Constructori de bună credinţă (– credinţa acestora că au contractat cu adevăratul proprietar, viciile titlului lor nefiind cunoscute la momentul construirii)”c


Prin SENTINTA CIVILA  Nr. x/30.04.2008 pronuntata in dosar nr x/182/2007 s-a dispus evacuarea pârâtilor BE si B F din imobilul situat în Ulmeni, str. S, nr. x, jud. Maramures identificat în CF nr.x U nr. top x si top y si s-a respins cererea reclamantului IF privind obligarea pârâtilor B F si B E la ridicarea pe cheltuiala proprie sau autorizarea reclamantului a o face pe cheltuiala acestor pârâti a lucrarilor si ameliorarilor aduse imobilului din Ulmeni, str. S nr. x, jud. Maramures.;A obligat reclamantul-pârât reconventional I F sa plateasca pârâtilor-reclamanti reconventional B E si B F suma de 17.256,47 RON reprezentând valoarea investitiilor efectuate la imobilul situat în Ulmeni, str. S nr.x, jud. Maramures, precum si dobânda legala aferenta calculata de la data ramânerii definitive a prezentei hotarâri si pâna la achitarea efectiva. A constatat dreptul de retentie al pârâtilor-reclamanti reconventionali B E si B F asupra imobilului situat în Ulmeni, str. S nr. x, jud. Maramures înscris în CF nr.x U, nr. top x si y, pâna la achitarea integrala de catre reclamantul-pârât reconventional I F a sumei indicate mai sus. A respins actiunea formulata de reclamantii B E si BF în contradictoriu cu pârâta I M.

Pentru a pronunta astfel, s-a retinut ca:

Conform CF nr.x U, reclamantul este proprietar tabular asupra imobilelor reprezentate de parcelele top x si y, în natura reprezentând casa si teren situate administrativ în Ulmeni, str. Si, nr. x, jud. Maramures.Reclamantul a dobândit, prin succesiune legala, dreptul de proprietate asupra acestui imobil, în baza certificatului de mostenitor nr. x/25.05.2000 emis de Biroul Notarului Public D V, prin care s-a dezbatut succesiunea defunctei I E decedata la 1994 stabilindu-se ca unic mostenitor reclamantul  – în calitate de frate, iar pârâta I M (mama) ca neacceptanta. În baza acestui certificat de mostenitor, reclamantul a procedat  la întabularea dreptului sau de proprietate în CF nr.x U la data de 28.06.2000.

La rândul sau, defuncta I E a dobândit dreptul de proprietate asupra acestor imobile, prin succesiune legala, în baza certificatului de mostenitor nr.x/.1980 emis de Notariatul de Stat Judetean Maramures, prin care s-a dezbatut succesiunea defunctului I I decedat la.1980 (proprietar tabular initial), stabilindu-se calitatea de unic mostenitor a defunctei I E în calitate de fiica; reclamantul – în calitate de fiu si pârâta I M – calitate de sotie supravietuitoare, fiind straini de succesiune prin renuntare.

In data de 9 martie 2000, paratii B E si B F, pe de o parte si parata I M, pe de alta parte, au convenit un schimb de locuinte, respectiv I M a primit apartamentul situat în Ulmeni, str. P D, nr. x/7, jud. Maramures în schimb, pârâtii B E si B F au primit imobilul situat în Ulmeni, str. S nr. x, jud. Maramures. Aceasta conventie nu a fost materializata într-un înscris, însa, ea a fost recunoscuta.

La momentul încheierii acestei conventii, imobilul-apartament situat în Ulmeni, str. P D, nr. x/7 reprezenta proprietatea numitilor M S V si M G, însa, în baza întelegerii acestor proprietari avuta cu pârâtii B, în sensul vânzarii imobilului catre acestia din urma, vânzare materializata ulterior, prin înscrisul sub semnatura privata intitulat „Contract de vânzare-cumparare din.2004 dar si prin contractul de vânzare-cumparare autentificat sub nr. x/.2005 de Biroul Notarial D”, apartamentul se afla în martie 2000 în posesia pârâtilor B (fapt necontestat).

Martorii audiati au confirmat faptul ca imobilul din Ulmeni, str. S, nr. x, jud. Maramures, la momentul conventiei de schimb, se afla în posesia pârâtei I M si reprezenta (la acel moment) proprietatea tabulara a numitei I E (fiica pârâtei I M) decedata, însa, la data de.1994.

Asadar, în martie 2000, la momentul conventiei de schimb si în lipsa unui certificat de mostenitor care sa fie eliberat la acel moment, pârâta I M, în calitate de prezumtiv mostenitor sezinar a fiicei sale defuncta – IE, se afla atât în stapânirea în fapt a imobilului succesoral dar putea avea si posesiunea de drept a mostenirii defunctei sale fiice.

Pârâta I M, ca mostenitor sezinar, putea exercita drepturile si actiunile patrimoniale dobândite prin mostenire, fara a fi necesara atestarea prealabila a calitatii de mostenitor pe cale notariala  sau judecatoreasca  (art. 653 al.1 Cod civil).

Astfel cum s-a aratat, dupa realizarea conventiei de schimb, respectiv dupa ce schimbul de locuinte s-a materializat faptic, în data de.2000 se emite de notar public V D, certificatul de mostenitor nr. x/2000 în care s-a constatat calitatea de unic mostenitor a reclamantului I F, mentionându-se totodata ca pârâta I M – mama defunctei si a reclamantului, este neacceptanta.

