Calomnie prin presa. informatii de interes public

CALOMNIE PRIN PRESA. INFORMATII DE INTERES PUBLIC

Sentinta penala nr. 1614/25.10.2004

Prin plangerea prealabila formulata si inregistrata pe rolul Judecatoriei Slatina sub nr. 6069/25.05.2004, partea vatamata I.M. a solicitat condamnarea inculpatului B.I.D. pentru savarsirea infractiunilor de insulta si calomnie, prevazute de art. 205 si 206 din Codul penal, prin prin publicarea unor articole defaimatoare in cotidianul Gazeta de Sud – Editie de Olt la 25.03.2004, 05.04.2004, 03.05.2004, 05.05.2004, 11.05.2004, 12.05.2004, 19.05.2004 si 20.05.2004.

In motivarea plangerii, partea vatamata a aratat ca este presedintele Consiliului Judetean Olt, fiind o persoana publica, dar inculpatul a depasit limitele informarii corecte a cititorilor, declansand o campanie in presa impotriva sa, mobilul resentimentelor fiind dezvaluit in numarul din 03.05.2004 al publicatiei, partea vatamata candidand pentru un nou mandat de consilier judetean.

In Gazeta de Sud – Editie de Olt din 25.03.2004 a fost publicat articolul „Euro-presedintele. De unde atatia bani, mister I.?”, partea vatamata fiind numita „baronul judetului” si acuzata de faptul ca „declaratia de avere nu cuprinde decat o mica parte dintr-un intreg care mai este distribuit la rude apropiate, dar si la interpusi de incredere”. In acelasi articol, inculpatul a afirmat ca partea vatamata detine o avere de cel putin 1.000.000 de dolari, dintr-o functie publica, „situatie care l-ar face invidios si pe presedintele Iliescu”, inducandu-se, in opinia publica ideea ca ar proveni din savarsirea unor infractiuni, respectiv din licitatii aranjate, bugete impartite intre prieteni, firme care au prioritate absoluta in „relatiile cu zecile de institutii patronante de Consiliul Judetean. Inculpatul mai afirma ca nu s-a luat nici o masura, intrucat „politia viseaza, justitia se face ca lucreaza. Baronul I. prospera. Exasperant.” Partea vatamata este nomenclaturist de partid si inainte si dupa 1989, neputand justifica „purcoiul de bani raspandit prin conturi”, neavand timp sa dezvolte o afacere privata in acest sens.

Numarul Gazetei de Sud – Editie de Olt din 05.04.2004 publica articolul inculpatului „€uro-Presedintele I. isi aranjeaza secretara”, subintitulat „Din ciclul: Covrigul secretarei mele”, pe prima pagina a cotidianului, alaturi de fotografia partii vatamate, sugerand la prima vedere, prin alegerea tendentioasa a predicatului, dezvaluirea unei legeturi amoroase intre acestia, inducand ideea ca partea vatamata ar fi vandut, in mod fictiv, un apartament catre C.C., angajata a Consiliului Judetean Olt, pentru a justifica suma de 1.000.000.000 lei. Se mai afirma ironic ca una din afacerile C.C., o covrigarie, ar fi fost realizata cu fonduri europene, fiind ajutat de partea vatamata, ca ”bonusuri primite dupa atatia ani de slujba onesta”.

Campania de discreditare a continuat, in numarul aceluiasi cotidian din 03.05.2004, prin publicarea articolului „€uro-baronul judetului candideaza iar. Din ciclul: I. pentru noi este cam Mischie 2”, partea vatamata fiind comparata cu presedintele Consiliului Judetean Gorj, Mischie Nicolae, in sensul ca este un om corupt, imparatind licitatiile la lucrarile de drumuri si facandu-si o vila impresionanta. „Si el si-a luat doctoratul la Chisinau, dupa ce si-a publicat asa-zisele lucrari de specialitate intr-o publicatie fantoma”. Se sugereaza fara echivoc ca partea vatamata si-a dobandit in mod ilegal averea, transformand bugetul judetului in propria afacere. Articolul denigrator este anuntat pe prima pagina a ziarului si redat in pagina patru alaturi de fotografia sa, format 17 x 25 cm, urmarindu-se incitarea opiniei publice.

In numarul din 05.05.2004 al cotidianului Gazeta de Sud – Editie de Olt, in cuprinsul articolului „Covrigariile C.C., secretara euro-baronului I.”, partea vatamata arata ca este etichetata drept”cel mai bogat si influent om al judetului, baronul-local Marin I.”, fiind acuzata ca ar fi intervenit pe langa seful Administratiei finantelor publice Slatina si adjunctul acestuia, in sensul opririi unui control fiscal la A.F. M..

Prin publicarea articolului „Firmele baronului I.”, subintitulat „Din ciclul: cel mai reales presedinte” in numerele din 11.05 si 12.05.2004 ale cotidianului Gazeta de Sud – Editie de Olt, inculpatul compara partea vatamata cu Nicolae Ceausescu, in subsolul fotografiei sale, creand sentimente de dispret in opinia publica.

Resentimentele personale ale inculpatului se dezvaluie si in numerele din 19 si 20.05.2004 ale aceleiasi publicatii, in care sunt inserate articolele „Euro-baronul carturar. Din ciclul: Secretara dansatoare si opera nepieritoare”, publicandu-se fotografia partii vatamate de trei ori in medalion, respectiv de opt ori, aceasta si-ar fi cumparat diplomele si titlurile universitare „pentru a se impauna ca orice parvenit in lumea sa stiintifica”. In pagina 6 din aceleasi numere inculpatul insereaza fotografia imobilului in care lucuieste partea vatamata, care mai fusese publicata si la 03.05.2004, facand afirmatii denigratoare la adresa carierei sale didactice, aratand ca „nimeni nu a auzit de I., scriitorul, cercetatorul sau profesorul”. „Cine, in afara de C.C., i-a mai rasfoit operele?”. In aceste articole, inculpatul afirma ca nimic nu-l deosebeste pe I. de Bebe Ivanovici sau Nicolae Mischie, care sunt totusi cercetati de P.N.A., neputandu-si justifica averea din veniturile obtinute, Marin I., crezand in general ca „toata lumea e proasta, chiar si procurorii ce si-au concesionat locuri de week-end pe malul Oltului…”.

Se mai arata ca este de notorietate ca partea vatamata detine autoritatea de presedinte al Consilului Judetean Olt, de aproape 12 ani, locuieste in imobilul din Str. Izvorului nr. 10, municipiul Slatina si este conferentiar universitar in cadrul Universitatii „Constantin Brancusi” din Targu Jiu, declaratia de avere fiind depusa in termen si putand fi consultata pe Internet, iar inculpatul a actionat cu rea-credinta, urmarind excluderea sa din cursa electorala, prin repetarea persuasiva a fotografiilor, nefiind in eroare de fapt si incalcand deontologia profesionala, ce impune verificarea din trei surse a informatiilor publicate. Astfel, i s-a produs partii vatamate un grav prejudiciu de imagine, fiindu-i afectata reputatia politica si profesionala.

Pentru dovedirea faptelor mentionate in plangerea prealabila, a fost audiata partea vatamate (fila 93), iar la propunerea partii vatamate, a fost administrata proba cu inscrisuri, fiind atasate exemplare al cotidianului Gazeta de Sud – Editie de Olt la filele 9-78 din dosar.

 In declaratia data in fata instantei, partea vatamata a aratat ca isi mentine plangerea prealabila formulata impotriva inculpatului pentru savarsirea infractiunilor de calomnie prin presa, nesolicitand condamnarea pentru alte fapte si imprejurari. S-a precizat ca aceasta nu a solicitat cotidianului in cauza dreptul la replica, precizandu-si punctul de vedere in alte publicatii – „Santinela” ori „Gazeta Oltului” -, si cere obligarea inculpatului, in solidar cu partea responsabila civilmente la plata sumei de 2.000.000.000 lei, cu titlu de daune morale. 

In cauza, desi a fost legal citat (filele 8,91) si a cunoscut existenta pe rolul instantei a procesului penal (filele 80,82), inculpatul a refuzat sa se prezinte in fata instantei, pentru a putea fi audiat si a se apara si singur.

Potrivit art. 6 paragraful 3 lit. c din Conventia Europeana pentru Apararea Drepturilor Omului, ratificată de România prin Legea nr. 30/1994, acuzatul are dreptul să se apere el însuşi sau să fie asistat de un apărător ales de el şi, dacă nu dispune de mijloacele necesare pentru a plăti un apărător, să poată fi asistat în mod gratuit de un avocat din oficiu, atunci când interesele justiţiei o cer. Curtea a arătat cum trebuie interpretate şi care este legătura între aceste trei dispoziţii (Curtea, Pakelli impotriva RFG, hotărârea din 25 aprilie 1983; Curtea, Campbell şi Fell impotriva Regatului Unit, hotărârea din 28 iunie 1984). Persoana acuzată de săvârşirea unei infracţiuni dispune de două posibilităţi: fie să se apere singură, fie să recurgă la serviciile unui avocat. Alegerea între aceste două posibilităţi nu revine statului contractant, ci chiar acuzatului. În ipoteza în care acesta hotărăşte să apeleze la un avocat şi nu dispune de mijloacele financiare necesare ori nu se prezinta in fata instantei, statul este obligat să-i asigure asistenţă judiciară gratuită, dacă interesele justiţiei o cer, tinandu-se seama de complexitatea cauzei, gravitatea infracţiunii de care este acuzată persoana respectivă şi cea a pedepsei pe care o riscă, respectiv capacitatea acuzatului de a se apăra singur în mod efectiv (Curtea, Hoang impotriva Franţei, hotărârea din 29 august 1992). Şansele de succes pe care persoana acuzată le are în cauză nu se numără printre aceste criterii (Curtea, Boner impotriva Regatului Unit, hotărârea din 28 octombrie 1994).

Întrucât articolul 6 paragraf 3 c) vorbeşte despre asistenţă şi nu despre simpla numire, rezultă că acest drept trebuie să aibă un caracter efectiv. Acest lucru înseamnă că obligaţia statului nu se limitează la numirea avocatului ci se întinde şi asupra modului în care acesta îşi îndeplineşte atribuţiile (Curtea, Daud impotriva Portugaliei, hotararea din 21 aprilie 1998).

Aspectele anterioare nu se opun judecării în lipsă a unei persoane cu condiţia ca statul să fi depus eforturi rezonabile pentru a-l găsi pe reclamant şi a-l cita conform procedurii (Curtea, Colloza şi Rubinat impotriva Italiei, hotărârea din 12 februarie 1985; Curtea, F.C.B. impotriva Italiei, hotărârea din 28 august 1991). Curtea a arătat ce înţelege prin eforturi rezonabile: o notificare personală (Curtea, Stamoulakatos impotriva Greciei, hotărârea din 26 octombrie 1993), oficială şi într-un termen rezonabil (Curtea, Godi impotriva Italiei, hotărârea din 9 aprilie 1984) cu privire la desfăşurarea procedurilor. In orice caz, persoana care s-a sustras de la judecarea cauzei nu dispune de dreptul să ceară rejudecarea cauzei.

In cauza, inculpatul s-a bucurat de o asistenta efectiva din partea avocatului din oficiu, av. Anca Nitu, cu imputernicire la fila 94, care a participat activ la audierea partii vatamate si a depus concluzii scrise in aparare (filele 96-99).

Partea responsabila civilmente, S.C. Click News S.R.L. Craiova nu a depus nici o cerere la dosar, avand cunostinta de judecarea pricinii prin citarea legala (filele 7,92).

Analizand intreg materialul probator administrat, instanta retine urmatoarele:

In cotidianul Gazeta de Sud – Editie de Olt au fost publicate in cursul primaverii anului 2004 mai multe articole, semnate de inculpatul B.I.D., redactor, referitoare la partea vatamata I.M., in acea perioada presedinte al Consiliului Judetean Olt.

