Inadmisibilitatea acțiunii civile în procesul penal


Domeniu: acțiune civila în procesul penal

Tip: sentinţă penală

Nr./data 2100/01.10.2014

Autor: Judecătoria Focşani

Inadmisibilitatea acțiunii civile în cazul în care față de inculpat s-a dispus neănceperea urmăririi penale în temeiul art. 10 lit. b C.p.p. din 1969 (victima accidentului a necesitat 7-8 zile de îngrijiri medicale).

Prin S.p.2100/1.10.2014  a J F au fost admise în parte acţiunile civile intentate de S M şi S F – reprezentanţi legali ai minorilor S M şi S C  în contradictoriu cu inculpatul M I şi asigurătorul SC C SA  şi cea intentată de Spitalul judeţean de urgenţă ,,Sf. Pantelimon” Focşani şi  Serviciul de Ambulanţă Vrancea dispunându-se obligarea inculpatului alături de asigurător la daune materiale şi morale în diferite cuantumuri.

Împotriva  acestei sentinţe a declarat apel asigurătorul  SC  C A SA, considerând hotărârea nelegală sub aspectul obligării inculpatului alături de asigurător la plata despăgubirilor civile pretinse de minorul S C precum şi la plata despăgubirilor către Spitalul judeţean de urgenţă ,,Sf. Pantelimon” Focşani.

Prin decizia penală nr.98/27.01.2015 CAG a admis apelul, a modificat cuantumul sumelor acordate părţii civile S M prin reprezentanţi legali S  M şi S M şi a respins ca inadmisibile pretenţiile civile solicitate de partea civilă S C prin aceeaşi reprezentanţi legali.

De asemenea a fost admisă în parte acţiunea civilă  intentată de  Spitalul judeţean de urgenţă ,,Sf. Pantelimon” Focşani şi  Serviciul de Ambulanţă Vrancea.

În motivarea deciziei  s-a reţinut în esenţă  că în condiţiile în care faţă de inculpat s-a dispus neînceperea urmăririi penale conform art.10 lit.b C.p.p. din 1969 pentru fapta soldată cu accidentarea minorului S C care a necesitat pentru vindecarea leziunilor 7-8 zile de îngrijiri medicale,  acesta nu poate avea calitate procesuală de persoană vătămată sau parte civilă în cauză astfel încât nefiind exercitată acţiunea penală faţă de inculpat sub aspectul săvârşirii unei eventuale infracţiuni de vătămare corporală din culpă în ceea ce-l priveşte pe minorul S C, soluţionarea şi admiterea acţiunii civile promovate de acesta în cadrul procesului penal este nelegală. Chiar dacă s-a procedat iniţial la disjungerea acţiunii civile de acţiunea penală a cauzei această împrejurare  nu poate conferi caracter de legalitate dispoziţiilor din hotărârea apelată întrucât şi în acest caz instanţa  penală este obligată să se supună normelor de procedură penală şi să respecte cadrul procesual derivat din acţiunea penală cu care a fost iniţial sesizată.

S-a apreciat că partea civilă S C avea posibilitatea promovării unei acţiuni separate  de desdăunare în cadrul unui proces civil.