Cadre didactice. Tranşe suplimentare de vechime.
Legea nr.128/1997- art.50;
O.G. nr.15/2008;
Dreptul privind transele suplimentare de vechime exista in continuare si el se cuvine personalului didactic din învăţământul preuniversitar si după intrarea în vigoare a O.G. nr.15/2008, in considerarea art.50 alin.(1) din Legeanr.128/1997, care nu a fost abrogat sau modificat in nici un fel.
Este, de asemenea de menţionat că apărarea recurentului pârât se fundamentează strict pe prevederile art.5 alin.2 din Ordonanţa Guvernului nr.15/2008, text de lege care a fost declarat, de altfel, neconstituţional, prin <LLNK 12009 9831701701 0 56>DECIZIA CURŢII CONSTITUŢIONALE nr. 983 din 30 iunie 2009, publicată în M.OF. nr. 531 din 31 iulie 2009.
Este, de asemenea de menţionat că apărarea recurentului pârât se fundamentează strict pe prevederile art.5 alin.2 din Ordonanţa Guvernului nr.15/2008, text de lege care a fost declarat, de altfel, neconstituţional, prin <LLNK 12009 9831701701 0 56>DECIZIA CURŢII CONSTITUŢIONALE nr. 983 din 30 iunie 2009, publicată în M.OF. nr. 531 din 31 iulie 2009.
Secţia pentru conflicte de muncă şi asigurări sociale – Decizia civilă nr. 1515/05 septembrie 2011.
Prin acţiunea în conflict de drepturi înregistrată la Tribunalul Hunedoara sub dosar nr.4967/97/2010, S.Î.P. Jud. Hunedoara, în numele şi pentru reclamanţii membrii de sindicat V.GHE. etc. a chemat în judecată pe pârâţii I. Ş. al jud. Hunedoara şi Ş.G.nr.2 Hunedoara, solicitând:
– obligarea pârâţilor la plata drepturilor salariale reprezentând contravaloarea tranşelor suplimentare care se acordă la 30, 35 şi peste 40 de ani de activitate în învăţământ, începând cu data de 26.11.2009 şi până la pronunţarea sentinţei, actualizate cu indicii de inflaţie de la data scadenţei fiecărei plăţi şi până la achitarea efectivă, precum şi obligarea unităţilor de învăţământ să asigure plata acestor tranşe suplimentare.
În fapt, s-a arătat că salarizarea personalului didactic este reglementată în principal de prevederile Legii nr.128/1997 privind Statutul personalului didactic, cu modificările şi completările ulterioare, precum şi prin alte acte normative care reglementează salarizarea personalului bugetar (Ordonanţe emise de Guvern şi acte administrative cu caracter normativ emise de Ministerul Educaţiei, Cercetării şi Tineretului) .
Textele legale, îndeosebi art.50 alin.1 şi 2 din Legea nr.128/1997 menţionează expres că salariaţii din învăţământ – personal didactic, trebuiau să beneficieze de cele 3 tranşe suplimentare de vechime care se acordă la 30, 35 şi 40 de ani de activitate în învăţământ, şi pentru fiecare dintre tranşele suplimentare de vechime trebuia să li se acorde o creştere a coeficientului de ierarhizare de 1/25 din coeficientul de ierarhizare corespunzător tranşei anterioare de vechime. Totuşi membrii de sindicat care au calitatea de reclamanţi în această cauză nu au beneficiat de salarizarea corespunzătoare, deşi îndeplinesc condiţiile de vechime prevăzute de lege, respectiv au 30, 35 şi 40 ani de activitate în învăţământ .
S-a menţionat că, deşi Legea nr.128/1997 a suferit până în prezent numeroase modificări şi chiar abrogări, prevederile art.50 alin.1 şi 2 au fost menţinute, şi niciunde în cuprinsul legii nu s-a prevăzut că cele 3 tranşe suplimentare s-ar include în coeficienţii de salarizare prevăzuţi în actele normative ce reglementează salarizarea personalului didactic, fiind vorba de un drept suplimentar recunoscut în favoarea personalului cu activitate îndelungată în învăţământ.