I. Astfel, in pagina 1 sumar si detaliat in pagina 5 din numarul 10/25.03.2004, a fost inserat articolul „€uro-Presedintele. De unde atatia bani, mister I.?”, cu urmatorul cuprins: „Creante de depasesc 10.000 de euro, obligatii de peste 10.000 de euro, 600.000.000 lei in cont, 7.000 de euro pe card, o casa cu o valoare declarata de 2 miliarde, un apartament vandut cu 1 miliard, un teren intravilan cumparat recent, asociat sau actionar la societati comerciale cu actiuni ce depasesc 10.000 de euro. Baronul judetului. Marin I., presedintele Consiliului Judetean Olt are o avere fabuloasa. Declaratia sa de avere, refacuta la data de 10 martie 2004, cuprinde cifre aiuritoare nu numai pentru muritorii de rand, ci si pentru prosperii oameni de afacere ai judetului. Dupa toate probabilitatile, o cercetare mai amanuntita ar releva faptul ca declaratia lui I. nu cuprinde decat o mina parte dintr-un intreg care mai este distribuit la rude apropiate dar si la interpusi de incredere. De ani de zile se vorbeste despre licitatii aranjate, despre bugete impartite intre prieteni, despre firme care au prioritate absoluta in relatiile cu zecile de institutii patronate de Consiliul Judetean. Peste toate aceste fire se asterne o mantie de tacere suspecta. Din cand in cand mai cade cate un director prea lacom sau iese din rand cate-o firma care nu mai poate suporta birurile. Politia viseaza, justitia se face ca lucreaza. Baronul I. prospera. Exasperant. Carute de euro. Ce salariu are un presedinte de Consiliul Judetean? In cate consilii de administratie sa fi fost membru remunerat si cati bani sa fi strans din aceste activitati? O avere de cel putin un milion de dolari dintr-o functie publica pentru un om din Olt l-ar face invidios pana si pe presedintele Iliescu. Cu atat mai mult cu cat, nomenclaturist de partid si inainte si dupa 1989, Marin I. n-a avut timp sa dezvolte o afacere privata astfel incat sa justifice purcoiul de bani raspandit prin conturi. Pare incredibil. Dar nu este asa. Exista insa oameni si fapte cu guri si documente. Publice. Nu secrete. O asemenea avutie trebuie sa aiba o justificare publica. Este vorba de persoana care de aproape 12 ani gireaza intr-un fel sau altul bugetul judetului Olt. Transparenta. Gazeta de Sud – Editie de Olt inaugureaza cu acest prilej „Campania pentru transparenta”. In cadrul acestui demers jurnalistic, cotidianul Gazeta de Sud – Editie de Olt va publica declaratiile de avere ale tuturor celor care ocupa demnitati publice in judetul Olt, incluzand aici si magistrati, procurori, primari si consilieri comunali. D.B.”. Articolul este insotit de declaratia de avere a partii vatamate, intocmita la 10.03.2004.

II. In pagina 1 sumar si detaliat in pagina 5 din numarul 19/05.04.2004 al cotidianului Gazeta de Sud – Editie de Olt, a fost publicat articolul „€uro-Presedintele I. isi aranjeaza secretara. Din ciclul: Covrigul secretarei mele”, cu urmatorul cuprins: „Putina lume stie ca presedintele Consiliului Judetean, conf. univ. dr. ec. Marin I. si-a reactualizat declaratia de avere pentru a adauga vinzarea unui apartament cu suma de un miliard. Si mai putina lume cunoaste ca apartamentul a fost cumparat de secretara sa, C.C.. Trecerea in proprietate, dupa zugravitul proaspat de rigoare, s-a facut cu popi si bufet suedez. Ce salariu o avea o secretara de presedinte de Consiliu Judetean? Ce prime o fi primit sau ce imprumuturi o fi facut de a strins atita banet? Sau sa fie doar o tranzactie de ochii lumii pentru ca €uro-presedintele sa mai poata justifica niste sute de milioane. Oricum, daca lumea ar fi sa se ia dupa ce se intimpla cu activitatea C.C. ar observa ca in ultimul timp a trecut la fapte. Una dintre ele este o covrigarie. Investitia a fost realizata cu fonduri europene ca de altfel toate investitiile facute de apropiatii €uro-presedintelui. Dar probabil ca acestea sint bonusuri primite de Cerasela dupa atitia ani de slujba onesta.M.L.M.. Cand secretara C.C. va fi intrebata de unde a avut atitia bani ca sa se intinda la o investitie imobiliara de un miliard va raspunde ca, partial, banii au rezultat din vinzarea apartamentului propriu catre numita L. M.M.. L.M. este chiar sora C.C. si lucreaza ca inspector in cadrul Directiei Judetene pentru Protectia Copilului, institutie aflata in directa subordonare a Consiliului Judetean. L.M. a fost si ea secretara. Si in aceasta calitate era sa dea de belea dupa ce a facut niste invirteli pe la institutia unde lucra. Despre L. M. pot vorbi multi oameni care au girat fara sa stie pentru achizitionarea unor bunuri. Declaratia sa de avere cuprinde un apartament, achizitionat in anul 2003 si doua autoturisme Daewoo achizitionate in 1998 si respectiv 2001. Cam multi bani pentru un inspector la o institutie bugetara, nu?” D.B.

III. In pagina 1 sumar si detaliat in pagina 5 din numarul 42/03.05.2004 al cotidianului Gazeta de Sud – Editie de Olt, a fost publicat articolul „€uro-baronul judetului candideaza iar. Din ciclul: I. pentru noi este cam Mischie 2”, cu urmatorul cuprins: Marin I. si-a schimbat iar declaratia de avere. In ultimul timp, pe fondul discutiilor privind baronii PSD si in urma dezvaluirilor din Gazeta de Sud-Editie de Olt, I. tot adauga la lista impresionantelor sale realizari materiale. Asa se face ca vineri 30 aprilie a.c. si-a mai adus aminte de vreo 600 de milioane uitate prin cotloanele mintii. Prin urmare cele 8,9 miliarde valabile la 10 mai a.c. s-au facut 9,5 miliarde. Tot putin. Tot nesemnificativ in raport cu cit a stat si mai vrea sa stea in fruntea Consiliului Judetean.Pentru ca asta este culmea culmilor. Marin I. vrea sa candideze iar. Din nou cap de lista la Consilieri Judeteni pe lista Partidului Social Democrat (PSD). • Puterea corupe Pe presedintele Consiliului Judetean Gorj, Nicolae Mischie, statul in fruntea bucatelor timp de 12 ani l-a cam corupt. In general toate rapoartele de specialitate confirma faptul ca puterea politica, exercitata chiar si pe o perioada mai mica de timp, corupe. In cazul lui Mischie se vorbeste despre licitatiile privind construirea si repararea de drumuri, constructia de vile, obtinerea titlului de doctor. Pare o obsesie a celor care ajung in functii decizionale de extrema potenta sa se umple de onoruri mai mult sau mai putin meritate. Un asemenea personaj, cu statut de persoana publica,se afla si in fruntea judetului Olt. El se numeste Marin I.. Si I. imparateste licitatiile la lucrarile de drumuri si el si-a facut o vila impresionanta si el si-a luat doctoratul la Chisinau dupa ce si-a publicat asa-zisele lucrari de specialitate intr-o publicatie-fantoma, falimentata la putin timp dupa ce-si implinise menirea: Economistul de Olt. Spre deosebire de Mischie, insa, I. nu si-a permis si nu-si va permite niciodata sa iasa la rampa luindu-se in gura cu mai-marii partidului. Mai bine isi face in liniste secretara miliardara sau viceversa decit sa-i arate obrazul lui Nastase ca l-a facut mare. • O avere fabuloasa Trebuie sa ignori profund realitatea daca nu vezi, ca locuitor al judetului, unele lucruri. Sa nu mai vorbim despre SRI, Politie, Parchet. In judetul Olt toata lumea pare ca doarme. Sau duce jerbe de flori, din ce in ce mai mari, atunci cind I. isi aniverseaza cite ceva. Sint niste paradoxuri legate de firmele care cistiga licitatiile (ale caror nume le vom publica in curind), legate de oamenii care conduc institutiile din subordinea Consiliului Judetean, de cei care fac parte din Consiliile de Administratie ale acestor institutii. De ani de zile aceleasi figuri. Aceleasi presupuneri si concursuri cu cistigatori, stiuti dinainte. Cel mai recent exemplu este numirea lui Gheorghe Dumitrescu in functia de director al Spitalului Judetean Slatina. S-a stiut cu doua saptamini inainte ca directorul de la Oltdrum va fi mutat, ca un baiat de incredere ce e, la Spital. Oltdrum urmeaza sa fie privatizata, vor aparea dezvaluiri in presa, se vor afla lucruri incredibile si nu era cazul ca toate acestea sa se sparga in capul unui baiat care are viitor pentru ca stie sa taca. La Oltdrum va fi pus probabil vreun ciumete care nu va putea fi acuzat de nimic. Baietii astia din SRI de la Olt probabil ca se ocupa cu arhivarea editorialelor din ziarele nou aparute pe piata si cu speculantii de clasoare cu fluturi de Poboru daca nu sesizeaza nimic nimanui despre ceea ce se intimpla in judet. Pentru ca lumea, de pilda, ar vrea sa stie precis care este metoda prin care un presedinte de Consiliu Judetean poate acumula o avere atit de mare. Cum a ajuns sa controleze APROT S.A.? Cum a achizitionat si din ce venituri un numar de 5555 actiuni in valoare de 4.942.316.830 lei? Cum poate sa detina actiuni si la alte doua societati? Cum mai nou da sau ia imprumut sume de sute de milioane lei? Prin notariat. Avem de-a face cu un om de afaceri sau cu un om care tinde sa transforme bugetul judetului in propria afacere? Pai daca si secretara lui I. a ajuns sa aiba un miliard pentru a cumpara apartamentul sefului?” D.B.

IV. In pagina 1 sumar si detaliat in pagina 5 din numarul 44/05.05.2004 al cotidianului Gazeta de Sud – Editie de Olt, a fost publicat articolul „Covrigariile C.C., secretara €uro-baronului I.. Din ciclul: Nu aruncati dosarul A.F. M. pana nu-l vedem si noi”, cu urmatorul cuprins: C.C. este o femeie de treaba. A fost dansatoare in trupa folclorica de la I.P.A si apoi a ajuns secretara. Tinara din Ianca plecata la Slatina sa manince o piine s-a descurcat binisor. Acum troneaza in anticamera celui mai bogat si influent om al judetului, baronul local Marin I.. Are insa un salariu modest, de bugetar. Totusi C.C. nu se plinge. De plins si de ciuda sufera directoarele din Consiliul Judetean cind vad, zi de zi, ce haine poarta. Tinutele scumpe ale C.C. rivalizeaza cu cele ale patroanelor de Bucuresti. Asta dintr-un salariu de aproape 6 (sase) milioane de lei pe luna? Crede cineva in minuni? Cerasela a crezut si crede. Doar asa se explica faptul ca patroneaza din umbra un lant de covrigarii care participa cu spor si drag, printr-un subcontract, si la Programul guvernamental „Cornul si laptele“. • Covrigaria A.F. M. in actiune. In anul 2003 a rasarit in piata Progresul din Slatina o covrigarie. N-avea nici o firma, n-avea afisate nici un fel de elemente de identificare. Pe fondul unor controale de fond efectuate de catre inspectorii din cadrul Administratiei Financiare Slatina a fost descoperita, intr-un spatiu care apartine S.C. Alimentara S.A., si covrigaria cu pricina. Numai ca in momentul in care unul dintre inspectori a solicitat actele firmei si identitatea patronilor, angajatii n-au stiut ce sa raspunda. Pentru ca asa este procedura in astfel de cazuri, la fata locului s-a lasat o instiintare. Prin aceasta instiintare proprietarului firmei i se solicita sa ia legatura cu organele fiscale in vederea prezentarii documentelor necesare care atesta activitatea firmei. Neprezentindu-se nimeni la data precizata inspectorul a procedat ca un om de treaba si a mai lasat o instiintare. De-abia dupa ce nu s-a dat curs nici acestei invitatii inspectorul a taiat o amenda in valoare de 3 (trei) milioane. Si de aici a inceput scandalul. Au inceput sa sune telefoanele sa se bata din picior. De batut din picior a batut nimeni alta decit secretara presedintelui Consiliului Judetean C.C. care s-a prezentat la conducerea Administratiei Financiare cu o imputernicire de reprezentare a A.F. M.. Aceasta asociatie familiala avea sediul in comuna Ianca. A ramas un mister pentru toti cum na ajuns aceasta asociatie familiala dintr-o comuna de linga Corabia sa aiba doua puncte de lucru in Slatina si unul in Caracal. Si fara acte. Pentru ca actele contabile au aparut dupa negocieri indelungate si dupa ce s-a descoperit ca evidenta contabila era tinuta chiar de un angajat al Administratiei Financiare. • Actul de control a fost abandonat Pentru ca nici seful Administratiei Financiare Slatina, I.V., nici adjunctul acestuia, Petre Purcel nu vor recunoaste ca i-a sunat Marin I. ramine ca seful nu i-a luat apararea secretarei. Se va consemna insa ca actul de control la A.F. M. n-a fost finalizat deoarece s-a ajuns la un compromis si actele au fost trimise la Corabia. Ulterior pe adresa Administratiei Financiare Slatina a sosit si o adresa a Serviciului economic din cadrul Politiei Municipiului Caracal in care se cereau date legate de activitatea A.F. M. banuita ca ar fi provocat o evaziune fiscala de citeva sute de milioane la punctul de lucru din Caracal. Ce s-a mai intimplat cu A.F. M., asociatia familiala a tatalui C.C., secretara presedintelui Consiliului Judetean Olt nu se mai stie. Poate ca dosarul fiscal al acestei A.F. nici nu mai exista oficial. Actualmente covrigaria din piata Progresul isi desfasoara activitatea pe numele firmei PANIRAL S.R.L.• Intrebari, intrebari, intrebari… Prima intrebare pe care si-ar pune-o orice proprietar de firma din judet dupa citirea acestor rinduri ar fi: „De ce la ei se poate orice?“. A doua intrebare ar fi: „De unde a avut C.C. un miliard pentru a cumpara apartamentul presedintelui I., seful ei?“. De unde a avut o femeie care cistiga aproape 6 (sase) milioane de lei pe luna bani sa-si faca trei covrigarii, sa cumpere un apartament de un miliard si sa se imbrace atit de scump? De ce vrea sa ajunga ca doamna P.? Ce legatura este intre doamna P. si C.C.? • Covrigeii din Caracal A.F. M. a avut un laborator de patiserie si in municipiul Caracal. Acum utilajele zac undeva intr-un garaj. Despre activitatea acelui punct de lucru politistii de la economic tac chitic. Pe de alta parte daca stai de vorba cu C.C. se jura ca in Slatina n-are decit covrigaria din piata Progresul. Care pina acum doua saptamini lua curent electric de la S.C. Alimentara. Cu toate acestea in actele A.F. M., anul trecut, in Slatina figurau doua puncte de lucru.” D.B.

