Teren ce face obiectul Legii nr. 18/1991. Acţiune în rectificare de carte funciară. Inadmisibilitate
-Legea nr. 18/1991
-Legea nr. 7/1996: art. 34
Legea nr. 18/1991 este o lege specială în materia reconstituirii dreptului de proprietate asupra terenurilor, astfel că acţiunea în rectificare/revendicare întemeiată pe dispoziţiile art. 34 din Legea nr. 7/1996 este inadmisibilă.
Curtea de Apel Timişoara, Secţia I civilă,
Decizia civilă nr. 144 din 13 februarie 2014, G.O.
Prin decizia civilă nr.140/11.07.2013 pronunțată în dosarul nr. 2217/290/2012, Tribunalul Caraș Severin a respins apelul formulat de către apelantul-reclamant C.A.M. împotriva sentinţei civile nr. 973/18.03.2013 pronunţată de Judecătoria Reşiţa în dosar nr. 2217/290/2012 în contradictoriu cu pârâtul Statul Român reprezentat de Consiliul Local al Comunei F. şi primarul Comunei F.
Prin această decizie, tribunalul a confirmat și menținut soluția instanței de fond, constatând că apelul reclamantului este neîntemeiat pentru că, astfel cum se arată de către reclamanţii înșiși în cererea de chemare în judecată şi cum a reţinut prima instanţă în baza probelor administrate în cauză, terenul ce formează obiectul prezentei cauze, aflat în proprietatea bunicilor reclamantului din anul 1931, a fost preluat în fapt de către Statul Român, în anul 1946.
Această preluare determină incidenţa dispoziţiilor Legii nr. 18/1991. De fapt, reclamantul a folosit procedura specială instituită de această lege pentru reconstituirea dreptului de proprietate asupra terenului, cererea acestuia fiind respinsă.
Odată cu preluarea terenului de către Statul Român, singurele modalităţi de recâştigare a dreptului sunt cele oferite de Legea nr. 18/1991 sau instituţia revendicării.
Curtea Europeană a Drepturilor Omului, în cauza Atanasiu c. România a constatat că respingerea unei cereri de chemare în judecată pentru considerentul existenţei unei proceduri administrative prealabile prevăzută de o lege specială, prioritar de urmat, nu reprezintă o încălcare a “dreptului de acces la un tribunal”, de vreme de acel act normativ prevede controlul judiciar (contestaţia) la momentul finalizării ei prin emiterea deciziei sau dispoziţiei motivate [potrivit art. 26 alin. (3) din Legea 10/2001].
Adoptarea unei reglementări speciale, derogatorii de la dreptul comun, cu consecinţa imposibilităţii utilizării unei reglementări anterioare, nu încalcă art. 6 din Convenţie în situaţia în care celea oferită de legea specială pentru valorificarea dreptului dedus pretins este efectivă. Faptul că această lege specială este sau nu una efectivă, poate fi constata printr-o analiză în concret a fiecărei cauze.
În plus, cu privire la netemeinicia cererii de rectificare, tribunalul a argumentat că, în majoritatea cazurilor cererea de rectificare are un caracter accesoriu, fiind necesară formularea unui petit principal având ca obiect anularea actului în baza căruia dreptul a fost înscris în CF şi a unui petit accesoriu având ca obiect rectificarea înscrierii. Caracterul accesoriu al cererii în rectificare determină necesitatea existenţei unei hotărâri definitive prin care să se fi dispus anularea actului în baza căruia dreptul a fost înscris, în cazul în care cererea de chemare în judecată are doar un petit având ca obiect rectificarea înscrierii din CF.
De la această regulă, respectiv necesitatea existenţei unui petit principal sau a unei hotărâri definitive există următoarele excepţii şi anume atunci când partea interesată nu are posibilitatea să solicite, pe cale separată sau concomitent cu rectificarea, constatarea ivirii situaţiei de natură a justifica rectificarea cărţii funciare, dar totuşi, între cuprinsul CF şi situaţia juridică reală a imobilului există neconcordanţe.
Reclamantul invocă, ca motiv al rectificării, cazul în care înscrierea nu mai este în concordanţă cu situaţia juridică reală a imobilului, arătând că în CF ar trebui să fie înscrişi antecesorii săi.
Instanţa de apel a constatat că datorită preluării terenului în perioada regimului comunist situaţia juridică a terenului s-a schimbat, dreptul de proprietate asupra acestuia ieşind din patrimoniul antecesorilor săi.
