Cauta in aceasta categorie:

Calitatea de beneficiar al Decretului nr. 118/1990, în condiţiile în care cei care au suferit persecuţii politice au fost bunicii reclamantului.

Răsfrângerea măsurilor de persecuţie asupra familiei reclamantului, care i-a urmat de bunici în localitatea în care li s-a stabilit domiciliul obligatoriu Curtea de Apel Cluj, Secţia comercială şi de administrativ, decizia nr.3174 din 3 decembrie 2010 Prin sentinţa civilă nr. 2227 din data de 18.06.2010 a Tribunalului Cluj s-a admis contestaţia formulată de reclamantul B.I. în...

Citeste mai mult...

Contract de concesiune de servicii calificat ca fiind de asociere în participaţiune. Încălcarea dispoziţiilor imperative ale O.U.G. nr. 34/ 2006

Curtea de Apel Cluj, Secţia comercială şi de administrativ, decizia nr.3143 din 2 decembrie 2010 Prin sentinţa civilă nr. 537/12.02.2010, a Tribunalului Cluj, s-a admis excepţia invocată de pârâta S.C. C.S. S.R.L., în consecinţă s-a respins acţiunea formulată de reclamanta AUTORITATEA NAŢIONALĂ PENTRU REGLEMENTAREA ŞI MONITORIZAREA ACHIZIŢIILOR PUBLICE împotriva pârâtelor SC C.S. SRL Cluj-Napoca şi...

Citeste mai mult...

Funcţionar public. Salarizare. Solicitare de avansare în trepte. Încadrare în funcţie publică de conducere. Respingerea cererii

Secţia a II-a civilă, de administrativ şi fiscal, decizia nr. 5209 din 11 iunie 2012 Prin sentinţa civilă nr. 935 din 15.02.2012 pronunţată de Tribunalul Maramureş în dosar nr. 5261/100/2011 s-a respins ca nefondată acţiunea în contencios administrativ formulată de reclamanta B.T.A. în contradictoriu cu pârâta Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Maramureş. Pentru...

Citeste mai mult...

Funcţionar public. Salarizare. Legea nr. 330/2009 şi OUG nr. 1/2010. Neluarea în considerare a drepturilor stabilite prin contracte şi acorduri colective şi contracte individuale de muncă încheiate cu nerespectarea dispoziţiilor legale în vigoare

Secţia a II-a civilă, de administrativ şi fiscal, decizia nr.3946 din 16 mai 2012 Prin sentinţa civilă nr.1815 din 17.02.2012 a Tribunalului Cluj s-a respins acţiunea în contencios administrativ formulată de reclamantul C.R. în contradictoriu cu pârâtul Primarul mun.Cluj-Napoca, având ca obiect anularea şi suspendarea dispoziţiei nr.2758/26 mai 2010, ca neîntemeiată; s-a luat act că...

Citeste mai mult...

Funcţionar public numnit temporar în funcţie de conducere. Salarizare. Drept la salariul corespondent funcţiei de conducere, dacă salariul anterior este mai mic

Secţia a II-a civilă, de administrativ şi fiscal, decizia nr. 3950 din 9 mai 2012 Prin sentinţa civilă nr.53 pronunţată la data de 06.01.2012 în dosar nr.5220/84/2011 al tribunalului Salaj a fost respinsă ca nefondată acţiunea reclamantei P.V. în contradictoriu cu pârâtul Primarul Comunei L.. Pentru a dispune astfel instanţa a reţinut că potrivit cu organigrama...

Citeste mai mult...

Contencios fiscal. Nulitatea actului administrativ fiscal. Nemenţionarea exactă a numelui, prenumelui, CNP-ului, domiciliului fiscal

Neimpunerea fiecărei persoane pentru partea de teren aflată în proprietatea sa, sau, a impunerii în cote părţi egale dacă a considerat că nu se pot stabili părţile individuale Secţia a II-a civilă, de administrativ şi fiscal, decizia nr. 3455 din 3 mai 2012 Prin sentinţa civilă nr.6558 din 19.12.2011 pronunţată a Tribunalului Cluj s-a admis în...

Citeste mai mult...

Contencios fiscal. Raport de inspecţie fiscală. Act prin care nu se stabilesc, modifică sau sting drepturi şi obligaţii fiscale, rolul său fiind de a sta la baza emiterii deciziei de impunere.

