Cadre didactice-indemnizaţie de concediu de odihnă aferent anului şcolar 2009-2010.Aplicarea diminuării cu 25% prevăzută de Legea nr.118/2010
Art.103 din Legea nr.128/1997, art.7 din HG nr.250/1992, Ordinul MEN nr.3251/1998, Legea nr.118/2010
Chiar dacă plata indemnizaţiei ar fi trebuit făcută anterior plecării în concediu de odihnă a membrilor de sindicat ai reclamantului, cadre didactice, deci anterior intrării în vigoare a Legii nr.118/2010, care a avut loc la data de 3 iulie 2010, este evident că sumele finale efective la care sunt îndreptăţiţi membrii de sindicat respectivi, cu titlu de indemnizaţie de concediu, nu pot fi decât cele calculate cu respectarea pct.21, 22 şi 23 din anexa Ordinului nr. 3251/1998, prin raportare la media zilnică a veniturilor corespunzătoare fiecărei luni calendaristice în care s-a efectuat concediul, reducerea de 25% prevăzută de Legea nr. 118/2010 fiind operată în mod corect începând cu data de 3 iulie 2010, iar nu şi pentru perioada anterioară acestei date.
Curtea de Apel Ploieşti, Secţia Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, decizia nr. 578 din data de 15 martie 2011
Prin acţiunea civilă înregistrată pe rolul Tribunalului Buzău, reclamanta …, în numele membrilor de sindicat semnatari ai tabelului anexat acţiunii, a chemat în judecată pe …, solicitând ca prin sentinţa ce se va pronunţa să fie obligaţi pârâţii la calculul şi plata drepturilor neacordate, reprezentând diferenţa dintre indemnizaţia de concediu de odihnă cuvenită legal şi cea efectiv încasată, aferentă concediului de odihnă efectuat în anul 2010, sume ce urmează a fi actualizate în funcţie de coeficientul de inflaţie la data plăţii.
În motivarea acţiunii, reclamanta a arătat că membrii de sindicat, semnatari ai tabelului anexat cererii de chemare în judecată, personalul didactic de predare şi de pregătire/instruire, personal auxiliar şi personal nedidactic, aflaţi în concediu legal de odihnă în lunile iulie şi august 2010, au primit indemnizaţia de concediu diminuată în mod nelegal cu 25%.
S-a mai arătat că potrivit art. 145 alin.2 din Codul muncii, indemnizaţia de concediu de odihnă reprezintă media zilnică a drepturilor salariale din ultimele 3 luni anterioare celei în care este efectuat concediul, multiplicată cu numărul de zile de concediu, iar pârâţii au ignorat dispoziţiile Codului muncii şi au diminuat cu 25% indemnizaţia de concediu de odihnă pentru toţi membrii de sindicat, aflaţi în concediu în lunile iulie şi august, invocând prevederile Legii nr.118/2010, art.1 din acest act normativ prevăzând că se diminuează cu 25% cuantumul brut al salariilor/soldelor/indemnizaţiilor lunare de încadrare, inclusiv sporuri, indemnizaţii şi alte drepturi salariale, precum şi alte drepturi în lei sau valută, stabilite în conformitate cu prevederile Legii-cadru nr.330/2009 şi ale OUG nr.1/2010, astfel că art.1 din Legea nr.118/2010 nu se referă la indemnizaţia de concediu.
A mai susţinut reclamanta că Legea nr.118/2010 a intrat în vigoare la data de 03.07.2010, iar indemnizaţia de concediu de odihnă trebuia calculată, în funcţie de perioadele în care petenţii s-au aflat în concediu, raportat la drepturile salariale din cele trei luni anterioare intrării în concediu.
Totodată, s-a învederat că prin CCMU la nivel de ramură învăţământ, precum şi prin CCM încheiat la nivel de ISJ Buzău, se stabileşte că indemnizaţia de concediu se acordă salariatului cu cel puţin 10 zile înainte de plecarea în concediu de odihnă, iar indemnizaţia trebuia calculată şi plătită încă din luna iunie 2010, iar pentru a justifica diminuarea indemnizaţiei de concediu de odihnă, pârâţii au invocat şi alte acte normative, respectiv Ordinul MEN nr.3251/1998, HG nr.250/1992, însă Codul muncii are prioritate faţă de acestea, fiind şi ulterior, astfel că le modifică implicit.
