Litigiu de muncă. Personal din învăţământ. Condiţiile de acordare a sporului prevăzut de art. 41 alin. 3 lit. a din ccmunn 2895/2006


Sentinţă civilă 800 din  12.06.2009 .Dosar xxxx/40/2009

Litigiu de muncă. Personal din învăţământ. Condiţiile de acordare a sporului prevăzut de art. 41 alin. 3 lit. A  din CCMUNN 2895/2006.

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Botoşani la data de 12 martie 2009 Liga Sindicatelor din Învăţământ Botoşani  în calitate de reprezentant legal pentru membri de sindicat P. I., A. E., F. M., V. V., C. M. şi  M. E.,  angajaţi ai Colegiului Naţional „ X” Botoşani a chemat în judecată pârâţii  Colegiul Naţional „ X” Botoşani  şi Consiliul Local Botoşani solicitând obligarea pârâţilor la plata retroactivă a diferenţelor de drepturi salariale reprezentând contravaloarea sporului de 10 % din salariul de bază pentru  condiţii penibile pentru personalul nedidactic – îngrijitori,  fochişti, paznici, bucătari, etc. pe o perioadă de 3 ani anterioară introducerii acţiunii, actualizate  în funcţie de indicii de inflaţie până la data plăţii efective.

Totodată a solicitat obligarea pârâţilor la acordarea acestui spor de 10 % din salariul de bază  în conformitate cu art. 41 alin. 3 lit. a) din Contractul Colectiv de Muncă Unic la Nivel Naţional pe anii 2007 -2010.

În motivare a arătat că în data de 31 ianuarie 2005 a fost înregistrat la Ministerul Muncii, Solidarităţii Sociale şi Familiei Contractul Colectiv de Muncă Unic la Nivel Naţional pentru anii 2005- 2006 publicat în Monitorul Oficial Partea a V-a nr. 1 din  22 februarie 2005.

Potrivit art. 40 alin. 3 lit. a) din acest contract salariaţii beneficiază de un spor de 10 % din salariul de bază  pentru condiţii deosebite de muncă, grele, periculoase sau penibile.

De asemeni conform art. 41 alin. 3 lit. a) din Contractul Colectiv de Muncă Unic la Nivel Naţional pe anii 2007 -2010 înregistrat sub nr. 2895 din  29.12.2006 salariaţii beneficiază de un spor de 10 % din salariul de bază pentru condiţii deosebite de muncă, grele, periculoase sau penibile, iar potrivit art. 2 alin. 1 din Contractele  pe anii 2005- 2006 şi respectiv 2007 -2010 contractul colectiv de muncă unic la nivel naţional cuprinde drepturile şi obligaţiile angajatorilor şi ale salariaţilor cu privire la condiţiile generale de muncă prevăzute de legislaţia în vigoare precum şi celelalte convenite în procesul de negociere.

Invocă de asemenea reclamanţii art. 3 alin. 1 lit. a) din aceleaşi contracte colective, dispoziţiile art. 11 alin. 1 lit. d) din Legea 130/1996, art. 100 din Contractul Colectiv de Muncă Unic la Nivel Naţional pentru anii 2005 -2006 şi respectiv 101 din Contractul Colectiv de Muncă Unic la Nivel Naţional pe anii 2007 -2010 subliniind că potrivit acestora clauzele contractului se produc pentru toţi salariaţii încadraţi în unităţile din ţară indiferent de forma de capital social drepturile neputând fi  stabilite sub nivelul celor stabilite prin contracte.

Mai arată reclamanţii că trebuie avut în vedere caracterul obligatoriu al Contractului Colectiv de Muncă Unic la Nivel Naţional, caracter garantat de art. 41 alin. 5 din Constituţia României.

Învederează reclamanţii că la nivel de ramură învăţământ Contractele Colective de Muncă nu conţin clauze referitoare la acordarea sporului de  10 % personalului din învăţământ – îngrijitor, ce-şi desfăşoară activitatea în condiţii penibile astfel că dispoziţiile Contractului Colectiv de Muncă la Nivel Naţional se aplică fiind obligatoriu inclusiv pentru aceşti angajaţi.