În drept, au fost invocate prev.art.112 Cod proc. civilă, art.6 alin.2, art.28 şi art.283 alin.1 lit.c din Legea nr.54/2003 (Codul muncii), art.67 din Legea nr.168/1999, art.48 – 50 din Legea nr.128/1997, OUG nr.68/2004 şi nr.18/2005, OUG nr.4/2006, nr.11/2007 precum si Ordinele MEC nr. 4848 bis/2004, nr.3541/2006 şi nr.1350/2007.
Prin întâmpinare pârâtul a solicitat respingerea acţiunii ca netemeinică şi nelegală, susţinând în esenţă că în fapt, creşterea de 1/25 din coeficientul de multiplicare corespunzător tranşei anterioare de vechime s-au inclus atât la O.G. nr.15/2008 cât şi la O.G. nr.4/2006 şi O.G. nr.11/2007.
Prin precizarea de acţiune formulată de reclamant s-a solicitat:
1. obligarea pârâţilor la calculul şi plata drepturilor salariale neacordate reprezentând contravaloarea tranşelor suplimentare de la data de 26.11.2009 şi până la data de 31.12.2009, actualizate cu indicii de inflaţie până la data efectivă a plăţii, în concordanţă cu prev.art.50 alin.1 şi 2 din Legea nr.128/1997 ;
2. obligarea pârâţilor la calculul şi plata diferenţelor de drepturi salariale neacordate, rezultate din neaplicarea Legii – cadru nr.330/2009, începând cu 1 ianuarie 2010 şi până la zi, actualizate în funcţie de coeficientul de inflaţie, la data efectivă a plăţii.
S-a arătat că motivul extinderii capetelor de cerere este acela că de la 1 ianuarie 2010 a intrat în vigoare Legea – cadru nr.330/2009 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice şi O.U.G. nr.1/2010 privind unele măsuri de reîncadrare în funcţii a unor categorii de personal din sectorul bugetar şi stabilirea salariilor acestora. S-a subliniat că în Legea – cadru există două texte extrem de importante, relevante şi esenţiale pentru speţa dedusă judecăţii, această lege, prin art.3 lit.c garantând, la nivel de principiu, menţinerea drepturilor câştigate. In al doilea rând, la art.30 alin.5 din lege se statuează faptul că în luna ianuarie 2010 salariile nu pot fi diminuate faţă de decembrie 2009, în acelaşi sens fiind şi disp.art.5 alin.1 din O.U.G. nr.1/2010. In condiţiile în care tranşele suplimentare de vechime trebuiau acordate până la data de 31 decembrie 2009, fiind vorba despre un drept prevăzut de un act normativ (Legea nr.128/1997) şi consfinţit prin hotărâri judecătoreşti definitive şi irevocabile, raportat la textele menţionate, acelaşi sistem de calcul trebuia aplicat şi ulterior datei de 01.01.2010, astfel încât salariile din anul 2010 să fie la acelaşi nivel cu cele din decembrie 2009.
În plus, s-a mai învederat că tranşele suplimentare de vechime de 30 -35, 35 – 40 şi peste 40 de ani sunt expres reglementate în Anexa nr.II/1.2 la Legea nr. 330/2009 pentru toate funcţiile didactice de predare, fiind detaliate pe funcţii şi grade didactice şi în grilele de salarizare specifice personalului din învăţământul preuniversitar. De asemenea, tranşele suplimentare de vechime sunt reglementate şi la punctul 7 alin.6 din NOTA la Anexa II/1.2 la Legea nr.330/2009 prin care se arată că „prevederile art.50 alin.1 şi ale art.90 alin.1 din Legea nr.128/1997, cu modificările şi completările ulterioare, se aplică numai pentru profesorii universitari şi profesorii I, cu gradul didactic I din învăţământul preuniversitar”.
Prin întâmpinarea depusă de I.Ş. al Jud. Hunedoara faţă de cel de-al doilea capăt de cerere din precizarea de acţiune prin care se solicită obligarea pârâţilor la calculul şi plata diferenţelor salariale începând cu 1 ianuarie 2010 şi până la zi, s-au invocat prev.art.34 din Legea nr.330/2009 în conformitate cu care contestaţiile în legătură cu stabilirea salariilor de bază individuale, a sporurilor, a premiilor şi a altor drepturi care se acordă potrivit prevederilor legii sunt de competenţa ordonatorilor de credite. S-a invocat că acţiunea introdusă fără parcurgerea procedurii speciale stabilite prin lege este tardivă şi totodată excepţia lipsei competenţei materiale a Tribunalului Hunedoara motivat de faptul că doar actul administrativ care soluţiona o asemenea contestaţie putea fi atacat în instanţă.
