Judecatoria Sectorului 5 Bucuresti, sentinta civila nr.6820/2012
Pretentii – Legea 10/2001.
Prin cererea de chemare în judecata înregistrata pe rolul Judecatoriei Sectorului 5 la data de 02.11.2011, reclamantii T.G. si T.C. au solicitat instantei, în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Finantelor Publice, obligarea acestuia la restituirea pretului de piata al imobilului situat în Bucuresti, Sos. Cotroceni, sec. 6.
În motivarea actiunii s-a aratat ca reclamantii au avut calitatea de chiriasi ai imobilului ce face obiectul cauzei, iar dupa aparitia Legii 112/1995 acestia au formulat cerere în vederea cumpararii imobilului, sens în care au încheiat cu SC O. SA, contractul de vânzare-cumparare nr. (…)/1997. Ulterior, în anul 2007 mostenitorii fostului proprietar de la care fusese nationalizat imobilul, au vândut lui T.B.L. drepturile litigioase, iar acesta a formulat actiune în revendicare împotriva reclamantilor, fiind pronuntata sentinta civila nr. (…)/2007 de catre Judecatoria Sectorului 6 Bucuresti prin care reclamantii au fost obligati sa lase în deplina proprietate si linistita posesie imobilul.
Au mai aratat reclamantii ca nu a fost niciodata anulat contractul de vânzare-cumparare, acestia fiind cumparatori de buna-credinta, îndeplinind conditiile legale în momentul vânzarii.
Cererea a fost întemeiata pe dispozitiile Legii 10/2001 si ale Legii 1/2009.
Pârâtul a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea capatului de cerere referitor la restituirea valorii de circulatie a imobilului ca neîntemeiat întrucât, potrivit art. 50 ind. 1 din Legea nr. 10/2001, proprietarii ale caror contracte de vânzare-cumparare, încheiate cu respectarea prevederilor Legii 112/1995, cu modificarile si completarile ulterioare, au fost desfiintate prin hotarâri judecatoresti definitive si irevocabile au dreptul la restituirea pretului de piata al imobilelor, stabilit conform standardelor internationale de evaluare. Astfel pentru a se acorda despagubiri la valoarea de piata este necesara întrunirea cumulativa a doua conditii: contractele sa fi fost încheiate cu respectarea prevederilor Legii 112/1995, iar cea de-a doua conditie este ca ele sa fi fost desfiintate prin hotarâri judecatoresti definitive si irevocabile. Totodata, a aratat ca, în opinia sa, speta nu se circumscrie dispozitiilor imperative prevazute de art. 50 din Legea 10/2001 întrucât reclamantii nu au facut dovada unei hotarâri judecatoresti definitive si irevocabile. A mai aratat pârâta si ca acest contract a fost încheiat cu nerespectarea Legii 112/1995, conditie de baza pentru admiterea capatului de cerere referitor la valoarea de circulatie.
În drept, au fost invocate dispozitiile art. 1337 Cod civil si Legea 10/2001.
Pe fondul cauzei, analizând ansamblul materialului probator administrat în cauza, instanta a retinut urmatoarele:
Prin contractul de vânzare-cumparare nr. (…)/1997, reclamantii au cumparat în temeiul Legii nr. 112/1995, imobilul situat în Bucuresti, Sos. C., sector 6.
Prin sentinta civila nr. (…)/03.10.2007, pronuntata de Judecatoria Sector 6 Bucuresti, definitiva prin decizia civila nr. (…)/2008 a Tribunalului Bucuresti si irevocabila prin decizia civila nr. (…) /12.02.2009 a Curtii de Apel Bucuresti, reclamantii au fost obligati sa lase în deplina proprietate si linistita posesie numitului T.B.L. imobilul situat în Bucuresti, Sos. C., sector 6.
În considerentele sentintei si a deciziilor s-a retinut, în urma compararii titlurilor, ca titlul invocat de reclamantul din acel dosar a fost preferabil, fara a se dispune anularea contractul de vânzare-cumparare nr. 931/1997 si fara sa se fi constatat ca acesta ar fi fost încheiat cu nerespectarea Legii 112/1995.
În conformitate cu dispozitiilor art. 50 ind. 1 alin.(1) din Legea 10/2001, proprietarii ale caror contracte de vânzare-cumparare, încheiate cu respectarea prevederilor Legii nr. 112/1995, cu modificarile ulterioare, au fost desfiintate prin hotarâri judecatoresti definitive si irevocabile au dreptul la restituirea pretului de piata al imobilelor, stabilit conform standardelor internationale de evaluare.
Instanta a apreciat ca aceste dispozitii legale sunt aplicabile în ipoteza in care contractul a fost „desfiintat” ca efect al admiterii actiunii în revendicare intentate de catre fostul proprietar, cum este cazul de fata. Chiar daca textul indicat foloseste notiunea generica de „desfiintare a contractelor de vânzare – cumparare”, care potrivit art. 20 alin.21, include atât cazul admiterii unei actiuni în anulare, cât si a uneia în revendicare, de aceasta data, situatia avuta în vedere este cea a evictiunii, prin admiterea unei actiuni în revendicare, întrucât contractele încheiate cu respectarea conditiilor de validitate nu sunt lovite de nulitate, iar art. 50 ind.1 impune conditia încheierii contractelor cu respectarea prevederilor Legii nr. 112/199.
Prin urmare, constatând ca, în cauza, contractul de vânzare-cumparare încheiat de reclamanti a fost desfiintat prin efectul admiterii actiunii în revendicare prin sentinta civila nr. (…)/2007, pronuntata de Judecatoria Sector 6, instanta a apreciat ca reclamantii au dreptul la restituirea de catre pârâtul Ministerul Finantelor Publice a pretului de piata al imobilului cumparat în baza Legii nr. 112/1995 de la data lipsirii de eficacitate a titlului lor, în cuantum de 359.566 de lei, astfel cum a fost stabilit prin raportul de expertiza imobiliara întocmit în cauza de expertul D. C.
Pentru aceste motive, instanta a admis actiunea si a dispus obligarea pârâtului Ministerul Finantelor Publice, la plata catre reclamanti a sumei de 359.566 lei, reprezentând pretul de piata al apartamentului situat în Bucuresti, Sos. Cotroceni, sector 6. conform raportului de expertiza efectuat în cauza si necontestat.
În temeiul art. 274 C.pr.civ., retinând culpa procesuala a pârâtului, acesta a fost obligat la plata sumei de 800 lei cheltuieli de judecata, reprezentând onorariu expert.
Judecatoria Sectorului 5 Bucuresti, Sentinta civila nr. 3303/2013
Actiune în pretentii
Prin cererea înregistrata pe rolul Judecatoriei Sectorului 5 Bucuresti, reclamantul T.L. a chemat-o în judecata pe pârâta D.L. solicitând instantei ca prin hotarârea ce o va pronunta sa dispuna obligarea acesteia din urma la plata sumei de 2712,52 lei reprezentând prejudiciul material constând în cheltuieli de judecata la plata carora reclamantul a fost obligat prin sentinta civila nr. (…)/2010 pronuntata de Judecatoria Sectorului 4 Bucuresti în dosarul nr. (…)/4/2009; la plata sumei de 6914,98 lei, reprezentând prejudiciul material constând în cheltuieli de executare în dosarul (…)/2009 al BEJ C.S.A., cheltuieli la restituirea carora reclamantul a fost obligat conform sentintei civile nr. (…)2010 pronuntata de Judecatoria Sectorului 4 Bucuresti în dosarul nr. (…)/4/2009. De asemenea, reclamantul a solicitat obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecata.
În motivarea cererii legal timbrate, reclamantul a aratat ca la data de 17.03.2008, Tribunalul Bucuresti a pronuntat sentinta civila nr. 2242, în cauza ce a format obiectul dosarului nr. (…)/3/2007, prin care a obligat SC C.N.T.A.T. S.A. la plata sporului de 25% din salariul de baza minim brut pentru conditii speciale, pentru perioada 01.05.2006 – februarie 2008, sumele urmând a fi actualizate cu indicele inflatiei pâna la data platii.