Potrivit criteriilor de normare a personalului nedidactic din învăţământul preuniversitar transmise prin Notificarea nr. 44990 din  12.12.1999 a Ministerului Educaţiei Naţionale –  Direcţia Generală a Finanţelor normarea posturilor de îngrijitor se face la grădiniţe în funcţie de numărul copiilor, iar la şcolile primare, gimnaziale şi liceale în funcţie de suprafaţa de curăţenie.

Potrivit acestei notificări în suprafaţa de curăţenie se cuprind sălile de clasă, coridoare, săli de sport, cabinete, laboratoare, birouri, bibliotecă, scări, grupuri sanitare, săli de spectacol şi, cu excepţia grupurilor sanitare se  iau în calcul numai suprafeţele orizontale ale acestor spaţii.

În condiţiile în care îngrijitorii se ocupă de curăţenia din unitatea din învăţământ inclusiv în grupurile sanitare consideră reclamanţii că îndeplinesc condiţiile pentru acordarea sporului.

Arată că în unele  judeţe acesta se acordă îngrijitorilor  în baza Hotărârii comisiei paritare încheiate între sindicate şi Inspectoratul Şcolar Judeţean ca spre exemplu în municipiul Bucureşti şi în judeţele Bihor, Cluj, Ialomiţa şi Maramureş.

Arată că, reclamanţii sunt încadraţi pe funcţia de îngrijitor, paznic, fochist desfăşurându-şi activitatea în condiţii penibile .

În condiţiile în care unităţile din învăţământ nu au acordat sporul de 10 % pentru condiţii penibile reglementat de art. 40 alin. 3 lit. a) din Contractul Colectiv de Muncă Unic la Nivel  Naţional pe anii 2006-2006 şi respectiv de art. 41 alin. 3 lit. a) din Contractul Colectiv de Muncă Unica la Nivel Naţional pe anii 2007 -2010, aceste unităţi încalcă prevederile art. 101 din Contract.

În drept au invocat prevederile art. 112 Cod procedură civilă, 283 alin. 1 lit. c), 241 alin. 1 lit. d) din Codul Muncii, art. 67 din Legea 168/1999, art. 28 din Legea sindicatelor  54/2003, art. 2 alin. 1, art. 3 alin. 1 lit. a), art. 40 alin. 3 lit. a), art. 41 alin. 3 lit. a), art. 100  şi 101  din Contractul Colectiv de Muncă Unic la Nivel Naţional pe anii 2005, 2006, respectiv pe anii 2007- 2010, ale art. 11 alin. 1 lit. d) din Legea 130/1996 republicată.

În dovedirea acţiunii a solicitat administrarea probei cu înscrisuri.

La cerere au fost anexate copii în extras ale contractelor colective de muncă, notificarea nr. 44990 din 28.12.1999 a Ministerului Educaţiei Naţionale, Hotărâri ale comisiilor paritare din judeţele Maramureş, Ialomiţa, Bihor, lista cu numele şi semnăturile reclamanţilor, adeverinţa privind  funcţia ocupată de către reclamanţi, copii ale actelor de identitate ale reclamanţilor.

Prin precizări depuse ulterior reclamanţii  şi-au modificat obiectul acţiunii arătând că solicită acordarea sporului de 10 % din salariul de bază pentru condiţii deosebite de muncă, grele, periculoase sau penibile ( fila 25  şi  27-28 dosar).

Au arătat că angajaţii care deţin funcţii de paznici, portari, bucătari, fochişti, spălătorese, îngrijitori, îndeplinesc munca în condiţii periculoase de muncă ( potrivit art. 41 alin. 3 din Contract), angajaţii ce îndeplinesc funcţia de fochişti, personal din bucătării, spălătoreasă, paznici, portari, îngrijitori îndeplinesc munca în condiţii grele de muncă încadrându-se în aceleaşi prevederi ale art. 41 alin. 3 din Contractul Colectiv de Muncă, iar îngrijitorii îşi desfăşoară activitatea în condiţii penibile de muncă.