Referitor la pretenţiile reclamanţilor s-a arătat prin acţiunea introdusă, reclamanţii indică doar un singur principiu din Legea nr.330/2009, însă este necesară corelarea tuturor principiilor cuprinse în această lege, iar O.U.G. nr.1/2010 prin motivarea emiterii ei denotă caracterul excepţional al măsurilor luate tocmai pentru a preveni posibilitatea discriminării.
La termenul de judecată din data de 22.02.2011, instanţa, constatând că acţiunea principală, astfel cum a fost precizată (capătul 1 din precizarea de acţiune), se află în stare de judecată; apreciind raportat la disp.art.34 din Legea nr. 330/2009 referitoare la procedura de soluţionare a contestaţiilor privind modul de stabilire a salariilor de la 1 ianuarie 2010, precum şi faţă de excepţiile invocate faţă de capătul 2 de cerere din precizarea de acţiune (având ca obiect acordarea diferenţelor salariale începând cu data de 1 ianuarie 2010) se impune amânarea cauzei în vederea administrării probatoriului şi pentru a pune în discuţie excepţiile invocate, în baza art. 165 Cod procedură civilă a dispus disjungerea capătului 2 de cerere din precizarea de acţiune şi formarea unui nou dosar.
Prin sentinţa civilă nr.329/22.02.2011 pronunţată în cauză de Tribunalul Hunedoara s-a disjuns capătul de cerere având ca obiect calculul şi plata diferenţelor salariale neacordate (tranşe suplimentare care se acordă la 30, 35 şi peste 40 de ani de activitate în învăţământ) începând cu data de 01.01.2010 şi până la zi, actualizate în funcţie de coeficientul de inflaţie la data efectivă a plăţii, dispune formarea unui nou dosar.
S-a admis acţiunea în conflict de drepturi formulată şi precizată de S.Î.P. judeţul Hunedoara, în numele şi pentru membrii de sindicat reclamanţii în cauză împotriva pârâţilor I.Ş.C. al Jud. Hunedoara şi Ş.G. nr.2 Hunedoara şi în consecinţă:
Au fost obligaţi pârâţii la plata către fiecare reclamant a diferenţelor salariale rezultate prin aplicarea tranşelor suplimentare prevăzute de art.50 alin.1 şi 2 din Legea nr.128/1997 privind Statutul personalului didactic, care se acordă la 30, 35 şi peste 40 de ani de activitate în învăţământ, începând cu data de 26.11.2009 şi până la data de 31.12.2009.
S-a dispus actualizarea acestor sume cu indicii de inflaţie, de la data scadenţei fiecărei plăţi şi până la achitarea efectivă.
Pentru a hotărî, astfel, tribunalul a reţinut, următoarele:
Conform prev. art.48-50 din Legea nr.128/1997 privind Statutul personalului didactic, salariul acestei categorii de personal se compune din salariul de bază stabilit conform legii şi o parte variabilă, constând în sporuri, adaosuri şi alte drepturi salariale suplimentare.
Salarizarea personalului didactic preuniversitar se stabileşte prin lege în mod diferenţiat, în funcţie de criteriile stabilite conform art.49 din Legea nr.128/1997, între care şi criteriul vechimii recunoscute în învăţământ.
Salariile de bază pentru personalul didactic se stabilesc prin două elemente enunţate în cuprinsul art.48 alin.3 din Statut, respectiv în funcţie de coeficienţii de ierarhizare (multiplicare) prevăzuţi în anexele ce fac parte integrantă din lege, precum şi în funcţie de valoarea coeficientului de ierarhizare (multiplicare), aprobată anual prin hotărâre de guvern.
În continuare, art.50 al Statutului a reglementat în beneficiul personalului didactic din învăţământul preuniversitar două categorii distincte de tranşe de vechime, respectiv tranşa de vechime la salarizare – aplicabilă întregii categorii de personal didactic, precum şi 3 tranşe suplimentare de vechime care se acordă doar personalului didactic cu o vechime minimă de 30 ani în activitatea de învăţământ .