Pe baza probatoriilor cu înscrisuri administrate în cauză, prin sentinţa civilă nr.160 din data de 24 ianuarie 2011 Tribunalul Buzău a respins acţiunea ca neîntemeiată.
Pentru a pronunţa această sentinţă, prima instanţă a reţinut că petenţii sunt cadre didactice la Şcoala…, iar aceştia au început efectuarea concediului de odihnă începând cu diferite zile din luna iunie 2010, lună în care indemnizaţia de concediu nu le-a fost diminuată.
Tribunalul a mai reţinut că în speţă nu sunt aplicabile în privinţa calculului indemnizaţiei de concediu de odihnă dispoziţiile dreptului comun în materie, respectiv ale art.145 din Codul muncii, potrivit cărora indemnizaţia reprezintă media zilnică a drepturilor salariale din ultimele trei luni anterioare celei care este efectuat concediul, multiplicată cu numărul de zile de concediu, cum a susţinut reclamantul, pentru personalul didactic existând o normă specială de reglementare – Legea nr. 128/1997, ce se completează cu normele metodologice emise în domeniu.
S-a arătat că în temeiul art.103 din Legea nr.128/1997 şi al HG nr.250/1992, a fost emis Ordinul Ministrului Educaţiei Naţionale nr.3251/1998 pentru aprobarea Normelor metodologice privind efectuarea concediului de odihnă al personalului din învăţământ, prevăzându-se la pct.21 că pe durata concediului de odihnă, cadrele didactice au dreptul la o indemnizaţie calculată în raport cu numărul zilelor de concediu, înmulţite cu media zilnică a salariului de bază, a sporului de vechime şi, după caz, a indemnizaţiei pentru funcţia de conducere, luate împreună, corespunzătoare fiecărei luni calendaristice în care se efectuează zilele de concediu; în cazul în care concediul de odihnă se efectuează în cursul a două luni consecutive, media veniturilor se calculează distinct pentru fiecare lună în parte.
Totodată, potrivit pct.22-23 din Ordin, media zilnică a veniturilor se stabileşte în raport cu numărul zilelor lucrătoare din fiecare lună în care se efectuează concediul de odihnă, iar în calculul indemnizaţiei concediului de odihnă acordat personalului didactic se iau în considerare şi sporurile care fac parte din salariul de bază conform Legii nr.128/1997.
A mai reţinut tribunalul că în acelaşi sens, potrivit reglementărilor speciale, respectiv art. 7 alin. 1 şi 2 din HG nr. 250/1992 privind concediul de odihnă şi alte concedii ale salariaţilor din administraţia publică, din regiile autonome cu specific deosebit şi din unităţile bugetare, pe durata concediului de odihnă, salariaţii au dreptul la o indemnizaţie calculată în raport cu numărul de zile de concediu înmulţite cu media zilnică a salariului de bază, sporului de vechime şi, după caz, indemnizaţiei pentru funcţia de conducere, luate împreună, corespunzătoare fiecărei luni calendaristice în care se efectuează zilele de concediu de odihnă, iar media zilnică a veniturilor prevăzute la alin. 1 se stabileşte în raport cu numărul zilelor lucrătoare din fiecare lună în care se efectuează zilele de concediu.
S-a arătat că dispoziţiile sus-menţionate nu sunt abrogate până în prezent şi sunt aplicabile personalului din unităţile bugetare, ca normă specială de reglementare pentru concediul de odihnă al personalului bugetar, derogatorie de la dreptul comun – Codul muncii, făcându-se referire la o serie de acte normative adoptate ulterior intrării în vigoare a Codului muncii, ce fac trimitere la HG nr.250/1992.
În privinţa momentului scadenţei plăţii indemnizaţiei, instanţa de fond a reţinut că aceasta constituie o normă în favoarea salariatului, iar data scadenţei nu determină şi norma aplicabilă modului de calculul pentru respectivul drept bănesc, cuantumul fiind cel datorat conform normelor legale care stabilesc modalitatea de calcul a indemnizaţiei de concediu de odihnă, corelat cu normele care reglementează dreptul în sine
Indemnizaţia pentru concediul de odihnă a fost calculată în cauză nu ca medie zilnică a drepturilor salariale din ultimele trei luni anterioare celei în care este efectuat concediul, ci în raport de Ordinul Ministrului Educaţiei Naţionale nr. 3251/1998 , conform numărului de zile de concediu înmulţit cu media zilnică a salariului de bază şi sporurilor corespunzătoare lunii calendaristice în care s-a efectuat concediul, respectiv luna iulie 2010 şi luna august 2010, luni în care Legea nr.118/2010 era în vigoare.