Inspectori neavând legitimaţii actualizate. Nulitate relativă. Lipsa vătămării. Respingerea contestaţiei Secţia a II-a civilă, de administrativ şi fiscal, decizia nr. 3445 din 3 mai 2012 Prin sentinţa civilă nr.4662/28.10.2011 a Tribunalului Cluj s-a respins acţiunea formulată de reclamanta P.G. în contradictoriu cu Direcţia Generală a Finanţelor Publice Cluj având ca obiect anularea deciziei 82/28.05.2010. Tribunalul a reţinut...

Citeste mai mult...

Împrejurarea că creditorul care deţine creanţa cea mai însemnată nu a solicitat plata creanţei sale sau nu a cerut declanşarea procedurii insolvenţei nu poate constitui temei al respingerii cererii formulate de debitoare în condiţiile art.27 din Legea nr.

Curtea de Apel Cluj, Secţia a II-a civilă, de administrativ şi fiscal, decizia nr. 653 din 30 ianuarie 2012 Prin sentinţa comercială nr.4292 din 4.08.2011 a Tribunalului Comercial Cluj s-a respins cererea formulată de către debitoarea SC C.N. SRL ca neîntemeiată. Pentru a hotărî astfel, judecătorul sindic a reţinut că prin cererea înregistrată în data de...

Citeste mai mult...

Obligaţia virării contribuţiei pentru asigurările sociale de sănătate. Persoane fizice care exercită profesii libere sau autorizate să desfăşoare activităţi independente. Curgerea penalităţilor

Curtea de Apel Cluj, Secţia a II-a civilă, de administrativ şi fiscal, decizia nr. 1402 din 22 februarie 2012 Prin sentinţa civilă nr.4938 pronunţată la data de 19.09.2011 a Tribunalului Maramureş a fost admisă în parte acţiunea formulată de reclamantul M.M.C. în contradictoriu cu pârâta Casa de Asigurări de Sănătate Maramureş şi în consecinţă a...

Citeste mai mult...

Lipsa caracterului de acte administrative. Acte emise de autorităţi publice în cadrul procesului penal în exercitarea propriilor lor competenţe conferite de lege.

Refuzul organului de urmărire penală de a dispune plata onorariului cuvenit expertului pentru efectuarea unei lucrări pe care a dispus-o în cadrul procesului penal. Raporturi juridice complexe, supuse unui regim de drept procesual penal Curtea de Apel Cluj, Secţia a II-a civilă, de administrativ şi fiscal, decizia nr. 643 din 30 ianuarie 2012 Prin sentinţa civilă...

Citeste mai mult...

Legea nr. 330/2009. Contestarea hotărârii colegiului de conducere a parchetului de pe lângă curtea de apel.

Lipsa calităţii procesuale active a altor persoane decât cele vizate de hotărârea prin care s-au stabilit drepturile salariale. Inadmisibilitatea acţiunii promovate de Ministerul Public - Parchetul de pe lângă ICCJ Curtea de Apel Cluj, Secţia a Il-a civilă, de administrativ şi fiscal, decizia nr. 1694 din 5 martie 2012 Prin sentinţa civilă nr.2611 din 23.05.2011 a...

Citeste mai mult...

Caracterului deductibil al sumelor utilizate pentru achiziţionarea licenţei în condiţiile în care reclamanta nu a realizat venituri prin utilizarea efectivă a acesteia.

Bun necorporal, Tratamentul fiscal privind amortizarea bunurilor necorporale Curtea de Apel Cluj, Secţia a Il-a civilă, de administrativ şi fiscal, decizia nr. 742 din 1 februarie 2012 Prin sentinţa civilă nr. 4236 din 14.07.2011 pronunţată de Tribunalul Sălaj s-a admis contestaţia reclamantei S.C. C. S.A. împotriva pârâtei DIRECŢIA GENERALĂ A FINANŢELOR PUBLICE SĂLAJ şi s-a dispus...

Citeste mai mult...

Funcţionari publici. Acte ale administraţiei publice judeţene. Acord colectiv de muncă. Acordarea nelegală a unor sporuri.

Legea nu conferă autorităţii publice deliberative atribuţii în stabilirea elementelor de salarizare pentru personalul propriu, indiferent de denumirea lor Curtea de Apel Cluj, Secţia a II-a civilă, de administrativ şi fiscal, decizia nr. 1679 din 2 martie 2012 Prin sentinţa civilă nr.3734 din 09.09.2011 a Tribunalului Cluj a fost respinsă acţiunea formulată de reclamantul Preşedintele Consiliului...

Citeste mai mult...

