-Legea nr. 7/1996 – art. 48
Potrivit art. 48 din Legea nr. 7/1996, în procedura de înscriere a unor drepturi în cartea funciară se verifică doar aspecte de ordin formal, nici registratorul şi nici instanţa de judecată sesizată pe calea plângerii împotriva încheierii de carte funciară neputând efectua verificări cu privire la temeinicia fondului pretenţiilor.
Curtea de Apel Timişoara, Secţia I civilă,
Decizia civilă nr. 187 din 12 februarie 2013
Prin Decizia civilă nr. 187 din 12 februarie 2013, pronunţată în dosarul nr. 19691/55/2011, Curtea de Apel Timişoara a respins recursul declarat de reclamanta SCM T. Arad împotriva Deciziei civile nr. 351/08.10.2012, pronunţată de Tribunalul Arad.
Pentru a pronunţa această hotărâre, Curtea, examinând decizia atacată prin prisma motivelor invocate şi în limitele dispoziţiilor art. 304, art. 306 alin. (2) C. pr. civ. şi art. 50 şi următoarele din Legea nr. 7/1996, în forma în vigoare la data pronunţării încheierii de carte funciară, a reţinut următoarele:
Faţă de obiectul pricinii, limitele controlului judiciar au fost corect decelate de instanţele de fond, în raport de conţinutul cererii iniţiale şi adresate Oficiului de Cadastru şi Publicitate Imobiliară Arad, precum şi de temeiul de drept invocat [art. 50 alin. (2) din Legea nr. 7/1996 republicată]. Ne aflăm în procedura specială a plângerii împotriva încheierii de carte funciară, ce presupune competenţe limitate pentru instanţa de judecată.
Procedura de înscriere în cartea funciară a unor acte sau fapte cu relevanţă juridică este una necontencioasă, neimplicând decât o analiză formală a valabilităţii actelor depuse. În cadrul acestei proceduri, registratorul de carte funciară nu are aptitudinea de a se analiza fondul litigiului dintre părţi, finalizat printr-o hotărâre judecătorească irevocabilă.
Nici în faţa instanţei de judecată învestită în condiţiile art. 50 alin. (2) din Legea nr. 7/1996 republicată, nu se pot formula astfel de cereri, şi aceasta faţă de prevederile art. 51 din actul normativ arătat, conform cărora instanţa de judecată învestită cu soluţionarea plângerii împotriva încheierii de carte funciară, nu poate decât să verifice dacă, raportat la actele depuse, încheierea atacată este legală.
În procedura de înscriere a unor drepturi în cartea funciară se verifică doar aspecte de ordin formal, nici registratorul de carte funciară şi nici instanţa de judecată sesizată pe calea plângerii împotriva încheierii de carte funciară, neputând efectua verificări cu privire la temeinicia fondului pretenţiei părţii.
Caracterul necontencios al procedurii de la Birourile de Carte Funciară se păstrează şi în faţa instanţelor sesizate cu căile de atac formulate împotriva încheierii de carte funciară, instanţe care nu pot, în această procedură specifică, să facă verificări şi să dispună în sensul dorit de reclamantă, respectiv, să constate că apartamentul trebuia vândut la un alt preţ, că acesta nu a fost achitat şi că, în consecinţă, nu a operat transferul dreptului de proprietate asupra apartamentului.
Ca atare, concluzia ce se impune este că, în prezenta procedură nu pot fi discutate aspecte privind fondul pretenţiilor părţilor ce au fost, de altfel, tranşate în mod irevocabil prin hotărârile judecătoreşti supuse intabulării. Recurenta încearcă pe această cale să repună în discuţie titlul supus intabulării, cu privire la existenţa obligaţiei de a transmite dreptul de proprietate asupra imobilului în litigiu, preţul convenit şi plata (sau, mai exact, neplata) acestuia de către intimat lucru care nu poate fi permis din două considerente: pe de o parte, procedura specială în care ne aflăm şi care permite doar verificarea unor aspecte de ordin formal, iar, pe de altă parte, puterea lucrului deja judecat irevocabil.
Pentru aceste considerente, în baza dispoziţiilor legale invocate, coroborate cu prevederile art. 299 şi următoarele din Codul de procedură civilă, Curtea a constatat că prezentul recurs nu este întemeiat, astfel că, în baza art. 312 alin. (1) l-a respins.