Întrucât SC C.N.T.A.T. S.A nu a platit suma la care a fost obligata prin sentinta civila nr. (…)/2008, reclamantul a investit BEJ C.S.A. cu o cerere de executare silita, formându-se dosarul de executare silita nr. (…)/2009, în cadrul caruia pârâta, în calitate de expert contabil, a fost numita sa efectueze o expertiza din care sa reiasa suma ce i se datora reclamantului de catre SC C.N.T.A.T. S.A. Din raportul de expertiza întocmit de expert D.M. în dosarul de executare a reiesit ca suma datorata de SC C.N.T.A.T. S.A este de 27725,43 lei. Prin procesul-verbal privind cheltuielile de executare silita, BEJ C.S.A. a stabilit sumele care urmau sa fie platite de debitor.
Reclamantul a mai aratat ca la data de 15.10.2009, SC C.N.T.A.T. S.A a formulat contestatie la executare împotriva executarii silite a sentintei civile nr. (…)2008, prin care a solicitat: lamurirea dispozitivului sentintei civile nr. (…)/2008; anularea actelor de executare întocmite în cadrul dosarului de executare nr. (…)/2009; întoarcerea executarii silite, restituirea sumelor de 34640,41 lei, din care 27725,43 lei drepturi salariale si 6914,98 lei cheltuieli de executare. Ca urmare a acestei contestatii s-a formulat dosarul nr. (…)/3/2009 pe rolul Tribunalului Bucuresti, care a fost reunit la dosarul nr. (…)/3/2009, reunit la dosarul nr. (…)/3/2009.
La data de 11.01.2010, a mai mentionat reclamantul, Tribunalul Bucuresti a pronuntat sentinta civila nr. (…) în cauza ce a format obiectul dosarului nr. (…)/3/2009, prin care: „lamureste dispozitivul sentintei civile nr. (…)/2008, în sensul ca obligatia stabilita în sarcina contestatoarei, de plata catre intimati a sporului pentru conditii speciale, de 25% din salariul de baza minim brut al fiecarui salariat, se raporteaza la cuantumul brut al celui mai mic salariu de baza lunar încasat de fiecare intimat în perioada 1.05.2006 – februarie 2008, salariul de baza lunar fiind stabilit prin art. 46 pct. 1 din Contractul Colectiv de Munca valabil la nivelul societatii contestatoare pentru anii 2006 – 2008.”
În urma lamuririi titlului, Tribunalul Bucuresti si-a declinat competenta în favoarea Judecatoriei Sectorului 4 Bucuresti unde s-a înregistrat contestatia la executare, formându-se dosarul (…)/4/2009.
Reclamantul a mai aratat ca prin sentinta civila nr. 5142/02.07.2010 pronuntata în dosarul nr. (…)/4/2009, instanta a admis contestatia la executare, a dispus anularea actelor de executare efectuate în dosarul nr. (…)/2009 al BEJ C.S.A., precum si întoarcerea executarii, obligându-l pe intimat la restituirea catre contestatoare a sumei de 34.640,41 lei, suma din care 6914,98 lei reprezinta cheltuieli de executare. De asemenea, intimatul a fost obligat la plata sumei de 2712,52 lei catre contestatoare, reprezentând cheltuieli de judecata.
Reclamantul a mai învederat ca din considerentele sentintei civile susmentionate este evidenta culpa expertului D. M. care a realizat expertiza extrajudiciara ce a stat la baza popririi conturilor debitoarei în dosarul de executare nr. (…)/2009, acesta actualizând în mod eronat sumele datorate.
Astfel, reclamantul considera ca sunt întrunite elementele unei raspunderi civile delictuale pentru fapta proprie ce incumba pârâtei D. M.
În drept, cererea a fost întemeiata pe disp. art. 1349 si 1357 si urm. C.civ.
Pârâta a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea actiunii reclamantului, ca neîntemeiata, apreciind ca nu sunt îndeplinite conditiile art. 1357 C.civ. pentru a fi atrasa raspunderea civila delictuala.
Analizând actele si lucrarile dosarului, instanta a retinut urmatoarele:
Pârâta în calitate de expert contabil, a fost numita si a efectuat o expertiza contabila in dosarele de executare nr. (…)-(…)/2009 ale BEJ C.A.S. Obiectivul raportului a fost: evaluarea drepturilor prevazute în titlul executoriu – sentinta civila nr. (…)/17.03.2008, respectiv sporul pentru conditii speciale de 25% din salariul minim brut pe unitate pentru perioada 01.05.2006-28.02.2008, actualizat cu indicele de inflatie.
Conform concluziilor expertului, SC C.N.T.A.T. S.A avea de achitat catre cei 35 de angajati suma de 367.223,54 lei, suma actualizata pentru anii 2006-2007-2008. Dupa cum a aratat expertul în concluziile raportului de expertiza, acesta a fost efectuat, in exclusivitate, pe baza documentelor oferite de societate. Raportul nu a fost contestat de catre beneficiari si nu s-au formulat obiectiuni.
Raportul de expertiza a fost întocmit si depus la dosarul de executare silita în data de 18.10.2009. Ulterior acestei date, prin sentinta civila nr. (…)/11.01.2010 a Tribunalului Bucuresti sectia conflicte de munca si asigurari sociale a fost lamurit dispozitivul sentintei civile nr. (…)/17.03.2008, în sensul ca obligatia stabilita în sarcina contestatoarei, de plata catre intimati a sporului pentru conditii speciale de 25% din salariul de baza minim brut al fiecarui salariat se raporteaza la cuantumul brut al celui mai mic salariu de baza lunar încasat de fiecare intimat in perioada 01.05.2006-02.2008, salariul de baza lunar fiind stabilit prin art. 46 pct. 1 din Contractul Colectiv de munca valabil la nivelul societatii contestatoare pentru anii 2006-2008.
Prin sentinta civila nr. (…)/02.07.2010 pronuntata de Judecatoria sector 4 Bucuresti, a fost admisa contestatia formulata de SC C.N.T.A.T. S.A si au fost anulate actele de executare efectuate in dosarul de executare silita nr. (…)/2009 al BEJ C.S.A., în sensul ca dispune întoarcerea executarii silite si obliga intimatul (reclamantul din cauza) la restituirea catre contestatoare a sumei de 34640,41 lei. Cheltuielile de judecata la care a fost obligat intimatul, in favoarea contestatoarei SC C.N.T.A.T. S.A s-au ridicat la suma de 2712,52 lei, suma solicitata, de altfel, in prezentul dosar.
În drept, instanta a aratat ca temeiul de drept al actiunii îl reprezinta dispozitiile art. 998-999 C.civ, iar nu art. 1349 si 1357 C.civ. asa cum indica reclamantul, având în vedere ca fapta presupus ilicita a pârâtei respectiv efectuarea raportului de expertiza, este anterioara intrarii în vigoare a noului cod civil. Analizând conditiile raspunderii civile delictuale, instanta a constatat ca pentru angajarea unei astfel de raspunderi civile delictuale trebuie îndeplinite cumulativ urmatoarele conditii: existenta unei fapte ilicite; existenta unui prejudiciu; a legaturii de cauzalitate între fapta ilicita si prejudiciu; vinovatia celui care a cauzat prejudiciul, constând în intentia, neglijenta sau imprudenta cu care a actionat.
Asa cum rezulta din mentiunile raportului de expertiza contabila efectuat în cursul executarii silite, pârâta s-a raportat atunci când a stabilit drepturile salariale ale reclamantului la salariul minim brut pe unitate, iar nu la salariul de baza minim brut al acestuia asa cum s-a lamurit titlul executoriu dupa efectuarea raportului de expertiza. Prin urmare, instanta a constatat ca raportul de expertiza a fost de la început gresit.