Hotărâre nemotivată. Necercetarea fondului. Drept la proces echitabil. Casare cu trimitere spre rejudecare

Curtea de Apel Cluj, Secţia a Il-a civilă, de administrativ şi fiscal, decizia nr. 1681 din 5 martie 2012 Prin sentinţa civilă nr.4532 din 24.10.2011 pronunţată în dosarul nr.844/117/2011 al Tribunalului Cluj s-a respins acţiunea în contencios administrativ formulată de reclamantul O.D. în contradictoriu cu pârâta Direcţia Generală a Finanţelor Publice a jud.Cluj, ca neîntemeiată. S-a...

Citeste mai mult...

Onorariu avocaţial. Reducere de către instanţă. Motive

Curtea de Apel Cluj, Secţia a II-a civilă, decizia nr. 1628 din 29 februarie 2012 Prin sentinţa civilă nr. 1022 din data de 18.10.2011, a Tribunalului Bistriţa-Năsăud s-a respins excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtei Primăria Municipiului Bistriţa invocată de această pârâtă, ca neîntemeiată. S-a respins acţiunea formulată de reclamanta H.M.C. împotriva pârâtei Primăria Municipiului Bistriţa,...

Citeste mai mult...

Hotărâre judecătorească prin care consiliul local este obligat la adoptarea unei hotărâri. Neexecutare. Cerere de obligare a primarului la plata unei amenzi. Respingere

Secţia comercială şi de administrativ şi fiscal, decizia nr.541 din 8 februarie 2011 Prin sentinţa civilă nr. 814 din 05.03.2010 pronunţată în dosarul nr. 1654/242/2009 al Tribunalului Cluj, s-a admis in parte actiunea formulată de reclamanta S.C.P.E.E.H.H. in contradictoriu cu paratii CONSILIUL LOCAL AL COMUNEI POIENI si PRIMARUL COMUNEI POIENI. S-a dispus aplicarea,...

Citeste mai mult...

Achiziţii publice. Contestaţie tardivă. Calculul termenelor în materia reglementată de O.U.G. nr. 34/2006.

Deosebiri faţă de calculul termenelor conform Codului de procedură civilă Secţia comercială şi de administrativ şi fiscal, decizia nr.742 din 21 februarie 2011 Prin sentinţa civilă nr.4085 pronunţată la data de 26.11.2010, a Tribunalului Cluj a fost admisă excepţia tardivităţii introducerii contestaţiei, respinsă contestaţia formulată de reclamanta S.C. U.C. SRL în contradictoriu cu...

Citeste mai mult...

Cerere de rambursare a TVA. Prestări de servicii aferente unor activităţi care nu au fost înscrise în statutul comerciantului.

Principiul specialităţii capacităţii de folosinţă a persoanei juridice. Lipsa dreptului la rambursare Secţia comercială şi de administrativ şi fiscal, decizia nr. 73 din 13 ianuarie 2011 Prin sentinţa civilă nr. 1.134 din 2 aprilie 2010 pronunţată în dosarul nr. 5611/117/2009 de Tribunalul Cluj s-a respins cererea formulata de reclamanta S.C. B.D.M. S.R.L. Dej,...

Citeste mai mult...

Acţiune intentată de sindicatul salariaţilor din administraţia locală. Anularea unei măsuri dispusă de Curtea de Conturi şi privind suspendarea unor practici nelegale de acceptare la negocierea acordurilor colective.

Clauze care nu se încadrează în prevederile legale în vigoare. Admiterea greşită a excepţiei lipsei de interes. Secţia comercială şi de administrativ şifiscal, decizia nr. 271 din 26 ianuarie 2011 Prin Sentinţa civilă nr. 2212 din 16.04.2010 pronunţată de Tribunalul Sălaj s-a respins acţiunea reclamantului Sindicatul Liber al Salariaţilor din Administraţia locală de...

Citeste mai mult...

Recurs declarat de o persoană care nu a fost parte la judecata în fond. Respingere pe excepţie

Curtea de Apel Cluj, Secţia comercială şi de administrativ şi fiscal, decizia nr. 1082 din 27 aprilie 2010 Prin sentinţa civilă nr. 3654 din 30 octombrie 2009 pronunţată de Tribunalul Maramureş s-a respins excepţia lipsei calităţii procesuale pasive invocată de pârâta Agenţia Naţională pentru Locuinţe Bucureşti. S-a admis în parte acţiunea formulată şi precizată de reclamanţi...

Citeste mai mult...