La apelul nominal făcut în şedinţa publică s-a prezentat inculpatul asistat de apărător, lipsă fiind partea vătămată. Procedura de citare legal îndeplinită, conform art. 175 şi urm. C.proc.pen. S-a expus referatul cauzei de către grefier, prin care s-au evidenţiat părţile, obiectul cauzei, după care: Reprezentantul Parchetului şi apărătorul inculpatului învederează că nu mai au cereri de formulat. Instanţa ia...
Citeste mai mult...Cauta in aceasta categorie:
Art.533C.civ. Regula plăţii pensiei de întreţinere în rate periodice. Condiţiile plăţii anticipate a unei sume globale. Pensii
Dosar nr. … R O M Â N I A TRIBUNALUL GORJ SECŢIA I CIVILĂ Decizia Nr. 1394/2012 Şedinţa publică de la 30 Aprilie 2012 Completul compus din: PREŞEDINTE Judecător Judecător Grefier Pe rol fiind judecarea recursului declarat de recurenta pârâtă L D, împotriva sentinţei civile nr. …, pronunţată de Judecătoria Novaci, în dosarul nr…. La apelul nominal făcut în şedinţa publică a răspuns intimatul reclamant R...
Citeste mai mult...Art.6 din C.E.D.O. – caracterul echitabil al procesului. Drepturile omului
Pentru a pronunta aceasta solutie, prima instanta a retinut urmatoarele: La data de 11.11.2008 a fost înregistrata pe rolul instantei sub nr. 9876/118/2008 plângerea formulata la data de 11.11.2008 de catre petenta SC E.I. S.R.L. Constanta împotriva rezolutiei din 21.04.2008 emisa de catre Parchetul Înaltei Curti de Casatie si Justitie în dosarul nr. 757/P/2006 prin care...
Citeste mai mult...Asigurător. Plata cheltuielilor judiciare. Circulaţie rutieră
Art.61, 73 din României, art.192 C.p.p., art.50 din Legea nr. 136/1995 şi art.22 pct.6,7 din Ordinul Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor nr.3108/10.12.2004. In cazul în care asigurătorul exercită o cale de atac care este respinsă ca nefondată trebuie obligat la cheltuieli judiciare către stat în temeiul art.192 alin. 2 C.p.p., text de lege care nu...
Citeste mai mult...Asigurător. Obligare de despăgubiri civile. Întinderea daunelor morale. Procedură civilă şi penală (căi de atac, competenţe etc.)
Constată că, prin sentinţa penală nr. 87/21 martie 2005, Judecătoria Zărneşti l-a condamnat pe inculpatul M. G. la pedeapsa de 5.000.000 lei amendă penală, pentru infracţiunea de vătămare corporală, prevăzută de art. 184 alin. 1 şi 3 Cod penal, cu atenţionarea asupra dispoziţiilor art. 63/1 Cod penal. În baza art. 346 Cod procedură penală...
Citeste mai mult...Asigurător de răspundere civilă. Limitele obligaţiei acestuia. Asigurări auto şi alte asigurări
Prin sentinţa penală nr.331 din 25 aprilie 2007, Judecătoria Bârlad l-a condamnat pe inculpatul C.I. la pedeapsa închisorii pentru săvârşirea infracţiunii prev. de art. 178 alin.2 Cod penal şi a obligat asigurătorul de răspundere civilă, în subsidiar pe inculpat, să plătească părţilor civile suma de 138.000 lei despăgubiri, din care 18.000 lei daune materiale...
Citeste mai mult...Asigurarea de autovehicule tip „Carte Verde”: răspunderea asiguratorului străin sau a societăţii corespondente din România – dispoziţii legale incidente; Acţiunea civilă promovată în cadrul procesului penal – limitarea rolului activ al instanţei de judec
Acţiunea civilă promovată în cadrul procesului penal – limitarea rolului activ al instanţei de judecată de principiul disponibilităţii părţilor specific dreptului civil. Prin sentinţa penală nr. 229/29.06.2009 a Judecătoriei Paşcani, au fost admise acţiunile civile promovate în cauză de părţile civile Spitalul Municipal Moineşti, N.C.V., A.O.L., N.V. şi L.G. şi a fost obligat Polish...
