Deliberând asupra cauzei de faţă, reţine următoarele:
Prin cererea înregistrată la data de 21.08.2012 pe rolul Judecătoriei
Moineşti sub nr/260/2012, reclamanta a solicitat în contradictoriu cu
pârâtul …, ca prin hotărârea ce se va pronunţa să se dispună exercitarea autorităţii părinteşti doar de către reclamantă cu privire la minorul xxxx, să fie stabilit domiciliul minorului la reclamantă şi să fie obligat pârâtul la plata cheltuielilor de judecată.
în motivarea acţiunii reclamanta a arătat că, în urma relaţiei de concubinaj cu pârâtul, a rezultat minorul xxx, moment în care locuiau împreună, ulterior relaţia s-a deteriorat considerabil, mergând până la inexistenţa acesteia, deoarece pârâtul a început să-i reproşeze că nu doreşte să se căsătorească precum şi faptul că nu este copilul minorului, motiv pentru care a introdus acţiune în instanţă înregistrată sub nr. xxx/260/2009, acţiune ce a fost respinsă .
Aceasta a mai arătat că, de la momentul naşterii minorului şi până în prezent, pârâtul nu a luat niciodată legătura cu aceasta pentru a cunoaşte pe minor, şi singurul ajutor în creşterea şi educarea minorului este pensia de întreţinere şi deoarece în prezent are o altă relaţie stabilă, urmează să se căsătorească şi doreşte ca minorul să beneficieze de un climat familial favorabil alături de persoane care îl iubesc necondiţionat.
In drept, cererea a fost întemeiată pe dispoziţiile art. 398 şi art. 400 Cod civil, iar la cerere au fost anexate înscrisuri.
Pârâtul legal citat a depus întâmpinare prin care a arătat că este de acord ca instanţa să stabilească locuinţa minorului la domiciliul reclamantei iar în ceea ce priveşte autoritatea părintească cu privire la minorul xxx, a solicitat să fie exercitată de către ambii părinţi ai minorului.
în apărare, pârâtul a arătat în esenţă că, după ce s-a născut minorul, în urma neînţelegerii cu reclamanta a părăsit domiciliul comun în octombrie 2009, iar în momentul în care a plecat reclamanta i-a spus că nu este tatăl minorului, motiv pentru care a introdus acţiune în contestare recunoaştere paternitate.
A mai arătat pârâtul că după despărţirea în fapt, a vizitat minorul de mai multe, în perioada când a locuit la bunica acesteia, iar ulterior reclamanta a refuzat să-i permită să-1 vadă pe minor.
In drept pârâtul a invocat prevederile art. 115-119 Cod pr. Civ şi 397 Cod civil.
în cauză a fost administrată proba cu înscrisuri, au fost audiaţi sub prestare de jurământ martorii şi au fost efectuată anchetă socială la domiciliul reclamantei.
Din actele şi lucrările dosarului, prin prisma probatoriului administrat în cauză, instanţa reţine următoarele:
Reclamanta xxx a avut o relaţie de concubinaj cu pârâtul xxx, în urma căreia a rezultat minorul xxx, născut la data de xxx, naştere înregistrată sub nr. 652 din 4 08.2009, la Oficiul Stării Civile al Consiliului Local al mun. xxx, potrivit certificatului de naştere seria NF nr. 575557 eliberat de Primăria mun. xxx.
După naşterea minorului, în anul 2009, datorită neînţelegerilor ivite între părţi, reclamanta a părăsit domiciliul împreună cu minorul xxx, în prezent locuind în municipiul xxx,* având o altă relaţie.
Cu privire la primul capăt de cerere prin care reclamanta solicită ca autoritatea părintească cu privire la minorul xxx , născut la data de xxx să fie exercitată exclusiv de către aceasta, instanţa apreciază ca fiind neîntemeiat urmând să fie respins pentru următoarele considerente:
Potrivit art.505 alin. 2 Cod civil, dacă părinţii copilului din afara căsătoriei nu convieţuiesc, modul de exercitare a autorităţii părinteşti se stabileşte de către instanţa de tutelă, fiind aplicabile prin asemănare dispoziţiile privitoare la divorţ.
Din prevederile art. 397 Cod civil, după divorţ, autoritatea părintească revine în comun ambilor părinţi, afară de cazul în care instanţa decide altfel.
Instanţa poate dispune exercitarea autorităţii de către un singur părinte , dacă există motive întemeiate, având în vedere interesul superior al copilului conform prevederilor art. 398 alin.l Cod civil , iar potrivit alin. 2, celălalt părinte păstrează dreptul de a veghea asupra modului de creştere şi educare a copilului, precum şi dreptul de a consimţi la adopţia acestuia.
Din declaraţia martorei xxx (fi.38), reiese că a fost angajată în calitate de bonă în anul 2010, pentru minorul xxx , pe o perioadă de un an de zile , iar pe toată această perioadă pârâtul nu a luat legătura cu minorul, în prezent acesta urmează cursurile grădiniţei din mun. xxx precum şi faptul că pârâtul este o persoană liniştită, fiind angajată la o unitate militară.
