Valoarea despagubirii acordata societatii privatizate în temeiul art. 32 4 alin. 2 din OUG nr. 88/1997 modificata si completata, ca urmare a restituirii unui imobil ce a facut parte din patrimoniul societatii comerciale catre fostii proprietari trebuie calculata în functie de valoarea de circulatie a bunului imobil, iar nu de valoarea contabila a imobilului
– OUG nr. 88/1997 modificata si completata, art. 324
– C. civil, art. 1337
–
(Curtea de Apel Bucuresti – Sectia a V a Comerciala
decizia comerciala nr. 581/29.11.2010)
Prin cererea înregistrata pe rolul Tribunalului Comercial Arges la data de 25.02.2008, reclamanta S.C. P. S.A., reprezentata prin lichidator judiciar S.C.P. A.E. S.P.R.L., a chemat în judecata pe pârâta AVAS, solicitând ca prin hotarârea ce se va pronunta sa fie obligata pârâta sa-i plateasca suma de 98.000 lei RON, reprezentând contravaloarea activului MOARA BASCOVELE si a suprafetei de teren de 956,33 mp situate în comuna Cotmeana, sat Ursoaia, jud. Arges, activ iesit din patrimoniul reclamantei în baza unei hotarâri judecatoresti definitive si irevocabile.
Prin sentinta comerciala nr. 7621/30.06.2010 încheierile de sedinta pronuntate de Tribunalul Bucuresti – Sectia a VI-a Comerciala, în dosarul nr. 47016/3/2009, fost admisa cererea de chemare în judecata formulata de catre reclamanta S.C P. S.A., societate aflata în procedura insolventei, prin lichidator în contradictoriu cu pârâta AVAS, a fost obligata pârâta la plata catre reclamanta a sumei de 179.430 lei cu titlu de despagubiri, a fost admisa, în parte, cererea reclamantei de obligare a pârâtei la plata cheltuielilor de judecata. Pârâta a fost obligata la plata catre reclamanta a sumei de 4650 lei cu titlu de cheltuieli de judecata.
Pentru a se pronunta astfel, tribunalul a retinut urmatoarele:
I. Prin contractul de vânzare-cumparare de actiuni nr. Ag 21 din 15.06.2000 FPS – în calitate de asociat majoritar al P S.A. la data aceea – a vândut lui P.G. – reprezentant al reclamantei, pachetul majoritar de actiuni, adica un numar de 317.211 actiuni, reprezentând 90,19% din valoarea capitalului subscris al acesteia.
Prin Sentinta civila nr. 3620/14.03.2003 pronuntata de Judecatoria Pitesti, s-a dispus restituirea în natura a Morii Bascovele si a suprafetei de teren aferente de 956,33 mp catre fostii proprietari.
În baza acestei sentinte, fostii proprietari au intrat în posesia activului sus mentionat prin procesul-verbal întocmit la data de 10.06.2006.
În drept, cadrul legal incident spetei este dat de dispozitiile Ordonantei de Urgenta nr.88/1997 privind privatizarea societatilor comerciale, în varianta sa aflata în vigoare urmare modificarilor aduse prin Legea 99/1999.
Potrivit dispozitiilor art. 324 din OUG 88/1997, modificata si completata, “(1) Institutiile publice implicate asigura repararea prejudiciilor cauzate societatilor comerciale privatizate sau în curs de privatizare prin restituirea catre fostii proprietari a bunurilor imobile preluate de stat.
(2) Institutiile publice implicate vor plati societatilor comerciale prevazute la alin.(l) o despagubire care sa reprezinte echivalentul banesc al prejudiciului cauzat prin restituirea în natura a imobilelor detinute de societatea comerciala catre fostii proprietari prin efectul unei hotarâri judecatoresti definitive si irevocabile.
(3) Despagubirea prevazuta la alin. (2) se stabileste de comun acord cu societatile comerciale, iar în caz de divergenta, prin justitie.
(6) Statul garanteaza îndeplinirea de catre institutiile publice implicate a obligatiilor prevazute în prezentul articol.”
Se sustine de catre pârâta ca nu exista nici o mentiune în art. 324 din O.U.G. nr. 88/1997, aprobata prin Legea nr. 99/1999, privind faptul ca despagubirile se acorda la nivelul valorii de piata a activului.
Argumentele pârâtei A.V.A.S. Bucuresti în legatura cu determinarea despagubirilor la valoarea contabila a bunurilor restituite nu au fost retinute de tribunal deoarece în lipsa unor criterii de despagubire, chiar daca obligatia de despagubire s-a prevazut într-o lege a privatizarii si nu în legea prin care se stabileste restituirea în natura a imobilelor catre fostii proprietari, cum sustine aceasta, despagubirea se raporteaza la valoarea de circulatie a imobilului retrocedat.