Citeste mai mult...ASIGURARE DOVEZI. CONDITII.EFECTUAREA UNEI INVENTARIERI PRINTR-UN ACT AL EXECUTORULUI JUDECĂTORESC ÎNCHEIAT ANTERIOR. RESPINGEREA CERERII CA FIIND RĂMASĂ FĂRĂ OBIECT
MATERIA CIVILASIGURARE DOVEZI. CONDITII.EFECTUAREA UNEI INVENTARIERI PRINTR-UN ACT ALEXECUTORULUI JUDECĂTORESC ÎNCHEIAT ANTERIOR. RESPINGEREA CERERII CA FIINDRĂMASĂ FĂRĂ OBIECTDOSAR NR. 1031/324/2009ÎNCHEIERE DIN 30.03.2009 Prin cererea înregistrată la această instanţă sub nr. 1031/324/2009 reclamantul A M în nume propriu careprezentant legal al SC T C SA Tecuci în contradictoriu cu SC T W SRL Bucureşti a solicitat efectuarea...
Citeste mai mult...Articolul 2781 Cod procedura penala. Plângerea in fata judecatorului impotriva rezolutiilor sau ordonantelor procurorului de netrimitere in judecata. Plângeri prealabile
Instanta constata ca prin sentinta penala nr. 73/10.03.2010, pronuntata de Tribunalul Tulcea, în dosarul penal nr. 3055/88/2009, s-a hotarât: Admite plângerea formulata de petenta I.S., domiciliata în comuna Mihail Kogalniceanu, jud. Tulcea, împotriva rezolutiei procurorului. In temeiul art. 278 alin. 8 lit. b) Cod proc. pen., Desfiinteaza în parte rezolutia nr. 358/P/2009 si trimite cauza procurorului din cadrul...
Citeste mai mult...Art.87 alin.1 OUG.195/2002 Infracţiuni
Art.87 alin.1 OUG.195/2002 Prin rechizitoriul Parchetului de pe lânga Judecatoria Bicaz nr. 341/P/2008 din 30.06.2008 înregistrat la Judecatoria Bicaz sub numarul 2027/188/2008 s-a pus în miscare actiunea penala si a fost trimis în judecata inculpatul R.V. pentru savârsirea infractiunii prevazuta de art. 87 alin. 1 din OUG nr. 195/2002. Prin actul de sesizare a instantei s-a retinut,...
Citeste mai mult...Art1. 184 Procedură civilă şi penală (căi de atac, competenţe etc.)
R O M A N I A JUDECATORIA HARSOVA JUDETUL CONSTANTA SENTINTA PENALA NR. 89 SEDINTA PUBLICA DIN : 27.09.2011 PRESEDINTE : P. M. GREFIER : C.G Ministerul Public reprezentat prin procuror: P.A.E S-a luat in examinare cauza penala privind pe inculpatul I.P., trimis in judecata pentru savarsirea infractiunilor de vatamare corporala din culpa prev. de art. 184 alin.1,3 C.pen. ; conducere...
Citeste mai mult...Art.87 alin.1 OUG 195/2002 şi art.86 alin.2 din OUG.195/2002, ambele cu aplicare art. 33 lit. a Cod penal şi art. 37 lit. a Cod penal. Probe, dovezi
Art.87 alin.1 şi art.86 alin.2 din OUG.195/2002, ambele cu aplicare art. 33 lit. a Cod penal şi art. 37 lit. a Cod penal. Prin Rechizitoriul Parchetului de pe lîngă Judecătoria Bicaz nr. 79/P/2008 din 10.03.2008 s-a dispus punerea în mişcare a acţiunii penale şi trimiterea în judecată a inculpatului SV sub aspectul săvârşirii, în concurs,...
Citeste mai mult...Art.87 alin.1 O.U.G nr. 195/2002 Rep. Suspendarea condiţionată
R O M Â N I A JUDECĂTORIA TÂRGU-CĂRBUNEŞTI TG-CĂRBUNEŞTI Sentinţa penală Nr. 476 Şedinţa publică de la 09 octombrie 2012 Completul compus din: PREŞEDINTE I.M. Grefier L.V. Ministerul Public a fost reprezentat prin procuror V.R.din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria.Tg.Cărbuneşti Pe rol judecarea cauzei penale privindu-i pe inculpatul F.A: trimis în judecată prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Judecătoria Tg.Cărbuneşti nr....
