Prin Sentinţa penală nr. 108 din 27.02.2007, pronunţată de Judecătoria Adjud în dosarul penal nr.545/173/2006, inculpatul G.V. a fost condamnat pentru săvârşirea a două infracţiuni de denunţare calomnioasă, prevăzute de art.259 alin.1 Cod penal, la câte 6 luni închisoare.
S-a făcut aplicarea art.33 lit.a şi art.34 lit.b Cod penal şi s-a stabilit ca inculpatul să execute pedeapsa de 6 luni închisoare, sporită până la 8 luni închisoare.
S-a dispus, în baza art.81 şi art.82 Cod penal, suspendarea condiţionată a executării pedepsei pe durata termenului de încercare de doi ani şi opt luni.
Pe latură civilă, inculpatul a fost obligat, în baza art.998 – 999 Cod civil, la plata a câte 15.000 lei, daune morale către părţile vătămate B.M.M. şi B.T.
În consecinţă, inculpatul a fost obligat în baza art.191 alin.1 Cod procedură penală şi la plata a 200 lei, cheltuieli judiciare către stat.
Pentru a hotărî astfel, prima instanţă a reţinut, în baza probelor administrate în cauză, că inculpatul, în calitate de administrator al unei societăţi comerciale, a formulat, la data de 19.10.2005, plângere penală împotriva părţilor vătămate B.M.M şi B.T, învinuindu-le în mod mincinos de săvârşirea infracţiunilor prevăzute de art.288, art.242 şi art.291 din Codul penal.
Împotriva acestei sentinţe a declarat apel, în termen legal, inculpatul G. V susţinând că hotărârea primei instanţe este nelegală şi netemeinică deoarece:
– actul de sesizare al instanţei este lovit de nulitate, fiind întocmit de un procuror incompatibil;
– prima instanţă i-a încălcat dreptul la apărare întrucât, schimbând încadrarea juridică dată faptelor, nu i-a acordat termen pentru a-şi pregăti apărarea;
– nu a fost dovedită intenţia sa de a împiedica înfăptuirea justiţiei;
– părţilor vătămate nu li s-a cauzat vreun prejudiciu moral, motiv pentru care a solicitat achitarea sa în baza art.11 pct.2 lit.a şi art.10 lit. d Cod procedură penală.
În subsidiar, inculpatul a solicitat instanţei să se constate că faptei îi lipseşte gradul de pericol social al unei infracţiuni şi să dispună achitarea sa în baza art.11 pct.2 lit.a şi art.10 lit.b1 Cod procedură penală.
Prin Decizia penală nr.212/30.05.2007, Tribunalul Vrancea a admis apelul declarat de inculpatul G.V. şi a desfiinţat sentinţa apelată în ce priveşte cuantumul daunelor morale acordate părţilor vătămate, pe care le-a redus de la câte 15.000 lei la câte 5000 lei.
A menţinut celelalte dispoziţii ale sentinţei penale apelate.
Pentru a hotărî astfel, tribunalul a reţinut, în esenţă, că prima instanţă a stabilit în mod corect situaţia de fapt şi vinovăţia inculpatului.
De asemenea, instanţa de apel a apreciat că prima instanţă a dat o corectă încadrare juridică faptelor săvârşite de inculpat, iar pedepsele aplicate acestuia au fost judicios individualizate, fiind respectate criteriile prevăzute de art.72 din Codul penal.
S-a reţinut însă că hotărârea instanţei de fond este netemeinică în ceea ce priveşte latura civilă a cauzei, deoarece cuantumul daunelor morale acordate părţilor civile este exagerat.
Împotriva celor două hotărâri a declarat recurs inculpatul G. V, care nu şi-a motivat în scris recursul, astfel cum prevăd dispoziţiile art.38510 Cod procedură penală şi nu s-a prezentat în instanţă pentru susţinerea căii de atac exercitate.
Examinând din oficiu hotărârea instanţei de apel, în limitele prevăzute de art.3859 alin.3 Cod procedură penală, Curtea a constatat că aceasta este nelegală, pentru următoarele considerente:
Conform prevederilor art. 378 alin.11 din Codul de procedură penală, cu ocazia judecării apelului, instanţa este obligată să procedeze la ascultarea inculpatului prezent, potrivit dispoziţiilor cuprinse în Partea specială, titlul II, capitolul II, atunci când nu a fost ascultat la instanţa de fond, precum şi atunci când instanţa de fond nu a pronunţat împotriva inculpatului o hotărâre de condamnare.
Această nouă dispoziţie legală, introdusă cu prilejul modificării Codului de procedură penală prin Legea nr.356/2006, constituie o transpunere în dreptul intern a principiului prevăzut de art.6 teza I din Convenţia europeană a drepturilor omului, privind dreptul la un proces echitabil.
Jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului (a se vedea cauzele „Constantinescu împotriva României” şi „Mircea împotriva României”) a statuat în mod constant că este contrară cerinţelor unui proces echitabil condamnarea unei persoane, fără ca ea să fi avut posibilitatea să fie audiată personal de către instanţă.
În speţă, inculpatul G.V. nu s-a prezentat pentru a fi audiat în cursul judecăţii în primă instanţă.
Inculpatul a fost însă prezent în apel, la termenul de judecată din data de 21.05.2007, când au avut loc dezbaterile, fără ca instanţa de apel să procedeze la ascultarea acestuia, astfel cum prevede textul de lege mai sus-enunţat.
Ascultarea inculpatului de către instanţa de apel se impunea nu doar ca o obligaţie formală, ci era absolut necesară pentru a clarifica împrejurările în care au fost săvârşite faptele deduse judecăţii, fapte privitor la care inculpatul nu şi-a recunoscut vinovăţia.
Faţă de aceste considerente, văzând şi dispoziţiile art.38515 pct.2 lit.c, cu referire la art.3859 alin.1 pct. 10 Cod procedură penală – caz de casare care a fost luat în considerare din oficiu – Curtea de Apel Galaţi a admis recursul declarat de inculpatul G. V, a casat Decizia penală nr.212/30.05.2007 a Tribunalului Vrancea şi a dispus trimiterea cauzei spre rejudecare la aceeaşi instanţă.
Instanţa de rejudecare se va conforma dispoziţiilor art.378 alin.11 din Codul de procedură penală, privind obligativitatea ascultării inculpatului şi – în baza probelor administrate precum şi a altor probe pe care le va considera utile – va lămuri cauza sub toate aspectele de fapt şi de drept.