Or, reclamanţii fac parte din categoria personalului didactic în cadrul pârâtei 1, unitate de învăţământ, iar din adeverinţa eliberată de aceasta rezultă că toţi îndeplinesc condiţia de vechime în activitatea de învăţământ cuprinsă în tranşele de 30 ani – peste 40 de ani, fiindu-le aplicabile prin urmare prevederile art.50 din Legea nr.128/1997.
Din probele administrate în cauză, reiese faptul că drepturile salariale cuvenite reclamanţilor – personal didactic au fost calculate în mod eronat, pârâţii nefăcând aplicarea creşterii coeficientului de ierarhizare asupra salariilor reclamanţilor, în condiţiile art.50 din Legea nr.128/1997.
Astfel, în temeiul legii, cele 3 tranşe de vechime se aplică personalului didactic care a desfăşurat 30 ani, 35 ani şi peste 40 de ani de activitate în învăţământ, şi pentru fiecare dintre acestea se acordă o creştere a coeficientului de ierarhizare de 1/25 din coeficientul de ierarhizare corespunzător tranşei anterioare de vechime.
Natura juridică a acestui drept specific persoanelor cu o vechime apreciabilă în învăţământ rezultă fără echivoc din textul art.50 alin.1 şi 2 din Legea nr.128/1997, fiind evident că prin reglementarea celor 3 tranşe specifice, denumite de altfel chiar “suplimentare”, legiuitorul a instituit un drept salarial distinct de alte drepturi sau sporuri, doar în beneficiul segmentului de personal didactic cu o vechime minimă în specialitate de 30 de ani.
Creşterea salarială rezultată din aplicarea majorării coeficientului de ierarhizare în cazul celor 3 tranşe, pe măsura dobândirii vechimii speciale numai în activitatea de învăţământ, este suplimentară creşterii salariale specifice trecerii de la un segment de vechime la altul şi care se aplică tuturor salariaţilor – cadre didactice.
Prin urmare, drepturile salariale cuvenite personalului didactic cu vechime de 30, 35 şi peste 40 ani în învăţământ, trebuie să fie calculate succesiv, prin adăugarea la coeficientul de multiplicare din Anexa nr.2 din Legea nr.128/1997 modificată şi completată, a tranşei suplimentare de vechime în cuantum de câte 1/25 din coeficientul corespunzător tranşei anterioare de vechime la salarizare.
Nu se poate retine că tranşele suplimentare au fost corect stabilite şi acordate potrivit Legii nr.128/1997 şi a Ordonanţelor anuale emise în materia salarizării personalului didactic, dat fiind că textele legale invocate – respectiv art.3 ale OG nr.4/2006, OG nr.11/2007 şi OG nr.15/2008 se referă numai la stabilirea prin anexe a coeficienţilor de multiplicare corespunzători tranşelor de vechime la salarizare, fără a se prevedea expres că şi tranşele suplimentare ce fac obiectul cauzei sunt incluse în valoarea acelor coeficienţi.
Aceasta cu atât mai mult cu cât alineatul 2 al art.50 din Legea nr.128/1997 nu a fost nici modificat şi nici abrogat, menţinându-se prin urmare aceeaşi modalitate de stabilire a coeficientului de ierarhizare pentru vechimile în învăţământ mai mari de 30 de ani, prin aplicarea separată şi ulterioară a creşterii salariale de 1/25.
Salariul astfel calculat constituie salariu de bază al persoanei, la care se aplică alte sporuri şi indemnizaţii acordate.
Într-adevăr, prevederi exprese privind includerea creşterilor de 1/25 reprezentând tranşe suplimentare de vechime în coeficienţii de ierarhizare aplicabile personalului din învăţământul preuniversitar sunt cuprinse în art.5 al OG nr.15/2008 privind creşterile salariale ce se vor acorda în anul 2008 personalului din învăţământ.
Cu toate acestea, analizând valoarea coeficienţilor de multiplicare la ultimele trei tranşe de vechime recunoscută de 30 – 35 de ani, 35 – 40 de ani şi peste 40 de ani în învăţământ, prevăzuţi în Anexa nr.2 din Statut, aşa cum este modificată prin Ordinul nr.15/2008 – rezultă că într-adevăr creşterea suplimentară de 1/25 nu a fost introdusă în valoarea acestora.
