Notarea în cartea funciară a unui imobil ca locuinţă de familie. Efecte juridice
-Noul Cod civil (Legea nr. 287/2009, rep.) – art. 321 alin. (2), art. 902 alin. (2) pct. 5
Prin notarea în cartea funciară a menţiunii că imobilul este locuinţa comună a familiei nu este modificată natura juridică în privinţa titularului dreptului de proprietate asupra acestuia şi nici nu este afectat sechestrul asigurător înscris în favoarea unui terţ.
Curtea de Apel Timişoara, Secţia I civilă,
Decizia civilă nr. 1538 din 13 noiembrie 2013, G.O.
Prin Decizia civilă nr. 256 din 25 iunie 2013, Tribunalul Arad a respins apelul declarat de petenta Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism, în contradictoriu cu intimaţii S.E. şi S.V., fiind menţinută Sentinţa civilă nr. 2729 din 03.04.2013, pronunţată de Judecătoria Arad prin care a fost respinsă plângerea formulată de petentă împotriva Încheierii de carte funciară nr. 84351/29.11.2012 a Biroului de Cadastru şi Publicitate Imobiliară Arad.
Pentru a hotărî astfel, Tribunalul a reţinut următoarele:
În mod întemeiat prima instanţă a reţinut că notarea în baza declaraţiei autentice nr. 1989/25.10.2012 nu afectează sechestrul asigurător al apelantei, iar imobilul nu devine insesizabil.
Notarea în cartea funciară a faptului că imobilul înscris în CF nr. 311487 Arad proprietate exclusivă a intimatului S.E., constituie locuinţa familiei este permisă de dispoziţiile art. 321 alin. (2) Cod civil, art. 908 alin. (2), pct. 5 Cod civil, art. 48 alin. (1) din Legea nr. 7/1996. Nu are relevanţă natura imobilului, respectiv bun propriu sau comun al soţilor ori înscrierea unui sechestru asigurător. Este vorba despre o stare de fapt şi care nu modifică în nici un fel natura juridică a imobilului.
Împotriva deciziei tribunalului a declarat recurs reclamanta Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism, solicitând admiterea recursului, modificarea deciziei, în sensul admiterii apelului, iar pe fond admiterea plângerii şi respingerea cererii formulate de BNP S.N. privind notarea în CF a declaraţiei pe proprie răspundere a soţilor S.
În motivare, reclamanta recurentă a invocat dispoziţiile art. 299 şi urm. Cod procedură civilă, arătând, în esenţă, că prin Decizia penală nr. 113/31 mai 2013, pronunţată de Curtea de Apel Timişoara în dosarul nr. 466/1/2012, au fost menţinute dispoziţiile referitoare la măsurile asigurătorii din cuprinsul Sentinţei penale nr. 37/27.01.2010, pronunţată de Tribunalul Arad în dosarul nr. 6538/108/2006, respectiv nu a fost ridicată măsura sechestrului asigurător aplicată de Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism, în faza de urmărire penală asupra imobilului proprietatea lui S.E.
A mai arătat că prin maniera de a proceda a pârâţilor intimaţi se încearcă înstrăinarea bunului sechestrat cu încălcarea dispoziţiilor legale aplicabile, întrucât singura în măsură să se pronunţe asupra legalităţii măsurii asigurătorii evocate este instanţa penală competentă, ştiut fiind că potrivit art. 22 alin. 1 Cod procedură penală „Hotârărea definitivă a instanţei penale are autoritate de lucru judecat în faţa instanţei civile care judecă acţiunea civilă, cu privire la existenţa faptei, a persoanei care a săvârşit-o şi a vinovăţiei acesteia”.
Astfel, a învederat că prin demersul iniţiat de soţii S. se urmăreşte de fapt schimbarea ilicită a naturii juridice a imobilului din bun propriu în bun comun, iar în ipoteza în care vor fi puse în executare dispoziţiile din cuprinsul laturii civile a hotărârilor penale de condamnare a inculpatului S.E. şi de obligare a acestuia la plata de despăgubiri, iniţiindu-se procedura executării silite asupra apartamentului în discuţie, Siegmeth Violeta Ramona, în calitate de soţie, s-ar putea prevala de dispoziţiile art. 322 alin. (4) din noul Cod civil potrivit cărora „Soţul care nu şi-a dat consimţământul la încheierea actului poate cere anularea lui în termen de un an de la data la care a luat cunoştinţă despre aceasta, dar nu mai târziu de un an de la data încetării regimului matrimonial”.
Recurenta a susţinut, de asemenea, că decizia recurată a fost dată fără respectarea dispoziţiilor art. 163 Cod procedură penală, în speţă nefiind vorba „despre o stare de fapt care nu modifică în nici un fel natura juridică a imobilului”, astfel cum eronat a reţinut instanţa de apel.
Prin întâmpinare, pârâţii intimaţi S.E. şi S.V. au solicitat respingerea recursului formulat de Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism, argumentând că prin notarea în CF a declaraţiei date în faţa notarului, potrivit căreia locuinţa lor este comună, nu au avut în vedere decât transcrierea în CF a unei stări de fapt, respectiv a împrejurării că locuiesc la această adresă împreună cu cei doi copii, ceea ce nu limitează efectele sechestrului asigurător asupra bunurilor personale ale pârâtului S.E.
Prin Decizia civilă nr. 1538 din 13.11.2013, Curtea de Apel Timişoara a respins recursul declarat de petenta Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism împotriva Deciziei civile nr. 256 din 25 iunie 2013, pronunţată de Tribunalul Arad.
Potrivit art. 321 alin. (2) din noul Cod civil „Oricare dintre soţi poate cere notarea în cartea funciară, în condiţiile legii, a unui imobil ca locuinţă a familiei, chiar dacă nu este proprietarul imobilului”, iar conform art. 902 alin. (2) pct. 5 din acelaşi act normativ este supusă notării în cartea funciară, printre altele, şi „destinaţia unui imobil de locuinţă de familie”.
De asemenea, potrivit art. 48 din Legea nr. 7/1996, atât registratorul, cât şi instanţa, pe calea plângerii împotriva încheierii de carte funciară, sunt ţinuţi să verifice doar din punct de vedere formal actul în baza căruia se solicită înscrierea.
Or, în speţă instanţa de apel a interpretat corect dispoziţiile legale de mai sus, întrucât prin notarea menţiunii că imobilul este locuinţa comună a familiei nu a fost modificată natura juridică sub aspectul titularului dreptului de proprietate asupra acestuia şi nici nu a fost afectat sechestrul asigurător al recurentei.
Astfel, nu pot fi primite susţinerile recurentei, potrivit cărora intimata S.V.-R., în calitatea de soţie, s-ar putea prevala de dispoziţiile art. 322 alin. (4) Cod civil, întrucât acest text de lege trebuie raportat şi la dispoziţiile alineatului 1 din acelaşi articol, iar din interpretarea lor gramaticală şi logico-sistematică, reiese că ambele texte au în vedere actele de dispoziţie ale vreunuia din soţi şi nicidecum măsurile de indisponibilizare a bunului instituite de terţi, bun care poate face obiectul urmăririi silite.
Faţă de cele de mai sus, Curtea a apreciat că decizia atacată a fost dată cu aplicarea corectă a legii, astfel că în baza art. 312 alin. (1) a respins recursul reclamantei.