Expertul are potrivit legii obligatia de a efectua raportul de expertiza pe baza actelor depuse de catre parti la dosarul cauzei. Contestatoarea SC C.N.T.A.T. S.A avea posibilitatea de a cere lamurirea titlului executoriu înainte de dispunerea raportului de expertiza de catre expert. Acelasi drept îl avea si reclamantul din cauza. Faptul ca titlul executoriu a fost lamurit ulterior realizarii raportului de expertiza de catre pârâta este un fapt de natura a înlatura culpa acesteia, deoarece nu i se poate reprosa pârâtei faptul ca nu a tinut cont de o hotarâre care nu fusese pronuntata pâna la momentul la care s-a realizat raportul de expertiza. Mai mult, în acest context, faptul ca pârâta a facut si o actualizare gresita a drepturilor salariale calculate asa cum s-a retinut în sentinta civila nr. (…)/02.07.2010 nu poate prezenta relevanta atâta timp cât, de la început calculele au fost gresite, deoarece nu s-a avut în vedere suma stabilita prin lamurirea titlului executoriu. Instanta a apreciat ca sentinta civila nr. 5142/02.07.2010 reprezinta un element de natura a înlatura atât culpa pârâtei, cât si legatura de cauzalitate între fapta acesteia si prejudiciul invocat de reclamant.
În plus, instanta a retinut faptul ca expertiza reprezinta un mijloc de proba care nu se impune nici partilor, nici instantei sau organelor cu atributii judiciare ca având o putere de proba absoluta. Raportul de expertiza al pârâtei putea fi contestat de catre ambele parti în situatia în care acestea apreciau ca nu a fost întocmit potrivit legii. S-a retinut ca reclamantul a fost asistat de catre un avocat atât în fata procedurii care s-a desfasurat în fata Biroului executorului judecatoresc, cât si în cadrul procesului având ca obiect contestatie la executare, deci a beneficiat de sfatul unei persoane cu pregatire juridica. Cu toate acestea, în niciuna din aceste faze, reclamantul nu a formulat obiectiuni cu privire la raportul de expertiza. Mai mult, în cadrul întâmpinarii realizate în cadrul contestatiei la executare, reclamantul arata ca este corect modul de calcul realizat de catre pârâta, deci si-a însusit concluziile expertului si modul de calcul al acesteia .
Întrucât nu a fost facuta dovada întrunirii conditiilor culpei si a legaturii de cauzalitate, instanta a apreciat ca nu se mai pune problema analizarii existentei celorlalte conditii speciale de atragere a raspunderii civile delictuale.
Considerând ca reclamantul, prin probatoriul solicitat si administrat nu a facut dovada îndeplinirii tuturor conditiilor pentru atragerea raspunderii civile delictuale a pârâtei, instanta a apreciat ca în cauza nu au fost îndeplinite conditiile stabilite de art. 998-999 Cod civil, a respins actiunea formulata ca neîntemeiata.
Judecatoria Sectorului 5 Bucuresti, sentinta civila nr. 9498/28.11.2012
Contestatie la executare – Ministerul Justitiei
Prin contestatia la executare înregistrata pe rolul Judecatoriei Sectorului 5 Bucuresti sub nr. (…)/302/2012, contestatorul Ministerul Justitiei a solicitat în contradictoriu cu intimata M.A., sa se constate nulitatea actelor de executare începute de catre B.E.J.A. în dosarul de executare nr. si, pe cale de consecinta, sa se dispuna desfiintarea acestora.
Contestatorul a solicitat a se constata ca în materia executarii silite a obligatiilor de plata ale institutiilor publice exista OG nr. 22/2002, care instituie o procedura derogatorie de la dreptul comun în materia executarii silite si care se completeaza cu dispozitiile de drept comun, numai în masura în care nu se deroga de la acestea. Totodata, a aratat ca în cauza creditorul nu poate cere executarea obligatiei stabilita prin titlul executoriu, deoarece creanta nu este exigibila, nefiind ajunsa la scadenta.
În acest sens, contestatorul a aratat ca, la data de 12.12.211 a intrat în vigoare Legea 230/2011 care instituie o procedura dupa care se va realiza plata sumelor prevazute prin hotarâri judecatoresti având ca obiect acordarea unor drepturi de natura salariala stabilite în favoarea personalului din sectorul bugetar, devenite executorii pâna la data de 31 decembrie 2011. Aceasta lege stabileste termene de esalonare pâna la împlinirea carora orice cerere de executare silita se suspenda de drept iar creditorul sau executorul judecatoresc nu pot cere sau îndeplini niciun act de executare silita. Abia dupa împlinirea acestor termene de esalonare, daca debitorul nu îsi îndeplineste obligatiile de plata, executorul judecatoresc poate proceda la executarea silita, orice derogare de la dispozitiile acestui act normativ atragând nulitatea actelor de executare întocmite.
Contestatorul, prin note de sedinta, a mai aratat ca CEDO prin decizia sa de la 4 septembrie 2012, a decis ca refuzul executarii hotarârilor definitive privind drepturilor salariale si esalonarea lor sunt conforme Conventiei, respingând ca vadit neîntemeiate cererile reclamantilor din cauza Dumitru si altii împotriva României.
Intimata, desi legal citata, nu a formulat întâmpinare.
Analizând actele si lucrarile dosarului, instanta a retinut urmatoarele:
Prin s.c. nr. (…) din 24 aprilie 2008 a Tribunalului Dâmbovita, îndreptata prin Încheierea din Camera de Consiliu din 19.06.2008, s-a admis actiunea având ca obiect acordarea de drepturi banesti formulata de mai multi reclamanti, printre care s-a numarat si intimata M.A., prin care pârâtii Ministerul Justitiei, Curtea de Apel Ploiesti si Tribunalul Buzau au fost obligati sa le plateasca petitionarilor stimulentele salariale reprezentând prima decembrie 2005, în cuantumul acordat judecatorilor cu vechime de 0-3 ani, conform Ordinului nr. 1921/C/2005 al Ministerului Justitiei, cu aplicarea coeficientului de inflatie la data platii efective.
La data de 01.03.2012, reclamantii din cauza anterior mentionata, printre care si intimata M.A. au adresat B.E.J.A. ”D. G., L. G. si M. P.” cererea de executare silita a debitorilor Ministerul Justitiei, Curtea de Apel Ploiesti si Tribunalul Buzau în temeiul titlului prezentat anterior, în urma careia s-a format dosarul de executare nr. (..)/2012.
Prin încheierea din 27 martie 2012 a Judecatoriei Sectorului 5 Bucuresti, s-a dispus încuviintarea executarii silite a titlurilor executorii reprezentate de Sentinta civila nr. (…)/24.04.2008 a Tribunalului Dâmbovita în dosarul nr. (…)/120/2008.
În temeiul art. 3177 Cod procedura civila, executorul judecatoresc a emis procesul verbal în dosarul de executare nr. (…)/2012, prin care a stabilit cheltuielile de executare datorate în temeiul sentintei civile nr. (…)/2008 fata de creditoarea M. A., în valoare totala de 156.220,11.
Conform art. 387 alin. (1) Cod procedura civila, la data de 06.06.2012 i-a fost comunicata contestatorului Ministerul Justitiei somatia prin care i s-a pus în vedere sa îsi execute obligatiile ce îi revin în temeiul titlului executoriu, în termen de 15 zile, respectiv sa dispuna luarea tuturor masurilor ce se impun pentru virarea sumei de 156.220,11 lei în contul de consemnari RO74 CECEBXXXXXXXXXXXX deschis la CEC Bank – Agentia Victoria.