În explicitarea motivelor de fapt au arătat reclamanţii că, privite la modul generic, condiţiile de muncă deosebite reprezintă acele condiţii care, permanent sau în anumite perioade, pot afecta capacitatea de muncă datorită gradului mare de expunere la risc.

Sporul pentru condiţii deosebite de muncă arată că este recunoscut atât prin Contractul Colectiv de Muncă Unic la Nivel Naţional, dar şi prin art. 2 din Hotărârea nr. 1 din 10 mai 2007 a Comisiei Paritare – Inspectoratul Şcolar Judeţean, Liga Sindicatelor din Învăţământ.

Încadrarea în activitatea desfăşurată în condiţii de muncă deosebite a tuturor categoriilor de salariaţi nominalizate în acţiune se datorează faptului că întreaga lor activitate se desfăşoară efectiv în aceste locuri de muncă potrivit programului normal de lucru, după cum urmează:

–  condiţiile periculoase de muncă sunt prezente în cazul posturilor ce presupun factori deosebiţi de  periculozitate, precum expunerea la contactul cu numeroase persoane străine, cu intenţii potenţial agresive ( portari, paznici)

– pericol permanent  de accidente  datorată inhalării de substanţe periculoase  ( îngrijitori, personal din spălătorii);

– pericol de explozii cauzate de conductele de apă,  gaz  sau de cazane sub presiune etc. ( fochişti, personal întreţinere sisteme de încălzire, personal din bucătării, etc.)

Condiţiile grele de muncă sunt definite prin faptul că angajaţii îşi desfăşoară activitatea în condiţii vitrege mult mai grele decât condiţiile obişnuite:

 – temperaturi extreme de lucru, fie foarte crescute, fie foarte scăzute ( fochişti, personalul din bucătării, personalul din spălătorii dar şi paznicii sau portarii la cealaltă extremă);

– condiţii fluctuante de temperatură în cazul posturilor care presupun trecerea de la o temperatură foarte ridicată  la una foarte  scăzută şi invers ( în principiu aceleaşi categorii ca şi cele de mai sus);

– muncă în medii cu mirosuri greu suportabile, pestilenţiale  care pe lângă faptul că pun persona într-o postură penibilă al percepţiei celor din jur, creează reale dificultăţi în îndeplinirea sarcinilor de serviciu ( îngrijitori, femei de serviciu, întreţinere, sisteme de canalizare etc.).

Mai susţin reclamanţii faptul că, condiţiile penibile de muncă sunt acele condiţii ce pun angajatul într-o postură penibilă din punct de vedere al percepţiei celor din jur şi sunt de natură a crea însăşi angajatului un posibil complex de inferioritate faţă de cei care îl înconjoară.

În această categorie apreciază că sunt incluşi îngrijitorii şi femeile de serviciu.

Sporul solicitat de reclamanţi – arată aceştia – este distinct de sporul de nocivitate care e reglement de alt text decât cel invocat în acţiune, respectiv de lit. B) art.  41 din Contractul Colectiv de Muncă Unic la Nivel Naţional.

Susţin că nu are relevanţă existenţa sau inexistenţa unui buletin de determinare a noxelor deoarece acesta este specific sporului de nocivitate iar nu sporului solicitat în cauza de faţă.

La precizări a fost anexată Hotărârea nr. 1 din  10.05.2007 a Comisiei Paritare Inspectoratul Şcolar Judeţean Botoşani – Liga Sindicatelor din Învăţământ Botoşani ( fila 30 dosar).

În conformitate cu art. 129 Cod procedură civilă s-au solicitat de la unitatea şcolară relaţii în legătură cu acordarea sporului de 10 % pentru condiţii deosebite de muncă, grele, periculoase sau penibile, în baza prevederilor art. 41 alin. 3 lit. a) din Contractul Colectiv de Muncă Unica la Nivel Naţional pentru reclamanţi.

