Mijloacele de apărare ale oponentului la excepţiile privind nulitatea titlului


Prin SENTINTA  CIVILA Nr. x/09.06.2008 pronuntata de Jud. Baia Mare in dosar nr.x/182/2007s-a respins opozitia la executare formulata de oponenta SC „K I” SRL în contradictoriu cu intimata C A prin care a solicitat anularea titlului executoriu reprezentat de biletul la ordin emis la data de 02.11.2006 pentru suma de 8000 lei invocand. : biletul la ordin a fost predat în alb, pentru o alta obligatie între alte persoane, raport fata de care intimata este tert, iar conform întelegerii trebuia restituit întrucât plata s-a facut prin virament bancar. Fiind emis în alb biletul la ordin este valabil numai daca era completat pâna în momentul introducerii la plata potrivit întelegerii anterioare prin care s-a stabilit sa fie completat conform înscrierilor de pe factura aferenta primei livrari; cambia are valoare de instrument de plata iar în conditiile în care îsi pierde caracteristicile, devenind o garantie a unei plati, nu mai valoreaza cambie si nu poate constitui titlul executoriu.

Instanta a  retinut urmatoarele:

Oponenta si-a întemeiat cererea pe emiterea în alb a biletului la ordin si predarea lui unei terte persoane, infirmând implicit existenta unui raport juridic cu intimata care sa constituie cauza obligatiei de plata.

Opozitia la executare este o cale de atac speciala recunoscuta debitorului urmarit prin art. 62 din Legea nr. 58/1934 prin exercitarea careia se pune în discutie valabilitatea titlului, fiind însa limitate mijloacele de aparare ale acestuia la exceptiile privind nulitatea titlului prevazute de art. 2 din Legea nr. 58/1934 si cele care nu sunt oprite prin art. 19 din acest act normativ. În aceasta ultima categorie intra exceptiile întemeiate pe raportul personal al oponentei cu primul posesor sau pe cel al intimatei cu persoana cu care i-a transmis biletul la ordin.

Nefiind admisibila punerea în discutie de catre oponenta a validitatii raportului fundamental originar sau al celui care a ocazionat transmiterea titlului catre intimata, omisiunea de transcriere în somatia de executare a actelor din care rezulta suma datorata nu justifica nici o vatamare cauzata oponentei si care sa justifice anularea executarii silite.

Pe cale de consecinta, nu poate fi opusa intimatei nici întelegerea privind completarea titlului stabilita cu primul posesor, exceptie subiectiva relativa ce intra sub incidenta interdictiei impuse de art. 19 din Legea nr. 58/1934, decât în situatia în care posesorul ar fi dobândit biletul la ordin cu rea – credinta ori a savârsit o greseala grava în dobândirea lui.

Oponenta nu a invocat si nu a propus nici o alta proba decât interogatoriul intimatei, proba care sub acest aspect era oricum inadmisibila fata de regula impusa de art. 63 alin. 2 în conformitate cu care aceste exceptii trebuie sa se întemeieze pe înscrisuri de care oponenta nu s-a prevalat.

Este neîntemeiata si cauza de nulitate ce ar decurge din neîndeplinirea formalitatilor protestului si a transcrierii protestului în somatie, formalitate obligatorie numai în cazul începerii executarii împotriva unui debitor de regres, nu si a debitorului principal care este oponenta emitenta a biletului la ordin.

Cu privire la nulitatea formala a biletului la ordin decurgând din nerespectarea conditiilor prevazute de art. 37 din Legea nr. 58/1934 instanta retine ca pentru aceleasi considerente întemeiate pe inadmisibilitatea opunerii întelegerii privind completarea cambiei fata de intimata, ca posesor ulterior, cât timp nu s-au invocat cazurile de exceptie prevazute de art. 19 teza finala din Legea nr. 58/1934, ramâne o simpla afirmatie sustinerea privind decaderea intimatei din dreptul de a completa biletul la ordin.