Cauta in aceasta categorie:

Aplicarea art. 100 C.pen. şi art. 72 alin. 1 C.pen. la stabilirea tratamentului sancţionator al inculpatului minor Individualizare

La stabilirea tratamentului sancţionator al inculpatului minor se au în vedere criteriile prevăzute de art. 100 C.pen., privind alegerea sancţiunii aplicabile inculpatului minor – dezvoltarea intelectuală şi morală a acestuia, conduita în familie şi societate, condiţiile materiale şi morale ale familiei din care provine – dar şi a celor stipulate în C. pen. (n.r:...

Citeste mai mult...

Aplicarea art. 10 CEDO Calomnie, insultă

Pentru a pronunţa această soluţie, Judecătoria Sălişte a reţinut în fapt următoarele: La data de 31.07.2008, petentul B. D. . formulează plângere împotriva numitului R. H. pentru săvârşirea infracţiunilor de insultă şi calomnie, motivat de aceea că în perioada campaniei electorale pentru ocuparea funcţiei de primar a oraşului S., intimatul, contracandidat al lui, prin intermediul unor...

Citeste mai mult...

Aplicabilitatea legii penale în timp în cazul succesiunii legilor privind incriminarea infracţiunilor la regimul vamal Infracţiuni prevăzute în legi şi decrete

Prin sentinţa penală nr. 577/8 mai 2009 pronunţată de Judecătoria Oradea, în baza art. 273 din Legea nr. 86/2006 privind Codul Vamal al României (fostul art. 178 din Legea nr. 141/1997) cu aplic. art. 41 alin. 2, C. pen. a fost condamnat inculpatul RO pentru săvârşirea infracţiunii de folosire de acte falsificate la autoritatea...

Citeste mai mult...

Aplicabilitatea dispoziţiilor art. 320 ind. 1 din Codul de procedură penală Contravenţii. Închisoare contravenţională

Prin rechizitoriul Parchetului de pe lânga Judecatoria Bals dat în dosarul nr. 953/P/2010 din data de 13.12.2010 a fost trimis in judecata, în stare de libertate, inculpatul M I, pentru savârsirea infractiuni de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul de catre o persoana având o alcoolemie în sânge de peste limita legala, fapta prevazuta...

Citeste mai mult...

Aplicabilitatea dispoziţiilor art. 29 alin. (5) din Legea nr. 47/1992 republicată, în situaţia în care obiectul cauzei este verificarea măsurii arestării preventive

Legea nr. 47/1992, art. 29 alin. (5) dă arestării preventive o configuraţie juridică de sine stătătoare, reglementând-o ca o măsură ce se supune unor reguli generale, care protejează libertatea persoane şi permite justiţiei să se deruleze. Art. 23 din Constituţie reglementând condiţiile în care se poate dispune arestarea unei persoane, nu distinge dacă aceasta se...

Citeste mai mult...

Apelul. Efectul devolutiv al apelului şi limitele sale. Revizuirea.

Cazurile de revizuire - Cod procedură penală: art. 371, art. 394 Instanţa judecă apelul numai cu privire la persoana care l-a declarat şi la persoana la care se referă declaraţia de apel. Instanţa este obligată să examineze cauza sub toate aspectele de fapt şi de drept. Revizuirea poate fi cerută când: a) s-au descoperit fapte sau împrejurări ce nu...

Citeste mai mult...

Apelul. Cereri esenţiale. Obligaţiile instanţei de apel

Drept procesual penal. Partea Specială. Apelul. Cereri esenţiale. Obligaţiile instanţei de apelC.proc.pen., art. 365, art. 371, art. 378 alin. (2), art. 3859 alin. 1 pct. 10, art. 2 - 4, art. 6, art. 289Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, art. 5, art. 6 Au caracter esenţial, în sensul dispoziţiilor art. 3859 alin. (1)...

Citeste mai mult...

APELUL. CARACTER DEVOLUTIV. LIPSA CERCETĂRII JUDECĂTOREŞTI LA INSTANTA DE FOND. NEMOTIVARE. CONSECINŢE.

În baza efectului devolutiv în apel, se produce o nouă judecată în fond, ca regulă, pe baza probatoriului deja administrat în cauză, însă, şi a altor probe pertinente concludente şi utile administrate pentru prima dată în apel. Efectul devolutiv nu poate fi însă înţeles ca o administrare a întregului material probator şi deci, ca o...

Citeste mai mult...

Apelul peste termen. Perioada în care poate fi declarat.

Apelul peste termen. Perioada în care poate fi declarat.C.pr.pen.art. 365Lipsa menţiunilor din mandatul de privitor la faptul că se poate declara apel în termen de 10 zile de la începerea executării pedepsei nu constituie motiv pentru instanţă în a considera că apelul este declarat de inculpat peste termen. Decizia penală nr. 39, din 15.01.2010Prin sentinţa...

Citeste mai mult...

Apelul peste termen. Obligativitatea instanţei de a verifica, din oficiu, dacă se află în faţa unui apel/ recurs peste termen.

Prin sentinţa penală nr. 85 din data de 21.03.2008, Judecătoria Fălticeni l-a condamnat pe inculpatul SS pentru săvârşirea infracţiunii de refuz al recoltării probelor biologice în vederea stabilirii alcoolemiei prevăzută de art. 87 alin. 5 din OUG nr. 195/2002 republicata cu aplic. art. 37 alin. 1 lit. b Cod penal, la pedeapsa de 3 (trei)...

Citeste mai mult...