În acest sens, mai retine tribunalul, art. 324 alin. (1) si 3 din O.U.G. nr. 88/1997 stabileste obligatia institutiilor publice implicate de a plati societatilor comerciale, care au suferit un prejudiciu în urma restituirii imobilelor catre fostii proprietari, o despagubire care sa reprezinte echivalentul banesc al prejudiciului cauzat prin restituirea în natura a imobilelor detinute de societatea comerciala catre fostii proprietari. Aceasta despagubire se poate stabili de institutiile publice implicate de comun acord cu societatile comerciale iar în caz de divergenta, prin justitie.
În lipsa unor dispozitii care sa limiteze reparatia aceasta trebuie sa fie pe masura prejudiciului suferit.
A retinut instanta ca valoarea contabila nu ar asigura o justa despagubire si dispozitiile art. 324 din O.U.G. nr. 88/1997, aplicabile în speta, statuând asupra cuantumului despagubirilor, care nu este limitat la valoarea imobilului restituit, înscrisa în evidenta contabila a societatii, raspunderea pârâtei avându-si izvorul în dreptul de garantie specific dreptului comun, reglementat si prin legea speciala.
În plus, legiuitorul a facut distinctie între despagubiri si contravaloarea imobilului chiar în textul art. 324, invocat ca temei al actiunii, ceea ce înseamna ca este evident ca echivalentul banesc al prejudiciului cauzat prin restituirea în natura a imobilului reprezinta o despagubire echitabila si îndestulatoare.
Un alt argument retinut de tribunal consta în faptul ca legiuitorul foloseste termenul “despagubiri” si nu acela de “valoare contabila a activelor” si ca nici nu ar fi avut sens oferirea posibilitatii stabilirii sumei pe cale amiabila.
Împrejurarea ca prin contractul de vânzare – cumparare actiuni, A.V.A.S. (prin antecesorul sau legal), în calitate de institutie publica implicata, a vândut actiuni reprezentând 90,19% din capitalul social si nu 100% din capital, nu este de natura sa limiteze cuantumul despagubirii la procentul de actiuni vândute, deoarece repararea prejudiciului instituita în sarcina institutiei implicate vizeaza pierderea bunurilor imobile aflate în proprietate si în patrimoniul societatii si nu a actiunilor vândute, detinute de actionari si care au un alt regim juridic.
Se sustine de catre pârâta ca chiar si în situatia în care ar fi îndeplinit toate conditiile pentru acordarea de despagubiri, institutia publica implicata nu ar putea fi obligata la o valoare peste limita de 50% din pretul încasat de catre aceasta din vânzarea pachetului de actiuni sens în care sunt invocate dispozitiile art. 30 din Legea nr. 137/2002 privind unele masuri pentru accelerarea privatizarii, care modifica cadrul stabilit de O.U.G. nr. 88/1997, completata de Legea nr. 99/1999, dispozitii prin care se arata ca, în toate cazurile, valoarea despagubirilor acordate nu va putea depasi cumulat 50% din pretul efectiv platit de cumparator.
A retinut Tribunalul ca prevederile art. 30 alin. (1) din Legea nr. 137/2002, invocate de recurenta si care se refera la reducerea valorii despagubirilor acordate potrivit dispozitiilor art. 27 – art. 29 din lege, pâna la limita de 50%, cumulat din pretul efectiv platit de cumparator, sunt inaplicabile raportului juridic dedus judecatii, întrucât, potrivit art. 30 alin. (3) din acelasi act normativ, prevederile art. 324 din O.U.G. nr. 88/1997, aprobata prin Legea nr. 44/1998, ramân aplicabile numai pentru contractele de vânzare – cumparare de actiuni încheiate înainte de intrarea în vigoare a prezentei legi, respectiv Legea nr. 137/2002. Ori, în cazul dedus judecatii, contractul a fost încheiat în 15.06.2000.
Fata de aceasta precizare a legii înseamna ca modul de determinare a cuantumului despagubirilor stabilit de Legea nr. 137/2002, nu-i este aplicabil acestui litigiu, întrucât privatizarea concretizata prin încheierea contractului de vânzare – cumparare de actiuni a avut loc înainte de intrarea sa în vigoare.
A mai retinut Tribunalul ca se cuvine o dreapta despagubire si pe considerentul ca intimata a suferit o veritabila expropriere fiind incidente atât dispozitiile art. 44 alin. (3) din Constitutie, cât si dispozitiile art. 1 din Primul Protocol Aditional la Conventia Europeana pentru Drepturile si Libertatile Fundamentale ale Omului.