Pentru aceste considerente, în baza art. 296 C. pr. civ., tribunalul a respins apelul apelantul-reclamant C.A.M. împotriva sentinţei civile nr. 973/18.03.2013 pronunţată de Judecătoria Reşiţa în dosar nr. 2217/290/2012 în contradictoriu cu pârâtul Statul Român reprezentat de Consiliul Local al Comunei F. şi primarul Comunei F.
Împotriva acestei decizii a declarat recurs, în termen, reclamantul C.A.M., care a fost motivat în drept cu dispoziţiile art. 304 pct. 7, 8 și 9 C. pr. civ., fără însă a dezvolta și argumentat separat, detaliat, cele trei motive de modificare cu care a investit Curtea.
Recurentul-reclamant a susținut că atât instanţa de fond cât si instanţa de apel au constatat şi reţinut, în mod firesc şi corect, pe baza probatoriului administrat în dosarul cauzei faptul că exproprierea terenului ce face obiectul prezentei cauze, în baza Legii reformei agrare nr. 3610/1921, nu s-a produs efectiv niciodată, că nu a produs efecte juridice, că terenul a rămas efectiv şi continuu în proprietatea şi în posesia neîntreruptă a antecesorilor săi până la preluarea abuzivă a acestuia de către regimul de dictatură instaurat după data de 6 martie 1945.
În anul 1931, terenul era în proprietatea antecesorilor recurentului şi acesta a fost preluat de către Statul Român abia după anul 1945, constatându-se faptul că exproprierea operată în Cartea funciară nr. 378, în baza Legii reformei agrare din anul 1921, nu a produs efecte niciodată, doar că în cartea funciară nu s-a operat expres cu privire la revenirea asupra ei.
Datorită neoperării exprese în cartea funciară a revenirii asupra exproprierii operate în anul 1929, expropriere care nu s-a produs şi nu a produs efecte juridice, s-a intrat într-un cerc vicios juridic, fiind total greşită, nefondată şi neprobată concluzia instanţei de fond şi a instanţei de apel care consideră că scopul urmărit de reclamant este acela al redobândirii proprietăţii prin rectificarea cărţii funciare.
Nicidecum, deoarece pentru reconstituirea dreptului de proprietate s-a adresat instanţelor de judecată potrivit legilor de fond funciar, litigiul fiind pe rolul instanţei de recurs la Tribunalul Caras-Severin şi făcând obiectul cauzei dosarul nr. 1363.1/290/2007, judecata cauzei fiind suspendată la cererea sa, urmare a sentinţei instanţei de fond, în aşteptarea soluţionării prezentei acţiuni de rectificare a cărţii funciare.
Litigiul de reconstituire a dreptului de proprietate nu a fost respins definitiv, ci se găseşte în recurs la Tribunalul Caras-Severin (dosarul nr. 1363.1/290/2007), fiind suspendat la cererea reclamantului, tocmai pentru a obţine anterior rectificarea cărţii funciare, pentru a nu mai exista motiv de respingere pe legile fondului funciar.
Pe de altă parte, atât instanţa de fond cât şi instanţa de apel din prezenta cauză au refuzat să dispună rectificarea cărţii funciare, prin radierea notaţiunii de expropriere înscrisă în anul 1929, invocând greşit faptul că se urmăreşte reconstituirea dreptului de proprietate, direct prin rectificare, ceea ce este total fals şi inoperant, deoarece redobândirea dreptului de proprietate se face doar prin aplicarea legilor fondului funciar.
Rectificarea cărţii funciare apare ca o etapă intermediară, ca o necesitate procedurală şi cerinţă a instanţelor de judecată de fond funciar, tocmai pentru aplicarea legilor fondului funciar, în reconstituirea dreptului de proprietate pentru terenul respectiv.
Potrivit legilor fondului funciar, obiectul urmăririi procedurilor instituite de acestea se referă şi la terenurile preluate abuziv de către stat, după 1945, chiar dacă exproprierile nu au fost operate în cartea funciară.
Astfel, văzând prevederile art. 34 din Legea nr. 7/1996 nu doar că efectele actului juridic în baza căruia a fost operată exproprierea înscrisă în anul 1929 în cartea funciară şi-au încetat efectele, ele nu au produs efecte niciodată, aşa cum s-a dovedit pe deplin.
De asemenea, înscrierea exproprierii în anul 1929 nu a fost şi nu este în concordantă cu situaţia juridică reală actuală a imobilului, chiar dacă operaţiunile ulterioare nu au fost înscrise expres în cartea funciară, respectiv radierea exproprierii în baza Legii reformei agrare şi ulterior exproprierea făcută după 6 martie 1945 – expropriere care are ca obiect litigiul de reconstituire a dreptului său de proprietate, în baza legilor fondului funciar, în dosarul nr. 1363.1/290/2007 aflată, în recurs, pe rolul Tribunalului Caras – Severin.