V. In pagina 1 din numarul 49/11.05.2004 al cotidianului Gazeta de Sud – Editie de Olt, a fost publicat titlul „Firmele baronului I.. Din ciclul: Cel mai reales presedinte. Cititi in ziarul de maine”, insotit de fotografia partii vatamate, sub care este inserata afirmatia „Marin I. mai reales decat Iliescu, se apropie de Ceausescu”

VI. In pagina 1 sumar si detaliat in pagina 6 din numarul 50/12.05.2004 al cotidianului Gazeta de Sud – Editie de Olt, a fost publicat articolul „Firmele baronului I.. Din ciclul: Cel mai reales presedinte”, cu urmatorul cuprins: In data de 5 mai a.c. Marin I., presedintele Consiliului Judetean, si-a schimbat din nou Declaratia de avere. Asta dupa ce in 10 si 30 aprilie procedase la alte modificari. Acum o saptamina a modificat ceea ce adaugase in 30 aprilie adica numarul actiunilor detinute la S.C. APROROM S.A. si S.C. GALACTICA S.R.L. Practic a lasat in Declaratia de avere doar actiunile (5555) detinute la S.C. APROT S.A. • Galactica e floarea Cine viziteaza zona dinspre iesirea spre Draganesti, pe strada Depozitelor, descopera o frumusete de fabricuta imblanita in termopane si acoperita cu tigla albastra. Este fabrica de confectii in lohn via Caracal a fiului lui Marin I., Mihai. La aceasta societate a venit cu citeva parti sociale si firma APROROM S.A. la care actionari sint cinci de I.. In frunte cu Marin I., omul ce detine cele mai multe parti sociale. Sediul fabricutei se afla in incinta S.C. APROT S.A., societate la care Marin I. detine bineinteles tot peste 50 la suta din actiuni. Poate parea ciudat ca un om care din 1990 si pina in prezent a ocupat doar demnitati publice este si actionar majoritar al unor societati comerciale mari? Nu si daca este vorba de judetul Olt. Nu si daca este vorba de Marin I. singurul baron P.S.D. care urmeaza sa fie reales in fruntea Consiliului Judetean. Tertipurile si jongleriile sale financiare par a scapa insa atentiei Parchetului de pe linga Tribunalul Olt.” D.B.

VII. In pagina 1 sumar si detaliat in pagina 6 din numarul 56/19.05.2004 al cotidianului Gazeta de Sud – Editie de Olt, a fost publicat articolul „€uro-baronul carturar. Din ciclul: Secretara dansatoare si opera nepieritoare ”, cu urmatorul cuprins: Pentru un presedinte de Consiliu Judetean o secretara fosta dansatoare nu e un semn rau. S-ar putea spune ca alegerea reflecta un anumit simt artistic, o predispozitie spre o latura mai sensibila si efemera a vietii. Si daca acest lucru se intimpla unui om al tezelor stiintifice in domeniul managementului economic este chiar remarcabil. Surprinzator. Jalnic chiar. Pentru ca gluma nu-si mai are rostul. Problema e grava. Nimeni n-a auzit de Marin I. scriitorul sau cercetatorul sau profesorul. Acestea sunt doar hirtii pe care, un om, care se crede deja Dumnezeul judetului, le-a cumparat pentru a se impauna ca orice parvenit in lumea stiintifica.• Unde sint lucrarile stiitifice? In scurta sa nota autobiografica publicata pe site-ul Consiliului Judetean fostul membru al Comisiei de revizie a Comitetului Judetean al PCR, baronul Marin I., sustine ca, intre anii 1996 si 2002, a publicat 52 de lucrari si 3 carti in managementul economic. Tot acolo se specifica faptul ca din anul 1999 detine titlul de conferentiar universitar. Nimeni n-a auzit insa nici de conferentiarul universitar Marin I. nici de autorul prodigios in domeniul managementului economic. Unde sint aceste lucrari si carti. Unde au fost publicate? Ce contin? Cui se adreseaza? Unde sint citate? Sau sint doar povesti? Care sint universitatile la care conferentiaza profesorul Marin I.? Si cine sint discipolii sai? Cine, in afara de secretara C.C., i-a mai rasfoit operele? Sau poate ca afacerile C. reprezinta micile nuclee prin care au fost transpuse in practica ideile manageriale ale profesorului? • Afacerile proprii N-ar fi de mirare ca in cartile si articolele semnate de baronul marin I. sa se arate cum si-a construit el averea fabuloasa fara sa faca afaceri si fara sa poata dovedi veniturile din care copiii sai au ajuns miliardari la virste fragede. Baronul local Marin I. este actionar majoritar la doua societati comerciale mari, una fosta intreprindere de stat, fara ca vreodata sa fi fost patron. Dupa 1990 din fost activist al Partidului Comunist a devenit activist fesenist si acum pesedist. Daca va fi reales presedinte al Consiliului Judetean va deveni unic in tara. Desi nimic nu-l deosebeste de Bebe Ivanovici sau Nicolae Mischie. Oameni pe care partidul i-a tras pe dreapta. Pe Mischie chiar l-a luat in grija PNA-ul. • Dezvaluirile care vin Amanuntele legate de costul si modalitatea prin care au fost publicate asa-zisele lucrari ale conferentiarului doctor Marin I. sint aiuritoare. Intre altele a fost pur si simplu inventata o publicatie pentru a se da un gir oarecare aparitiei acestor amarite de articole care trebuiau atasate la dosarul de doctorand. In Anexa la Declaratia de avere Marin I. n-a facut nici o referire la cheltuielile legate de obtinerea doctoratului in Moldova. Dealtfel Marin I., crezind ca in general toata lumea e proasta, chiar si procurorii care si-au concesionat locuri de week-end pe malul Oltului, la Teslui, tot bate apa in piua cu niste amarite de 9 miliarde si ceva venituri realizate in 14 ani cu tot cu familia. De parca, la pretentiile lui si ale mostenitorilor, din 9 miliarde s-ar putea trai. Dar despre aceste jocuri de prost gust si mai ales despre marturisirile varului si fostului asociat al C.C., in curind.” D.B.

VIII. In pagina 1 sumar si detaliat in pagina 6 din numarul 57/20.05.2004 al cotidianului Gazeta de Sud – Editie de Olt, a fost publicat articolul „Ziarele cu €uro-baronul se cumpara cu teancul. Din ciclul: Cititi azi ce vi s-a furat ieri”, cu urmatorul cuprins: In urma aparitiei in ziarul nostru de ieri a unui nou articol despre Marin I., presedintele Consiliului Judetean, chioscurile de ziare din municipiul Slatina au fost lasate fara „marfa” chiar de la prima ora a zilei. Spre exemplu, in jurul orei 9.00 dimineata, in fata chioscului de ziare apartinind SC RODIPET SA din cartierul Progresul a oprit o masina de culoare inchisa cu numarul OT- 73 – MYU, din care a coborit un individ care a luat toate ziarele de pe masa si a intrebat-o pe vinzatoare cite exemplare din Gazeta de Sud – editie de Olt are pentru ca vrea sa le cumpere pe toate. La intrebarea vinzatoarei M.C. de ce cumpara atitea, aceasta a primit un raspuns scurt si la obiect: „Nu am mai gasit la alte chioscuri si suntem mai multi la birou”. Cum vinzatoarea nu a vrut sa ii dea decit patru ziare, s-a trecut la amenintari de genul: „Va aranjez eu!!!…”. Situatia de la chioscul din Piata Progresul nu a fost singulara. Practic intreg tirajul Gazetei de Sud – Editie de Olt a fost cumparat in mai putin de o jumatate de ora de indivizi care nu au vrut sa-si decline identitatea. De ce au facut acest lucru, nu judecam noi. Va lasam pe dumneavoastra sa judecati, stimati cititor” Mihai Ionescu (pagina 1).  In pagina 6 este reluat articolul „€uro-baronul carturar. Din ciclul: Secretara dansatoare si opera nepieritoare ”, cu urmatorul cuprins: Pentru un presedinte de Consiliu Judetean o secretara fosta dansatoare nu e un semn rau. S-ar putea spune ca alegerea reflecta un anumit simt artistic, o predispozitie spre o latura mai sensibila si efemera a vietii. Si daca acest lucru se intimpla unui om al tezelor stiintifice in domeniul managementului economic este chiar remarcabil. Surprinzator. Jalnic chiar. Pentru ca gluma nu-si mai are rostul. Problema e grava. Nimeni n-a auzit de Marin I. scriitorul sau cercetatorul sau profesorul. Acestea sunt doar hirtii pe care, un om, care se crede deja Dumnezeul judetului, le-a cumparat pentru a se impauna ca orice parvenit in lumea stiintifica.• Unde sint lucrarile stiitifice? In scurta sa nota autobiografica publicata pe site-ul Consiliului Judetean fostul membru al Comisiei de revizie a Comitetului Judetean al PCR, baronul Marin I., sustine ca, intre anii 1996 si 2002, a publicat 52 de lucrari si 3 carti in managementul economic. Tot acolo se specifica faptul ca din anul 1999 detine titlul de conferentiar universitar. Nimeni n-a auzit insa nici de conferentiarul universitar Marin I. nici de autorul prodigios in domeniul managementului economic. Unde sint aceste lucrari si carti. Unde au fost publicate? Ce contin? Cui se adreseaza? Unde sint citate? Sau sint doar povesti? Care sint universitatile la care conferentiaza profesorul Marin I.? Si cine sint discipolii sai? Cine, in afara de secretara C.C., i-a mai rasfoit operele? Sau poate ca afacerile C. reprezinta micile nuclee prin care au fost transpuse in practica ideile manageriale ale profesorului? • Afacerile proprii N-ar fi de mirare ca in cartile si articolele semnate de baronul marin I. sa se arate cum si-a construit el averea fabuloasa fara sa faca afaceri si fara sa poata dovedi veniturile din care copiii sai au ajuns miliardari la virste fragede. Baronul local Marin I. este actionar majoritar la doua societati comerciale mari, una fosta intreprindere de stat, fara ca vreodata sa fi fost patron. Dupa 1990 din fost activist al Partidului Comunist a devenit activist fesenist si acum pesedist. Daca va fi reales presedinte al Consiliului Judetean va deveni unic in tara. Desi nimic nu-l deosebeste de Bebe Ivanovici sau Nicolae Mischie. Oameni pe care partidul i-a tras pe dreapta. Pe Mischie chiar l-a luat in grija PNA-ul. • Dezvaluirile care vin Amanuntele legate de costul si modalitatea prin care au fost publicate asa-zisele lucrari ale conferentiarului doctor Marin I. sint aiuritoare. Intre altele a fost pur si simplu inventata o publicatie pentru a se da un gir oarecare aparitiei acestor amarite de articole care trebuiau atasate la dosarul de doctorand. In Anexa la Declaratia de avere Marin I. n-a facut nici o referire la cheltuielile legate de obtinerea doctoratului in Moldova. De altfel Marin I., crezind ca in general toata lumea e proasta, chiar si procurorii care si-au concesionat locuri de week-end pe malul Oltului, la Teslui, tot bate apa in piua cu niste amarite de 9 miliarde si ceva venituri realizate in 14 ani cu tot cu familia. De parca, la pretentiile lui si ale mostenitorilor, din 9 miliarde s-ar putea trai. Dar despre aceste jocuri de prost gust si mai ales despre marturisirile varului si fostului asociat al C.C., in curind.” D.B.