În ceea ce priveste pretinsa îmbogatire fara just temei, tribunalul considera ca se cuvine a preciza ca aceasta presupune faptul juridic prin care patrimoniul unei persoane este marit pe seama patrimoniului altei persoane, fara ca pentru aceasta sa existe un temei juridic. În cauza, însa, rezulta ca despagubirile solicitate de intimata au ca temei juridic atât dispozitiile art. 324 din Legea nr. 99/1999, cât si actul juridic care-l reprezinta contractul de vânzare – cumparare de actiuni încheiat între parti la 19 februarie 1999.
Teoria îmbogatirii fara just temei invocata de recurenta nu îsi gaseste aplicarea în cauza, deoarece niciuna din cele trei conditii ale actiunii “de in rem verso” nu este îndeplinita.
Cât priveste valoarea despagubirilor cuvenite reclamantei la care pârâta, ca institutie publica implicata în procesul de privatizare (succesoare legala a Fondului Proprietatii de Stat urmeaza sa fie obligata, instanta urmeaza sa retina ca acordul privind despagubirile nu a fost realizat în conditiile art.323 si 14 din Legea 99/1999, iar reclamanta a fost nevoita sa apeleze la justitie, unde prin expertizele întocmite de cei doi experti, s-a stabilit ca valoarea de circulatie a activului MOARA BASCOVELE, împreuna cu bunurile mobile aflate în aceasta la data retrocedarii si cu terenul aferent este în suma totala de 179.430 lei.
În concluzie, pentru motivele de fapt si de drept sus mentionate, instanta a dispus obligarea pârâtei la plata sume de 179.430 lei cu titlu de despagubiri.
II. În ceea ce priveste cererea de acordare a cheltuielilor de judecata, instanta a retinut ca pârâta se afla în culpa în ceea ce priveste declansarea prezentului proces astfel încât, în temeiul art. 274 C.pr. civ. raportat la disp. art. 998 – 999 C.civ. a admis în parte cererea si a obligat pârâta la plata catre reclamanta a sumei de 4650 lei cu titlu de cheltuieli de judecata constând în : onorariu de expert bunuri mobile în suma de 700 lei, onorariu de expert evaluare constructii si teren în suma de 1000 lei, onorariu de avocat în primul ciclu procesual în apel în suma de 450 lei , în recurs ( 700 lei) si în prezenta cauza de 1800 de lei.
Instanta nu a acordat onorariul de avocat din primul ciclu procesual la fond ( Tribunalul Arges) în suma de 1800 de lei, deoarece reclamanta a depus, prin avocat 2 facturi emise de societatea de avocatura însa nu a facut dovada conform art. 1169 din C.civ a platii acestui onorariu prin chitanta, extras de cont sau vreun alt înscris doveditor.
Împotriva acestei sentinte au declarat apel pârâta AVAS si reclamanta SC P SA – prin lichidator judiciar..
Apelanta – pârâta a solicitat o data cu apelul si suspendarea executarii sentintei apelate pâna la solutionarea apelului.
I. În motivarea apelului sau, AVAS critica sentinta pentru urmatoarele motive:
Considera ca prin admiterea actiunii, respectiv obligarea institutiei la plata sumei de 179.430 lei, reprezentând despagubiri si la 4.650 lei, cheltuieli de judecata, se prejudiciaza bugetul statului.
De asemenea, întelege sa invoce exceptia prescriptiei dreptului la actiune, exceptie invocata prin întâmpinarea depusa in faza judecarii fondului in celalalt ciclu procesual, exceptie respinsa prin încheierea din 26.04.2010, încheiere pe care întelege sa o critice prim motivele prezentului apel:
Un prim aspect, neretinut de instanta de fond in respingerea exceptiei prescriptiei dreptului material la actiune, îl reprezinta data la care s-a nascut dreptul societarii sa pretinda despagubirile potrivit art.324 din O.U.G. nr.8/1997 modificata.
Cum data nasterii dreptului o reprezinta momentul in care a ramas irevocabila hotarârea judecatoreasca de restituire in natura invocata de reclamanta, actiunea formulata de aceasta este prescrisa.
In mod nelegal a fost respinsa exceptia formulata de apelanta, neretinându-se ca data nasterii dreptului la actiune o reprezinta data ramânerii definitive si irevocabile a hotarârilor de restituire, desi prevederile art. 324 din OUG nr.88/1997 prevad expres acest lucru.
