect a apreciat că cererea formulată de către aceasta, având ca obiect sistarea stării de indiviziune asupra apartamentului este inadmisibilă, reclamanta având asupra imobilului doar un drept de creanţă şi nu de proprietate.
Ulterior însă pronunţării deciziei civile nr. 157/2008 de către Tribunalul Bihor, intimatul coproprietar Meczinger Adalbert a decedat (la data de 2 iunie 2008), iar prin testamentul autentificat sub nr. 1017 din 6 mai 2008 de către B.N.P. O. L.D., acesta a lăsat întreaga sa avere mobilă şi imobilă în favoarea reclamantei recurente H.I., fosta sa soţie, de care a divorţat prin sentinţa civilă nr. 3002/2002 a Judecătoriei Oradea.
Aşa fiind, în calitate de legatară universală a defunctului, recurenta a dobândit calitatea procesuală de a putea solicita partajarea masei succesorale rămasă în urma defunctului, inclusiv cu privire la apartamentul din litigiu.
Referitor la imobil, aşa cum s-a arătat mai sus, acesta este întabulat pe numele defunctului şi al primei sale soţii, cu toate că la data contractării acestuia cei doi soţi erau separaţi în fapt, s-a achitat iniţial un avans şi ulterior, diferenţa s-a achitat în rate lunare, inclusiv sub durata căsătoriei intimatului decedat cu recurenta.
Instanţa de recurs apreciază că se impune a se stabili în concret contribuţia efectivă a primei soţii a defunctului la achiziţionarea acestui imobil, aspecte care au fost omise de către instanţe cu ocazia soluţionării în fond a cauzei.
Faţă de cele relevate mai sus, Curtea de Apel Oradea, în temeiul art. 312 alin. (3) Cod procedură civilă, va admite ca fondat recursul civil de faţă, va casa decizia civilă nr. 157/2008 a Tribunalului Bihor şi va desfiinţa sentinţa civilă nr. 4412/2007 a Judecătoriei Oradea, cu trimitere spre rejudecare aceleiaşi instanţe, în vederea completării probaţiunii şi a se avea în vedere situaţia nou intervenită, ca urmare a decesului proprietarului tabular şi a testamentului lăsat de către acesta