 Preliminar, instanta retine urmatoarele aspecte, referitoare la savarsirea unor infractiuni contra demnitatii prin presa, prin prisma Conventiei Europene pentru Apararea Drepturilor Omului, ratificată de România prin Legea nr. 30/1994, ale carei dispozitii mai favorabile sunt aplicabile direct in dreptul roman, potrivit art. 11 si 20 din Constitutia Romaniei, si a jurisprudentei Curtii Europene a Drepturilor Omului, sistemul european de protectie avand in vedere si aceasta sursa, care completeaza Conventia, formand un bloc de conventionalitate si fiind totodata direct aplicabila, inclusiv pentru dreptul intern roman.

Articolul 10 din Conventia Europeana pentru Apararea Drepturilor Omului prevede că: “1. Orice persoană are dreptul la libertatea de exprimare. Acest drept cuprinde libertatea de opinie şi libertatea de a primi sau de a comunica informaţii ori idei fără amestecul autorităţilor publice şi fără a ţine seama de frontiere. Prezentul articol nu împiedică statele să supună societăţile de radiodifuziune, de cinematografie sau de televiziune unui regim de autorizare. 2. Exercitarea acestor libertăţi ce comportă îndatoriri şi responsabilităţi poate fi supusă unor formalităţi, condiţii, restrângeri sau sancţiuni prevăzute le lege, care constituie măsuri necesare, într-o societate democratică, pentru securitatea naţională, integritatea teritorială sau siguranţa publică, apărarea ordinii şi prevenirea infracţiunilor, protecţia sănătăţii sau a moralei, protecţia reputaţiei sau a drepturilor altora, pentru a împiedica divulgarea de informaţii confidenţiale sau pentru a garanta autoritatea şi imparţialitatea puterii judecătoreşti.”

Libertatea de exprimare, apărată de articolul 10, ocupă un loc aparte printre drepturile garantate de Convenţie, importanţă subliniată de Curtea Europeana a Drepturilor Omului pentru prima dată în cauza Handyside impotriva Regatului Unit (1976), ideea fiind reluată apoi constant în toate cauzele ulterioare. Astfel, “libertatea de exprimare constituie unul din fundamentele esenţiale ale unei societăţi democratice, una din condiţiile primordiale ale progresului său şi ale împlinirii individuale a membrilor săi. Sub rezerva paragrafului 2 al articolului 10, ea acoperă nu numai “informaţiile” sau “ideile” care sunt primite favorabil sau care sunt considerate inofensive sau indiferente, ci şi acelea care ofensează, şochează sau îngrijorează statul sau un anumit segment al populaţiei. Acestea sunt cerinţele pluralismului, toleranţei şi spiritului deschis în absenţa cărora nu există “o societate democratică”.

Curtea afirmă astfel ideea că democraţia nu se rezumă la domnia opiniei majorităţii, ci implică într-o egală măsură respectul pentru minorităţi, tolerarea manifestărilor izolate sau excentrice, necesitând abordarea relaţiei individ-colectivitate dintr-o perspectivă liberală. În acelaşi timp, în opinia Curţii, libertatea de exprimare serveşte un dublu deziderat: acela al împlinirii individuale a fiecăruia, reprezentând deci un aspect al principiului general al autonomiei individuale în raport cu societatea; în acelaşi timp, constituie si un mijloc util de asigurare a bunei funcţionări a unei societăţi deschise şi pluraliste, şi în special a unei democraţii reprezentative.

Dreptul garantat de articolul 10 nu este însă unul absolut. Paragraful 2 permite restrângerea exercitării acestuia în ipoteza în care folosirea libertăţii de exprimare este îndreptată împotriva anumitor valori pe care statul le poate în mod legitim apăra sau chiar împotriva democraţiei înseşi. Restricţiile aduse libertăţii de exprimare vor fi însă controlate de Curte prin aplicarea unei serii de principii de interpretare a dispoziţiilor articolului 10 din Convenţie cristalizate în cadrul jurisprudenţei Curtii si Comisiei. Dreptul apărat de articolul 10 cuprinde, potrivit textului Conventiei, “libertatea de opinie şi libertatea de a primi sau de a comunica informaţii ori idei fără amestecul autorităţilor publice şi fără a ţine seama de frontiere”. Au fost considerate ingerinţe în exercitarea respectivei libertăţi: sancţionarea unor ziarişti pentru diferite afirmaţii publicate în presă sau făcute în timpul unor emisiuni de radio sau televiziune, refuzul autorităţilor de a distribui o anumită revistă în cazărmile militare, arestarea unor persoane care protestau împărţind manifeste în timpul unei defilări militare sau unei conferinţe pe teme militare, refuzul accesului unei persoane la informaţii confidenţiale care îl priveau aflate în posesia autorităţilor, confiscarea de către autorităţi a tablourilor unui artist prezentate în cadrul unei expoziţii, interzicerea difuzării unui film, concedierea unei învăţătoare datorită activităţilor sale politice în cadrul Partidului comunist german, imposibilitatea de a crea societăţi private de radio sau de televiziune din cauza monopolului deţinut de stat în acest domeniu, interzicerea accesului în ţară a unui lider politic străin pentru a-l împiedica să participe la o întrunire la care fusese invitat şi altele.

Aria de acoperire a libertăţii apărate de Convenţie este foarte largă, incluzând toate formele de discurs artistic, comercial sau de interes public. Protecţia efectivă acordată de articolul 10 variază, legitimitatea ingerinţelor statului în exercitarea libertăţii de exprimare fiiind apreciată în funcţie de valoarea diferită pe care Curtea o acordă diferitelor mesaje transmise de titularii dreptului. Formele de publicitate incluse într-un discurs cu scop comercial vor beneficia de o protecţie mult scăzută faţă de un discurs politic.

Paragraful 2 al articolului 10 permite statelor să aducă limitări formelor de manifestare a libertăţii de exprimare cu condiţia să respecte cerinţele impuse de Convenţie pentru valabilitatea acestora. După ce s-a constatat că a avut loc o ingerinţă în dreptul reclamantului la libertatea de exprimare, Curtea afirmă că limitarea adusă de stat acestui drept este contrară Convenţiei dacă nu îndeplineşte cele trei condiţii cumulative: să fie prevăzută de lege, să urmărească cel puţin unul dintre scopurile legitime prevăzute de textul Convenţiei şi să fie necesară, într-o societate democratică, pentru atingerea acelui scop. În momentul în care se constată neîndeplinirea uneia dintre aceste condiţii, Curtea va constata încălcarea Convenţiei fără a mai continua examinarea celorlaltor conditii.

C.E.D.O., în cauza Sunday Times impotriva. Regatului Unit (1979), a afirmat principiile de bază ce definesc noţiunile de accesibilitate şi previzibilitate a legii. Astfel, “trebuie în primul rând ca “legea” să fie suficient de accesibilă: cetăţeanul trebuie să poată dispune de informaţii suficiente, ţinând seama de circumstanţele cauzei, în legătură cu normele juridice aplicabile într-un caz dat. În al doilea rând, nu poate fi considerată drept “lege” decât o normă enunţată cu suficientă precizie pentru a-i permite cetăţeanului să-şi adapteze conduita cerinţelor legale; folosindu-se dacă e nevoie de sfaturi competente, el trebuie să fie capabil să prevadă, cu un grad de exactitate rezonabil ţinând seama de circumstanţele cauzei, consecinţele ce pot decurge dintr-un act determinat comis de el. Aceste consecinţe nu trebuie să fie previzibile cu o certitudine absolută: experienţa dovedeşte imposibilitatea acestui lucru. De altfel, deşi certitudinea este de dorit, ea determină uneori o rigiditate excesivă; or legea trebuie să se poată adapta schimbărilor de situaţie”.

Curtea verifică dacă ingerinta urmărea unul dintre scopurile legitime enumerate limitativ în paragraful 2 al articolului 10. Instanţele europene nu se mulţumesc să accepte existenţa scopului legitim invocat de stat, ci procedează ele însele la o apreciere în urma căreia va fi identificat acela dintre obiectivele enumerate în paragraful 2 care este cel mai relevant în circumstanţele cauzei.Curtea tine seama de scopul ce a inspirat în mod real autorităţile de la care emană ingerinţa la momentul instituirii acesteia, şi nu de scopul pe care statul pârât ar putea să îl reconstituie ulterior pentru a justifica măsura în cursul procedurii de la Strasbourg. Identificarea de către Curte a scopului legitim vizat de măsura de restrângere a libertăţii de exprimare are un rol important în ceea ce priveşte rezultatul analizei celei de-a treia condiţii prevăzute de paragraful 2, respectiv cerinţa ca măsura în litigiu să fi fost “necesară, într-o societate democratică” pentru atingerea respectivului obiectiv.

Nu este suficient ca autoritatea naţională care instituie o măsură ce afectează libertatea de exprimare (spre exemplu instanţa de judecată care pronunţă o condamnare pentru calomnie a unui ziarist) să îşi justifice soluţia prin simpla invocare a obiectivelor enumerate în paragraful 2 al art. 10 (în exemplul dat, protecţia reputaţiei părţii vătămate). Într-adevăr, un asemenea demers ar face total abstracţie de existenţa condiţiei “necesităţii într-o societate democratică”, reducându-se numai la verificarea întrunirii celei de-a doua condiţii (identificarea existenţei unui scop legitim al ingerinţei). Reiese că, pentru a fi compatibilă cu art. 10 din Conventie, o ingerinţă adusă libertăţii de exprimare trebuie să respecte principiile stabilite de Curte în ceea ce priveşte noţiunea “necesităţii într-o societate democratică”.

Analiza necesităţii unei măsuri ce afectează libertatea de exprimare, pentru a duce la concluzia compatibilităţii cu prevederile Convenţiei, trebuie să evidenţieze faptul că aceasta răspundea unei “nevoi sociale imperioase” care a determinat adoptarea ei. De asemenea, măsura în cauză trebuie să fie proporţională cu scopul legitim urmărit, iar motivele invocate de autorităţile naţionale pentru a o justifica trebuie să fie pertinente şi suficiente.

Curtea a respins argumentarea statelor care au susţinut că cerinţa necesităţii într-o societate democratică e satisfăcută atunci când se demonstrează că statul a acţionat în mod raţional, atent şi cu bună-credinţă. Subliniind importanţa de care trebuie să se bucure libertatea de exprimare, Curtea a insistat asupra faptului că necesitatea restricţiei trebuie să fie stabilită în mod convingător. Curtea va verifica dacă autorităţile naţionale care au confirmat necesitatea restricţiei aduse libertăţii de exprimare au aplicat standarde conforme cu principiile articolului 10 din Convenţie şi, în plus, dacă s-au bazat pe o stabilire acceptabilă a faptelor relevante.