In plus, chiar si intimata-reclamanta recunoaste ca “imobilul a iesit din patrimoniul sau in baza unei hotarâri judecatoresti definitive si irevocabile”, fapt ce denota in plus ca data la care s-a nascut dreptul acesteia sa solicite despagubiri o reprezinta momentul ramânerii definitive si irevocabile a hotarârii judecatoresti de restituire.
Sustine ca este nelegala respingerea exceptiei prescriptiei speciale prevazute atât de dispozitiile art. 39 din Legea nr.137/2002 modificata – de o luna, cat si cea prevazuta de art.3228 din OUG nr.88/1997 modificata – de 3 luni.
Cum, asa cum a mentionat mai sus, data nasterii dreptului o reprezinta momentul in care au ramas irevocabile hotarârile judecatoresti invocate de reclamanta, apelanta considera ca actiunea formulata de aceasta este prescrisa, raportat la ambele texte legale mentionate mai sus.
Astfel cum reiese din dispozitiile textelor normative susmentionate, termenul special de prescriptie se aplica in cazul in care se valorifica un drept prevazut de actele normative din domeniul privatizarii (in speta O.U.G. nr.88/1997-art.324).
Prin cererea de chemare in judecata formulata de SC P. SA împotriva AVAS nu se solicita altceva decât valorificarea unui drept prevazut de acest act normativ, respectiv repararea prejudiciilor cauzate prin restituirea catre fostii proprietari a bunurilor imobile preluate de stat, reparare care cade in sarcina institutiei publice implicate in procesul de privatizare.
Fata de motivele invocate mai sus considera ca se impune admiterea apelului, admiterea acestei exceptii si respingerea cererii de chemare in judecata ca prescrisa.
De asemenea, având in vedere termenul general de prescriptie prevazut de art. 3 alin.1 din Decretul nr.167/1958, raportat la momentul nasterii dreptului material al reclamantei la actiune, aceasta este, de asemenea prescrisa.
Pe fondul cauzei, apelanta sustine ca în mod nelegal instanta a obligat institutia la plata despagubirilor pentru imobilul moara si teren in litigiu, având in vedere urmatoarele:
In mod nelegal nu a retinut instanta de fond sustinerile depuse de apelanta referitoare la introducerea in capitalul social al societatii privatizate a imobilelor restituite fostilor proprietari.
Mentioneaza ca din actele existente la dosar, respectiv extras din dosarul de prezentare al societatii privatizate, întocmit in vederea privatizarii, terenul pentru care solicita despagubiri nu figureaza la Capitolul 1, sectiunea 1.2. – Date privind situatia patrimoniala pct.1.2.1. – Terenurile.
In acest sens rezulta ca pentru acest imobil nu pot fi solicitate despagubiri, deoarece acesta nu a fost introdus in capitalul social la momentul privatizarii si nu a fost avut in vedere la stabilirea pretului actiunilor din contractul de vânzare-cumparare de actiuni nr. AG21/2000.
Un alt aspect pe care îl învedereaza instantei de apel, care in mod nelegal nu a fost retinut de instanta de fond, îl reprezinta faptul ca prin Sentinta civila nr.3260/14.10.2003 (invocata in sustinerea cererii de chemare in judecata), intimata – reclamanta a fost obligata la “predarea imobilului reclamantilor … “, fara ca din actele depuse sa rezulte care sunt imobilele restituite.
Despagubirea ce ar urma sa fie acordata ar trebui raporta la acea moara si terenul aferent, însa nu la suprafata de 956,33 mp, cum a fost solicitat prin cererea de chemare in judecata.
Un alt aspect neretinut de instanta de fond, sustinut in aparerile de fond referitor la faptul ca pentru activele constructii si utilaje aferente morii, AVAS nu poate datora despagubiri, deoarece valoarea lor s-a amortizat integral.
Astfel, nu pot fi solicitate despagubiri pentru mijloacele fixe intrate in patrimoniu pâna în anul 1964, si amortizate in 10 ani, adica cu mult înainte de data privatizarii.
In mod nelegal au fost înlaturate sustinerile pârâtei referitoare la valoarea prejudiciului, deoarece nu exista nici o mentiune in art.324 din Legea nr.99/1999 privind faptul ca despagubirile se acorda la nivelul valorii de circulatie a activelor.
Referitor la practica in domeniu, AVAS mentioneaza Decizia nr.1074/2003 data de Înalta Curte de Casatie si Justitie in dosarul nr.7381/2001 care a stabilit ca despagubirea cuvenita in temeiul art.324 din Legea nr.99/1999 modificata si completata, trebuie sa aiba ca punct de plecare valoarea din contabilitate a bunului.