Totodată s-a solicitat înaintarea fişelor posturilor privind pe aceştia.

Înscrisurile au fost înaintate împreună cu adresa nr. 881 din  3 iunie 2009  prin care s-au arătat că reclamanţii  : P. I. – bucătar, A. E. – îngrijitor, F. M. – îngrijitor, V. V. – îngrijitor, C. M. – muncitor bucătărie şi  M. E. – îngrijitor,  au beneficiat de sporul de 10 % pentru condiţii deosebite de muncă, grele, periculoase sau penibile în  baza prevederilor art. 41 alin. 3 lit. a)  din Contractul Colectiv de Muncă Unica  la nivel de Ramură  Învăţământ  începând cu luna aprilie 2008.

Legal citaţi pârâţii nu au formulat întâmpinare.

Analizând actele şi lucrările dosarului instanţa constată că :

Contractele colective de muncă Unice la Nivel Naţional pentru anii 2005 -2006, respectiv pentru anii 2007 -2010 prevăd la articolul 40 alin. 3 lit. a) respectiv la art. 41 alin. 3 lit. a) că sporurile minime ce se acordă în condiţiile acestui contract sunt „ a )  pentru condiţii deosebite de muncă, grele, periculoase sau penibile,  10 % din salariul de bază .

Reclamanţii prin reprezentant consideră că li se cuvine sporul de 10 % din salariul de bază pentru condiţii deosebite de muncă, grele  periculoase sau penibile de 10 % conform art. 41 alin. 3 din CCMM indiferent de postul pe care îl ocupă şi de condiţiile  concrete în care  îşi desfăşoară activitatea.

În fapt, în calitate de personal contractual în cadrul unităţilor şcolare pot activa persoane care îndeplinesc efectiv funcţii de muncitor necalificat, muncitor calificat, îngrijitor, fochist, bucătar, paznic, spălătoreasă. Activitatea efectivă a acestora  rezultă din  fişa postului ataşată la dosar de către unitatea şcolară la solicitarea instanţei.

Sunt salarizaţi în baza OUG 24/2000, actul normativ stabilind nivelul indemnizaţiei de bază  de care beneficiază aceste persoane, nu şi sporurile  pe care ar trebui să le primească.

 Prevederile privind acordarea sporurilor pentru activităţi grele, periculoase sau vătămătoare au fost înserate în HG  281/1993.

Potrivit art. 8 din acest act normativ salariaţii angajaţi în unităţile bugetare aveau dreptul să primească un spor pentru condiţii grele, periculoase sau vătămătoare de  până la 15 %, iar stabilirea în concret a locurilor de muncă la care se acordă aceste sporuri trebuia făcută în raport cu un ordin comun emis de Ministerul Sănătăţii şi Ministerul Muncii.

Pe rolul Tribunalului Botoşani au fost înregistrate peste 100 de dosare în care în calitate de reclamanţi au figurat personal contractual din cadrul unităţilor şcolare membrii ai Ligii Sindicatelor din Învăţământ prin care au fost solicitate drepturi salariale reprezentând  contravaloarea sporului de 10 %.

Întrucât dosarele nu au fost soluţionate în contradictoriu cu Ministerul Educaţiei  Cercetării şi Inovării la primele cauze s-au solicitat relaţii de la acest minister în legătură cu posibilitatea acordării sporului de 10 % personalului contractual din unităţile şcolare  .

Ministerul Educaţiei a comunicat că există normative de încadrare a locurilor de muncă ocupate de aceste persoane în categoria celor ce ar trebui să beneficieze de sporul  de 10 %  invocând în acest sens Regulamentul Nr. 6366 /1993  emis în aplicarea HG 281/1993.