Autorităţilor naţionale le revine în primul rând sarcina de a aplica prevederile Convenţiei. Ele sunt de altfel plasate într-o poziţie mai favorabilă decât instanţele europene pentru a aprecia oportunitatea unei anumite măsuri care restrânge libertatea de exprimare. În consecinţă, Curtea europeană le-a recunoscut o marjă de apreciere în acest domeniu. Această marjă de apreciere nu este nelimitată. Ea este supusă unui control care poartă asupra finalităţii şi necesităţii legii statului în cauză şi deciziilor de aplicare a acesteia. Aprecierea în concret a necesităţii restricţiei se realizează de la caz la caz, luându-se în considerare toate circumstanţele cauzei. De aceea, concluziile Curţii sunt determinate de anumite aspecte specifice speţei respective, deşi este posibilă şi extragerea unor principii generale care să permită anticiparea atitudinii Curţii în cazurile ulterioare, ducând astfel la stabilirea unor standarde europene pe care statele părţi la Convenţie trebuie să le accepte drept obligaţii minime în domeniul libertăţii de exprimare.

Marja de apreciere de care dispun autorităţile naţionale pentru a restrânge libertatea de exprimare are însă o întindere variabilă, în funcţie de conţinutul mesajului transmis de titularul dreptului, precum şi de valoarea legitimă pe care statul o invocă pentru a justifica necesitatea unei ingerinţe. În consecinţă, protecţia acordată de Convenţie variază şi ea corespunzător.

Curtea a fundamentat necesitatea protejării libertăţii de exprimare, în primul rând, pe valoarea pe care aceasta o reprezintă ca mijloc pentru a asigura buna funcţionare a unei societăţi democratice. De aici decurge poziţia privilegiată acordată liberei discutări a chestiunilor de interes general, şi în particular a libertăţii presei, atunci când aceasta intră în conflict cu alte valori pe care statul le poate în mod legitim apăra. Prin urmare, atunci când obiectul plângerii îl formează încălcarea libertăţii discursului “politic”, înţeles în sensul său cel mai larg, marja de apreciere a autorităţilor naţionale este foarte redusă. În cauza Thorgeirson impotriva Islandei (1995), Curtea a precizat pentru prima oară faptul că articolul 10 apără nu numai afirmaţiile incluse în cadrul unei dezbateri politice propriu zise, ci şi discutarea oricăror subiecte care interesează opinia publică în general sau un segment al acesteia. Exemple în acest sens sunt afirmaţiile privind funcţionarea instituţiilor publice sau cele referitoare la activitatea unor persoane aflate în funcţii de decizie, atât publice cât şi private (în cauza Fressoz şi Roire impotriva Franţei, 1999 s-au considerat a fi de interes public informaţii privind cuantumul salariului directorului unei companii private), comentarea modului de funcţionare a justiţiei sau reproducerea şi comentarea afirmaţiilor persoanelor publice.

Dimpotrivă, dacă dreptul invocat de reclamant priveşte un discurs al cărui conţinut avea un caracter predominant comercial, neslujind transmiterii unor informaţii sau idei de interes general ci intereselor pur economice ale individului, marja de apreciere de care se bucură statele este mult mai întinsă. În acest caz Curtea de la Strasbourg este într-o mai mică măsură dispusă sa-şi substituie propria apreciere privind necesitatea restricţiei celei a autorităţilor statului.

Fiind calificat discursul ca unul ce poartă asupra unor chestiuni de interes general, marja de apreciere acordată statelor pentru a-l restricţiona variază în funcţie de scopul legitim urmărit de ingerinţă şi de măsura în care se poate vorbi de o “definiţie obiectivă” a acestuia la scară europeană. Astfel, Curtea a recunoscut că noţiunea de “morală” nu este concepută uniform în spaţiul european, ea variind în mare măsură de la o ţară la alta în funcţie de realităţile specifice ale fiecăreia. Prin urmare, modul în care autorităţile naţionale decid să o protejeze va face obiectul unui control mai puţin strict al instanţelor europene decât, spre exemplu, noţiunea de “autoritate a puterii judecătoreşti”, în cazul căreia se poate observa o mai mare concordanţă în ceea ce priveşte dreptul şi jurisprudenţa statelor-parte la Convenţie.

Curtea ia în considerare şi alte elemente, legate de exemplu de calitatea specifică pe care o poate avea autorul discursului (ziarist, politician membru al opoziţiei, soldat, funcţionar public etc.) sau persoana lezată (politician, funcţionar public, magistrat, persoană privată etc.), precum şi de mijlocul prin care a fost difuzat mesajul (presă scrisă, televiziune, expoziţii publice etc.). Un rol important îl joacă şi circumstanţele specifice ale difuzării discursului litigios.

Natura şi severitatea sancţiunii aplicate joacă un rol esenţial în stabilirea proporţionalităţii cu scopul legitim urmărit. Cu cât sancţiunea are efecte mai serioase asupra reclamantului, cu atât mai mult va trebui să dovedească statul existenţa legăturii de proporţionalitate între aceasta şi scopul legitim urmărit.

Aprecierea în concret a regimului protecţiei oferite de art. 10 depinde de o dublă calificare: calitatea autorului discursului incriminat, pe de o parte, şi cea a părţii lezate sau natura valorii apărate, pe de alta.

Libertatea presei şi personalităţile publice este categoria de discurs apărată în cea mai mare măsură de Curte. Când ne aflăm în prezenţa afirmaţiilor critice pe care presa le face cu privire la oamenii politici, fie că aceştia ocupă deja funcţii publice sau nu, controlul european este total iar protecţia Convenţiei este maximă.

Pentru a justifica poziţia privilegiată pe care acest tip de discurs o ocupă, Curtea a pus accentul pe dreptul opiniei publice de a fi informată cu privire la chestiunile ce prezintă un interes public. Acestui drept îi corespunde o “obligaţie” a ziariştilor de a răspândi informaţii şi idei, îndeplinindu-şi astfel rolul de “câine de pază al democraţiei”. Prin urmare, pe lângă punerea în balanţă a două interese contrare (dreptul ziaristului de a se exprima, pe de o parte, şi interesul statului de a limita libertatea de exprimare pentru a atinge scopurile legitime enumerate în paragraful 2 al art. 10, printre care un rol aparte îl ocupă necesitatea de a proteja reputaţia persoanelor vizate de discursul critic, pe de altă parte) intervine în cazul libertăţii presei şi un al treilea interes, cel al societăţii de a exercita un control eficient asupra acţiunilor personalităţilor aflate în poziţii de conducere. Deoarece acest control se exercită într-o mare măsură prin intermediul presei, jurisprudenţa C.E.D.O. a considerat că aceasta joacă un rol esenţial pentru existenţa şi buna funcţionare a unei democraţii transparente. Prin urmare, de fiecare dată când se va constata că suntem în prezenţa unei exercitări cu bună-credinţă a libertăţii presei într-o chestiune de interes public, restricţiile aduse acesteia vor fi foarte atent analizate de Curte, probabilitatea constatării unei încălcări a articolului 10 fiind considerabilă. În acest context, trebuie subliniat faptul că o condamnare nejustificată a unui ziarist va fi privită de Curte nu numai din perspectiva interesului individual al reclamantului, ci şi din perspectiva riscului de a intimida sau descuraja pe viitor libera discutare de către presă a chestiunilor de interes public.

Nu este important ca autorul afirmaţiilor să fie ziarist profesionist, aceeaşi protecţie fiind acordată şi altor persoane care îşi exprimă opiniile prin intermediul mass-media (un scriitor, în cauza Thorgeirson impotriva Islandei, sau un politician în cazul Castells impotriva Spaniei).

In cauza Lingens impotriva Austriei (1986), privind la condamnarea penală pentru calomnie a reclamantului, un ziarist, pentru afirmaţiile sale referitoare la cancelarul federal austriac B. Kreisky, acesta din urmă îl atacase pe celebrul “vânător de nazişti” Simon Weisenthal în urma acuzaţiilor acestuia legate de dl. Peter, un potenţial aliat al partidului domnului Kreisky pentru stabilirea viitoarei coaliţii de guvernământ. Comentând în cadrul a două articole de ziar atitudinea cancelarului faţă de dl. Wiesenthal, reclamantul a descris comportamentul dl. Kreisky folosind expresii ca “oportunismul cel mai detestabil”, “imoral” şi “lipsit de demnitate”. Aceşti termeni au constituit motivul condamnării reclamantului pronunţate de instanţele austriece. Curtea a afirmat că “libertatea presei îi pune la dispoziţie opiniei publice unul dintre cele mai bune mijloace pentru a cunoaşte şi judeca ideile şi atitudinile liderilor politici. În termeni mai generali, libertatea dezbaterii politice stă la baza noţiunii de societate democratică ce domină întreaga Convenţie”. Prin urmare, chiar dacă presa nu trebuie să depăşească limitele stabilite, printre altele, în vederea “protecţiei reputaţiei altora”, ea are totuşi sarcina de a comunica informaţii şi idei în legătură cu problemele dezbătute în arena politică, precum şi cu cele care privesc alte domenii de interes public.

“Limitele criticii admisibile sunt mai largi în privinţa unui om politic, vizat în această calitate, decât a unui individ obişnuit; spre deosebire de acesta din urmă, omul politic se expune în mod inevitabil şi conştient unui control strict al faptelor şi afirmaţiilor sale atât din partea ziariştilor cât şi a masei cetăţenilor. El trebuie, prin urmare, să dea dovadă de o mai mare toleranţă”.

Curtea a stabilit o distincţie importantă între afirmarea unor fapte şi cea a unor judecăţi de valoare (ce corespunde într-o anumită măsură celei realizate în chiar textul art. 10: “libertatea de a primi sau comunica informaţii sau idei”). Potrivit Curţii, “existenţa faptelor poate fi demonstrată, în timp ce adevărul judecăţilor de valoare nu este susceptibil de a fi dovedit”. Faptul că dl. Lingens i s-a cerut, pentru a evita condamnarea, să dovedească adevărul opiniilor sale (pe care Curtea le-a calificat drept judecăţi de valoare) a fost considerat de C.E.D.O. contrar libertatii de opinie însăşi si ţinând seama de încadrarea discursului în sfera de protecţie maximă acordată de Convenţie, Curtea a ajuns la concluzia încălcării art. 10.

Analiza cazurilor privind libertatea presei va fi puternic marcată de calificarea discursului, ca referindu-se la fapte sau la judecăţi de valoare, precum şi de atitudinea subiectivă a partii în momentul comiterii faptei. Din distincţia pe care Curtea a realizat-o între fapte şi judecăţi de valoare se poate desprinde concluzia potrivit căreia indivizilor care afirmă fapte obiective li se poate în mod legitim cere să dovedească adevărul acestora.

În situaţia în care se are în vedere sancţionarea unei persoane pentru afirmaţiile făcute, iar aceasta doreşte să dovedească adevărul spuselor sale, probele pe care le propune nu trebuie respinse ca inadmisibile. În cauza Castells impotriva Spaniei (1992), reclamantul fusese condamnat pentru că afirmase că în spatele unei serii întregi de crime comise în Ţara Bascilor şi rămase nepedepsite s-ar afla chiar membri ai Guvernului. Deşi în faţa instanţei reclamantul a încercat să probeze adevărul şi notorietatea afirmaţiilor sale, legislaţia spaniolă nu permitea proba verităţii în cazul infracţiunii de ofensă adusă Guvernului, fapt ce a determinat Curtea să constate încălcarea în speţă a articolului 10.

Deciziile Curţii indică principiul conform căruia adevărul obiectiv al afirmaţiilor nu trebuie să fie singurul criteriu luat în considerare de instanţe în situaţia în care analizează o acuzaţie de calomnie, elementul determinant trebuind să fie buna-credinţă a autorului afirmaţiilor care afectează reputaţia părţii vătămate. În consecinţă, atunci când persoana acuzată de săvârşirea unui delict de presă nu poate dovedi întru totul exactitatea afirmaţiilor făcute, este necesară analiza atitudinii subiective a acesteia în raport atât cu adevărul afirmaţiilor sale (verificând dacă a cunoscut sau nu că acestea sunt false, precum şi dacă a depus diligenţele necesare, în circumstanţele date, pentru a verifica autenticitatea afirmaţiilor) cât şi cu scopul demersului jurnalistic (verificând dacă a urmărit să informeze opinia publică asupra unor chestiuni de interes public, îndeplinindu-şi astfel datoria de a răspândi informaţii şi idei asupra unor subiecte de interes general, chiar dacă aceasta implică uneori în mod inerent afectarea reputaţiei persoanei vizate, sau a avut numai intenţia de a afecta în mod gratuit reputaţia acesteia). Astfel înţeleasă, buna-credinţă a ziariştilor le va atrage protecţia articolului 10 al Convenţiei chiar dacă, în speţă, nu reuşesc să facă proba verităţii.

