Cadru Didactic. Indemnizaţie de pensionare.
Legea nr.330/2009: art. 48 punct 40.;
Legea nr. 128/1997: art.50.
Prin Legea nr. 330/2009 s-au abrogat expres dispoziţiile care reglementau acordarea, în cazul cadrelor didactice a drepturilor băneşti prevăzute de lege şi de contractul colectiv de muncă (indemnizaţia solicitată reprezentând un drept bănesc în sensul art.50 alin.12 din Legea nr.128/1997);toate drepturile salariale cuvenite acestei categorii profesionale urmând a fi acordate, începând cu data de 01.01.0210, conform acestei noi legi a salarizării.
Secţia pentru conflicte de muncă şi asigurări sociale – Decizia civilă nr. 187/A/05 mai 2014.
Prin acţiunea civilă formulată, înregistrată pe rolul Tribunalului Alba sub dosar nr.3761/107/2013 reclamanta C.M. a solicitat în contradictoriu cu pârâţii Liceul “H.C.C.”, Abrud, C.J. Alba şi Preşedintele C.J. Alba: obligarea pârâtei de ordinul 1 la plata indemnizaţiei de pensionare în cuantum de 2 salarii de bază avute la data pensionării, sumă actualizată cu rata inflaţiei la data plăţii efective; obligarea pârâţilor de ordinul 2 şi 3 să aloce pârâtei de ordinul 1, fondurile băneşti necesare plăţii indemnizaţiei pentru pensionare;cu cheltuieli de judecată.
În motivarea cererii sale, reclamanta a arătat că a fost angajata Liceului „H.C.C.” Abrud, până la data de 01.07.2010 când a încetat raporturile de muncă, fiind pensionată pentru munca depusă şi limită de vârstă, conform deciziei C.J.P. Alba nr. (….)/29.07.2010.
Invocând prevederile art. 50, 100 alin.2, 4, art.101 din Contractul colectiv de muncă unic la nivel naţional pentru anii 2007-2010 şi art. 11 alin 1 din Legea nr. 130/1996, art. 40 alin 2 litera c din Codul Muncii, reclamanta arată că era îndreptăţită să primească la pensionare o indemnizaţie egală cu cel puţin două salarii de bază avute în luna pensionării, astfel că acţiunea sa este întemeiată.
Cu privire la chemarea în judecata a pârâţilor de rândul 2 si 3 a invocat art. 1 din HG nr. 538/2001, art. 91,104 din Legea nr. 215/2001.
Tribunalul Alba – Secţia Civilă prin sentinţa civilă nr.2401/04.12.2013 pronunţată în cauză a respins acţiunea.
Pentru a hotărî, astfel, Tribunalul a reţinut următoarele :
Reclamanta a fost angajata pârâtului Liceul „H.C.C.” Abrud, până la data de 1 iulie 2010, când i s-a deschis dreptul la pensie pentru munca depusă şi limită de vârstă, potrivit deciziei nr. (…)/29.07.2010 emisă de C.J.P. Alba.
Potrivit art. 50 din contractul Colectiv de Muncă Unic la nivel Naţional nr. 2895/29.12.2006 pentru anii 2007-2010, publicat în M. Of. partea a V-a nr. 5/29.01.2007, în vigoare din data de 29.01.2007, „salariaţii care se pensionează pentru limită de vârstă primesc o indemnizaţie egală cu cel puţin 2 salarii de bază avute în luna pensionării”.
La data pensionării reclamantei era în vigoare Legea nr. 128/1997 privind Statutul personalului didactic, însă art.50 (12) din acest act normativ care prevedea că „Personalul didactic beneficiază de premii şi alte drepturi băneşti prevăzute de lege şi de contractul colectiv de muncă”, fusese abrogat începând cu data de 01.01.2010, când a intrat în vigoare Legea nr. 330/2009.
În speţa de faţă, indemnizaţia egală cu cel puţin 2 salarii de bază avute în luna pensionării, prevăzută de art. 50 din CCM Unic la nivel naţional pe anii 2007–2010, solicitată de reclamantă, reprezintă un drept bănesc în sensul dispoziţiilor art. 50 alin. 12 din Legea nr. 128/1997.