Dovada faptului că exproprierea terenului în suprafaţă de 42 ha. şi 3750 mp. înscris în Cartea Funciară nr. 378 V.M., în baza Legii reformei agrare din 1921, operată în cartea funciară în anul 1929, nu a produs niciodată efecte juridice şi terenul a rămas neîntrerupt în proprietatea şi în folosinţa antecesorilor sunt înscrisurile eliberate de către Arhivele Naţionale şi depuse în dosarul prezentei cauze şi dovedesc indubitabil faptul că în anii 1948 – 1950 antecesorii erau proprietarii terenului – pădure – în suprafaţă de 42 ha. şi 3.750 mp. situat în V.M. şi cuprins în Cartea Funciară nr. 378.
Prin Decizia civilă nr. 144 din 13 februarie 2014, pronunţă în dosarul nr. 2217/290/2012, Curtea de Apel Timişoara a respins recursul declarat de reclamantul C.A.M. împotriva Deciziei civile nr. 140 din 11 iulie 2013, pronunţată de Tribunalul Caraş-Severin.
Pentru a hotărî astfel, Curtea a reţinut argumentele de mai jos.
Pentru a fi aplicabil art. 304 pct. 7 C. pr. civ. recurentul trebuia să demonstreze instanţei de recurs că hotărârea instanţei de apel nu cuprinde motivele pe care se sprijină sau când cuprinde motive contradictorii ori străine de natura pricinii, or Tribunalul a motivat în fapt şi în drept decizia recurată, într-o manieră care nu cuprinde o argumentaţie contradictorie şi care se bazează pe interpretarea dispoziţiilor art. 34 – 36 din Legea nr. 7/1996 privitoare la acţiunea de rectificare de carte funciară, respectiv cu privire la condiţiile de admisibilitate ale acestei categorii de acţiuni.
Mai apoi, pentru a fi incident textul art. 304 pct. 8. C. pr. civ., se impune ca pentru ca o decizie pronunţată în apel să poate fi modificată în recurs, doar atunci când instanţa de apel, interpretând greşit actul juridic dedus judecăţii, a schimbat natura ori înţelesul lămurit şi vădit neîndoielnic al acestuia. Or, în speţa dedusă judecăţii, curtea va constata că părţile litigante nu au supus analizei instanţelor de judecată o convenţie/un contract ale cărui clauze să fi suferit interpretări eronate din partea acestor instanţe. Cu alte cuvinte, în acest litigiu, instanţele nu au fost investite cu analiza unui act juridic, în sens de negotium juris şi ale cărui clauze să impună necesitatea unei analize din partea sistemului judiciar.
În sfârşit, din perspectiva dispoziţiilor art. 304 pct. 9 C. pr. civ., Curtea va constata că decizia tribunalului este legală şi se bazează pe o interpretare corectă a legii aplicabile în cauză, în contextul în care prin acţiunea introductivă, reclamantul a solicitat explicit, prin acţiunea înregistrată la Judecătoria Caransebeş la data de 09.05.2012, „rectificarea intabulării dreptului de proprietate al Statului Român asupra parcelei de teren nr.top.212/1/a/1/x înscris în CF 378 V.M.”.
Astfel, potrivit dispoziţiilor art. 34 din Legea nr. 7/1996 , orice persoană interesată poate solicita rectificarea înscrierilor din CF dacă prin hotărâre judecătorească definitivă şi irevocabilă s-a constatat fie că înscrierea sau actul în temeiul căruia s-a efectuat înscrierea nu a fost valabil; ori că dreptul înscris a fost greşit calificat; sau nu mai sunt întrunite condiţiile de existenţă a dreptului înscris sau au încetat efectele actului juridic în temeiul căruia s-a făcut înscrierea; ori că înscrierea din cartea funciară nu mai este în concordanţă cu situaţia reală actuală a imobilului.
Prin urmare, Curtea va constata că scopul urmărit de reclamant prin exercitarea prezentei acţiuni priveşte „retrocedarea” terenului trecut în proprietatea statului prin expropriere, în condiţiile art. 35 din Legea nr. 33/1994, susţineri care, în esenţă, fac obiectul unor legi speciale în care sunt reglementate acţiuni specifice şi care nu pot fi valorificate pe calea acţiunii în rectificare de carte funciară aleasă.