In cauza Bladet Tromso şi Stensaas impotriva Norvegiei (1999), Curtea a indicat că reclamanţii care se bazează pe informaţii conţinute în rapoarte oficiale nu sunt obligaţi să le verifice şi din alte surse. Speţa se referea la sancţiunile impuse unui ziar pentru publicarea unor afirmaţii privind faptul că unii membri ai echipajului unei nave de vânat foci încălcaseră normele legale ce reglementau acest tip de vânătoare. Această hotărâre arata tendinţa Curţii de a acorda presei garanţii solide împotriva acuzaţiilor de calomnie, indicând principiul conform căruia ziariştii nu trebuie să fie obligaţi să dovedească întotdeauna adevărul afirmaţiilor publicate atunci când acţionează cu bună credinţă, bazându-se pe informaţii credibile.

In cauza Dalban impotriva României (1999), reclamantul a fost condamnat penal pentru publicarea unor acuzaţii privind fraude comise de o persoană ce ocupa funcţia de preşedinte de I.A.S. (fraude ce ar fi produs prejudicii de zeci de milioane de lei), acuzaţii bazate pe informaţii conţinute în rapoarte ale poliţiei. În opinia fostei Comisii europene a drepturilor omului, “este posibil ca, într-o anumită măsură, unele dintre faptele prezentate de reclamant în articolele sale să nu se confirme”. După ce a reafirmat ideea că libertatea de exprimare apărată de articolul 10 nu acoperă afirmarea publică a unor fapte care nu se bazează pe nici un început de probă, Comisia a ajuns totuşi în unanimitate la concluzia că a avut loc o încălcare a Convenţiei luând în considerare poziţia specială a presei într-o societate democratică şi dezideratul de a nu descuraja cetăţenii să aprecieze în mod critic modul în care îşi exercită mandatul persoanele ce ocupă funcţii publice. Curtea şi-a însuşit concluzia Comisiei privind încălcarea articolului 10, subliniind că “nu s-a dovedit că cele afirmate în articolele incriminate erau total false şi urmăreau doar să alimenteze o campanie de defăimare împotriva părţilor lezate”.

Prin urmare, o inexactitate parţială a faptelor prezentate nu exclude protecţia articolului 10 din Convenţie în situaţia în care este vorba de un discurs jurnalistic privind subiecte de interes public iar reaua-credinţă a ziaristului nu este dovedită. De asemenea, argumentul pe care se bazaseră instanţele interne în momentul în care l-au condamnat pe reclamant pentru calomnie, respectiv faptul că parchetul dispusese neînceperea urmăririi penale împotriva preşedintelui I.A.S.-ului pentru săvârşirea faptelor imputate de ziarist, nu poate fi considerat suficient pentru a justifica o condamnare în situaţia în care ne găsim în domeniul de protecţie sporită acordată de art. 10 din C.E.D.O. .

Exista si alte situaţii în care s-a constatat încălcarea articolului 10 deşi reclamantul nu reuşise să dovedească în dreptul intern adevărul afirmaţiilor sale. In cauza Thorgeirson impotriva Islandei (1995), ce privea condamnarea reclamantului, scriitor de profesie, pentru că a publicat într-un ziar o serie de grave acuzaţii privind brutalităţi comise de poliţişti, instanţele naţionale i-au cerut, pentru a evita condamnarea, să dovedească adevărul respectivelor afirmaţii, care de fapt reprezentau nişte “zvonuri” pe care reclamantul le culesese de la alte persoane, sau care proveneau de la opinia publică în general. Curtea europeană a apreciat că, în măsura în care reclamantul nu făcea decât să reproducă ceea ce auzise de la alţii despre brutalităţile comise de poliţie, stabilirea adevărului respectivelor afirmaţii constituia o sarcină nerezonabilă, dacă nu chiar imposibilă. Prin urmare, faptul că afirmaţiile reclamantului nu erau lipsite de o bază obiectivă, precum şi constatarea că intenţia care îl animase nu fusese să afecteze imaginea poliţiei în general (articolele în cauză nu identificau nici un poliţist anume) ci să suscite o reformă instituţională a sistemului pentru a evita repetarea fenomenelor criticate, au fost de natură să determina concluzia Curţii de Strasbourg potrivit căreia reclamantul acţionase în limitele legitime ale libertăţii de exprimare astfel încât condamnarea sa reprezenta o încălcare a art. 10.

Curtea a subliniat că, date fiind îndatoririle şi responsabilităţile ce le revin, potrivit alineatului 2 al art. 10, protecţia oferită de art. 10 ziariştilor în momentul în care comunică informaţii ce privesc chestiuni de interes public operează atunci când aceştia se exprimă cu bună-credinţă, pe baza unor fapte exacte şi furnizează informaţii fiabile şi precise, cu respectarea eticii jurnalistice (cauza Fressoz şi Roire impotriva Franţei, 1999).

Reiese că printre factorii care trebuie avuţi în vedere în momentul analizei compatibilităţii cu dreptul la libertatea de exprimare a unei condamnări pentru calomnie a unui ziarist se numără: gravitatea şi amploarea acuzaţiilor aduse de către ziarist părţii vătămate, existenţa unei verificări corespunzătoare realizate de către ziarist înaintea redactării materialului, existenţa unor fapte reale pe care s-au bazat acuzaţiile aduse către acesta, buna-credinţă a ziaristului şi modul în care acesta a respectat regulile de etică jurnalistică (a se vedea, printre altele, decizia Curţii în cauza Gaudio impotriva Italiei, 2002).

Curtea a subliniat faptul că atunci când afirmaţiile unui ziarist au caracterul unor judecăţi de valoare, al căror adevăr nu poate fi verificat, reprezentând opinii sau aprecieri personale ale indivizilor, acestea sunt protejate de art. 10 cu condiţia ca ele să se bazeze pe nişte fapte adevărate sau să fie susţinute de o argumentare logică a autorului lor. În ceea ce priveşte acurateţea faptelor obiective care fundamentează judecăţile de valoare, se aplică principiile prezentate mai sus referitoare la afirmarea unor fapte determinate.

Hotararea din cauza Schwabe impotriva Austriei (1992) a aratat ca “faptele pe care reclamantul şi-a bazat judecata de valoare erau în esenţă corecte, iar buna sa credinţă nu pare să poată fi pusă în mod serios la îndoială. Prin urmare, nu se poate considera că limitele acceptabile ale libertăţii de exprimare au fost depăşite”.

În cauza Oberschlick impotriva Austriei 1 (1991) reclamantul, un ziarist, a calificat opiniile unui politician referitoare la necesitatea instituirii unui tratament discriminatoriu în ceea ce priveşte alocaţiile pentru copii acordate imigranţilor ca fiind înrudite cu filozofia şi scopurile Naţional Socialismului. Politicianul l-a dat în judecată pe ziarist, obţinând condamnarea acestuia pentru calomnie. Aplicând un raţionament asemănător celui din cauza Lingens, Curtea de la Strasbourg a constatat o încălcare a art. 10 deoarece reclamantul a relatat nişte fapte adevărate (reproducând declaraţia politicianului) urmate de o judecată de valoare bazată pe aceste aceasta.

La fel, în cauza Feldek impotriva Slovaciei (2001), reclamantul fusese condamnat pentru calomnie deoarece se referise la “trecutul fascist” al unui membru al Guvernului, dl. S., solicitând demisia acestuia. Curtea a apreciat că afirmaţia respectivă constituia o judecată de valoare făcută în contextul unei dezbateri privind o chestiune de indiscutabil interes public. Totodată, Curtea a constatat că afirmaţiile îl vizau pe dl S. în calitatea sa de membru al Guvernului, neafectând deci viaţa sa privată, şi erau bazate pe informaţii care erau deja cunoscute opiniei publice, fiind dezvăluite atât de către domnul S. însuşi într-o carte autobiografică, cât şi de alte publicaţii. Aşadar, condamnarea reclamantului nu era necesară într-o societate democratică, încălcând articolul 10.

Deoarece adevărul judecăţilor de valoare nu este relevant, rezultă că protecţia pe care le-o oferă Convenţia acoperă o arie foarte întinsă de forme de manifestare. Totuşi, uneori statele au argumentat că afirmaţii excesiv de jignitoare nu trebuie tolerate. În cauza Oberschlick  impotriva Austriei 2din 1997, care privea condamnarea penală pentru insultă a reclamantului deoarece acesta s-a referit într-un articol de ziar la liderul Partidului austriac al Libertăţii (dl. Jorg Haider), care avea şi funcţia de Guvernator al Landului Carinthia, folosind termenul “idiot”, Guvernul austriac a susţinut în faţa Curţii că “insultele, denigrările şi limbajul care ofensează nu se pot bucura de o protecţie nelimitată din partea Convenţiei deoarece nu aduc nici o contribuţie pozitivă la dezvoltarea politică a societăţii”. Curtea a respins însă argumentul potrivit căruia simpla folosire a cuvântului “idiot” este suficientă pentru a justifica condamnarea penală pentru insultă. După ce a reafirmat principiul că “articolul 10 nu protejează doar substanţa ideilor şi a informaţiilor exprimate, ci şi forma în care acestea sunt exteriorizate”, şi ţinând seama de faptul că afirmaţia în cauză reprezenta un răspuns la un discurs provocator al d-lui Haider, care declarase că ar trebui comemorată şi memoria soldaţilor celui de-al treilea Reich deoarece şi aceştia se jertfiseră pentru pace şi libertate, Curtea a considerat că afirmaţia reclamantului, deşi excesivă, este totuşi protejată de Convenţie, apreciiind că articolul reclamantului, în special prin prisma folosirii termenului de “idiot”, poate fi cu siguranţă considerat ca fiind polemic, dar nu poate fi interpretat drept un atac personal gratuit la adresa persoanei vizate atâta timp cât autorul a furnizat în acelaşi articol o explicaţie obiectiv acceptabilă, derivând din discursul d-lui Haider, care era el însuşi “provocator”.

Din cauzele prezentate mai sus reiese modul în care Curtea a luat în considerare atitudinea subiectivă a reclamanţilor şi a subliniat faptul că afirmaţiile lor contribuiau sau nu la discutarea unor subiecte de interes public, nefiind îndreptate către lezarea inutilă a reputaţiei persoanelor vizate, chiar dacă o asemenea lezare a avut loc în mod inerent.Nimeni nu se poate substitui presei în alegerea tehnicilor de expunere pe care trebuie să le utilizeze ziariştii, art. 10 din Convenţie protejand atât conţinutul cât şi forma concretă de exteriorizare a demersului ziaristic.

Limitele criticii admisibile care îi vizează pe funcţionarii publici aflaţi în exerciţiul funcţiunii sunt mai largi decât cele ale criticii îndreptate împotriva unor persoane private. Nu se poate considera că funcţionarii pot fi trataţi pe picior de egalitate cu oamenii politici deoarece, spre deosebire de aceştia din urmă, care se expun în mod conştient unui control atent al tuturor afirmaţiilor şi gesturilor lor, control realizat în special de către presă, funcţionarii publici au nevoie de încrederea opiniei publice pentru a se putea achita în mod corespunzător de sarcinile lor, fiind deci necesar ca ei să fie protejaţi de atacuri verbale abuzive îndreptate împotriva lor.

Fiind audiata in sedinta publica (fila 93), partea vatamata I.M. a aratat ca isi mentine plangerea prealabila formulata impotriva inculpatului pentru savarsirea infractiunilor de calomnie prin presa, nesolicitand condamnarea pentru alte fapte si imprejurari. Ca atare, nu a formulat plangere prealabila impotriva inculpatului pentru savarsirea infractiunilor de insulta, prevazuta de art. 205 din Codul penal, ci doar pentru savarsirea infractiunilor de calomnie, prevazuta de art. 206 din Codul penal.

Potrivit art. 10 lit. f din Codul de procedura penala, actiunea penala nu poate fi pusa în miscare, iar daca a fost pusa în miscare nu mai poate fi exercitata daca, între altele, lipseste plângerea prealabila a persoanei vatamate, necesara in acest sens, în conditiile legii. Ca atare, lipsa plangerii prealabile inlatura raspunderea penala.