La dosar nu a fost depusă nici o dovadă din care să rezulte că s-a solicitat organelor competente să evalueze  locurile de muncă pe care le ocupă reclamanţii în aşa fel încât să se stabilească posibilitatea acordării sporului de 10 % pentru desfăşurarea unei activităţi în condiţii efective de muncă grea, periculoasă sau vătămătoare.

 Potrivit Contractului colectiv de muncă unic la nivel naţional (CCMUN)  în situaţia în care părţile nu se înţeleg în ceea ce priveşte interpretarea sau aplicarea unor clauze contractuale, la solicitarea oricăreia dintre ele trebuie constituită o comisie paritară inclusiv la nivel de unitate care să stabilească în ce mod urmează a fi puse în aplicare prevederile ce au provocat divergenţa. Astfel potrivit art. 7 din CCMUN 2001/2005 şi art. 90 din CCMUN 2895/2006 pentru rezolvarea problemelor ce puteau să apară în aplicarea contractului, părţile convin să instituie o comisie paritară.

La nivelul judeţului Botoşani a fost constituită o asemenea comisie paritară fiind emisă Hotărârea nr. 1 din 10.05.2007 prin care s-a stabilit ca unităţile şcolare să fie atenţionate să procedeze la aplicarea art. 43 lit. a) din CCMUN  privind acordarea sporului de 10 % din salariul de bază pentru condiţii deosebite de muncă în urma parcurgerii tuturor procedurilor legale precum şi cuprinderea sumelor aferente în buget.

În comparaţie cu Hotărârile comisiilor paritare ataşate la dosar  încheiate la nivelul judeţelor Maramureş, Ialomiţa şi Bihor  în cazul judeţului Botoşani  s-a prevăzut că trebuie acordat sporul pentru condiţii deosebite de muncă,  dar numai după parcurgerea procedurilor prevăzute de lege .

Instanţa interpretează această sintagmă în sensul că părţile sunt cele care pot stabili de comun acord dacă încadrează un anumit post în cadrul celor care presupun desfăşurarea unei activităţi  în condiţiile enumerate la art. 41 alin. 1 lit. a) din CCMUN  şi,  respectiv, dacă este necesară parcurgerea procedurii arătate de HG 281/1993 raportat la Regulamentul 6366/1993 .De altfel aşa cum s-a arătat mai sus o parte din reclamanţi beneficiază deja de sporul de 10% în baza înţelegerii părţilor,  tocmai în considerarea activităţii efective desfăşurate de aceştia .

Instanţa nu poate stabili că activitatea reclamanţilor P. I., A. E., F. M., V. V., C. M. şi  M. E. s-a desfăşurat în condiţii grele, periculoase sau vătămătoare atâta timp cât nu are în competenţă să analizeze  în ce mod se desfăşoară zilnic activitatea acestora. Monitorizarea acestei activităţi trebuie efectuată de către organele abilitate stabilite de HG 281/1993 raportat la Regulamentul 6366 a Ministerului Sănătăţii şi Ministerului Muncii.

În ceea ce priveşte condiţiile penibile de muncă, reclamanţii prin  precizările depuse la dosar au arătat că activitatea îngrijitorilor ar trebui să se încadreze în această categorie . Au mai arătat că activitatea efectivă a angajatului în raport cu fişa postului ar putea  să-l pună într-o postură  penibilă din punct de vedere al percepţiei celor din jur şi ar trebui să fie de natură de a crea însăşi angajatului un posibil complex de inferioritate faţă de cei care îl înconjoară .

Ca şi în situaţia celorlalte 3 sporuri arătate mai sus şi în ceea ce priveşte sporul de condiţii penibile sunt aplicabile prevederile privind constituirea comisiei paritare inclusiv la nivel de unitate care să stabilească dacă  şi în ce condiţii trebuie acordat acest spor.

În toate dosarele aflate pe rolul Tribunalului Botoşani s-au solicitat relaţii cu privire la acordarea acestui spor de 10 %  .