În drept, potrivit art. 3711 alin. (2) Cod procedura civila, în cazul în care debitorul nu executa de bunavoie obligatia sa, aceasta se aduce la îndeplinire prin executare silita, potrivit dispozitiilor prezentei carti, daca legea nu prevede astfel iar potrivit alin. (3) executarea silita are loc în oricare dintre formele prevazute de lege, simultan sau succesiv, pâna la realizarea dreptului recunoscut prin titlul executoriu, achitarea dobânzilor, penalitatilor sau a altor sume, acordate potrivit legii prin acesta, precum si a cheltuielilor de executare.
Potrivit art. 372 Cod procedura civila, executarea silita se va efectua numai în temeiul unei hotarâri judecatoresti ori al unui alt înscris care, potrivit legii, constituie titlu executoriu.
Analizând actele de executare efectuate în cauza, instanta a constatat ca sentinta civila nr. (…)/24 aprilie 2008 a Tribunalului Dâmbovita, îndreptata prin încheierea din camera de consiliu din data de 19.06.2008, reprezinta titlu executoriu si stabileste în favoarea intimatei o creanta certa, lichida si exigibila iar executarea silita a fost încuviintata de Judecatoria Sector 5 Bucuresti. Contrar sustinerilor contestatorului, creanta intimatei este exigibila, ajunsa la scadenta, nefiind supusa conform titlului executoriu invocat vreunui termen suspensiv de plata. Sistemul de esalonare a platii instituit de OG nr. 71/2009, ce va fi analizat mai jos, are natura unui moratoriu legal în privinta executarii creantelor reprezentând drepturi salariale, creante însa care, pentru a fi executate, trebuie sa fie exigibile.
În ceea ce priveste sustinerea contestatorului cu privire la aplicabilitatea dispozitiilor speciale ale OG nr. 22/2002 si ale OUG nr. 71/2009, având în vedere natura salariala a obligatiei stabilite prin titlul executoriu, instanta a aratat ca potrivit art. 1 din OG nr. 22/2002 privind executarea obligatiilor de plata ale institutiilor publice, stabilite prin titluri executorii Creantele stabilite prin titluri executorii în sarcina institutiilor si autoritatilor publice se achita din sumele aprobate cu aceasta destinatie prin bugetele acestora sau, dupa caz, de la titlurile de cheltuieli la care se încadreaza obligatia de plata respectiva.
Instanta a constatat ca acest text de lege instituie obligatia în sarcina autoritatilor executive de a stipula în bugetele autoritatilor publice anuale a unor sume de bani cu destinatia speciala a achitarii creantelor stabilite prin titluri executorii. O astfel de procedura este rezonabila si reprezinta, astfel cum a statuat Curtea Constitutionala în numeroase decizii (ex: Decizia nr. 176/08.02.2011, nr. 529/11.10.2005), o norma de protectie de interes general, respectiv de protectie a patrimoniului institutiilor publice, ca o premisa indispensabila a desfasurarii activitatii lor în conditii optime.
Cu toate acestea, procedura speciala de alocare a fondurilor destinate platii creantelor statului stabilite prin titluri executorii nu poate influenta în nici un mod dreptul creditorilor de a obtine executarea respectivelor creante. Instanta a apreciat ca omisiunea autoritatilor executive de a stipula în bugetul prevazut pentru anul 2012 a sumelor necesare executarii totale a obligatiilor prevazute în titluri executorii îi este pe deplin imputabila puterii executive si, conform principiului clasic de drept Nemo auditur propriam turpitudinem allegans, nu poate justifica neexecutarea respectivelor obligatii.
Ordonanta de Urgenta nr. 71/2009 a intrat în vigoare la data de 18.06.2009, ulterior declararii neconstitutionale a OUG nr. 75/2008, stipulând ca Plata sumelor prevazute prin hotarâri judecatoresti având ca obiect acordarea unor drepturi de natura salariala stabilite în favoarea personalului din sectorul bugetar, devenite executorii pâna la data de 31 decembrie 2009, se va realiza dupa o procedura de executare care începe astfel:
a) în anul 2010 se plateste 34% din valoarea titlului executoriu;
b) în anul 2011 se plateste 33% din valoarea titlului executoriu;
c) în anul 2012 se plateste 33% din valoarea titlului executoriu.
Ulterior a fost modificata succesiv prin OUG nr. 18/2010, prin OUG nr. 45/2010 si, ultima data, prin Legea nr. 230/2011, prin care a fost aprobata.
Prin OUG nr. 18/2010, în vigoare începând cu data de 12.03.2010, termenele enumerate anterior au fost prorogate, în anul 2011, pentru 34% din valoarea titlului executoriu, în anul 2012, 33% din valoarea titlului executoriu, iar, în anul 2013, 33% din valoarea titlului executoriu. Apoi, prin OUG nr. 45/2010, în vigoare între 20.05.2010 si 05.12.2011, acestea au fost din nou prorogate, în anul 2012 pentru 34% din valoarea titlului executoriu, în anul 2013 pentru 33% din valoarea titlului executoriu si în anul 2014 pentru 33% din valoarea titlului executoriu.
Finalmente, prin Legea nr. 230/2011, OUG nr. 71/2009 a fost aprobata si modificata din nou, forma finala a acesteia fiind aceea ca Plata sumelor prevazute prin hotarâri judecatoresti având ca obiect acordarea unor drepturi de natura salariala stabilite în favoarea personalului din sectorul bugetar, devenite executorii pâna la data de 31 decembrie 2011, se va realiza dupa o procedura de executare care începe astfel:
a) în anul 2012 se plateste 5% din valoarea titlului executoriu;
b) în anul 2013 se plateste 10% din valoarea titlului executoriu;
c) în anul 2014 se plateste 25% din valoarea titlului executoriu;
d) în anul 2015 se plateste 25% din valoarea titlului executoriu;
e) în anul 2016 se plateste 35% din valoarea titlului executoriu.
Potrivit art. 1 alin. (2) În cursul termenului prevazut la alin. (1) orice cerere de executare silita se suspenda de drept.
Instanta a retinut ca, în temeiul art. 1 alin. (2) din OUG nr. 71/2009, astfel cum a fost aceasta modificata pe parcursul timpului, executarea silita a titlurilor executorii invocate în cauza este suspendata de drept, ceea ce constituie un impediment de natura legala la derularea procedurilor de executare silita. Actele de executare întocmite în pofida suspendarii de drept a procedurilor sunt lovite de nulitate absoluta, interesul ocrotit prin normele de drept citate anterior fiind unul obstesc, de ocrotire a securitatii financiare a sistemului de justitie.
Cu privire la conformitatea acestui mecanism de esalonare si suspendare de drept a procedurii de executare cu dispozitiile Conventiei Europene a Drepturilor Omului, Înalta Curte de Casatie si Justitie a pronuntat, pe calea unui recurs în interesul legii, Decizia nr. 1/16.01.2012, prin care a stabilit faptul ca instantele nationale, în solutionarea cauzelor cu care sunt învestite, au obligatia de a evalua compatibilitatea dispozitiilor art. 1 alin. (1) si (2) din OUG nr. 71/2009 cu normele Conventiei europene a drepturilor omului, respectiv art. 6 paragraf 1, date fiind dispozitiile art. 11 alin. 2 si art. 20 alin. 2 din Constitutia a României, întrucât prin normele interne în discutie se amâna, se esaloneaza si se suspenda executarea unor titluri executorii, cele trei efecte fiind cumulative.
A subliniat Înalta Curte faptul ca un control obiectiv, in abstracto, realizat de Curtea Constitutionala în ceea ce priveste conventionalitatea normelor în discutie nu exclude posibilitatea instantelor judecatoresti de drept comun de a efectua o analiza nemijlocita, directa, de compatibilitate a respectivelor dispozitii cu cele ale Conventiei, în raport cu situatia particulara fiecarei spete, ca obiect al încalcarii reclamate în fiecare litigiu, tocmai pentru a se verifica in concreto pastrarea justului echilibru între interesele statului si cele ale reclamantilor.