Împotriva sentinţei primei instanţe reclamanta a declarat recurs, criticând-o ca nelegală, invocând dispoziţiile art. 304 pct. 7 şi 9 Cod pr. civilă.
S-a susţinut că sentinţa este dată cu interpretarea si aplicarea greşită a legii întrucât din dispoziţiile art. 145 alin. 2 din Codul muncii rezultă că indemnizaţia de concediu de odihnă se calculează ca medie zilnică a drepturilor salariate din ultimele 3 luni anterioare celei în care este efectuat concediul, iar calculul indemnizaţiei de concediu trebuia făcut în modalitatea arătată de recurentă.
S-a mai arătat că art. 1 alin.1 din Legea nr. 118/2010 face referire la salarii, solde şi indemnizaţii lunare de încadrare, iar nu la indemnizaţia de concediu .
A mai susţinut recurenta că potrivit art. 4 din Legea nr.118/2010, prevederile art. 1 – 3 se aplică începând cu data intrării în viitoare a prezentei legi, respectiv de la data de 3 iulie 2010, iar această lege îşi produce efectele numai pentru viitor, astfel că diminuarea cu 25% a salariilor (nu a indemnizaţiilor de concediu) operează abia din data de 3 iulie 2010.
S-a învederat că un argument suplimentar îl reprezintă şi momentul plăţii indemnizaţiei de concediu de odihnă, art. 145 alin. 3 din Codul muncii stipulând că idemnizaţia de concediu de odihnă se plăteşte de către angajator cu cel puţin 5 zile lucrătoare înainte de plecarea în concediu, art.29 alin.4 din CCMU la nivel de ramură învăţământ prevăzând că: indemnizaţia de concediu se acordă salariatului cu cel puţin 10 zile înainte de plecarea în concediul de odihnă, în acelaşi sens fiind şi dispoziţiile din CCMU la nivel de ISJ Buzău.
Pentru a justifica diminuarea indemnizaţiei de concediu de odihnă, pârâţii au invocat şi acte administrative cu caracter normativ, respectiv Ordinul MEN nr. 3251/12.02.1998 şi HG nr. 250/1992, însă, a susţinut recurenta, nici acest argument nu poate fi avut în vedere, deoarece Codul muncii este lege, act normativ cu forţă juridică superioară oricărei hotărâri de guvern sau ordin de ministru, astfel că se aplică cu prioritate, iar invocarea Ordinului MEN nr. 3251/12.02.1998 şi HG nr. 250/1992 este irelevantă şi lipsită de suport, cu atât mai mult cu cât Codul muncii este şi ulterior celor două acte menţionate, pe care le modifică implicit, având în vedere şi principiul activităţii legii în timp.
Într-un alt motiv de recurs s-a arătat că, prin reducerea indemnizaţiei de concediu cu 25%, au fost încălcate o serie de prevederi internaţionale referitoare la drepturile fundamentale ale omului, respectiv art. 17 din Declaraţia Universală a Drepturilor Omului, precum şi art.l din Primul protocol adiţional la Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, la al cărui conţinut s-a făcut referire.
Prin decizia nr. 578 din data de 15 martie 2011, Curtea de Apel Ploieşti a respins recursul ca nefondat.
Pentru a decide astfel, instanţa de control judiciar a reţinut că
recurenta-reclamantă a formulat acţiunea în numele membrilor de sindicat semnatari ai tabelului anexat acţiunii, care sunt cadre didactice la Şcoala … fiind neîntemeiată susţinerea recurentei potrivit căreia pentru personalul respectiv, indemnizaţia de concediu ar fi trebuit calculată raportat la dispoziţiile art.145 alin.2 din Codul muncii şi nu în raport de prevederile HG nr.250/1992 şi ale Ordinului MEN nr.3251/1998 întrucât Codul muncii, fiind un act normativ cu forţă juridică superioară şi ulterior celor două acte menţionate, le-ar fi modificat implicit.