Astfel, prejudiciul suferit de SC P. SA, urmare a restituirii în natura a bunurilor imobile trebuie limitat la valoarea contabila a acelor bunuri imobile înregistrate în registrele contabile ale societarii la data când societatea a fost privatizata si nu la valoarea “de circulatie”, deoarece aceeasi valoare s-a regasit si in capitalul social la data privatizarii.
In caz contrar, societatea ce urmeaza a fi despagubita se va îmbogati fara justa cauza, prejudiciind statul prin stabilirea unei valori a bunurilor imobile cu mult mai mare decât cea existenta in registrele contabile ale societarii si avuta in vedere în situatia patrimoniala a societatii la data privatizarii.
Prin contractul de vânzare cumparare de actiuni nr. AG 21 din 15.06.2000 AVAS a vândut 90,19 % din valoarea capitalului social al S.C. P. SA cu un pret de 7.930.275.000 ROL respectiv 793.027,5 lei si nu este posibil ca pentru un singur activ Moara Bascov, situata in comuna Cotmeana, sat Ursoaica, jud. Arges si terenul în suprafata de 956,33 mp, sa fie obligata sa plateasca suma de 179.430 lei catre societate cu caracter de despagubire.
Potrivit rationamentului instantei de fond, in cazul in care s-ar solicita despagubiri pentru toate imobilele detinute si restituite fostilor proprietari (împotriva SC P. SA existând si alte litigii având ca obiect revendicare), Statul va fi obligat sa plateasca despagubiri mai mari decât a încasat in urma privatizarii acestei societati pentru activele SC P. SA.
Faptul ca se acorda o despagubire trebuie sa reprezinte efectiv acoperirea unui prejudiciu cert, real si nu o cale de îmbogatire pentru societate.
Precizeaza ca legiuitorul a urmarit sa acorde despagubiri societatilor pentru situatii speciale si nu ca acestea sa se îmbogateasca fara justa cauza in detrimentul statului, în conditiile în care AVAS nu are nici o culpa.
Este nefiresc si inechitabil ca AVAS sa suporte repararea unui prejudiciu pentru care nu numai ca nu este raspunzatoare, dar are o valoare exagerata prin raportare la valoarea contractului de privatizare.
Considera ca repararea prejudiciului creat societatii trebuie apreciata raportat la valoarea cu care se reduce capitalul social al societarii ca urmare a diminuarii patrimoniului, respectiv la valoarea contabila a acestuia, astfel cum aceasta a fost mentionata in dosarul de privatizare al societarii comerciale reclamante.
De asemenea, din valoarea contabila a imobilului restituit s-ar cuveni despagubiri în proportie de 90,19% întrucât prin contractul de vânzare-umarare de actiuni nr. AG 21/2000, invocat de reclamanta ca temei al despagubirii A.V.A.S. prin antecesorul sau legal a vândut actiuni reprezentând numai 90,19 din capitalul social al S.C. P. S.A.
De asemenea, potrivit art. 30 alin.1 din Legea nr.137/2002, legiuitorul a limitat despagubirile la maximum 50% din pretul platit de cumparator pentru valoarea actiunilor.
In mod gresit nu a retinut instanta valoarea pretului de vânzare al actiunilor, în sustinerea probatoriului intimatei-reclamante existând contractul de vânzare-cumparare de actiuni nr.21/2000, din care rezulta foarte clar, la clauza 2.1. din contract, pretul achitat de cumparator.
In concluzie, in cazul in care instanta de apel ar respinge exceptiile invocate de AVAS si ar mentine obligarea pârâtei la plata de despagubiri, in baza principiului îmbogatirii fara justa cauza, aceasta despagubire trebuie limitata la valoarea contabila existenta in registrele societatii la momentul privatizarii, din care sa se scada amortizarea pe perioada in care reclamanta a exercitat atributele dreptului de proprietate, valoare asupra careia se va aplica indicele de inflatie din momentul în care a încetat sa exercite aceste atribute.
In consecinta, raportat la toate motivele invocate in prezentul apel solicita, in conformitate cu dispozitiile art. 296 Cod pr. civ., admiterea apelului AVAS, schimbarea in tot a sentintei comerciale nr. 7621/30.06.2010, cu admiterea exceptiei prescriptiei dreptului material la actiune si pe fond respingerea cererii de chemare in judecata fata de AVAS ca neîntemeiata.
În drept, invoca articolele 282, 284,296 Cod procedura civila , OUG nr. 88/1997, modificata si completata prin Titlul I al Legii nr. 99/199, Legea nr. 137/2002 modificata si alte dispozitii legale prezentate în text.
