Cauta in aceasta categorie:

Contestaţie în anulare, întemeiată pe art. 318 Cod procedură civilă. Distincţia dintre greşeală materială, aşa cum este prevăzută de text şi greşeală de judecată, ce nu cade sub incidenţa reglementării menţionate.

4.Contestatie în anulare, întemeiata pe art. 318 Cod procedura civila. Distinctia dintre greseala materiala, asa cum este prevazuta de text si greseala de judecata, ce nu cade sub incidenta reglementarii mentionate. -Art. 318 Cod procedura civila. Prin contestatia înregistrata sub nr. 11.276/2/2009 la Curtea de Apel Bucuresti, Sectia a IV-a Civila, contestatoarea...

Citeste mai mult...

Contestaţie în anulare. Greşeală materială constând în stabilirea eronată a situaţiei de fapt, în urma aprecierii probelor si a interpretării faptelor, întrucât aceasta echivalează cu o eroare de judecată. Inadmisibilitate

Curtea de Apel Cluj, Secţia comercială şi de contencios administrativ şi fiscal, decizia nr. 987 din 16 aprilie 2010 Prin decizia civilă nr. 3.113 din data de 2 decembrie 2009 pronunţată de  Curtea de Apel Cluj, s-a admis plângerea formulată de contestatoarea S.C. S.A. ,în contradictoriu cu intimata REGIA AUTONOMĂ ORADEA TRANSPORT LOCAL...

Citeste mai mult...

Măsuri reparatorii prev. de Lg. 10/2001

Prin contestatia inregistrata cu nr.4259/ 105/01.09.2009 contestatorul  ARPPPR a chemat in judecata pe intimatul OS solicitand instantei ca prin hotararea ce o va pronunta sa se dispuna anularea Dispozitiei nr.333/ 14.07.2009 emisa de catre intimat. In motivarea contestatiei contestatorul a aratat ca initial prin Dispozitia nr.86/2006 i s-a respins cererea privind restituirea in...

Citeste mai mult...

Contestaţie în anulare – calificarea căii de atac apel/recurs – plus petita –obiectul dosarului iniţial – partaj judiciar

Contestaţie în anulare – calificarea căii de atac apel/recurs – plus petita –obiectul dosarului iniţial - partaj judiciar Soluţia: a fost respinsă cererea având ca obiect contestaţia în anulare, ca neîntemeiată Motivarea: Asupra  contestaţiei  în anulare de faţă; La  22  februarie  2010, contestatorul TS a formulat contestaţie in...

Citeste mai mult...

Contestaţie în anulare – invocarea dispoziţiilor art.317 alin.1 pct.1 privind lipsa de procedura

Contestaţie în anulare - invocarea dispoziţiilor art.317 alin.1 pct.1 privind lipsa de procedură Împrejurarea că pe  citaţie s-a făcut menţiunea " afişat lipsă domiciliu", în loc de " afişat lipsă sediu", nu este de natură să vicieze legalitatea  îndeplinirii procedurii de citare, atâta timp cât au fost  respectate disp. art. 100 C.pr.civ. privind...

Citeste mai mult...

Contestaţia în anulare specială. Invocarea drept erori materiale a unor greşeli de judecată. Inadmisibilitatea contestaţiei.

Contestaţia în anulare specială. Invocarea drept erori materiale a unor greşeli de judecată. Inadmisibilitatea contestaţiei. Prin greşeală materială în sensul art. 318 Cod  procedură civilă se înţelege o greşeală de procedură şi nu o greşeală de judecată, de interpretare a dispoziţiilor legale sau de apreciere a probelor , întrucât dacă s-ar admite o...

Citeste mai mult...

Contestaţie în anulare întemeiată pe dispoziţiile art. 318 teza a II-a din Codul de procedură civilă. Distincţia dintre motivele de modificare sau de casare a hotărârii şi argumente invocate pentru dovedirea unui motiv.

Contestaţie în anulare întemeiată pe dispoziţiile art. 318 teza a II-a din Codul de procedură civilă. Distincţia dintre motivele de modificare sau de casare a hotărârii şi argumente invocate pentru dovedirea unui motiv. Secţia civilă. Decizia civilă nr. 453/RC din 10.05.2010  Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Bicaz sub nr....

Citeste mai mult...

Contestatie întemeiata pe Legea nr. 10/2001. Decizia nr.830/2008 a Curtii Constitutionale. Aplicarea sa unui litigiu pendinte. Efecte sub aspectul incidentei art.29 (fost 27) din Legea nr. 10/2001 republicata.

Contestatie întemeiata pe Legea nr. 10/2001. Decizia nr.830/2008 a Curtii Constitutionale. Aplicarea sa unui litigiu pendinte. Efecte sub aspectul incidentei art.29 (fost 27) din Legea nr. 10/2001 republicata. Legea nr. 10/2001, art.29, art.21; 1. Desi la data emiterii dispozitiei contestate, 19.07.2005, Decizia nr.830/2008 a Curtii Constitutionale nu era înca pronuntata, procedura administrativ...

Citeste mai mult...

Contestaţie în anulare împotriva unei încheieri prin care s-a dispus suspendarea provizorie a executării silite. inadmisibilitate

Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanţe sub nr. 585/740/2010 din 10.02.2010 contestatorul C.I.L: a formulat, în contradictoriu cu intimaţii Casa de Asigurări de Sănătate Teleorman şi Biroul Executorului Judecătoresc H.S.C., contestaţie în anulare împotriva încheierii nr. 89 C din 20.01.2010 a Judecătoriei Alexandria pronunţată în dosarul civil nr. 280/740/2010  şi a solicitat anularea...