Apelul părţii civile. Efect devolutiv. Acţiune civilă. Necesitatea îndeplinirii tuturor condiţiilor răspunderii civile delictuale

C. proc. pen., art. 362 alin. (1) lit. d), art. 371 Apelul exercitat de o parte civilă, într-o cauză în care obiectul judecăţii l-au constituit mai multe fapte generatoare de prejudiciu şi în care sunt mai multe părţi civile şi mai multe persoane răspunzătoare pentru aceste prejudicii, are efect devolutiv numai în limita acelei fapte care...

Citeste mai mult...

Apelul Parchetului -caracterul apelului (în favoarea sau în defavoarea inculpatului) Suplimentarea, în şedinţă, a motivelor de apel. În situaţia în care există contradicţii se vor

Prin cererea înregistrată pe rolul instanţei sub nr. 2467/91/2006 Parchetul de pe lângă Tribunalul Vrancea a formulat apel împotriva sentinţei penale nr. 12/12.01.2007 a Tribunalului Vrancea, pronunţată în dosar 2467/91/2006. Prin sentinţa penală nr. 12/12.01.2007 a Tribunalului Vrancea, pronunţată în dosar 2467/91/2006, s-a dispus în baza art. 11 pct.2 lit.a Cod procedură penală, cu referire la...

Citeste mai mult...

Apel. Viol si violare de domiciliu. Individualizarea pedepsei. Aplicarea principiului Non Reformatio in pejus.

Apel. Viol si violare de domiciliu. Individualizarea pedepsei. Aplicarea principiului Non Reformatio in pejus.Decizia penală nr.10/2008 Referitor la apelul declarat de inculpatul T.I. împotriva sentinţei penale nr. 1327/27.11.2007 a J. T., tribunalul reţine următoarele: Prin rechizitoriul nr. 3161/P/2007 din 9.10.2007 al Parchetului de pe lângă J.T. s-a dispus trimiterea în judecată în stare de arest preventiv a...

Citeste mai mult...

Apel. Viol şi lipsire de libertate în mod ilegal. Absorbţia infracţiunii prev. De art. 189 Cod Penal.

Apel. Viol şi lipsire de libertate în mod ilegal. Absorbţia infracţiunii prev. de art. 189 Cod Penal.Decizia penală nr.27/2008 Referitor la apelurile declarate de inculpaţii I.F., P.I. şi Z.A. împotriva sentinţei penale nr. 1324 din 26 noiembrie 2007 a Judecătoriei Tulcea, tribunalul reţine următoarele: Prin rechizitoriul nr. 3128/P/2007 din 4.10.2007 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Tulcea,...

Citeste mai mult...

Apel. Ucidere din culpă. Achitare greşită pe considerentul lipsei vinovăţiei sub forma culpei. Aprecierea incorectă a probelor.

Apel. Ucidere din culpă. Achitare greşită pe considerentul lipsei vinovăţiei sub forma culpei. Aprecierea incorectă a probelor.Decizia penală nr.16/2008 Referitor la apelul declarat de Parchetul de pe lângă Judecătoria Tulcea împotriva sentinţei penale nr. 1702 din 17 octombrie 2006 a Judecătoriei Tulcea, tribunalul reţine următoarele: Prin rechizitoriul nr. 719/P/2004 din 22.11.2004 al Parchetului de pe lângă Tribunalul...

Citeste mai mult...

Apel. Trafic de droguri. Limite de pedeapsă

  Potrivit dispoziţiilor art. 4 alin. (1) din Legea nr. 143/2000, modificată, cultivarea, producerea, fabricarea, experimentarea, extragerea, prepararea, transformarea, cumpărarea sau deţinerea de droguri de risc pentru consum propriu, fără drept, se pedepseşte cu închisoare de la 6 luni la 2 ani sau amendă. În condiţiile reţinerii de circumstanţe atenuante judiciare prevăzute de art....

Citeste mai mult...

Apel. Termen de declarare

Dacă partea a fost prezentă la dezbaterea cauzei în primă instanţă, termenul de apel în cazul acestuia curge de la pronunţare şi nu de la comunicarea hotărârii, în conformitate cu dispoziţiile art. 363 alin. (3) C.proc.pen. Faptul că judecătorul fondului a scris în hotărâre că termenul de apel curge de la comunicare nu are nicio relevanţă...

Citeste mai mult...

Apel. Soluţionarea apelului fără citarea părţilor civile. Consecinţe Procedură civilă şi penală (căi de atac, competenţe etc.)

Prin sentinţa penală nr.1096 din 28.09.2005 Judecătoria Miercurea Ciuc a dispus condamnarea inculpatului D.L., K.S. şi A.B.L. pentru comiterea infracţiunii de furt calificat prev.de art.208 , 209 lit.a, g, i Cod penal. Împotriva acestei hotărâri a declarat apel inculpatul A.B.L., care a fost respins prin decizia penală nr.274 din 29.11.2005 a Tribunalului Harghita. Împotriva...

Citeste mai mult...

Apel. Soluţii. Desfiinţarea hotărârii cu trimiterea cauzei spre rejudecare Procedură civilă şi penală (căi de atac, competenţe etc.)

C. proc. pen., art. 379 A. În situaţia în care nu există concordanţă între considerente şi dispozitivul hotărârii cu privire la durata pedepsei aplicate inculpatului, acesta a fost condamnat şi pentru o infracţiune cu care instanţa nu fusese sesizată, iar în latura civilă, în dispozitiv a fost obligată o altă persoană la repararea prejudiciului, apelul procurorului...

Citeste mai mult...