II. În motivarea apelului sau, SC P. SA – prin lichidator judiciar SCP A.E. SPRL critica sentinta atacata doar in ceea ce priveste cuantumul cheltuielilor de judecata, aratând urmatoarele:
Societatea a solicitat Tribunalului Bucuresti obligarea paratei AVAS la plata sumei de 179.430 lei reprezentând despagubiri si la plata sumei de 6.450 lei reprezentând cheltuieli de judecata, cheltuieli efectuate atât in primul ciclu procesual, cat si la Tribunalul Bucuresti.
Instanta de judecata a admis in parte cererea sa privind obligarea paratei AVAS la plata cheltuielilor de judecata, respectiv a obligat parata doar la plata sumei de 4.650 lei.
Pentru a se pronunta in acest fel instanta de judecata a retinut ca societatea nu a facut dovada platii onorariului avocat din primul ciclu pocesual la fond – Tribunalul Comercial Arges.
Hotarârea pronuntata este netemeinica si nelegala.
La Tribunalul Comercial Arges cauza a fost înregistrata sub nr. 165/1259/2008. La fond, societatea a depus facturile fiscale emise de Societatea Civila de Avocati ” F.&C. “, respectiv Societatea Civila de Avocati ” F.& Asociatii” dupa modificarea denumirii reprezentând onorariu avocat, respectiv factura fiscala nr. FC 047/12.06.2008 însotita de Anexa – Situatie onorarii achitate la data de 12.06 2008. In aceasta situatie la pozitia 16 este dosarul nr. 165/1259/2008 pentru un onorariu de 720 lei.
Pentru plata contravalorii facturii fiscale nr. FC 047/12.06.2008 apelanta – reclamanta depune ordinul de plata emis de SC P.SA, care include si plata onorariului pentru dosarul nr.165/1259/2008 (in prezent 47016/3/2009), ordin de plata emis la data de 12.06.2008.
Pentru diferenta de onorariu avocat in cuantum de 1.080 lei a fost emisa factura fiscala nr. FC 098/19.11.2008, factura fiscala care a fost achitata cu ordinul de plata din data de 20.11.2008, ordin de plata prin care au fost achitate mai multe facturi fiscale emise de Societatea Civila de Avocati ” F.& Asociatii”, respectiv au fost achitate facturile nr. 078; 079; 082; 085; 087 – 099; 101-109. Se solicita astfel sa se constate ca factura fiscala nr. 098/19.11.2008 a fost achitata cu ordinul de plata emis de reclamanta la data de 20.11.2008.
Fata de aceste motive, apelanta-reclamanta solicita instantei de apel sa dispuna admiterea apelului, modificarea în parte a sentintei apelate în sensul admiterii în totalitate a cererii de obligare a pârâtei AVAS la plata cheltuielilor de judecata în cuantum total de 6450 lei.
În ce priveste cererea de suspendare a executarii sentintei apelate, Curtea, la termenul de judecata din 29.11.2010, care a constituit si primul termen de judecata, a pus în discutie exceptia ramânerii fara obiect a cererii, constatând ca apelul este în stare de judecata. Prin urmare, neexistând o perioada de timp în care sentinta apelata sa poata fi pusa în executare între momentul discutarii cererii si cel al solutionarii apelului, Curtea în temeiul art. 137 alin. 1 rap. la art. 280 din C.pr. civ. va respinge cererea de suspendare a executarii ca ramasa fara obiect.
I. Analizând apelul declarat de pârâta AVAS, prin prisma criticilor invocate, a probelor administrate în cauza si a dispozitiilor legale aplicabile, Curtea a apreciat ca acesta este nefondat si a fost respins ca atare, pentru urmatoarele considerente:
Prima critica invocata de apelanta – pârâta, referitoare la gresita solutionare a exceptiei prescriptiei dreptului la actiune, este nefondata, deoarece în mod corect s-a apreciat de catre tribunal ca dreptul ca actiunea în despagubiri întemeiata pe obligatia AVAS de a garanta pentru orice evictiune rezultata din restituirea imobilelor nationalizate catre fostii proprietari este supus termenului de prescriptie general de 3 ani, prevazut de art. 3 alin. 1 rap. la art. 1 alin. 1 din Decretul nr. 167/1957, iar nu termenului special de prescriptie de 3 luni reglementat de dispozitiile art. 3228 din OUG nr. 88/1997, acesta din urma aplicându-se doar categoriei de actiuni expres si limitativ reglementate de acesta, neputând fi extins si la actiunea reglementata de art. 32 4 din OUG nr. 88/1997 modificata si completata prin Legea nr. 99/1999. Cu atât mai putin, Curtea retine ca nu se aplica nici termenul de prescriptie de o luna reglementat de dispozitiile art. 39 din Legea nr. 137/2002, deoarece actiunea de fata nu se circumscrie categoriilor de actiuni reglementate de acest act normativ.