Citeste mai mult...

Contestaţie decizie de sancţionare disciplinară întemeiată pe dispoziţiile art.268 şi 264 al.1 lit. d c.m.; analizarea de către instanţă a temeiniciei şi legalităţii deciziei precum şi a nulităţii absolute

Contestaţie decizie de sancţionare disciplinară întemeiată pe dispoziţiile art. 268 şi 264 al.1 lit. d C.M.; analizarea de către instanţă a temeiniciei şi legalităţii deciziei precum şi a nulităţii absolute ce nu este întemeiată pe unul din cazurile prevăzute expres de art. 268 al.2 Codul Muncii.  Prin contestaţia înregistrată la această instanţă...

Citeste mai mult...

Contestaţie în anulare. Examinarea condiţiilor de admisibilitate prevăzute de art. 317 Cod procedură civilă.

Prin cererea înregistrată sub nr. 1980/87/2010 din 14.04.2010 la această instanţă, contestatorul L M. A a formulat contestaţie în anulare împotriva deciziei civile nr. 121 din 19 martie 2010 a Tribunalului T, solicitând anularea deciziei mai sus menţionate, pentru următoarele motive: Curtea de Apel Bucureşti, prin  decizia nr. 515 din 02.12.2008 a  anulat ...

Citeste mai mult...

Drept procesual civil. Neconcordanta între considerentele si dispozitivul unei decizii nu poate constitui motiv al caii extraordinare de atac a contestatiei in anulare.

Drept procesual civil. Neconcordanta între considerentele si dispozitivul unei decizii nu poate constitui motiv al caii extraordinare de atac a contestatiei in anulare. - art. 318 Cod procedura civila - Legea nr. 571/2003 - Ordonanta de Guvern nr. 92/2003 Interpretarea dispozitiilor art. 105 al. 3 din Codul de procedura fiscala,...

Citeste mai mult...

Contestatie executare

R O M Â N I ACod operator 3924 JUDECĂTORIA TÂRGU-CĂRBUNEŞTI Dosar nr. 1201/317/2010 Sentinţa Civilă Nr. 1812 Şedinţa publică din 02 Iunie 2010 Completul compus din: PREŞEDINTE … Grefier … Pe rol fiind solutionarea cauzei civile avand ca contestatie la executare formulata de contestatoarea...

Citeste mai mult...

Cazul de contestaţie în anulare specială vizând rezultatul unei greşeli materiale, prevăzut de art. 318 cod procedură civilă

Prin cererea adresată Curţii de Apel Suceava - secţia conflicte de muncă şi asigurări sociale şi înregistrată sub nr. 391/39/07.05.2010, contestatoarea S.C. A. S.R.L. a formulat, în contradictoriu cu intimata S. C., contestaţie în anulare împotriva deciziei civile nr. 427 din 29.03.2010 pronunţată de Curtea de Apel Suceava. În motivarea contestaţiei în anulare,...

Citeste mai mult...

Caracterul inadmisibil al unei contestaţii în anulare fondată pe dispoziţiile art. 317 alin.1 pct. 1 Cod pr. civ.,

Caracterul inadmisibil al unei contestatii în anulare  fondata pe dispozitiile art. 317 alin.1 pct. 1 Cod pr. civ., în situatia în care o parte nu a fost legal citata nici în prima instanta, nici în apel si nici în recurs, invocând aceasta neregularitate direct în calea de atac a contestatiei în anulare....

Citeste mai mult...

Contestaţie decizie de desfacere disciplinară a contractului de muncă raportat la dispoziţiile art. 61 lit. a Codul muncii.

Contestaţie decizie de desfacere disciplinară a contractului de muncă raportat la dispoziţiile art. 61 lit. a Codul muncii; situaţie deosebită, de natură a pune salariatul într-o dificultate materială, personală în îndeplinirea atribuţiilor de serviciu. Acordarea de daune morale pentru prejudiciul adus de către angajator.    Deliberând asupra litigiului de muncă de faţă,...

Citeste mai mult...

Contestaţie în anulare specială – art. 318 Cod procedură civilă. Motive pentru exercitarea acestei căi de atac de retractare.

Contestaţie în anulare specială – art. 318 Cod procedură civilă. Motive pentru exercitarea acestei căi de atac de retractare. -art. 318 Cod procedură civilă Încălcările normelor procedurale de către prima instanţă, printre care şi necomunicarea întâmpinării şi a înscrisurilor depuse la dosar de pârâţi, motive invocate pe calea de atac a recursului...

Citeste mai mult...

Contestaţie în anulare admisă, întemeiată pe dispoziţiile art.38 teza i Cod procedură civilă exercitată împotriva deciziei pronunţate în recurs, prin care s-a respins recursul ca tardiv

Contestaţie în anulare admisă, întemeiată pe dispoziţiile art.38 teza I Cod procedură civilă exercitată împotriva deciziei pronunţate în recurs, prin care s-a respins recursul ca tardiv. Sentinţa recurată a fost comunicată în condiţii neprocedurale, cu încălcarea dispoziţiilor art. 91 şi art. 921 Cod proc. civilă, astfel încât termenul de recurs de 15 zile...

Citeste mai mult...