Asadar, faptul ca instanta de contencios constitutional a participat la asigurarea eficientei mecanismului conventional nu înseamna ca instantele sunt degrevate de evaluarea efectelor concrete ale unei norme juridice (confirmate ca fiind constitutionale) asupra partilor din cauzele pe care le solutioneaza.
Ca atare, instanta are obligatia de a analiza compatibilitatea dispozitiilor OUG nr. 71/2009 cu normele Conventiei Europene a Drepturilor Omului, raportându-se la situatia particulara a spetei de fata.
În ceea ce priveste jurisprudenta Curtii Europene a Drepturilor Omului, instanta s-a raportat la Decizia pronuntata în data de 17.10.2012, în cauza Dumitru si altii împotriva României, prin care au fost analizate dispozitiile OUG nr. 71/2009 din prisma respectarii dispozitiilor art. 6 si art. 1 Protocolul 1 din Conventie.
Curtea Europeana a retinut ca masurile luate de statul român urmaresc un scop de utilitate publica, respectiv mentinerea echilibrului bugetar între cheltuielile si veniturile publice, dat fiind contextul unei grave crize economice si financiare invocate de Guvernul României. În ceea ce priveste proportionalitatea masurii cu scopul urmator, Curtea a retinut ca, desi mecanismul de esalonare instituit a suferit modificari, autoritatile statului l-au respectat, dând dovada de diligenta în executarea hotarârilor judecatoresti. În cauza suspusa analizei, Curtea Europeana a retinut ca reclamantii au primit, în octombrie 2008, o prima transa, reprezentând 30% din suma datorata, apoi, în septembrie 2010, li s-a platit o suma suplimentara, reprezentând 25% din a doua transa de 34% din suma totala, desi, conform OUG nr. 45/2010, cea de-a doua transa ar fi trebuit platita în 2012. Sumele au fost actualizate de fiecare data în raport cu indicele preturilor de consum din data platii si nu exista, în prezent, nimic care sa sugereze ca Guvernul nu are intentia de a respecta calendarul platilor.
Instanta a apreciat ca si în cauza dedusa judecatii, în baza OUG 75/2008 Statul a dispus plata unui procent de 30 % din suma datorata, iar ulterior, prin HG 422/2010, HG 257/2012 si HG 598/2012, a mai dispus plata anumitor procente din suma datorata, restul sumelor urmând a fi platite conform esalonarii prevazute în OG 71/2009, iar intimata nu a invocat ca, în concret, graficul de esalonare nu ar fi fost respectat în ceea ce o priveste. Ca atare, speta prezenta nu s-a diferentiat cu nimic fata de Cauza Dumitru c. României, masura esalonarii sumelor stabilite prin titlul executoriu reprezentat de Sentinta civila nr. 718/24 aprilie 2008 a Tribunalului Dâmbovita fiind de asemenea proportionala cu scopul urmarit, astfel cum acesta a fost retinut de Curtea Europeana a Drepturilor Omului, fiind prevazut un grafic expres de esalonare a platii, care consacra un termen rezonabil tinând cont atât de interesele debitorului (statul ), cât si de cele ale creditorului (intimata din cauza), existând un just echilibru între acestea.
Pentru aceste considerente, instanta a constatat ca actele de executare din dosarul cu nr. (…)/2012 efectuate în cauza sunt lovite de nulitate absoluta, pentru nerespectarea suspendarii de drept a executarii titlurilor având ca obiect acordarea unor drepturi de natura salariale stabilite în favoarea intimatei, în calitate de angajata a sistemului bugetar, reglementata de OUG nr. 71/2009, ale carei dispozitii sunt conforme cu jurisprudenta Curtii Europene a Drepturilor Omului.
Ca atare, în temeiul art. 404 alin. (1) Cod procedura civila, instanta a admis contestatia la executare formulata de contestatorul Ministerul Justitiei în contradictoriu cu intimata M. A. si a dispus anularea actelor de executare întocmite de B.E.J.A. ”D. G., L. G. si M. P.”, în dosarul de executare nr. (…)/2012, pe raza sectorului 5 Bucuresti
Judecatoria Sectorului 5 Bucuresti, sentinta civila nr. 9020/13.11.2012
Dobândirea dreptului de proprietate prin uzucapiune si accesiune imobiliara
Prin cererea înregistrata pe rolul Judecatoriei Sectorului 5 la data de 26.04.2013, sub nr. (…)/302/2012, reclamantii C.C., P.P. si C.I. ai chemat în judecata pe pârâtii D.N., G.M., I.C. si D.I., solicitând instantei ca prin hotarârea ce o va pronunta sa dispuna constatarea dreptului lor de proprietate asupra terenului în suprafata de 200 mp situat în Bucuresti, str. C.M., sector 5, prin efectul uzucapiunii de 30 de ani, prin jonctiunea posesiilor precum si asupra constructiei edificate pe acest teren, prin efectul accesiunii imobiliare.
În motivarea cererii reclamantii au aratat ca prin înscrisul sub semnatura privata numit Chitanta, încheiat la data de 10.03.1961, autorul lor, C. I. împreuna cu C. C. au convenit cu numita D. A. asupra înstrainarii unui teren în suprafata de 200 mp situat în Bucuresti, str. C. M., achitând acesteia suma de 3600 lei cu titlu de pret. În anul urmator, autorul reclamantilor a edificat pe terenul anterior mentionat o constructie din paianta compusa din 3 camere iar din anul 1980 reclamantii au mai adaugat acestei constructii doua camere si un hol. Din anul 1961 si pâna în prezent, posesia acestui imobil a fost exercitata de autorul lor C. I. si C. C. iar dupa decesul autorului, din 1989, reclamantii au continuat sa stapâneasca imobilul în mod continuu, neîntrerupt, netulburat si sub nume de proprietar.
Reclamantii au mai învederat instantei ca terenul a fost proprietatea numitului D. M., decedat în anul 1948 iar mostenirea de pe urma sa a fost acceptata tacit, prin administrare de bunuri de catre D. A., în calitate de sotie supravietuitoare si D. N., I. C., G. M. si D. I., în calitate de fii si fiice. D. A. a decedat la data de 06.06.1988, procedura succesorala de pe urma acesteia nu a fost dezbatuta însa mostenirea a fost acceptata în mod tacit de catre pârâtii din prezenta cauza, în calitate de fii si fiice.
În drept cererea de chemare în judecata a fost întemeiata pe disp. art. 1890, 1860 si 492 Cod civil de la 1864.
Pârâtii, desi legal citati, nu au depus la dosar întâmpinare.
Analizând ansamblul probator administrat în cauza, instanta a retinut urmatoarele:
Prin înscrisul sub semnatura privata din data de 10.03.1961, numit Chitanta, numita D. A. a vândut numitilor C. I. si C. C. o parcela de teren în suprafata de 200 mp, situata în Bucuresti, str. C. M. În privinta vânzatoarei D. A., instanta a retinut ca aceasta dobândise parcela în suprafata de 200 mp de la sotul sau D. M. (acesta din urma dobândindu-l prin împroprietarire în urma reformei agrare din anul 1945), în calitate de sotie supravietuitoare, alaturi de D. N., I. C. , G. M. si D. I., în calitate de fiu si fiice ale defunctului D. M.
În anul 1962, numitul C. I. a edificat pe acest teren o constructie din paianta compusa din 3 camere iar din anul 1980, reclamantii au mai adaugat acestei constructii doua camere si un hol, pe cheltuiala proprie.
În urma decesului numitului C. I., au ramas mostenitori reclamantii din cauza, asa cum rezulta din certificatul de mostenitor nr. 480 din data de 04.05.1990.