Aceasta rezidă şi din analiza comparativă a coeficienţilor de multiplicare aplicabili în perioada 2005 – 2007 personalului didactic din învăţământul preuniversitar, aşa cum au fost stabiliţi şi modificaţi succesiv prin OUG nr.68/2004 privind unele măsuri în domeniul învăţământului, OG nr.4/2006 privind creşterile salariale ce se vor acorda în anul 2006 personalului didactic din unităţile şi instituţiile de învăţământ, OG nr.11/2007 privind creşterile salariale ce se vor acorda în anul 2007 personalului didactic din unităţile şi instituţiile de învăţământ, aşa cum a fost aprobată prin Legea nr.220/2007.
<LLNK 12004 68180 301 0 46>OUG)obbbbs
Astfel, evoluţia valorilor coeficienţilor de multiplicare relevă că modificările operate anual asupra Anexei nr.2 din Legea nr.128/1997 au vizat doar creşteri specifice trecerii dintr-o tranşă de vechime în alta, fără vreo majorare suplimentară a ultimelor 3 tranşe de vechime în învăţământ.
De altfel, drepturile privind tranşele suplimentare au făcut obiectul unor acţiuni anterioare, fiind recunoscute în favoarea reclamanţilor – membrii de sindicat prin hotărâri judecătoreşti. Diferenţele salariale au fost acordate însă prin sentinţele menţionate până la data pronunţării hotărârii, motiv pentru care, pentru drepturile băneşti cuvenite ulterior acestei date, reclamanţii au promovat prezenta acţiune.
În considerentele celor sus arătate, instanţa a apreciat ca întemeiată acţiunea reclamanţilor, fiind admisă aşa cum a fost formulată. Pe cale de consecinţă, au fost obligaţi pârâţii la plata către fiecare reclamant a diferenţelor salariale rezultate prin aplicarea tranşelor suplimentare care se acordă la 30, 35 şi peste 40 de ani de activitate în învăţământ, începând cu data de 26.11.2009 şi până la 31 decembrie 2009.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs pârâtul Inspectoratul Şcolar al Judeţului Hunedoara solicitând admiterea recursului, modificarea în întregime a sentinţei atacate în sensul respingerii cererii formulată de reclamant ca nelegală.
În expunerea de motive pârâtul Inspectoratul Şcolar al Judeţului Hunedoara critică sentinţa atacată ca fiind dată cu încălcarea şi aplicarea greşită a legii. Susţine că în coeficienţii de multiplicare din Anexa 2, coeficienţii de multiplicare pentru personalul didactic din învăţământul preuniversitar prevăzuţi la ultimele tranşe de vechime recunoscută de 30-35 de ani, 35-40 de ani şi peste 40 de ani în învăţământ sunt cuprinse şi creşterile de 1/25 din coeficientul de multiplicare corespunzător tranşei anterioare de vechime prev. de art. 50 alin.2 din Legea nr. 128/1997.
Pentru perioada în litigiu, OG nr.15/30.01.2008 a fost modificată şi completată prin OUG nr.41/2009, referitor la care Curtea Constituţională a pronunţat un număr de 15 decizii prin care excepţiile de neconstituţionalitate au fost respinse.
Modificarea şi completarea O.G. nr.15/30.01.2008 ulterior aprobării ei prin Legea nr.221/2008 s-a făcut prin măsuri care au rămas în vigoare ca soluţii legislative care nu au confirmat soluţia legislativă declarată neconstituţională din punct de vedere intrisec sau extrinsec, conform Deciziei nr.983/30.06.2009.
La nivelul lunii decembrie 2009 drepturile salariale, inclusiv tranşele suplimentare au fost calculate şi incluse conform dispoziţiilor legale în vigoare la data respectivă, deci prin preluarea nivelului acestora au fost respectate dispoziţiile art.30 alin.5 din Legea cadru nr.330/2009 şi la reîncadrarea personalului.
În drept se invocă art.304 punct 9 Cod procedură civilă.
