Restituire imobil
Dosar nr. 577/258/2007 – decizia civilă nr. 169/R din 03.03.2009
Potrivit dispoziţiilor legii speciale intervenienţii au avut dreptul deopotrivă să solicite restituirea imobilului în cauză în temeiul Legii nr.10/2001, sau în baza dreptului comun, alegând această din urmă cale prin formularea cererii de intervenţie.
Potrivit dispoziţiilor legii speciale intervenienţii au avut dreptul deopotrivă să solicite restituirea imobilului în cauză în temeiul Legii nr.10/2001, sau în baza dreptului comun, alegând această din urmă cale prin formularea cererii de intervenţie.
Dacă în conformitate cu dispoziţiile legii speciale înaintarea cererii de retrocedare echivalează cu acceptarea succesiunii, prin analogie aceeaşi este soluţia şi în situaţia în care această restituire se solicită pe calea revendicării, conform dreptului comun a unui imobil care a fost preluat în mod abuziv de stat, fără just titlu.
În final tribunalul constată că nici reclamanţii-intimaţi nu au acceptat succesiunea după defunctul lor frate, ca urmare nu ar fi avut dreptul să revendice întregul imobil, ci numai cota parte care li se cuvine.
În final tribunalul constată că nici reclamanţii-intimaţi nu au acceptat succesiunea după defunctul lor frate, ca urmare nu ar fi avut dreptul să revendice întregul imobil, ci numai cota parte care li se cuvine.
Pentru considerentele sus-expuse tribunalul constată că recursul este întemeiat, urmând ca în temeiul art.304 pct.9 raportat la art.312 alin.1, 2 şi 3 Cod procedură civilă să îl admită ca atare.
Pentru considerentele sus-expuse tribunalul constată că recursul este întemeiat, urmând ca în temeiul art.304 pct.9 raportat la art.312 alin.1, 2 şi 3 Cod procedură civilă să îl admită ca atare.
Prin Sentinţa civilă nr.2138/21.11.2008 a Judecătoriei Miercurea Ciuc s-a admis acţiunea formulată de reclamanţii LP şi LS, în contradictoriu cu pârâta PRIMĂRIA şi în consecinţă s-a obligat pârâta să le predea reclamanţilor în deplină proprietate şi posesie imobilul construit, înscris în c.f. nr. 2132 nr. top 539,540/1, 541,542, 560/2 în suprafaţă totală de 3279 mp.
Prin aceeaşi sentinţă s-a respins ca inadmisibilă cererea de intervenţie în interes propriu formulată de intervenienţii SL şi LA.
Pentru a se pronunţa astfel, instanţa de fond care a rejudecat cauza după casare, a reţinut următoarele:
Prin cererea iniţială în revendicare formulată şi precizată ulterior de reclamanţii LP şi LS, au solicitat instanţei ca prin hotărârea ce va pronunţa să se dispună obligarea pârâtei să îi predea în deplină proprietate şi posesie imobilul înscris în c.f. nr. 2132 nr. top 539,540/1, 541,542, 560/2 în suprafaţă totală de 3279 mp, cu obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată (filele .
Cu ocazia rejudecării cauzei, numiţii SL şi LA au formulat cerere de intervenţie în interes propriu, motivată de împrejurarea că sunt moştenitorii proprietarului tabular al imobilului din litigiu, defunctului LM, conform certificatului de moştenitor nr. 20/1969 eliberat de fostul Notariat de Stat.
Prin Încheierea nr.6/05.112007 instanţa a admis în principiu cererea de intervenţie formulată de intervenienţi.
Instanţa de fond a reţinut că imobilul revendicat de cei doi reclamanţi, precum şi de intervenienţi este înscris în CF nr.2132 nr. top 539,540/1, 541,542, 560/2 şi are o suprafaţă totală de 3279 mp.
Proprietarul tabular al imobilului obiect al prezentei litigiu este şi în prezent antecesorul reclamanţilor, LM, care l-a dobândit prin moştenire în baza actului nr. 2695/1939, iar după proprietarul tabular reclamanţii au calitatea de succesori legali în calitate de descendenţi de gradul 1.
Imobilul a fost preluat de către Stat în baza Decretului nr. 111/1951, însă decizia de preluare nu s-a putut prezenta acesta nefiind găsit nici în arhivele Primăriei şi nu a putut fi procurată nici de la Direcţia Judeţeană a Arhivelor Naţionale Harghita, precum preluarea imobilului nu s-a notat nici în cartea funciară.
Potrivit art.47 din Legea nr.10/2001, nu sunt considerate inadmisibile acţiunile de drept comun privind revendicarea unor imobile preluate în mod abuziv de către stat, aflate pe rolul instanţelor, ci se dă posibilitatea celor care au urmat calea dreptului comun să poată apela şi la prevederile acestei legi, dacă renunţă la judecată sau solicită suspendarea cauzei.