Ca urmare a abrogării dispoziţiilor art.50 alin. (12) din Legea 128/1997, referitoare la plata drepturilor băneşti prevăzute de lege şi de contractul colectiv de muncă, instanţa apreciază că dreptul la indemnizaţia solicitată, nu mai putea fi acordat reclamantei-cadru didactic, întrucât, începând cu data de 01.01.2010, data intrării în vigoare a Legii nr.330/2009, clauza stipulată la art.50 din C.C.M.U. la nivel Naţional pentru anii 2007-2010 a fost abrogată implicit şi tacit, încetându-şi astfel aplicabilitatea.
Faţă de aceste considerente, instanţa a respins acţiunea formulată de reclamantă, ca neîntemeiată.
Împotriva acestei sentinţe a declarat apel, reclamanta C.M, solicitând admiterea apelului, schimbarea sentinţei atacate şi rejudecând cauza, admiterea cererii aşa cum a fost formulată; cu obligarea intimaţilor la plata cheltuielilor de judecată la fond şi în apel.
În expunerea de motive apelanta susţine că instanţa de fond a făcut o aplicare şi interpretare greşită a legii deoarece dacă legiuitorul ar fi înţeles să reglementeze prin Legea nr.330/2009 să nu se acorde indemnizaţia la ieşirea la pensie prevăzută de CCMUN pentru anii 2007-2010 n-ar mai fi reglementat, prin art. 9 din Legea nr.118/2010, că aceste drepturi nu se mai acordă începând cu data intrării în vigoare a acestei legii, aşadar, până la data intrării în vigoare a legii nr.118/2010 indemnizaţia de pensionare se putea acorda, mai mult şi art.13 din Legea nr. 285/2010 susţine acest punct de vedere.
Sintagma din Legea nr. 118/2010 potrivit căreia „începând cu data intrării în vigoare a prezentei legi nu se mai acordă ajutoare sau după caz indemnizaţie la ieşire la pensie” nu poate fi interpretată decât în sensul în care acordarea drepturilor se referă la situaţii juridice născute după intrarea în vigoare a acestei prevederi legale în nici un caz situaţiilor născute anterior, în sensul aplicării retroactive a Legii nr. 118/2010.
Este evident că faptul care determină acordarea indemnizaţiei în sensul Legii nr.118/2010 este ieşirea la pensie a angajatului şi pe cale de consecinţă, acordarea indemnizaţiei se sistează pentru persoanele a căror drepturi la pensie au fost stabilite după intrarea în vigoare a Legii nr.118/2010 nu şi pentru cele care au ieşit la pensie anterior acestui moment, cum este cazul apelantei.
În drept se invocă: art.453, 466 şi urm. Cod procedură civilă.
Prin notele de şedinţă depuse la dosar apelanta solicită admiterea apelului pentru motivele arătate în cuprinsul cererii de apel şi pentru considerentele expuse în aceste note; cu obligarea intimaţilor la plata cheltuielilor de judecată.
Arată apelanta că prin Legea nr. 330/2009 s-au abrogat anumite drepturi prevăzute de art.50 alin.12 din Legea nr.128/1997 dar nu şi indemnizaţia la ieşire la pensie.
Legea nr.330/2009, cum rezultă din însăşi titlul ei, reglementează salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, aşadar legea a avut ca obiect de reglementare salarizarea personalului în activitate plătit din fondurile publice, ori indemnizaţia de pensionare este un drept ce se acordă după data încetării activităţii, la ieşirea la pensie.
Legiuitorul a înţeles să reglementeze prin art. 9 din Legea nr.118/2010, că începând cu data intrării în vigoarea legii să nu se mai acorde indemnizaţii la ieşirea la pensie.
Intimatul a depus note de şedinţă, prin care solicită respingerea apelului ca nefondat, arătând că în mod temeinic şi legal instanţa de fond a reţinut că dispoziţiile art. 50 alin.(12) din Legea nr. 128/1997 au fost abrogate începând cu data de 01.01.2010, când a intrat în vigoare Legea nr.330/2009.
CURTEA, verificând, potrivit art.479 din Noul Cod de procedură civilă, în limita cererii de apel, stabilirea situaţie de fapt şi aplicarea legii de către prima instanţă, reţine următoarele:
Apelul este nefondat.
Reclamanta a îndeplinit funcţia de cadru didactic în cadrul unităţii şcolare intimate până la data de 01.07.2010, când raportul de muncă a încetat prin pensionare.
Salarizarea cadrelor didactice a fost reglementată prin art.48-50 din Legea nr.128/1997 privind Statutul personalului didactic, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 158 din 16 iulie 1997, cu modificările şi completările ulterioare.