Pe de alta parte, asa cum retine si tribunalul, momentul de la care se calculeaza termenul de prescriptie, este acela al predarii efective catre fostii proprietari, adica acela al deposedarii societatii de bunul imobil ( care s-a produs la data de 10.06.2006 – a se vedea procesul verbal de predare primire încheiat între reprezentantul societatii reclamante si Doamna I.F., deoarece la acea data s-a produs efectiv prejudiciul ca urmare a evictiunii. De altfel, actiunea în despagubiri reglementata de dispozitiile art. 324 din OUG nr. 88/1997 modificata si completata, nu este altceva decât o varietate a obligatiei de garantie pentru evictiune reglementata de dispozitiile art. 1337 si urmatoarele din C.civil, cu caracter special, reglementata de dispozitii speciale, care însa se completeaza cu normele generale în materia prescriptiei.
Asadar, data la care s-a pronuntat hotarârea irevocabila de restituire nu constituie întotdeauna momentul de la care se calculeaza termenul de prescriptie, deoarece numai la momentul deposedarii de bunul restituit, se poate sustine ca s-a produs prejudiciul efectiv, constând, între altele, în lipsirea societatii comerciale de folosinta bunului.
Cum cererea de chemare în judecata a fost înregistrata pe rolul Tribunalului Comercial Arges la data de 25.02.2008 ( la un an si 8 luni de la data deposedarii efective de imobil), în mod corect s-a apreciat de tribunal ca exceptia prescriptiei nu poate fi primita.
Ca atare, încheierea tribunalului pronuntata la data de 26.04.2010 ( fila 37 din dosarul Tribunalului) prin care s-a respins exceptia prescriptiei dreptului la actiune este legala si temeinica, iar critica referitoare la aceasta este nefondata.
În ce priveste critica apelantei – pârâte cu privire la stabilirea gresita a contravalorii despagubirii prin includerea si a terenului pe care se afla Moara, aceasta este de asemenea nefondata, deoarece dispozitiile art. 324 alin. 2 din OUG nr. 88/1997 modificata si completata stabilesc ca repararea prejudiciului se raporteaza la echivalentul banesc al prejudiciului cauzat prin restituirea în natura a imobilelor ” detinute” de societatea comerciala privatizata, asa încât, consideram ca daca imobilul se compune din teren si constructie, asa cum este în cauza de fata, atunci valoarea despagubirii trebuie sa cuprinda si valoarea terenului, indiferent daca acesta a figurat în caietul de sarcini întocmit cu prilejul vânzarii actiunilor de catre FPS.
Referitor la critica privind includerea valorii constructiilor si a utilajelor aferente morii ( activului) si aceasta este nefondata, sustinerea privind ” amortizarea ” integrala a acestora, este neavenita în raport cu dispozitiile art. 324 din OUG nr. 88/1997 modificata si completata, deoarece aceste dispozitii nu fac nicio distinctie dupa cum unele componente ale imobilului ar fi fost utilizate sau amortizate din punct de vedere contabil, o atare constructie parând a fi de rea- credinta din partea apelantei – pârâte.
Dimpotriva, consideram ca legiuitorul, prin sintagma “Statul garanteaza îndeplinirea de catre institutiile publice implicate a obligatiilor prevazute de prezentul articol” ( art. 324 alin. 6) , fara a distinge dupa cum unele sau altele dintre imobile sau componente mobile din cadrul acestora [ care oricum capata caracter imobiliar prin destinatie sau prin obiectul la care se aplica ( art. 462 din C.civil)], s-au amortizat sau nu, a subliniat necesitatea obligarii institutiei implicate în privatizare la plata despagubirilor pentru prejudiciul cauzat prin restituirea imobilului catre fostii proprietari.
Cu alte cuvinte, daca art. 324 din ordonanta stabileste obligatia pentru institutia implicata în privatizare de a acoperi integral prejudiciul cauzat prin restituirea în natura a imobilelor detinute de societate ( intrate în patrimoniul acestora ca efect al cumpararii actiunilor ), fara vreo alta distinctie, consideram ca în mod corect, legal si temeinic, tribunalul a avut în vedere valoarea de circulatie a imobilului.