După cum rezultă din sentinţele şi deciziile instanţelor, aceştia au statuat în mod repetat că în speţă este vorba despre un imobil preluat fără just titlu, ca atare abuziv, instanţa reţinând că şi în prezent proprietarul tabular al imobilului este antecesorul reclamanţilor, astfel acţiunea lor în revendicare este absolut justă întemeiată şi legală.
Faptul că în imobilul respectiv îşi desfăşoară activitatea o grădiniţă de copii, fiind vorba de un imobil care a fost trecut în proprietatea statului fără just titlu în mod abuziv, nu îi conferă pârâtei nici un drept asupra acestuia, ea nedeţinând nici un titlu asupra imobilului.
Cu privire la dreptul intervenienţilor instanţa a reţinut că aceştia sunt copiii defunctului LM, fratele reclamanţilor, însă pe parcursul judecării cauzei nu au putut dovedi acceptarea moştenirii după defunctul lor tată, acceptare care ar fi trebuit efectuată după împlinirea vârstei majoratului prin declaraţie autentificată în faţa notarului public.
S-a mai reţinut că intervenienţii nu au depus nici cerere de restituire al imobilului după antecesorul lor tată, singurii care au demarat procedura acţiunii în revendicare asupra imobilului din prezenta cauză au fost reclamanţii, motiv pentru care instanţa a respins cererea de intervenţie, ca inadmisibilă.
Instanţa a statuat totodată că este incontestabil că interesul reclamanţilor de a li se restitui imobilul în natură este un interes patrimonial, iar în ceea ce priveşte recunoaşterea acestui interes de către stat, art.2 alin.2 din Legea nr.10/2001 prevede în mod expres că persoanele proprietare ale unor imobile pe care statul şi le-a însuşit fără titlu valabil îşi păstrează calitatea de proprietar. Prin urmare nu este vorba de un nou drept ci de recunoaşterea explicită şi retroactivă a supravieţuirii vechiului drept, mai mult legea nu face nici o distincţie între situaţia imobilelor vândute, ceea ce nu este actual în cazul de faţă şi cea a imobilelor rămase în patrimoniul statului.
Examinând toate elementele şi lucrările dosarului instanţa, având în vedere şi jurisprudenţa CEDO, a considerat că în contextul legislativ românesc de reglementare a acţiunilor în revendicare imobiliare şi a restituirii bunurilor naţionalizate de regimul comunist, o asemenea privare, combinată cu absenţa totală a despăgubirii de aproximativ 15 ani este contrară art.1 din Protocolul nr.1.
Instanţa a mai constatat că preluarea cu titlu de naţionalizare de către stat al imobilului din prezenta cauză fiind efectuată „fără titlu”, de altfel nici măcar dovedită ca atare, este ilegală, respectiv nulă absolut. Drept urmare s-a stabilit că imobilul niciodată nu a ieşit din proprietatea antecesorului reclamanţilor.
Împotriva acestei hotărâri au declarat recurs intervenienţii, solicitând admiterea recursului, modificarea sentinţei, în sensul admiterii cererii de intervenţie şi de obligare a pârâtei la predarea în deplină proprietate şi posesie a imobilului din litigiu şi în favoarea intervenienţilor.
În motivarea recursului se arată că în temeiul art.13 din Legea nr.18/1991 al fondului funciar, legiuitorul a acordat beneficiul reconstituirii dreptului de proprietate asupra imobilelor tuturor moştenitorilor autorului lor, cu condiţia să fie formulată cerere de reconstituire a dreptului de proprietate.
Exercitarea acestui drept a fost prelungit până la data de 30.11.2005 conform Legii nr.247/2005. Practica judiciară a decis că în masa succesorală se include atât bunurile existente la data deschiderii succesiunii cât şi asupra bunurilor care intră ulterior în masa succesorală. Odată cu intrarea în vigoarea Legii fondului funciar s-a născut pentru persoanele îndreptăţite sau succesorii acestora dreptul de a solicita reconstituirea unui drept patrimonial potestativ, care face parte din masa succesorală, urmând a fi exercitat de către legatarul universal în cursul termenului de decădere prevăzut de lege.
Cum recurenţii au înaintat cererea la data de 20.10.2005 înregistrată sub nr.40376 către Comisia şi Consiliul Local, inclusiv Comisiei judeţene pentru aplicarea Legii nr.247/2005, precum Legea nr.18/1991 a fondului funciar, cererea pentru reconstituirea dreptului de proprietate asupra cotei de 1/3 parte din întreaga avere mobilă şi imobilă rămasă după defunctul LM, au solicitat şi reconstituirea dreptului de proprietate asupra cotei de 1/3 parte aparţinând tatălui lor LM.
Situându-se pe o poziţie procesuală contradictorie, la data de 27.01.2009 intimaţii au depus întâmpinare, solicitând respingerea recursului ca nefondat şi obligarea recurenţilor la plata cheltuielilor de judecată (filele 14-15).