Legea–cadru nr. 330/2009 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, intrată în vigoare la data de 01.01.2010, care se aplică şi cadrelor didactice (în acest sens art.2 din lege), prevede la art.1 alin.(2) că, începând cu data intrării în vigoare în tot sau în parte a acestei legi, drepturile salariale ale personalului bugetar plătit din bugetul general consolidat al statului, sunt şi rămân în mod exclusiv cele prevăzute în prezenta lege.
Acest act normativ, pe lângă caracterul unitar, are la bază ca principii, supremaţia legii, în sensul că drepturile de natură salarială se stabilesc numai prin norme juridice de forţa legii precum şi luarea în considerare a drepturilor de natură salarială, recunoscute sau stabilite, până la intrarea în vigoare a acestei legi, prin hotărâri judecătoreşti, prin acte de negociere colectivă, precum şi prin alte modalităţi, acestea regăsindu-se la un nivel acceptat, potrivit principiilor prezentei legi, în salariul brut sau, după caz, în salariul de bază, în solda funcţiei de bază sau în indemnizaţia lunară de încadrare.
Deci, prin această lege, s-au stabilit principiile de bază care stau la baza sistemului de salarizare de la intrarea ei în vigoare şi au fost abrogate o serie de acte normative privind drepturile salariale printre care, şi art.50 alin. (12) din Legea nr. 128/1997 privind Statutul personalului didactic.
Astfel, potrivit art. 48 punct 40) din lege – (1) La data intrării în vigoare a prezentei legi se abrogă: … Art. 49 alin. (2) şi (3), art. 50 alin. (2), (3), (4), (6), (7), (8), (11), (12) şi (13), art. 51 alin. (1), (2), (4), (5) şi (7), art. 89, 90 alin. (2), (3), (4), (6), (7), (9), (10), (11) şi (12), art. 91 alin. (1), art. 94 alin. (4), art. 106 alin. (2) din Legea nr. 128/1997 privind Statutul personalului didactic, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 158 din 16 iulie 1997, cu modificările şi completările ulterioare.
Art. 50 alin.(2) din Legea nr.128/1997, în discuţie, prevedea că personalul didactic beneficiază de premii şi alte drepturi băneşti prevăzute de lege şi de contractul colectiv de muncă.
Deci, contrar susţinerilor apelantei, prin acest act normativ (Legea nr. 330/2009) s-au abrogat expres dispoziţiile care reglementau acordarea, în cazul cadrelor didactice a drepturilor băneşti prevăzute de lege şi de contractul colectiv de muncă (indemnizaţia solicitată reprezentând un drept bănesc în sensul art.50 alin.(2) din Legea nr.128/1997); toate drepturile salariale cuvenite acestei categorii profesionale urmând a fi acordate, începând cu data de 01.01.0210, conform acestei noi legi a salarizării.
Întrucât în speţă, reclamanta s-a pensionat la data de 01.07.2010, deci după intrarea în vigoarea Legii nr.330/2009 (01.01.2010) în mod corect instanţa de fond a făcut aplicarea acestei legi şi a respins pretenţiile reclamantei ca lipsite de fundament legal.
Art.9 din Legea nr.118/30.06.2010 privind unele măsuri în vederea restabilirii echilibrului bugetar intrată în vigoare la data de 03.07.2010, invocată de apelantă, are în vedere prevederi din diferite acte normative şi nu drepturi prevăzute în contacte colective de muncă, a căror reglementare a fost stabilită prin art. 3 din Legea nr. 330/2009.
Dispoziţiile Legii-cadru nr.330/2009 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice a făcut obiectul controlului de constituţionalitate atât în ansamblu, precum şi în mod punctual asupra unor articole, printre care şi asupra prevederilor art. 3 lit. c). Prin Decizia nr. 1415/4 noiembrie 2009, Curtea Constituţională a stabilit că acestea sunt constituţionale, astfel că nu putem vorbi de o nerespectare a principiului supremaţiei legii garantat de Constituţie, respectiv al Legii nr. 128/1997 şi Legii nr. 130/1996.
Hotărârile judecătoreşti invocate de apelantă nu pot conduce la o altă soluţiei, în cauză, deoarece în sistemul nostru de drept practica judiciară nu constituie izvor de drept.
Faţă de cele ce preced, Curtea, în baza art.480 alin.(1) din Noul Cod de procedură civilă a respins ca nefondat apelul cu care a fost investită de către apelantă, păstrând hotărârea atacată.