Pentru aceleasi considerente, Curtea apreciaza ca este nefondata si critica în sensul ca despagubirile ar fi trebuit calculate la valoarea contabila, iar nu la valoarea de circulatie. În plus, pentru aceasta avem în vedere si faptul ca ceea ce societatea a pierdut o data cu restituirea bunului catre fostii proprietari, este însusi bunul imobil, iar nu doar valoarea sa contabila, iar pentru acoperirea integrala a prejudiciului suferit prin deposedarea de acesta, valoarea de circulatie este singura suficienta si actuala pentru a se face aplicarea corecta si în spiritul lor, a dispozitiilor art. 324 din OUG nr. 88/1997 modificata si completata.
Valoarea contabila nu ar asigura nicidecum o justa despagubire, cu atât mai mult cu cât dispozitiile art. 324 din OUG nr. 88/1997, aplicabile în cauza, statueaza asupra despagubirilor care nu sunt limitate la valoarea imobilului înscrisa în contabilitatea societatii, raspunderea pârâtei avându-si izvorul, asa cum am mai aratat, într-un drept de garantie specific dreptului comun, dar reglementat si prin legea speciala.
Nici limitarea despagubirilor la un procent de 90,19 % din capitalul social al societatii nu poate fi primita de instanta de apel, deoarece asa cum reglementeaza dispozitiile art. 324 din OUG nr. 88/1997, prejudiciul este raportat la pierderea bunului imobil de catre societatea comerciala ce avusese calitatea de proprietar, iar nu a actiunilor vândute – cumparate prin contractul de vânzare-cumparare de actiuni, care apartin actionarilor si au alt regim juridic.
Sustinerea apelantei privind aplicarea Legii nr. 137/2002 este nefondata si în acest context pentru acelasi argument potrivit caruia o atare lege nu se aplica actiunii în despagubiri reglementate de dispozitiile art. 32 4 din OUG nr. 88/1997.
De aceea, apelul formulat de AVAS a fost apreciat ca nefondat.
II. În ce priveste apelul declarat de pârâta SC P.SA – prin lichidator judiciar SCP A.E. SPRL, însa, Curtea a constatat ca acesta este întemeiat si a fost admis pentru urmatoarele considerente:
Potrivit art. 274 alin. 1 din C.pr. civ. “Partea cere cade în pretentii va fi obligata, la cerere, sa plateasca cheltuielile de judecata”. Sintagma utilizata de legiuitor “cade în pretentii” a fost explicata în doctrina si practica judiciara ca fiind expresia culpei procesuale imputata partii care pierde procesul (indiferent de obiectul acestuia).
Prima instanta a considerat ca factura fiscala emisa de Societatea Civila de Avocati si situatia achitarii onorariilor de avocat semnata atât de reclamanta cât si de Societatea de Avocati nu sunt suficiente pentru a proba faptul efectiv al platii onorariului.
Curtea a considerat ca dimpotriva aceste înscrisuri fac dovada platii onorariilor cuprinse în facturile fiscale, deoarece în contractul de asistenta juridica încheiat între client si avocat, acestea doua parti sunt singurele în masura sa afirme si sa certifice executarea unei obligatii. Prin urmare, instanta de apel apreciaza ca s-a facut dovada platii onorariilor avocatiale în toate etapele procesuale parcurse de litigiul de fata, astfel ca apelul reclamantei va fi admis, cu consecinta schimbarii în parte a sentintei în sensul obligarii pârâtei si la plata sumei de 1800 lei cu titlu de cheltuieli de judecata ( diferenta neacordata de catre prima instanta).
De asemenea, întrucât apelanta AVAS se afla în culpa procesuala si în faza de judecata a apelului, fata de respingerea apelului sau, iar apelanta – pârâta a fost nevoita sa avanseze plata unor cheltuieli de judecata, atât pentru sustinerea propriului apel ( ce s-a dovedit a fi fondat) cât si pentru a se apara în raport cu apelul pârâtei, în temeiul art. 298 rap. la art. 274 din C.pr. civ., Curtea va obliga apelanta – pârâta la plata cheltuielilor de judecata efectuate în apel de reclamanta.
Pentru toate aceste considerente, Curtea, în temeiul art. 296 din C.pr. civ. va admite apelul declarat de reclamanta, sub aspectul cheltuielilor de judecata si va respinge apelul declarat de pârâta, schimbând în parte sentinta, în sensul aratat mai sus, mentinând celelalte dispozitii ale acesteia, respectiv cele referitoare la admiterea cererii de chemare în judecata, la obligarea pârâtei la plata sumei de 179.430 lei cu titlu de despagubiri, la admiterea în parte a cererii privind cheltuielile de judecata. ( E.R.).