Instanţa a constatat că în unele unităţi şcolare părţile au stabilit să acorde acest spor de condiţii penibile de muncă ca şi sporul de condiţii periculoase, grele sau vătămătoare de muncă. În plus,  în unele situaţii acest spor a fost în cuantum  mai mic de 10 %, nivel maxim stabilit de CCMUN tocmai în considerarea activităţii efective pe care o desfăşoară fiecare angajat .

Instanţa nu se poate substitui acordului de voinţă a părţilor  şi să stabilească, fără a avea dovezi în acest sens, că activitatea reclamanţilor s-a desfăşurat sau  se desfăşoară în condiţii penibile.

Pentru a se putea stabili dacă aceşti angajaţi trebuie să beneficieze de sporul de 10%, trebuie evaluate condiţiile efective în care îşi desfăşoară activitatea în fiecare unitate şcolară şi posibilitatea ca activitate acestora să fie observată de către alte persoane ce se găsesc în unitatea şcolară respectivă.

 Doar în raport cu aceste criterii relevate chiar de către reclamanţi prin precizările depuse la dosar privind posibilitatea de a fi puşi aceştia într-o  postură penibilă  din punct de vedere al percepţiei celor din jur se poate stabili că trebuie să se acorde sporul privind condiţii penibile de activitate.

De altfel, din fişa individuală a postului de îngrijitor rezultă că în principiu un angajat ce ocupă o asemenea funcţie are atribuţii ce nu ţin neapărat de efectuarea curăţeniei zilnice în grupurile sanitare.  Astfel, un îngrijitor trebuie să se ocupe şi de scuturarea preşurilor unde este cazul, îngrijirea florilor din sălile de clasă,  holuri şi curte, aspirarea prafului, măturatul şi spălatul zilnic, preluarea materialelor pentru curăţenie.

Aceste activităţi nu pot fi considerate ca fiind desfăşurate în condiţii nedorite de muncă.

De altfel în privinţa sporului pentru condiţii penibile Tribunalul Botoşani a mai stabilit anterior soluţionării prezentei că „Din înscrisurile existente la dosarul cauzei, respectiv fişa individuală a postului pentru fiecare dintre reclamante rezultă atribuţiile şi responsabilităţile acestora. Printre acestea nu sunt elemente din care să rezulte că activitatea lor ar fi prestată în condiţii penibile.” Prin sentinţa civilă 1472 din 20.10.2008 dată în dosar  2995/40/2008 din care a fost preluat fragmentul redat mai sus Tribunalul Botoşani  a stabilit că îngrijitoarele angajate la o altă unitate şcolară  nu au dreptul la spor pentru condiţii penibile în lipsa determinării efective a posturilor în care activitatea se desfăşoară în asemenea condiţii .

 Nu în ultimul rând,  instanţa mai arată că în ceea ce priveşte condiţiile grele, periculoase sau vătămătoare de muncă sunt aplicabile şi prevederile Contractului colectiv de muncă la nivel de ramură învăţământ  5521/2004 pentru o parte din perioada analizată care stabilea prin art. 36 că salariaţilor din învăţământ li se cuvine „Pentru condiţii grele de muncă, un spor de până la 15% din salariul de bază, corespunzător timpului lucrat la locurile de muncă respective. Locurile de muncă, categoriile de personal, mărimea concretă a sporului şi condiţiile de acordare se stabilesc de către minister cu consultarea sindicatelor şi cu avizul Ministerului Muncii, Solidarităţii Sociale şi Familiei şi al Ministerului Finanţelor Publice.” Art. 42 alin. 4 din acelaşi contract stabilea că „Nominalizarea salariaţilor care îşi desfăşoară activitatea în locuri de muncă în condiţii deosebite se face de către angajator împreună cu sindicatele semnatare ale contractului colectiv de muncă teritorial.”

La dosar nu a fost depus nici un document din care să rezulte îndeplinirea procedurii prevăzute de acest contract colectiv de muncă la nivel de ramură

În raport cu cele arătate instanţa va respinge ca nefondată acţiunea.