În aceste conditii, in baza art. 11 pct. 2 lit. b raportat la art. 10 lit. f din Codul de procedura penala, instanta va inceta procesul penal pornit impotriva inculpatului B.I.D., la plangerea prealabila a partii vatamate I.M., pentru savarsirea infractiunilor de insulta, fapta prevazuta de art. 205 din Codul penal, prin publicarea unor articole in cotidianul Gazeta de Sud – Editie de Olt la 25.03.2004, 05.04.2004, 03.05.2004, 05.05.2004, 11.05.2004, 12.05.2004, 19.05.2004 si 20.05.2004, intrucat lipseste plângerea prealabila a persoanei vatamate.

Calomnia reprezinta afirmarea ori imputarea în public, prin orice mijloace, a unei fapte determinate privitoare la o persoana, care, daca ar fi adevarata, ar expune acea persoana la o sanctiune penala, administrativa sau disciplinara ori dispretului public. Elementul material al faptei consta in actiunea de a afirma in public cu privire la o persoana sau de a imputa in public unei persoane o fapta determinata.

Aceasta actiune vizeaza o fapta, ca manifestare umana cu relevanta fizica, acte, stari, atitudini concrete de actiune exterioara ce s-au produs efectiv sau care sunt succeptibile de a cadea sub perceptia simturilor omenesti. Fapta trebuie sa fie determinata, lucru ce implica individualizarea, particularizarea, singularizarea acesteia, pentru a putea verifica continutul afirmatiei sau imputarii. Sub aspect subiectiv, forma de vinovatie este intotdeauna intentia, adica vointa constienta a faptuitorului de a atribui unei persoane, in public, o fapta determinata cu caracter defaimator, prin insesi natura ei, susceptibila de a compromite persoana careia i-a fost atribuita.

Pentru existenta infractiunii de calomnie se cere ca faptuitorul sa fi voit sa afirme ori sa impute in public unei persoane determinate o fapta determinata, dandu-si seama ca, prin actiunea sa, expune acea persoana la o sanctiune penala, administrativa sau disciplinara ori dispretului public, si sa fi urmarit acest rezultat sau, desi nu l-a urmarit, sa fi acceptat producerea lui. Intentia faptuitorului rezulta din insesi natura activitatii sale si nu trebuie probata.

In practica judiciara, se considera ca lipseste intentia atunci cand faptuitorul a fost de buna-credinta. In cazul infractiunilor contra demnitatii savarsite prin presa, documentarea ziaristului este intotdeauna importanta, bazandu-se surse directe si indirecte, documente oficiale si documente adunate prin scurgere de informatii, declaratii directe si declaratii neoficiale, unele confidentiale, nu toate documentele avand caracter indubitabil de proba.

Chiar daca din probele administrate ziaristul nu reuseste sa dovedeasca, in mod incontestabil, adevarul afirmatiilor sau imputarilor sale, pretins calomnioase, instanta, tinand seama de dificultatea administrarii probei adevarului, instanta va aprecia in fiecare cauza daca ziaristul a actionat cu buna sau rea-credinta, fiind animat de dorinta de a informa corect opinia publica cu privire la comportarea unei persoane cu o prezenta sociala semnificativa.

In ce priveste articolul publicat in pagina 1 sumar si detaliat in pagina 5 din numarul 10/25.03.2004, „€uro-Presedintele. De unde atatia bani, mister I.?”, instanta retine drept legitima intrebarea ziaristului cu privire la veniturile partii vatamate, prin prisma calitatii acesteia de persoana publica si politician important si foarte influent, ce justifica si aprecierea de baron al judetului, determinata de perioada indelungata (12 ani) in care a indeplinit functia de presedinte al Consiliului Judetean Olt. Sumele redate reies din declaratia de avere a partii vatamate, publica si general accesibila pe Internet. Comparativ cu veniturile medii realizate in Romania si cu nivelul de trai, evident ca veniturile partii vatamate pot eclata, ziaristul incercand sa-si explice aceste date. Numai asa se explica polemica „de ani de zile se vorbeste despre licitatii aranjate, despre bugete impartite intre prieteni, despre firme care au prioritate absoluta in relatiile cu zecile de institutii patronate de Consiliul Judetean.” Nici utilizarea termenului „€uro-Presedintele” nu poate fi considerata calomnioasa, fiind o metafora legata de realitati recente si din viitorul apropiat si intr-o relatie polemica legitima cu sintagma „baronul judetului”. Aprecierea veniturilor partii vatamate la suma de 1.000.000 de dolari nu este facuta cu rea-credinta, ci doar pentru a da posibilitatea acesteia sa-si justifice averea. Salariile persoanelor ce ocupa functii politice si publice importante nu pot fi ascunse, ziaristul urmărind să informeze opinia publică asupra unor chestiuni de interes public, îndeplinindu-şi astfel datoria de a răspândi informaţii şi idei asupra unor subiecte de interes general, chiar dacă aceasta implică uneori în mod inerent afectarea reputaţiei persoanei vizate. Sintagma „baronul I. prospera” este o judecata de valoare, adevărul acesteia nefiind relevant.

Articolul din pagina 1 sumar si detaliat in pagina 5 din numarul 19/05.04.2004 al cotidianului Gazeta de Sud – Editie de Olt, „€uro-Presedintele I. isi aranjeaza secretara. Din ciclul: Covrigul secretarei mele” nu poate sugera existenta unei legaturi amoroase intre personajele aratate. A aranja este echivalent cu a potrivi, a randui, a pune in ordine, iar in limbajul infractorilor a bate. Nici unul dintre termene nu are semnificatii sexuale. Ziaristul arata ca nu se cunoaste motivul actualizarii declaratiei de averea partii vatamate. Inculpatul crede ca a facut-o pentru „a adauga vanzarea unui apartament cu suma de un miliard de lei catre secretara sa, d-na C.C.”. Continuarea este evidenta: ”Ce salariu o avea o secretara de presedinte de Consiliu Judetean? Ce prime o fi primit sau ce imprumuturi o fi facut de a strans atita banet? Sau sa fie doar o tranzactie de ochii lumii pentru ca €uro-presedintele sa mai poata justifica niste sute de milioane”. Demersul jurnalistic continua, precizand ca d-na C.C. administreaza o covrigarie si e posibil ca, partial, banii sa rezulte din vanzarea apartamentului propriu catre d-na Larisa Manuela Moise, inspector in cadrul Directiei Judetene pentru Protectia Copilului. ”Investitia a fost realizata cu fonduri europene, ca de altfel toate investitiile facute de apropiatii €uro-presedintelui, bonusuri primite de Cerasela dupa atitia ani de slujba onesta” nu poate afecta buna-credinţă a inculpatului, atragand protecţia articolului 10 al Convenţiei chiar dacă, în speţă, nu se face proba verităţii. Din nou ziaristul pare sa astepte un raspuns de la partea in cauza pentru a justifica investitia realizata.

Articolul publicat in pagina 1 sumar si detaliat in pagina 5 din numarul 42/03.05.2004 al cotidianului Gazeta de Sud – Editie de Olt, „€uro-baronul judetului candideaza iar. Din ciclul: I. pentru noi este cam Mischie 2” dezvaluie o noua modificare a declaratiei de avere a partii vatamate, ce a sporit suma de la 8,9 miliarde valabile la 9,5 miliarde. Afirmatia ca partea vatamata „vrea sa candideze iar, culmea culmilor” reprezinta nemultumirea evidenta a ziaristului in ce priveste activitatea profesionala publica a d-lui I.M., temandu-se ca acesta sa nu aiba aceeasi soarta cu fostul presedinte al Consiliului Judetean Gorj, dl. Mischie Nicolae, aflat in dezbatere publica in acea perioada, legata de licitatiile privind construirea si repararea de drumuri, constructia de vile, obtinerea titlului de doctor. Ziaristul nu acuza, ci doar se intreaba cu privire la tentatiile exercitarii puterii. „Si I. imparateste licitatiile la lucrarile de drumuri si el si-a facut o vila impresionanta si el si-a luat doctoratul la Chisinau dupa ce si-a publicat asa-zisele lucrari de specialitate intr-o publicatie-fantoma, falimentata la putin timp dupa ce-si implinise menirea: Economistul de Olt” nu reprezinta afirmatii calomnioase, demersul jurnalistic fiind justificat pe interesul public pentru persoana in cauza. Intrebarile referitoare la „firmele care castiga licitatiile (ale caror nume se obliga sa le publice in curand), legate de oamenii care conduc institutiile din subordinea Consiliului Judetean, de cei care fac parte din Consiliile de Administratie ale acestor institutii” sunt aspecte ale criticii ce da expresie libertatii presei, cu limite mult mai largi in privinta politicienilor decat in cazul cetetenilor obisnuiti. Un presedinte al Consiliului Judetean are dreptul la reputatie, dar si obligatia de a se supune exigentelor cu privire la informarea opiniei publice.

Inculpatul publica in pagina 1 sumar si detaliat in pagina 5 din numarul 44/05.05.2004 al cotidianului Gazeta de Sud – Editie de Olt, articolul „Covrigariile C.C., secretara €uro-baronului I.. Din ciclul: Nu aruncati dosarul A.F. M. pana nu-l vedem si noi”, in care critica aspecte legate de comportamentul trecut si actual al unei functionare, despre care se afirma „ca patroneaza din umbra un lant de covrigarii care participa cu spor si drag, printr-un subcontract, si la Programul guvernamental Cornul si laptele”. Jurnalistul nu acuza partea vatamata ca ar fi intervenit in oprirea unui control fiscal, ci doar arata retoric ca „nici seful Administratiei Financiare Slatina, I.V., nici adjunctul acestuia, Petre Purcel nu vor recunoaste ca i-a sunat Marin I., ramane ca seful nu i-a luat apararea secretarei.” Aceste afirmatii nu inculpa persoana vatamata, nici in contextul in care sunt utilizate, ziaristul urmărind să informeze opinia publică asupra unor chestiuni de interes public, îndeplinindu-şi astfel datoria de a răspândi informaţii şi idei asupra unor subiecte de interes general.

Prin articolul din pagina 1 al numarului 49/11.05.2004 al cotidianului Gazeta de Sud – Editie de Olt, cu titlul „Firmele baronului I.. Din ciclul: Cel mai reales presedinte. Cititi in ziarul de maine”, insotit de fotografia partii vatamate, sub care este inserata afirmatia „Marin I. mai reales decat Iliescu, se apropie de Ceausescu”, inculpatul nu urmareste sa-l discrediteze pe dl. I., ci doar doar constata succesul politic al acestuia, ales de mai multe ori de cetatenii cu drept de vot ai judetului in functia de consilier judetean. Fostul presedinte al Republicii Socialiste Romania, Nicolae Ceausescu, reprezinta aici limita maxima in exercitarea unei functii politice importante, peste 24 de ani, nefiind, in ciuda decesului violent, un simbol al dezastrului, ci doar conducatorul unui regim istoric analizabil. Afirmatia nu vizeaza lezarea inutilă a reputaţiei persoanei, chiar dacă o asemenea lezare are loc în mod inerent. Totusi, nimeni nu se poate substitui presei în alegerea tehnicilor de expunere pe care trebuie să le utilizeze ziariştii, art. 10 din Convenţie protejand atât conţinutul cât şi forma concretă de exteriorizare a demersului ziaristic. Oricum, multe din marile figuri politice ale istoriei au condus regimuri dictatoriale, ziaristul folosind un personaj al istoriei recente.

Articolul publicat in pagina 1 sumar si detaliat in pagina 6 din numarul 50/12.05.2004 al cotidianului Gazeta de Sud – Editie de Olt, „Firmele baronului I.. Din ciclul: Cel mai reales presedinte”, arata ca in data de 5 mai 2004 partea vatamata Marin I., presedintele Consiliului Judetean, si-a schimbat din nou declaratia de avere, modificand anumite date referitoare la numarul actiunilor detinute la mai multe societati comerciale. Demersul este pur informativ, insa se insereaza si judecata de valoare „singurul baron P.S.D. ce urmeaza a fi reales”, pentru a sustine importanta subiectului informatiei.