Chiar daca conventia de schimb nu produce efectul stramutarii proprietatii între copermutanti, întrucât proprietatea se transfera numai la încheierea lui în forma autentica, totusi el reprezinta un raport de obligatii pentru ca ambele parti din conventie se obliga, una sa consimta la predarea în proprietate a imobilului sau iar cealalta la primirea în proprietate a imobilului celuilalt, si invers la o data viitoare, ce va  coincide cu data autentificarii actului. În acest sens trebuie interpretata conventia de schimb materializata faptic (în conformitate cu art. 978, art. 970 al. 2 Cod civil).

Desigur, ascendentul se bucura de sezina numai daca a acceptat succesiunea în termenul prevazut de art. 700 Cod civil, iar, ca regula generala, orice mostenitor, afara de ascendenti si descendenti, trebuie sa ceara trimiterea în posesiune pentru a se bucura de folosinta efectiva a averii succesorale.

Reclamantul I F, a intrat în posesiunea mostenirii surorii sale prin eliberarea certificatului de mostenitor, respectiv, ulterior schimbului faptic de imobile.

În martie 2000, dupa realizarea faptica a schimbului de locuinte, pârâtii B E si F, au efectuat mai multe investitii la imobilul preluat, situat în Ulmeni, str. S nr. x

Aceste investitii au fost facute de catre pârâtii B E si F în baza conventiei de schimb, respectiv în baza promisiunii de schimb facute de catre pârâta I M care la momentul încheierii acestei conventii –2000 – a creat copermutantilor impresia ca este mostenitor sezinar al defunctei I E, deci este adevaratul proprietar al imobilului.

Cum aceste lucrari au fost realizate în martie 2000, pârâtii B sunt considerati constructori de buna credinta, dovada relei credinte a acestora neputându-se face în speta (conform art. 1899 alin. 2 Cod civil), la momentul realizarii investitiilor, acestia aveau credinta ca au contractat cu adevaratul proprietar, viciile titlului lor nefiind cunoscute la acel moment, reclamantul procedând la întabularea dreptului de proprietate asupra imobilului, abia în iunie 2000.

Din probele administrate (declaratiile martorilor, raspunsul la interogatoriu), rezulta ca reclamantul I F a avut o atitudine de toleranta si pasivitate cu privire la realizarea investitiilor.

Fiind constructori de buna credinta, pârâtii B E si B F nu pot fi obligati a proceda la ridicarea pe cheltuiala proprie sau autorizarea reclamantului ce o face pe cheltuiala acestor parti, a lucrarilor si ameliorarilor aduse imobilului din Ulmeni, str. S nr. x, fapt pentru care instanta a respins cererea formulata în acest sens (art. 494 al. 3 Cod civil).

Pe de alta parte, pârâtii B E si B F, au dreptul la contravaloarea materialelor si pretul muncii privind aceste investitii considerate de instanta ca fiind necesare (întrucât au vizat lucrari de reparatii si aveau ca scop îmbunatatirea gradului de confort prin alimentarea cu apa, canalizare, finisaje, etc.).

Întrucât valoarea totala a investitiilor se ridica la suma de 17.256,47 RON conform celor aratate de expertii A I si M M instanta ,pentru ca reclamantul sa nu se îmbogateasca fara justa cauza il obliga sa plateasca pârâtilor B E si B F suma de 17.256,47 RON contravaloare investitii, precum si dobânda legala aferenta calculata de la data ramânerii definitive a prezentei hotarâri (moment la care suma devine certa), si pâna la achitarea efectiva.

Reclamantul I F, fiind proprietarul imobilului din Ulmeni, str. Snr. x, jud. Maramures si tinând seama de vointa acestuia de a face ca ocuparea fara titlu a acestei locuinte de catre pârâti sa înceteze, dorind a se stabili o stare corespunzatoare dreptului pretins si anume, predarea locuintei în materialitatea ei, tinând seama de faptul ca pârâtii au recunoscut calitatea de proprietar a reclamantului, instanta, în baza art. 1073 si 1075 Cod civil, admite în parte actiunea reclamantului IFsi în consecinta dispune evacuarea pârâtilor B E si B F din acest imobil.

Întrucât pârâtii B E si B F detin în prezent imobilului reclamantului, având în vedere creanta acestora reprezentata de contravaloarea investitiilor efectuate la imobil, instanta constata dreptul de retentie al pârâtilor asupra acestui imobil pâna la achitarea integrala de catre reclamantul I F a despagubirilor indicate mai sus.

Având în vedere conventia de schimb încheiata între copermutantii I M, pe de o parte si pârâtii B E si B F, pe de alta parte, tinând seama de faptul ca aceasta conventie nu a fost rezolutionata sau desfiintata, instanta retine faptul ca pârâta I M are titlu locativ asupra apartamentului situat în Ulmeni, str. P D, nr. x/7, jud. Maramures, raportul juridic dintre aceste parti fiind dat de drepturile subiective si obligatiile civile la care partile au convenit, respectiv si de dreptul pârâtei I M de a locui în spatiul aratat. Pentru aceste motive instanta a respins actiunea privind evacuarea pârâtei I M din apartamentul situat în Ulmeni, str. P D, nr. x/7, jud. Maramures.