Martora xxx, a relatat că dki momentul în care reclamanta a părăsit domiciliul pârâtului, s-a interesat de situaţia minorului, iar din discuţiile purtate cu pârâtul, acesta a afirmat că îşi doreşte foarte mult să aibă legături cu minorul.
Martora a mai relatat că de Crăciun, pârâtul a cumpărat diferire cadouri pentfti .minor care au fost refuzate de către reclamantă, iar cu privire la acţiunea promovată în instanţa de către pârât având ca obiect tăgada paternitate, aceasta a fost introdusă ca urmare a discuţiilor avute între părţi, prin care reclamanta a afirmat că pârâtul nu este tatăl minorului.
Martorul xxx , a relatat că reclamanta nu ia permis să ia legătura cu minorul xxx pentru ai înmâna cadourile cumpărate cu ocazia sărbătorilor de Crăciun, pârâtul fiind afectat de faptul că nu poate avea legături cu minorul.
Din adresa nr. xxx din 15.02.2013, emisă de Primarul corn. xxx, reiese că pârâtul xxx, este cunoscut ca o persoană muncitoare şi liniştită, iar cu privire la comportamentul în societate nu este cunoscut ca fiind o persoană violentă sau cu vicii şi nu figurează cu sancţiuni pentru tulburarea ordinii sau a liniştii publice.
în ceea ce priveşte pârâtul, instanţa, reţine că acesta contribuie la creşterea minorului, cu suma de 248 lei lunar reprezentând pensia de întreţinere stabilită prin sentinţa civilă nr. 204 din 26.01.2010 pronunţată în dosarul nr. xxx/260/2009 a Judecătoriei Moineşti, aspect recunoscut şi de către reclamantă.
Din prevederile legale menţionate, reiese, ca principiu de bază, de la care se derogă doar în cazurile excepţionale, pentru motive întemeiate, autoritatea părintească revine în comun ambilor părinţi.
Motivele invocate de către reclamantă, că în prezent are o altă relaţie, stabilă, urmând să se căsătorească şi că îşi doreşte ca minorul să beneficieze de un climat familial favorabil alături de persoane care îl iubesc necondiţionat precum şi faptul că pârâtul nu păstrează legătura cu minorul, nu sunt de natură ca pârâtul să fie decăzut din dreptul vde exercitare a autorităţii părinteşti.
In cauză, instanţa apreciază că exercitarea autorităţii părinteşti asupra minorului xxx în comun şi în mod egal de către ambii părinţi, este in interesul minorului având în vedere o serie de factori şi anume: posibilităţile materiale ale ambilor părinţi, sentimentele de afecţiune sinceră pe care ambii părinţi le nutresc faţă de minor, posibilităţile de dezvoltare fizică, morală şi intelectuală pe care minorul le poate găsi atât la mamă cât şi la tată.
Pentru aceste considerente, instanţa apreciază că, nu s-a făcut dovada existenţei vreunui motiv temeinic pentru care pârâtul să fie decăzut din dreptul de exercitare a autorităţii părinteşti asupra minorului rezultat din relaţia părţilor, astfel că autoritatea părintească va fi exercitată în comun de ambii părinţi.
In ceea ce priveşte stabilirea locuinţei minorului xxx, la locuinţa reclamantei, respectiv în comuna xxx, sat xxx, judeţul Bacău , instanţa reţine că în conformitate cu prevederile art. 496 alin 1 Cod civil, copilul minor locuieşte la părinţii săi iar potrivit alin.2, dacă părinţii nu locuiesc împreună, aceştia vor stabili, de comun acord, locuinţa copilului.
In prezenta cauză ambele părţi au solicitat stabilirea locuinţei minorului xxx, la locuinţa mamei, în sat xxx, comuna xxx, judeţul Bacău motiv pentru care instanţa urmează în conformitate cu prevederile art. 496 alin.2 Cod civil, să ia act de înţelegerea părţilor şi să stabilească domiciliul minorului xxx născut la data de xxx, la domiciliul mamei, respectiv în sat xxx, comuna xxx, judeţul Bacău.
In ceea ce priveşte cheltuielile de judecată instanţa constată că reclamanta a solicitat obligarea pârâtului la plata sumei de 12 lei reprezentând taxa judiciară de timbru iar pârâtul a solicitat obligarea reclamantei la plata sumei de 700 lei reprezentând onorariu avocat conform chitanţei nr. nr. 0006573 din 25.03.2010.
Faţă de dispoziţiile art. 274 alin.l Cod procedură civilă, având în vedere că acţiunea a fost admisă în parte, instanţa urmează să oblige pârâtul către reclamantă la plata sumei de 6 lei reprezentând taxa de timbru judiciar aferentă capătului de cerere admis iar reclamanta să fie obligată către pârât la plata sumei de 350 lei reprezentând onorariu avocat, sume ce vor fi
compensate urmând ca în final reclamanta să achite pârâtului suma de 290 lei.