Articolul din pagina 1 sumar si detaliat in pagina 6 din numarul 56/19.05.2004 al cotidianului Gazeta de Sud – Editie de Olt „€uro-baronul carturar. Din ciclul: Secretara dansatoare si opera nepieritoare ”, reluat in pagina 6 din numarul 57/20.05.2004 al cotidianului Gazeta de Sud – Editie de Olt este o critica acida in privinta carierei didactice a partii vatamate. Nu este prima data in istorie cand se contesta lucrari stiintifice, fiind memorabila pledoaria lui Barbu Stefanescu Delavrancea, sedinta din 11.03.1902 in fata Curtii cu jurati, in procesul Ion Luca Caragiale – Caion, in care cele mai important dramaturg roman a fost acuzat de plagiat, respectiv ca drama „Napasta” este inspirata din lucrarea scriitorului maghiar Istvan Kemeny „Nenorocul”. Scriitorul, ca si omul politic, poate fi criticat si trebuie sa accepte valoarea lucrarilor sale. Inculpatul afirma ca „nimeni n-a auzit de Marin I., scriitorul, cercetatorul sau profesorul”. Intreaba: „unde ii sunt lucrarile stiintifice?” si arata ca, in nota autobiografica publicata pe site-ul Consiliului Judetean Olt, partea vatamata, sustine ca, intre anii 1996-2002, a publicat 52 de lucrari si 3 carti in managementul economic, iar din anul 1999 detine titlul de conferentiar universitar. „Nimeni n-a auzit insa nici de conferentiarul universitar Marin I. nici de autorul prodigios in domeniul managementului economic. Unde sint aceste lucrari si carti? Unde au fost publicate? Ce contin? Cui se adreseaza? Unde sint citate? Sau sunt doar povesti? Care sint universitatile la care conferentiaza profesorul Marin I.? Si cine sunt discipolii sai? Cine, in afara de secretara C.C., i-a mai rasfoit operele?” Autorul polemizeaza pana spre extrem, informatiile referitoare la lucrarile stiintifice publicate de dl. I. fiind mai greu accesibile, ca orice alta lucrare de specialitate si adresate unui numar redus, specializat, de cititori. Demersul este iar pur jurnalistic, inculpatul urmărind să ajute informarea opiniei publice asupra unor chestiuni de interes public, pe care nici el nu le cunoaste intocmai, îndeplinindu-şi astfel datoria de a răspândi idei asupra unor subiecte de interes general.

Paragraful ”Marin I., crezand ca in general toata lumea e proasta, chiar si procurorii care si-au concesionat locuri de week-end pe malul Oltului, la Teslui, tot bate apa in piua cu niste amarite de 9 miliarde si ceva venituri realizate in 14 ani cu tot cu familia” nu poate determina reactia procurorilor de la Parchetul de pe langa Judecatoria Slatina sau de pe langa Tribunalul Olt ori a Parchetului National Anticoruptie impotriva persoanei presedintelui Consiliului Judetean Olt, urmare a relei-credinte a inculpatului, ci doar verificarea unor situatii de fapt, normale intr-o societate democratica. De altfel, si potrivit dispozitiilor articolului 6 paragraful 2 din Conventia Europeana pentru Apararea Drepturilor Omului, ratificată de România prin Legea nr. 30/1994, orice persoană acuzată de o infracţiune fiind prezumată nevinovată până ce vinovăţia sa va fi legal stabilită, purtand si asupra problemei sarcinii probei, care revine in principiu Ministerului Public.

Faptul ca partea vatamata profeseaza in cadrul Universitatii Constantin Brancusi din Targu Jiu si este doctor in economie al unei Universitati din Chisinau nu provoaca ponegrirea activitatii sale, chiar prin comparatie cu centrele universitare puternice si traditionale, Bucuresti, Iasi, Cluj. Afirmatia „acestea sunt doar hartii pe care, un om, care se crede deja Dumnezeul judetului, le-a cumparat pentru a se impauna ca orice parvenit in lumea stiintifica” nu este decat un pamflet, lucrarile si titlurile stiintifice, prin natura lor, neputandu-se constitui in obiect al unui contract de vanzare-cumparare, in sensul strict al termenilor. S-a facut corelatia si cu incetarea aparitiei publicatiei „Economistul de Olt”, in care partea vatamata a expus unele articole de specialitate.

Nici publicarea obsesiva a fotografiei partii vatamate de opt ori pe prima pagina a publicatiei nu este de natura a mari impactul asupra opiniei publice, fiind doar o forma metaforica legata de numarul de exemplare ale ziarului prezumat a fi fost cumparate de partea vatamata, respectiv o relatie de proportionalitate directa.

Instanta arata ca limitele criticii admisibile sunt mai largi în privinţa unui om politic, vizat în această calitate, decât a unui individ obişnuit. Spre deosebire de acesta din urmă, omul politic se expune în mod inevitabil şi conştient unui control strict al faptelor şi afirmaţiilor sale atât din partea ziariştilor cât şi a masei cetăţenilor. El trebuie, prin urmare, să dea dovadă de o mai mare toleranţă. Se are in vedere si poziţia specială a presei într-o societate democratică, cu dezideratul de a nu descuraja cetăţenii să aprecieze în mod critic modul în care îşi exercită mandatul persoanele ce ocupă funcţii publice.

In cauza nu se dovedeste că aspectele afirmate în articolele incriminate urmăreau doar să alimenteze o campanie de defăimare împotriva partii vatamate, I.M., nefiind probata reaua-credinta a inculpatului. Acesta nu a dat curs unor neintelegeri personale cu partea vatamata, preocuparea fiind de a-si indeplini menirea profesionala si a dezvalui si supune dezbaterii opiniei publice aspecte necunoscute cu privire la o personalitate politica.

Pentru toate aceste considerente, in temeiul art. 11 pct. 2 lit. a coroborat cu art. 10 lit. d din Codul de procedura penala, va achita pe inculpatul B.I.D., in procesul penal pornit la plangerea prealabila a partii vatamate I.M. pentru savarsirea infractiunilor de calomnie, fapta prevazuta de art. 206 din Codul penal, prin publicarea unor articole in cotidianul Gazeta de Sud Editie de Olt la 25.03.2004, 05.04.2004, 03.05.2004, 05.05.2004, 11.05.2004, 12.05.2004, 19.05.2004 si 20.05.2004, intrucat nu sunt intrunite sub aspect subiectiv elementele constitutive ale infractiunilor.

Sub aspectul laturii civile, instanta retine ca partea vatamata a solicitat obligarea inculpatului, in solidar cu partea responsabila civilmente, S.C. Click News S.R.L. Craiova, la plata sumei de 2.000.000.000 lei, cu titlu de daune morale.  In declaratia data in fata instantei, partea vatamata a aratat ca nu a solicitat cotidianului in cauza dreptul la replica, precizandu-si punctul de vedere in alte publicatii, respectiv „Santinela” ori „Gazeta Oltului”.

Instanta retine ca imaginea negativ deformata a unei persoane poate cauza acesteia suferinte psihice, zbucium, neliniste, durere sufleteasca, derivand din difuzarea intr-un mediu social de amploare a unor date cu totul false.

Indiferent cat de precise sunt informatiile culese de jurnalisti, ele sufera, inevitabil, o filtrare prin prisma experientei, inteligentei si pregatirii lor de ansamblu atunci cand le prelucreaza, le comenteaza sau le prezinta publicului, ceea ce face ca produsul informational final sa fie, in multe situatii, contaminat de subiectivitate si sa denatureze, intr-o masura mai mare sau mai mica, realitatea prezentata.

In mod normal, etica profesionala ar trebui sa stea la baza relatiei dintre jurnalist si publicul sau. De obicei, jurnalistii se straduiesc sa respecte normele deontologice ale profesiei, uneori prin imitatie, vazand ca asa fac si altii mai vechi in bransa, alte ori din convingere, constientizand importanta deosebita pe care o au aceste norme pentru reusita lor profesionala.

Jurnalistul nu prezinta adevarul in sens absolut, filosofic. Adevarul infatisat de jurnalist trebuie sa se apropie cat mai mult de realitate, prin verificarea foarte riguroasa din surse de cat mai mare incredere. Rigurozitatea cu care jurnalistul tine seama de acest principiu il defineste si il recomanda in ochii publicului ca pe un jurnalist de incredere, ce merita ascultat.

Incercand sa fie obiectiv, jurnalistul trebuie sa se straduiasca sa prezinte ca interesant si relevant ceea ce este intr-adevar semnificativ si important. El trebuie sa aiba capacitatea de a oferi oamenilor atat informatiile despre care ei stiu ca le sunt necesare, cat si acele informatii care le sunt necesare, dar pe care ei nu le constientizeaza ca fiindu-le utile.

Potrivit Codului deontologic al ziaristului, aprobat de Clubul roman de presa, ziarist profesionist este persoana care are drept ocupatie principala si retribuita presa, posesoare a unei carti de presa recunoscuta de una din organizatiile profesionale, respectiv orice reporter, redactor, fotoreporter, grafician de presa, secretar de redactie, sef de sectie sau departament, redactor sef sau adjunct, director de publicatie, radio sau televiziune, cu o vechime minima in presa de un an (perioada ce reprezinta stagiul in aceasta activitate). In virtutea libertatii de expresie, ziaristul are dreptul de a critica, argumentat, atat Puterea, cat si Opozitia, considerand drept unic criteriu de judecare a faptelor raportarea lor la legile tarii si la principiile morale. Ziaristul are datoria primordiala de a relata adevarul, indiferent de consecintele ce le-ar putea avea asupra sa, obligatie ce decurge din dreptul constitutional al publicului de a fi corect informat. Atunci cand comportamentul privat al unor personalitati publice poate avea urmari asupra societatii, principiul neintruziunii in viata privata ar putea fi eludat.

Ziaristul si redactia au datoria de a face corectiile necesare in cazul in care, din vina lor, vor fi date publicitatii informatii inexacte. In asemenea cazuri, institutia respectiva de presa are obligatia de a publica/difuza, in termen de 5 zile de la primire, pentru publicatiile cotidiene, agentiile de stiri, posturile de televiziune si radio, si in proxima aparitie, pentru publicatiile periodice, dreptul la replica al persoanei vizate, ca forma esentiala de reparare a prejudiciului adus acestuia.

In cazul in care o publicatie refuza publicarea dreptului la replica, partea vatamata se poate adresa Consiliului de Onoare al Clubului Roman de Presa. In baza acestei sesizari, Consiliul de Onoare se va adresa publicatiei, cotidianului, agentiei de stiri, postului radio si televiziune in cauza si va cere imperativ respectarea Codului deontologic, in cazul in care replica este intemeiata.

Dreptul la rectificare semnifica dreptul persoanei de a cere publicarea versiunii corecte a faptelor expuse eronat in mass-media. Dreptul la replica constituie posibilitatea de a oferi propria opinie ca raspuns la cea expusa intr-un material. Replica sau rectificarea constituie un mod simplificat de aparare a intereselor, implica mai putine eforturi, fiind, in cazul delictelor de presa, cea mai eficienta modalitate de reparare a imaginii persoanei lezate.

In cauza, prin chiar declaratia data in fata instantei, partea vatamata a aratat ca nu a solicitat cotidianului Gazeta de Sud – Editie de Olt dreptul la replica, precizandu-si punctul de vedere in alte publicatii, respectiv „Santinela” ori „Gazeta Oltului”.

Aratand ca limitele criticii acceptabile care da expresie libertatii presei sunt mai largi in privinta politicienilor decat in cazul cetatenilor obisnuiti si, in aceste conditii, un presedinte al Consiliului Judetean are dreptul la reputatie, dar si obligatia de a se supune exigentelor cu privire la informarea opiniei publice, in baza art. 346 raportat la art. 14 din Codul de procedura penala, instanta va respinge, ca neintemeiata, actiunea civila formulata de partea civila I.M. impotriva inculpatului B.I.D. si partii responsabile civilmente S.C. Click News S.R.L. Craiova. 

S-a avut in vedere si interesul societăţii de a exercita un control eficient asupra acţiunilor personalităţilor aflate în poziţii de conducere, prin intermediul presei, jurisprudenţa C.E.D.O. considerand că aceasta joacă un rol esenţial pentru existenţa şi buna funcţionare a unei democraţii transparente. Fiind în prezenţa unei exercitări cu bună-credinţă a libertăţii presei într-o chestiune de interes public, o condamnare nejustificată a unui ziarist, inclusiv sub aspect civil, va fi privită nu numai din perspectiva interesului individual al reclamantului, ci şi a riscului de a intimida sau descuraja pe viitor libera discutare de către presă a chestiunilor de interes public.

În temeiul art. 192 alin. 1 pct. 1 lit. a din Codul de procedura penala, va obliga partea vatamata la plata sumei de 600.000 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare catre stat, din care suma de 400.000 lei, onorariul aparatorului din oficiu, av. Anca Nitu, se va avansa din fondurile Ministerului Justitiei catre Baroul de Avocati Olt.