În acest context, Curtea va reaminti că se aplică principiul „electa una via, non datur recursu ad alteram”, în condiţiile în care reclamantul are o acţiune întemeiată şi pe legea specială, respectiv pe Legea nr. 18/1991, nefinalizată, în contextul în care reclamantul a iniţiat termen legal, cerere de reconstituire a dreptului său de proprietate în temeiul Legii nr. 18/1991 asupra aceluiaşi imobil şi chiar dacă aceasta cerere s-a respins la prima instanţă, doar cu privire la terenul în litigiu, respectiv cu privire la terenul înscris în CF nr. 378 V.M. „A. în V.F.”, pe motivul că s-a înscris exproprierea în favoarea Statului Român cu privire la acest teren.
Totodată, prin sentinţa civilă pronunţată de Judecătoria Reşiţa în dosarul nr. 1363/290/2007 s-a respins cererea de acordare de despăgubiri în temeiul Legii nr. 18/1991 pentru terenul înscris în CF nr. 378 V.M., întrucât reclamantul nu ar fi făcut dovada dreptului de proprietate asupra acestuia, fiind înscrisă exproprierea în favoarea Statului Român.
Or, în asemenea circumstanţe, Curtea va constata, asemeni tribunalului, că terenul ce formează obiectul prezentei cauze, aflat în proprietatea bunicilor reclamantului din anul 1931, a fost preluat în fapt de către Statul Român în anul 1946.
Această preluare determină incidenţa dispoziţiilor Legii nr. 18/1991, iar reclamantul a şi utilizat această procedura specială instituită de această lege, pentru reconstituirea dreptului său de proprietate asupra terenului.
Odată cu preluarea terenului de către Statul Român, singurele modalităţi de recâştigare a dreptului sunt cele oferite de Legea nr. 18/1991 sau instituţia revendicării, iar Curtea Europeană a Drepturilor Omului, în cauza Atanasiu c. României a constatat că respingerea unei cereri de chemare în judecată pentru considerentul existenţei unei proceduri administrative prealabile prevăzută de o lege specială, prioritar de urmat, nu reprezintă o încălcare a „dreptului de acces la un tribunal”, de vreme de acel act normativ prevede controlul judiciar, respectiv contestaţia, în două grade de jurisdicţie, la momentul finalizării ei prin emiterea deciziei sau dispoziţiei motivate, potrivit art. 26 alin. (3) din Legea nr. 10/2001, reglementări identice regăsindu-se şi în Legea nr. 18/1991 – modificată prin Legea nr. 1/2000, respectiv Legea nr. 247/2005.
Adoptarea unei reglementări speciale, derogatorii de la dreptul comun, cu consecinţa imposibilităţii utilizării unei reglementări anterioare, nu încalcă art. 6 din Convenţie în situaţia în care celea oferită de legea specială pentru valorificarea dreptului dedus pretins este efectivă, iar faptul că această lege specială este sau nu una efectivă, poate fi constata printr-o analiză în concret a fiecărei cauze.
De asemenea, Curtea va fi de acord cu argumentul tribunalului, potrivit cu care, în majoritatea cazurilor cererea de rectificare are un caracter accesoriu, fiind necesară formularea unui petit principal având ca obiect anularea actului în baza căruia dreptul a fost înscris în CF precum şi a unui capăt de cerere accesoriu având ca obiect rectificarea înscrierii.
Caracterul accesoriu al cererii în rectificare determină necesitatea existenţei unei hotărâri definitive prin care să se fi dispus anularea actului în baza căruia dreptul a fost înscris, în cazul în care cererea de chemare în judecată are doar un petit având ca obiect rectificarea înscrierii din CF.
Jurisprudenţa naţională este constantă în sensul că de la această regulă, respectiv necesitatea existenţei unui petit principal sau a unei hotărâri definitive se poate deroga doar dacă partea interesată nu are posibilitatea să solicite, fie pe cale separată ori concomitent cu rectificarea, constatarea ivirii situaţiei de natură a justifica rectificarea cărţii funciare, dar totuşi, între cuprinsul CF şi situaţia juridică reală a imobilului există neconcordanţe.
Pentru toate aceste considerente, Curtea, în temeiul prevederilor art. 312 C. pr. civ. raportat la art. 304 pct. 7, 8 şi 9 C. pr. civ., a respins ca neîntemeiat recursul declarat de reclamantul C.A.M. împotriva Deciziei civile nr.140/11.07.2013 pronunţată de Tribunalul Caraş-Severin în dosarul nr. 2217/290/2012.