S-a arătat că în conformitate cu disp.art.7 alin.1 din HG nr.250/1992 privind concediul de odihnă şi alte concedii ale salariaţilor din administraţia publică, din regiile autonome cu specific deosebit şi din unităţile bugetare, pe durata concediului de odihnă, salariaţii au dreptul la o indemnizaţie calculată în raport cu numărul de zile de concediu înmulţite cu media zilnică a salariului de bază, sporului de vechime şi, după caz, indemnizaţiei pentru funcţia de conducere, luate împreună, corespunzătoare fiecărei luni calendaristice în care se efectuează zilele de concediu de odihnă, iar potrivit alin.2 al art.7, media zilnică a veniturilor prevăzute la alin.1 se stabileşte în raport cu numărul zilelor lucrătoare din fiecare lună în care se efectuează zilele de concediu. De asemenea, art.7 alin. 5 din acelaşi act normativ stipulează că indemnizaţia de concediu de odihnă se plăteşte cu cel puţin 5 zile înaintea plecării în concediu.
Curtea a reţinut că prevederile legale respective sunt în vigoare, astfel cum corect a concluzionat şi prima instanţă, fiind aplicabile personalului la care se referă, ca normă specială derogatorie de la dreptul comun, reprezentat de art.145 alin.2 din Codul muncii, ce statuează că indemnizaţia de concediu de odihnă reprezintă media zilnică a drepturilor salariale din ultimele 3 luni anterioare celei în care este efectuat concediul, multiplicată cu numărul de zile de concediu.
S-a arătat că s-a reţinut în mod just de instanţa de fond că HG nr.250/1992 a fost menţionată periodic ca normă specială de reglementare pentru concediul de odihnă al personalului bugetar prin acte normative ulterioare intrării în vigoare a Codului Muncii, respectiv prin OUG nr. 123/2003 privind creşterile salariale ce se vor acorda personalului din sectorul bugetar – art. 46 alin. 6, apoi prin OG nr. 10/2008 privind nivelul salariilor de bază şi al altor drepturi ale personalului bugetar salarizat potrivit OUG nr. 24/2000 privind sistemul de stabilire a salariilor de bază pentru personalul contractual din sectorul bugetar şi personalului salarizat potrivit anexelor nr. II şi III la Legea nr. 154/1998 privind sistemul de stabilire a salariilor de bază în sectorul bugetar şi a indemnizaţiilor pentru persoane care ocupă funcţii de demnitate publică, precum şi unele măsuri de reglementare a drepturilor salariale şi a altor drepturi ale personalului contractual salarizat prin legi speciale – art. 23 alin. 6 , text menţinut expres în vigoare prin dispoziţiile art. 48 alin. 1 pct. 12 din Legea nr. 330/2009, care abrogă această OG nr. 10/2008, aprobată cu modificări prin Legea nr. 177/2008, cu modificările şi completările ulterioare, cu excepţia art. 23, 25 şi 302.
Mai mult, pentru personalul didactic, în temeiul disp.art.103 din Legea nr.128/1997, ce se referă la dreptul cadrelor didactice la concediu şi al HG nr.250/1992, a fost emis Ordinul Ministrului Educaţiei Naţionale nr.3251/1998 pentru aprobarea Normelor metodologice privind efectuarea concediului de odihnă al personalului didactic din învăţământ.
În conformitate cu dispoziţiile pct.21 din anexa Ordinului sus-menţionat, pe durata concediului de odihnă, cadrele didactice au dreptul la o indemnizaţie calculată în raport cu numărul zilelor de concediu, înmulţite cu media zilnică a salariului de bază, a sporului de vechime şi, după caz, a indemnizaţiei pentru funcţia de conducere, luate împreună, corespunzătoare fiecărei luni calendaristice în care se efectuează zilele de concediu; în cazul în care concediul de odihnă se efectuează în cursul a două luni consecutive, media veniturilor se calculează distinct pentru fiecare lună în parte, iar potrivit pct.22 şi 23 din anexa Ordinului, media zilnică a veniturilor se stabileşte în raport cu numărul zilelor lucrătoare din fiecare lună în care se efectuează concediul de odihnă, în calculul indemnizaţiei concediului de odihnă acordat personalului didactic luându-se în considerare şi sporurile care fac parte din salariul de bază conform Legii nr.128/1997.