Citeste mai mult...Art.87 alin.1 din O.U.G. nr.195/2002 Circulaţie rutieră
Domeniu alocat : Circulatie rutiera Tip speta : sentinta penala Data spetei : s.p. nr. 197/29.09.2010 Titlu: art.87 alin.1 din O.U.G. nr.195/2002 Prin rechizitoriul nr.484/P/2008 întocmit de Parchetul de pe lânga Judecatoria Babadag s-a dispus punerea în miscare a actiunii penale si trimiterea în judecata a inculpatului A.T.L. pentru savârsirea infractiunilor de conducere pe...
Citeste mai mult...ART.86, ALIN.1 ŞI ART.87, ALIN.5 DIN O.U.G. nr.195/2002, cu aplicarea art.37 lit.a şi art.33 lit.a Cod penal – concurs de infracţiuni, recidivă postcondamnatorie şi revocarea liberării condiţionate Infracţiuni
S-a mai retinut în sarcina inculpatului, starea de recidiva postcondamnatorie, prev. de art.37, lit.a Cod penal, ca primul termen al recidivei îl constituie pedeapsa rezultanta de 4 ani închisoare, aplicata prin sentinta penala nr.426/21.05.2007, a Judecatoriei Sector 6 Bucuresti, ca a fost arestat la 20.07.2006 si liberat conditionat la 10.09.2007, cu un rest de pedeapsa...
Citeste mai mult...Art.86 si 87 din OUG 195/2002 -Inlaturare spor Cereri
TRIBUNALUL TULCEA DECIZIA PENALĂ NR.46 Şedinţa publică din 10 martie 2009 Prin Sentinţa penală nr. 71 din 23 ianuarie 2009, Judecătoria Tulcea l-a condamnat pe inculpatul ........., la două pedepse de câte 3 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii prev. de art. 86 alin. 1 din O.U.G. nr. 195/2002 cu aplicarea art. 37 lit. a Cod penal (fapta din...
Citeste mai mult...Art.86 alin.2 tezele I şi II şi art.87 alin1 din OUG 195/2002, republicată, cu aplicarea art.33 lit.b C.p. Infracţiuni
SENTINŢA PENALĂ nr.144 Şedinţa publică din 14 octombrie 2011 INSTANŢA, Asupra cauzei de faţă deliberând, constată următoarele: Prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Judecătoria Brezoi a fost trimis în judecată inculpatul M.C., pentru ca prin hotărârea ce se va pronunţa, să se dispună condamnarea acestuia pentru săvârşirea infracţiunii de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul de...
Citeste mai mult...Art.86 alin.1 din OUG 195/2002, ART.292 C penal. Extinderea acţiunii penale pentru o infracţiune omisă din actul de sesizare. Infracţiuni concurente Falsificări (infracţiuni de)
Prin rechizitoriul Parchetului de pe lânga Judecatoria Calarasi, nr. 1422/ P/2009 din 12.04.2010 a fost trimis în judecata ,în stare de libertate inculpatul Ghe I , fara antecedente penale pentru savârsirea infractiunilor prevazuta de art. 86 alin.1 din R . În fapt s-a retinut ca în urma unui control efectuat în trafic de organele de...
Citeste mai mult...ART.86 4 Cod Penal – Revocarea suspendării executării pedepsei închisorii sub supraveghere Citare. CitaţieRevocare
Pentru solutionarea cererii s-a dispus emiterea unei adrese SEIP-Ialomita pentru a comunica datele de stare civila ale condamnatei în vederea corectei citari a acesteia. Deoarece în hotarârea judecatoreasca de condamnare era o alta adresa de domiciliu fata de cea indicata în adresa eliberata de SEIP-Ialomita s-a dispus emiterea unor mandate de aducere cu efectiva...
Citeste mai mult...Art.64, art.65, aliniat 1 litera b oug nr23 /2008 Infracţiuni prevăzute în legi şi decrete
R O M Â N I A TRIBUNALUL TULCEA DECIZIA PENALĂ NR.13 Şedinţa publică din 20 ianuarie 2009 T R I B U N A L U L : Cu privire la apelurile penale, constată următoarele : Prin rechizitoriul nr.532/P/2008 întocmit de Parchetul de pe lângă Judecătoria Babadag s-a dispus punerea în mişcare a acţiunii penale şi trimiterea în judecată a...
Citeste mai mult...