În motivarea întâmpinării se arată că presupusa încălcare a dispoziţiilor art.13 alin.2 din legea fondului funciar, chiar dacă ar fi adevărată nu ar putea duce la modificarea hotărârii, pentru că recurenţii omit faptul că obiectul litigiului este o acţiune în revendicare bazată pe dreptul comun, deci nu sunt incidente dispoziţiile legii speciale, nefiind vorba despre reconstituirea dreptului de proprietate.
Imobilul deşi în fapt a trecut în posesia pârâtei, dreptul de proprietate a rămas înscris în cartea funciară pe numele antecesorului intimaţilor, LM, care a decedat în anul 1957.
Tatăl recurenţilor a decedat în 1991, iar aceştia nu fac dovada că ar fi acceptat succesiunea acestuia în termen.
Existenţa unei eventuale cereri de reconstituire a dreptului de proprietate după LM la Comisia Locală în anul 2005, nu schimbă cu nimic datele problemei, imobilul nici nu era situat pe raza localităţii unde cererea ar fi fost depusă prezumtiv.
În drept se invocă dispoziţiile art.308 (2), art.312, art.274 Cod pr.civilă.
Instanţa constată că recursul a fost formulat în termen.
Examinând recursul declarat de recurenţi în raport de motivele de recurs invocate, precum şi sub toate aspectele conform art.304 ind.1 Cod procedură civilă, instanţa constată că acesta este întemeiat.
Astfel cum rezultă din Certificatului de moştenitor nr. 20/1969 eliberat de fostul Notariat de Stat, moştenitorii proprietarului tabular al imobilului din litigiu, respectiv al defunctului LM, sunt LI, în calitate de soţie supravieţuitoare, LP, LS şi LM, în calitate de descendenţi.
Numita LI a decedat la rândul ei, moştenitorii săi fiind de asemenea aceleaşi persoane în calitate de descendenţi.
Astfel cum rezultă din actele de stare civilă depuse la dosar (filele 19-21 d.f.) intervenienţii sunt descendenţii defunctului LM, iar prin reprezentare au vocaţie succesorală la succesiunea bunicului lor, defunctul LM, asupra bunului revendicat, din care li se cuvine cota de 1/4 parte.
Deşi prin Încheierea nr.6/05.11.2007 prima instanţă a admis în principiu cererea de intervenţie formulată de intervenienţi, totuşi, prin hotărârea pronunţată a respins ca inadmisibilă această cerere. Soluţia instanţei de fond contravine dispoziţiilor art.52 Cod de procedură civilă întrucât odată fiind admisă în principiu cererea de intervenţie, aceasta nu mai poate fi respinsă ca inadmisibilă, ci doar ca neîntemeiată, devreme ce a fost cercetată şi analizată fondul cererii, ceea ce rezultă din considerentele sentinţei atacate.
Tribunalul este de părere că deşi nu au acceptat succesiunea tatălui lor defunct prin declaraţie autentificată de notar public, totuşi prin cererea înaintată Comisiei Locale şi Comisiei Judeţene la data de 20.10.2005 privind restituirea unor imobile, intervenienţii şi-au exprimat dorinţa de a moşteni în urma tatălui lor defunct, ceea ce echivalează cu acceptarea succesiunii în sensul prevederilor art.13 alin.2 din Legea nr.18/1991, modificată.
Această cerere a fost formulată în temeiul Legii nr.274/2995, act normativ care a modificat dispoziţiile legilor de retrocedare şi a stabilit un nou termen în vederea depunerii cererilor de restituire a bunurilor naţionalizate de către beneficiari, până la data de 30.11.2005.
Ca urmare, chiar dacă prezenta acţiune se judecă potrivit dreptului comun, importantă este intenţia intervenienţilor de a accepta succesiunea în urma tatăl lor defunct.
Dacă în conformitate cu dispoziţiile legii speciale înaintarea cererii de retrocedare echivalează cu acceptarea succesiunii, prin analogie aceeaşi este soluţia şi în situaţia în care această restituirea se solicită pe calea revendicării, conform dreptului comun a unui imobil care a fost preluat în mod abuziv de stat, fără just titlu.
În consecinţă, tribunalul va modifica în parte sentinţa, în sensul că va admite cererea de intervenţie în interes propriu, formulată de intervenienţi, va constata că aceştia sunt moştenitorii defunctului LM, în calitate de descendenţi, şi va obliga pârâta să le predea în deplină proprietate şi posesie deopotrivă reclamanţilor, precum şi intervenienţilor imobilul din litigiu.
În baza art.274 alin.1 Cod de procedură civilă tribunalul va obliga pârâta Primăria să plătească intervenienţilor suma de 2.182,54 lei cheltuieli de judecată în fond, reprezentând taxă judiciară de timbru, timbru judiciar şi contravaloare expertiză.
Totodată, în temeiul art.277 Cod de procedură civilă, tribunalul va obliga în solidar intimaţii la plata sumei de 661 lei în favoarea recurenţilor, reprezentând cheltuieli de judecată în recurs, constând din taxă judiciară de timbru şi timbru judiciar.