Pe fondul cauzei instanta a constatat ca imobilul în litigiu face parte din terenul vândut de D. A. lui C. I. si C. C. prin actul de vânzare cumparare numit Chitanta, încheiat la 10.03.1961. Imobilul a fost identificat prin raportul de expertiza tehnica judiciara, specialitatea Topografie, întocmit de expert D. C., suprafata totala a acestuia fiind de 190 mp, identificat prin vecinatati.
Actul prin care D. A. a vândut lui C. I. si C. C. suprafata de 200 mp este lovit de nulitate absoluta, fiind încheiat cu încalcarea art. 11 din Decretul 144/1958, care conditiona înstrainarea de întrunirea cerintei autentice. Astfel, respectivul act nu poate constitui temei pentru iesirea respectivului bun din patrimoniul numitei D. A. si a celorlalti succesori ai lui D. M.. Asa cum reiese din Chitanta, pretul imobilului a fost achitat integral de catre cumparator si, cu toate ca înscrisul nu poate fi apreciat ca act translativ de proprietate, pentru motivele anterior mentionate, instanta l-a apreciat ca fiind doveditor al momentului în care autorul reclamantilor si sotia acestuia, reclamanta C. C. au intrat în posesia imobilului.
Pentru ca reclamantii sa poata dobândi dreptul de proprietate asupra imobilului prin uzucapiunea de lunga durata este necesar ca acesta sa fi exercitat o posesie utila timp de 30 de ani asupra terenului respectiv. Pentru a fi îndeplinita conditia termenului, reclamantii au înteles sa sa se foloseasca si de posesia exercitata de catre autorul lor, C. I., invocând jonctiunea posesiilor.
Instanta a retinut ca pentru a putea fi invocata jonctiunea posesiilor, trebuie sa fie vorba despre o posesie propriu-zisa a autorului iar cel care invoca posesia sa fie un succesor în drepturi al autorului. Astfel cum rezulta din declaratiile martorilor audiati, vecini ai reclamantilor, autorul reclamantilor, numitul C. I., împreuna cu sotia acestuia, C. C., au stapânit terenul din Bucuresti, , str. C.M, sector 5 înca din anul 1961 iar dupa moartea lui C. I., în 1989, reclamantii au continuat sa stapâneasca respectivul teren. Posesia acestora a fost una continua si netulburata, fiind cunoscuti ca proprietari, fara a exista litigii cu vecinii legate de limitele de hotar.
Acest fapt al posesiei sub nume de proprietar, continue si netulburate a rezultat si din istoricul de rol fiscal de unde a rezultat ca reclamanta C. C. este înscrisa înca din anul 1961 ca si platitor de taxe si impozite iar din anul 1990 sunt înscrisi ca platitori si C. I. împreuna cu C. C., mostenitori ai defunctului C. I., terenul figurând ca si proprietate privata.
În ceea ce priveste cea de-a doua conditie necesara pentru a opera jonctiunea posesiilor, din certificatul de mostenitor nr. 480/1990, depus la dosar, a rezultat calitatea de mostenitori a reclamantilor C. C., C. I. si P. P.
Astfel, instanta a apreciat ca sunt îndeplinite conditiile prevazute de lege pentru a opera jonctiunea posesiilor.
Art. 1890 C. Civ., prevede ca regula speciala, dobândirea dreptului de proprietate prin simpla exercitare a posesiei utile timp de 30 de ani, fara ca persoana care poseda sa fie tinuta a produce vreun titlu si fara sa i se poata opune reaua credinta. Prescriptia achizitiva este efectul unei posesii utile ce presupune ca aceasta sa fie continua, neîntrerupta, netulburata si sub nume de proprietar.
Instanta a retinut ca autorul reclamantilor, împreuna cu sotia sa, C.C., au intrat în posesia imobilului la data de 10.03.1961 în urma actului încheiat cu D. A. Dupa decesul lui C. I. în anul 1989, reclamanta C. C. a continuat sa stapâneasca imobilul, împreuna cu copiii sai, C. I. si P. P., fiind împlinit astfel, prin efectul jonctiunii posesiilor, termenul de 30 de ani prevazut de lege.
Pentru a conduce la dobândirea dreptului de proprietate, posesia trebuie sa fie utila, adica neafectata de vreun viciu. Din probatoriul administrat în cauza, respectiv declaratiile martorilor, a rezultat ca atât autorul reclamantilor cât si reclamantii au stapânit continuu imobilul, de la momentul dobândirii acestuia de la numita D. A., în anul 1961.
De asemenea, posesia reclamantilor a fost una netulburata întrucât nu a fost întemeiata sau pastrata prin acte de violenta în contra ori din partea adversarului, astfel cum arata art. 1851 C.civ. În acest sens, instanta a retinut ca defunctul C. I. împreuna cu reclamanta C. C. au intrat pasnic în posesia imobilului, prin contractul de vânzare cumparare numit Chitanta, încheiat cu numita D. A.
Referitor la publicitatea posesiei, instanta a retinut, în baza declaratiilor martorilor, ca reclamantii erau cunoscuti de catre vecini ca fiind proprietarii imobilului în litigiu.
Posesia reclamantilor a fost exercitata sub nume de proprietar, nefiind afectata de viciul precaritatii. Reclamantii sunt cunoscuti de catre vecini ca fiind proprietarii imobilului din str. C. M., sector 5, Bucuresti, dupa cum rezulta din declaratiile existente la dosar. Acestia s-au manifestat ca un adevarat proprietar, dovada fiind faptul ca pe terenul respectiv numitul C. I. a construit o casa, ulterior extinsa de catre reclamanti.
Cu privire la constructia edificata pe teren, asa cum rezulta din declaratia martorilor precum si din adresa emisa de Municipiul Bucuresti, Primaria Sector 5 – DITL, la adresa din str. C. M., sector 5, exista o constructie. De asemenea, constructia a fost identificata prin raportul de expertiza tehnica judiciara imobiliara – specialitatea constructii, evaluarea proprietatii imobiliare., întocmit de expert M.L., în suprafata de 93,92 mp. Din declaratia martorului reiese ca initial pe teren a existat o casa din paianta, aceasta fiind ulterior demolata de catre reclamanti care au edificat o casa din caramida, existenta si în prezent pe terenul respectiv.
Din aceste considerente, instanta a apreciat ca în cauza au fost întrunite conditiile legale ale uzucapiunii de 30 de ani si a admis cererea principala, constatând ca reclamantii au dobândit prin efectul uzucapiunii de lunga durata dreptul de proprietate asupra terenului situat în Bucuresti, str. C. M., sector 5, în suprafata de 190 mp. Totodata, instanta a apreciat a fi întrunite si conditiile legale ale accesiunii imobiliare, dat fiind efectul retroactiv al uzucapiunii, conform art. 494 C.civ.
Judecatoria Sectorului 5 Bucuresti, sentinta civila nr. 9275/2012
Actiune în regres
Prin cererea înregistrata pe rolul Judecatoriei Sectorului 5 Bucuresti la data de 02.02.2012, sub nr. (…)/302/2012, reclamanta Societatea Comerciala de Asigurare-Reasigurare Astra SA a chemat în judecata pe pârâtul G. I. A., solicitând instantei ca prin hotarârea pe care o va pronunta sa dispuna obligarea pârâtului la plata sumei de 14,613.63 lei, cu titlu de despagubiri, reprezentând despagubirea platita de Astra SA persoanei pagubite pentru pagubele suferite de autovehiculul cu nr. de înmatriculare B 44 (—) în dosarul de dauna B1011DA (——), deschis în baza politei de asigurare seria SP nr. -; totodata, a solicitat obligarea pârâtului la plata sumei de 503,07 lei, reprezentând dobânda legala, calculata la nivelul dobânzii de referinta BNR, aferenta sumei de 14,613.63 lei, de la data achitarii despagubirii – 11.05.2011, 13.05.2011, 20.05.2011, 27.05.2011, 01.06.2011, 02.06.2011, 08.06.2011, 23.08.2011 si pâna la data de 26.01.2012, dobânda legala calculata la nivelul dobânzii de referinta BNR de la data de 27.01.2012 si pâna la data achitarii integrale a debitului. A solicitat obligarea pârâtului la plata cheltuielilor de judecata.
