Anularea încheierii de întabulare


Obiect: ANULAREA ÎNCHEIERII DE ÎNTABULARE

Lipsa calitatii de reprezentant. Neîndeplinirea cerintelor prevazute de

Legea nr. 52/2000.

Prin hotarârea instantei de fond a fost anulata cererea formulata de reclamantele K.S. si M.T., prin mandatar T.D., împotriva pârâtilor A.T. si E.R., retinându-se faptul ca a fost formulata de o persoana lipsita de calitatea de reprezentant.

Hotarârea a fost atacata cu apel de catre reclamanti.

Prin decizia Tribunalului Bihor a fost admis apelul, a fost desfiintata hotarârea atacata si trimisa cauza pentru rejudecare la instanta de fond, retinându-se ca în mod gresit judecatoria a apreciat ca procura de reprezentare este una speciala si nu generala.

Recursul declarat de intimati împotriva acestei hotarâri a fost admis de Curtea de Apel Oradea, dispunându-se modificarea hotarârii în sensul respingerii apelului si mentinerii în totalitate a hotarârii atacate.

Se retine în motivare ca în mod gresit instanta de apel a calificat procura ca fiind una generala, desi din însasi continutul acesteia rezulta ca este vorba de o procura speciala prin care s-au stabilit limitele mandatului, respectiv acele proceduri sau actiuni aferente redobândirii dreptului de proprietate asupra imobilului în litigiu.

În alta ordine de idei, prin Ordonanta Guvernului nr. 66/1999, aprobata prin Legea nr. 52/2000, România a aderat la Conventia cu privire la suprimarea cerintei supralegalizarii actelor oficiale straine, încheiata la 5 octombrie 1961.

Potrivit art. 3 din conventie, singura formalitate care ar putea fi ceruta pentru a atesta veridicitatea semnaturii, calitatea în care a actionat semnatarul actului sau, dupa caz, identitatea apostilei sau a stampilei de pe acest act, este aplicarea apostilei eliberata de catre autoritatea competenta a statului din care emana documentul.

Dupa aplicarea apostilei pe actul oficial strain de catre autoritatile straine competente, actul este valabil în România fara nici o alta formalitate suplimentara.

În speta, actul notarial, respectiv mandatul a fost întocmit de un notar public din Ungaria, iar pentru valabilitatea lui în România se impunea aplicarea apostilei de catre autoritatea competenta din Ungaria, cerinta care nu a fost însa îndeplinita.

Sursa primara.

Decizia civila nr. 1352/19.12.2006 pronuntata de Curtea de Apel Oradea în dosar nr. 2702/35/2006.