Faptul că potrivit prevederilor legale, indemnizaţia de concediu se plăteşte de către angajator înainte de plecarea în concediu, nu poate conduce la concluzia temeiniciei acţiunii, câtă vreme împrejurarea că plata trebuie efectuată înainte de plecarea în concediu reprezintă, aşa cum corect a reţinut şi prima instanţă, o facilitate în favoarea salariatului, iar data scadenţei, care este anterioară plecării în concediu, nu poate determina în cazul de faţă şi norma aplicabilă modului de calcul al indemnizaţiei, care se stabileşte, potrivit Ordinului nr. 3251/1998, în raport cu numărul zilelor de concediu, înmulţite cu media zilnică a salariului de bază, a sporului de vechime şi, după caz, a indemnizaţiei pentru funcţia de conducere, luate împreună, corespunzătoare fiecărei luni calendaristice în care se efectuează zilele de concediu.
Ca atare, chiar dacă plata indemnizaţiei ar fi trebuit făcută anterior plecării în concediu de odihnă a membrilor de sindicat ai reclamantului, cadre didactice, deci anterior intrării în vigoare a Legii nr.118/2010, care a avut loc la data de 3 iulie 2010, este evident că sumele finale efective la care sunt îndreptăţiţi membrii de sindicat respectivi, cu titlu de indemnizaţie de concediu, nu pot fi decât cele calculate cu respectarea pct.21, 22 şi 23 din anexa Ordinului nr. 3251/1998, prin raportare la media zilnică a veniturilor corespunzătoare fiecărei luni calendaristice în care s-a efectuat concediul.
S-a precizat că potrivit înscrisurilor depuse la dosarul de fond de către intimata ….reducerea de 25% prevăzută de Legea nr. 118/2010 a fost operată începând cu data de 3 iulie 2010, iar nu şi pentru perioada anterioară acestei date.
Tot neîntemeiată a fost apreciată şi critica potrivit căreia prevederile Legii nr.118/2010 nu s-ar aplica, de principiu, în ceea ce priveşte indemnizaţiile de concediu, câtă vreme aceste indemnizaţii constituie un drept salarial, care se calculează, după cum s-a arătat mai sus, în raport de numărul zilelor de concediu înmulţite cu media zilnică a salariului de bază, a sporului de vechime şi, după caz, a indemnizaţiei pentru funcţia de conducere, luate împreună, corespunzătoare fiecărei luni calendaristice în care se efectuează zilele de concediu.
Având în vedere considerentele ce preced, nu au fost primite susţinerile recurentului potrivit cărora Legea nr.118/2010 privind unele măsuri necesare în vederea restabilirii echilibrului bugetar ar fi fost aplicată retroactiv, cu nerespectarea disp.art.78 din Constituţie şi nici cele legate de încălcarea dispoziţiilor din Legea nr.130/1996 privind contractul colectiv de muncă şi, corelativ, ale art.41 alin.5 din Constituţia României.
În ceea ce priveşte al doilea motiv de recurs, s-a constatat că în cuprinsul acestuia s-a invocat faptul că prin reducerea indemnizaţiei de concediu cu 25% în temeiul dispoziţiilor Legii nr.118/2010 s-ar contraveni dispoziţiilor art.17 din Declaraţia Universală a Drepturilor Omului şi art.1 din Protocolul nr.1 al Convenţiei pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale şi jurisprudenţei Curţii Europene a Drepturilor Omului, pentru considerentele expuse de recurentă.
Or, toate aspectele învederate pe larg de recurentă în cel de-al doilea motiv de recurs reprezintă, în realitate, motive noi, care nu au fost invocate de aceasta pe parcursul judecării pricinii la prima instanţă, cu respectarea dispoziţiilor legale procesuale, ca temei de drept al acţiunii promovate, neformând, în consecinţă, nici obiect al cercetării realizate de instanţa de fond cu privire la temeinicia acţiunii formulate, astfel că recurenta nu poate invoca direct în recurs aceste motive noi, care nu au făcut obiect al judecăţii la prima instanţă.
Pentru aceste considerente, Curtea a privit recursul ca nefondat, astfel încât în baza art.312 alin.1 Cod pr.civilă l-a respins, în cauză nefiind incidente niciunele din motivele de modificare a sentinţei invocate de recurentă în motivarea recursului, sentinţa atacată fiind legală şi temeinică.