În motivarea cererii legal timbrate, reclamanta a aratat ca în data de 05.02.2011, pârâtul, conducând autovehiculul cu nr. de înmatriculare B 500 —, proprietatea numite B. A.M., aflându-se sub influenta bauturilor alcoolice, a produs din culpa sa un accident de circulatie în urma caruia a fost avariat autoturismul având nr. de înmatriculare B 44 (—), proprietatea S.C.A.
La data producerii evenimentului rutier, conform buletinului de analiza toxicologica, pârâtul a avut o alcoolemie de 1.50% în sânge.
Producerea evenimentului rutier si avariile constatate au fost stabilite si consemnate de DGPMB – BPR prin emiterea autorizatiei de reparatii seria CR nr. (…)/10.02.2011.
S-a mai aratat ca la data producerii accidentului, autovehiculul cu nr. de înmatriculare B 500 — avea la Astra SA RCA seria SP nr. (…)/15.10.2010, valabila la data accidentului, în baza careia SC Astra SA a deschis dosarul de daune nr. BB1011DA(…) si a achitat despagubirea în cuantum de 14,613,63 lei, prin virament bancar.
În drept, actiunea a fost întemeiata pe disp. art. 58 din Legea nr. 136/1995, art. 87 alin.1 din OUG nr. 195/2002, OG nr. 13/2012, C.p.c.
La termenul din data de (…), pârâtul a recunoscut atât producerea evenimentului cât si debitul solicitat de reclamanta.
Analizând înscrisurile depuse la dosar, instanta a retinut urmatoarele:
La data de 05.02.2011 în timp ce conducea autovehiculul cu nr. de înmatriculare B 500 —, proprietatea numitei B. A.M. si aflându-se sub influenta bauturilor alcoolice, pârâtul a produs din culpa sa un accident de circulatie în urma caruia au fost avariate mai multe autoturisme, printre care si cel cu nr. de înmatriculare B 44 (—), proprietatea S.C.A. La data producerii accidentului, autoturismul cu nr. B 500 (—) avea asigurare RCA valabila la societatea reclamanta, achitându-se o despagubire de 14.613,63 lei pentru autovehiculul mentionat.
Pentru fapta savârsita, pârâtului i s-a deschis dosar penal iar prin sentinta penala nr. (…)/2011 pronuntata în dosarul nr. (…)/302/2011, acesta a fost condamnat la 2 ani închisoare in baza art. 178 al. 1,3,5 Cp. cu aplic. art. 320 ind. 1 Cpp si art. 74 lit. a, 76 lit. c Cp.
Conform devizului final însotit de înscrisuri, reparatiile autoturismului B 44 (—) s-au ridicat la suma de 14.613,63 lei. Suma este dovedita de facturile fiscale depuse la dosar, devize lucrari, acte constatatoare precum si de celelalte înscrisuri depuse la dosarul de dauna si la cel al instantei. La datele de 11.05.2011, 23.08.2011, respectiv 25.11.2011, prin compensare, suma a fost achitata de reclamanta, în calitate de asigurator RCA.
Raportat la obiectul cauzei si la temeiul de drept invocat de reclamanta, instanta a retinut ca dispozitiile art. 998 – 999 Cod civil reglementeaza raspunderea civila pentru fapta proprie, stabilind conditiile generale ale unei astfel de raspunderi. Potrivit art. 998 Cod civil orice fapta a omului care cauzeaza altuia un prejudiciu obliga pe acela din a carui greseala s-a ocazionat a-l repara iar potrivit art. 999 omul este responsabil nu numai pentru prejudiciul ce a cauzat prin fapta sa, dar si de acela ce a cauzat prin neglijenta sau imprudenta sa.
Din prevederile legale mentionate rezulta ca pentru angajarea raspunderii delictuale se cer a fi întrunite cumulativ mai multe conditii: existenta unui prejudiciu; existenta unei fapte ilicite; a legaturii de cauzalitate între fapta ilicita si prejudiciu; vinovatia celui care a cauzat prejudiciul, constând în intentia, neglijenta sau imprudenta cu care a actionat.
Fapta ilicita în speta consta în infractiunea savârsita de catre pârât, soferul autoturismului asigurat la reclamanta.
Prejudiciul consta în avariile produse autoturismului cu nr. de înmatriculare B 44 —, constatate si acoperite de reclamanta.
Vinovatia, ca o conditie a raspunderii civile delictuale, în prezenta, este exprimata prin neglijenta de care a dat dovada soferul autoturismului B 500 (—).
În ceea ce priveste legatura de cauzalitate dintre fapta ilicita si prejudiciu, instanta are în vedere atât considerentele sentintei penale cât si constatarile organelor de politie precum si celelalte înscrisuri depuse la dosar.
Instanta a avut în vedere si faptul ca pârâtul a recunoscut atât fapta descrisa de reclamanta în actiune cât si cuantumul prejudiciului.
Fata de considerentele expuse mai sus, tinând cont de disp. Legii nr. 136/1995 rep., OG 13/2011 rep, art. 998 si 999 C.civ., instanta a admis actiunea si a obligat pârâtul sa plateasca reclamantei suma de 14.613,63 lei, reprezentând contravaloare despagubire, suma de 503,07 lei reprezentând dobânda legala, calculata de la data achitarii despagubirii si pâna la data pronuntarii hotarârii, precum si dobânda legala ce urmeaza a se calcula în continuare, pâna la achitarea integrala a debitului, conf. OG nr. 13/2011.
Judecatoria Sectorului 5 Bucuresti, sentinta civila nr.4794/2011
Revendicare imobiliara
Prin cererea înregistrata pe rolul Judecatoriei Sectorului 5 reclamantul X a chemat în judecata pe pârâtul Statul Roman prin M.F.P si Directia Generala a Finantelor Publice a Municipiului Bucuresti, solicitând obligarea acestuia sa-i lase in deplina proprietate si linistita posesie, imobilul situat in Bucuresti format din 2 camere si dependinte, situate la etajul 1, pod si cota parte indiviza de ½ din magazine(garaj), precum si folosinta terenului aferent constructiei in suprafata de 101,50 mp, reprezentând cota de ½ din suprafata totala indiviza de 202,11 mp, precum si radierea dreptului de proprietate al paratului, Statul Roman din cartea funciara asupra imobilului mentionat. In motivarea actiunii, reclamantul a aratat ca imobilul revendicat a apartinut S.C. P.S.I.P SRL cu sediul la adresa imobilului, fiind dobândit prin contract de vânzare-cumparare.
Imobilul a fost preluat de catre Statul roman in baza legii 359/2004, art.31 al.7 potrivit caruia bunurile ramase in patrimoniul persoanei juridice dupa radierea acesteia din Registrul Comertului in conditiile al.5 si al.6, se considera bunuri abandonate, iar prin încheierea nr. (…) din 04.03.2008 a Oficiului de Cadastru si Publicitate Imobiliara a fost înscris dreptul de proprietate asupra imobilului situat in Bucuresti, in favoarea acestuia, reclamantul apreciind ca aceste dispozitii legale sunt neconstitutionale, Judecatoria Sectorului 5 Bucuresti fiind competenta sa verifice neconstitutionalitatea textului invocat in conditiile in care nu mai este posibila verificarea acestui incident al neconstitutionalitatii pe calea exceptiei de neconstitutionalitate ca urmare a abrogarii dispozitiilor art. 31 al. 7 din Legea 359/2004 prin Legea 360/2004.