CURTEA, analizând sentinţa atacată prin raportare la criticile aduse, cât şi din oficiu conform cerinţelor art.3041 Cod procedură civilă în limitele statuate de art.306 alin.2 cod procedură civilă, reţine următoarele:
Recursul este nefondat.
Potrivit art.50 alin.(1) din Statutul personalului didactic, acesta beneficiază la 30 de ani, la 35 de ani si la peste 40 de ani de activitate in învăţământ, ca o premiere, ca un bonus, si de transa suplimentara de vechime la al cărei coeficient de multiplicare se adăuga, pana la momentul intrării in vigoare a O.G. nr.15/2008, si o pătrime din coeficientul de multiplicare al transei anterioare de vechime.
La data de 1 februarie 2008, in Monitorul Oficial nr.82, a fost publicata O.G. nr.15 din 30 ianuarie 2008, care vizează creşterile salariale ce se vor acorda in anul 2008 personalului din învăţământ.
În mod corect, instanţa de fond, a constatat ca acest act normativ nu face trimitere in nici un fel la dreptul personalului didactic din învăţământ preuniversitar la transele suplimentare de vechime. Acest drept exista in continuare în virtutea dispoziţiilor art.50 alin.1 din Legea nr.128/1997.
Conform art.5 alin.(2) din O.G. nr.15/2008, in coeficientul de multiplicare din anexa nr.2 (referitoare la personalul didactic din învăţământul preuniversitar), prevăzuţi la ultimele trei transe de vechime de 30-35 de ani, de 35-40 de ani si de peste 40 de ani în învăţământ, sunt cuprinse si creşterile de 1/25 din coeficientul de multiplicare corespunzător transei anterioare de vechime, prevăzute de art.50 alin.(2) din Statut.
Potrivit acestui text de lege, legiuitorul nu face altceva decât sa includă in coeficienţii de multiplicare corespunzători fiecăreia dintre cele trei transe si creşterea de o pătrime din coeficientul de multiplicare al transei anterioare de vechime. Aşadar, prin intrarea in vigoare a ordonanţei menţionate, la coeficientul de multiplicare al transei de vechime de 30-35 de ani, de 35-40 de ani si de peste 40 de ani, nu se mai adăuga si creşterea reprezentând pătrimea din transa anterioara de vechime.
Aceasta nu înseamnă ca prin art.5 alin.(2) din O.G. nr.15/2008 a fost înlăturat dreptul personalului didactic din învăţământul preuniversitar la tranşele suplimentare de vechime, al căror coeficient de multiplicare nu va mai cuprinde si creşterea de 1/25. Acest text de lege nu conduce la concluzia ca transele suplimentare de vechime au dispărut prin includerea doar a creşterii de o pătrime in coeficienţii de multiplicare prevăzuţi de anexa 2 din ordonanţa.
Pe cale de consecinţa, instanţa a apreciat corect ca dreptul privind transele suplimentare de vechime exista in continuare si el se cuvin personalului didactic din învăţământul preuniversitar si după intrarea în vigoare a O.G. nr.15/2008, in considerarea art.50 alin.(1) din Legeanr.128/1997, care nu a fost abrogat sau modificat in nici un fel.
Modificarea şi completarea ulterioară a acestei ordonanţe prin O.G.nr.41/2009 nu poate conduce la o altă concluzie deoarece prin deciziile invocate de recurent au fost respinse ca inadmisibile excepţiile de neconstituţionalitate a unor prevederi din O.G. nr.41/2009 reţinându-se însă expres de Curtea Constituţională „… că nici modificarea sau completarea dispoziţiei legale criticate de către legiuitorul ordinar sau delegat nu poate acoperi neconstituţionalitatea constatată de către Curtea Constituţională, actele normative succesive de modificare sau completare fiind lovite de acelaşi viciu de neconstituţionalitate în măsura în care confirmă soluţia legislativă declarată neconstituţională din punct de vedere intrinsec sau extrinsec (DECIZIA Nr. 124 din 9 februarie 2010).
Faţă de cele ce preced, Curtea, constatând că soluţia primei instanţe reflectă o aplicare şi interpretare corectă a legii, în conformitate cu art. 312 alin.(1) cod procedură civilă a respins ca nefondat recursul cu care a fost investită de pârât; menţinând ca legală şi temeinică sentinţa atacată.