Calitatea procesuala activa a reclamantului, precum si aceea de titular al dreptului de proprietate este fundamentata pe împrejurarea ca la data dizolvarii societatii prin împlinirea termenului de 5 ani de functionare erau in vigoare dispozitiile art. 23 (art.236 in prezent) din Legea 31/1990 republicata in M.O.nr.33 din 29.01.1998, in baza Legii 195/1997 potrivit carora in caz de dizolvare bunurile societatilor comerciale cu raspundere limitata intra in patrimonial asociatului unic fara lichidare de drept (ope legis) fara nici un fel de conditionare sau formalitate, aprobare anterioara sau confirmare ulterioara.
Pârâtul a depus întâmpinare, prin care a invocat exceptia lipsei calitatii procesuale pasive a Statului Roman prin Ministerul Finantelor Publice si exceptia inadmisibilitatii actiunii, având in vedere ca actiunea formulata de catre reclamanti având caracterul unei actiuni în revendicare imobiliara, situatia juridica a imobilului in cauza este reglementata de Legea nr.10/2001.
Analizând cauza, instanta a retinut ca prin contractul de vânzare-cumparare autentificat sub nr. (…)/16.09.1996 de BNP M.V, SC P.S.I-E. SRL a dobândit dreptul de proprietate asupra apartamentului în cauza precum si asupra terenului aferent de 101,50 mp, indiviz din suprafata totala de 202,11 mp.
Prin încheierea nr. (…)/2005 pronuntata de Tribunalul Bucuresti la data de 04.05.2005 în temeiul art. 30 alin. 2 din legea nr. 359/2004 s-a constat dizolvarea de drept a SC P.S.I-E. SRL, iar prin încheierea nr. (…)/21.04.2006 pronuntata de aceeasi instanta, s-a dispus în temeiul art. 31 alin. 5 din Legea nr. 359/2004 radierea societatii din registrul comertului, bunurile ramase în patrimoniul persoanei juridice dupa radierea acesteia fiind considerate, conform alin. 7 al aceluiasi articol bunuri abandonate si intrând conform art. 477 Cod Civil în proprietatea statului. Din relatiile furnizate de Oficiul Registrului Comertului de pe lânga Tribunalul Bucuresti, a rezultat ca anterior radierii societatii, reclamantul a detinut calitatea de asociat unic al acesteia.
Prin încheierea nr. (…)/23.04.2008 a Oficiului de Cadastru si Publicitate Imobiliara Bucuresti Sector 5, s-a dispus intabularea dreptului de proprietate asupra imobilului în litigiu în favoarea Statului Român prin Directia Generala a Finantelor Publice a Municipiului Bucuresti, aceasta din urma preluând bunul în baza art. 3 din Norma metodologica de aplicare a OG nr. 14/2007, aprobata prin HG nr. 731/2007.
Cu privire la exceptia inadmisibilitatii, instanta a retinut ca motivul invocat de pârât în sensul ca in speta dedusa judecatii, ar fi incidente dispozitiile Legii nr.10/2001 este neîntemeiat, întrucât potrivit art. 1 alin. 1 din Legea nr. 10/2001, acest act normativ se aplica în cazul imobilelor preluate în mod abuziv de stat, de organizatiile cooperatiste sau de orice alte persoane juridice în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989; or imobilul în litigiu în cauza de fata a fost preluat asa cum s-a aratat mai sus în cursul anului 2006.
Referitor la exceptia lipsei calitatii procesuale pasive a pârâtului Statului Român prin Ministerul Finantelor Publice, instanta a retinut ca imobilul revendicat a fost preluat de Statul Român prin Directia Generala a Finantelor Publice a Municipiului Bucuresti, aceasta din urma aparând ca reprezentant al statului si în cartea funciara în care este înscris imobilul, instanta a admis exceptia analizata si pe cale de consecinta a respins actiunea formulata împotriva pârâtului Statul Român prin Ministerul Finantelor Publice ca fiind introdusa împotriva unei persoane fara calitate procesuala pasiva
Pe fond, instanta a retinut ca în baza dispozitiilor art. 31 alin. 7 din Legea nr. 359/2004, statul român a devenit proprietarul imobilului în litigiu fara a acorda o dreapta si proportionala despagubire. În acest fel, textul de lege evocat venea în contradictie cu dispozitia art. 44 alin. 3 din Constitutie potrivit careia nimeni nu poate fi expropriat decât pentru o cauza de utilitate publica, stabilita potrivit legii, cu dreapta si prealabila despagubire si ca atare preluarea imobilului a fost facuta de catre stat fara titlu valabil. Potrivit art. 237 alin. 10 din Legea 31/1990 a societatilor comerciale, bunurile ramase din patrimoniul persoanei juridice radiate din oficiu din registrul comertului re¬vin actionarilor.
În ceea ce îl priveste pe reclamant, instanta a retinut ca acesta, fiind cetatean strain (egiptean) si fata de dispozitiile art. 44 alin. 2 din Constitutia României, nu putea dobândi dreptul de proprietate privata asupra terenurilor, sustinerile acestuia în sensul ca terenul a intrat în patrimoniul sau prin efectul Legii nr. 241/1998 (pentru aprobarea OUG 92/1997) si ale OUG 92/1997 (privind stimularea investitiilor directe) fiind vadit nefondate. Instanta a apreciat ca dispozitiile art. 236 din legea 31/1990 (fost art. 231) invocate de reclamant pe motiv ca acestea erau în vigoare la data dizolvarii societatii prin împlinirea termenului de functionare, nu sunt aplicabile în cauza în conditiile în care printr-o încheiere a Tribunalul Bucuresti s-a constat dizolvarea societatii în temeiul art. 30 alin. 2 din legea nr. 359/2004
Fata de considerentele ce preced, vazând si dispozitiile art. 480 Cod civil, instanta a admis în parte actiunea formulata în contradictoriu cu pârâtul Statului Român prin Directia Generala a Finantelor Publice a Municipiului Bucuresti si a obligat pârâtul sa-i lase reclamantului în deplina proprietate si linistita posesie apartamentul în litigiu si a respins ca nefondat capatul de cerere având ca obiect revendicarea terenului aferent constructiei, iar în baza art. 34 din Legea nr. 7/1996, a dispus radierea din cartea funciara a dreptului de proprietate asupra constructiei înscris în favoarea pârâtul Statul Român prin Directia Generala a Finantelor Publice a Municipiului Bucuresti.
Judecatoria Sectorului 5 Bucuresti, sentinta civila nr.10025/2011
Pretentii. Raspundere contractuala
Prin cererea înregistrata pe rolul Judecatoriei Sectorului 5 reclamantul N.G.M a chemat în judecata pe pârâtii Casa de Asigurari de Sanatate a Municipiului Bucuresti si Spitalul Universitar de Urgenta Bucuresti solicitând instantei ca prin hotarârea ce o va pronunta sa dispuna obligarea acesteia la plata sumei de 6.016 euro reprezentând echivalentul pretului a trei stenturi coronariene Cyper ce i-au fost montate prin doua interventii chirurgicale în anul 2005 precum si la plata dobânzii legale aferente debitului principal cu începere de la data introducerii actiunii si pâna la data efectiva a platii, cu cheltuieli de judecata.
Prin întâmpinare pârâta CASMB a invocat exceptia lipsei calitatii procesuale pasive sustinând ca ea are relatie contractuala doar cu furnizorii de servicii medicale în asistenta medicala carora, pe baza unor documente de raportare specifice, le deconteaza serviciile furnizate asiguratilor, neexistând raporturi directe între CASMB si asigurati.
Pârâtul Spitalul Universitar de Urgenta Bucuresti a depus întâmpinare prin care a invocat exceptia prescriptiei dreptului material la actiune.
Analizând actele dosarului instanta a retinut ca la data de 18.11.2005 si la data de 29.11.2005 reclamantul a fost supus la doua interventii chirurgicale de montare a trei stenturi coronariene, efectuata la Spitalul Universitar de Urgenta Bucuresti – Clinica de Cardiologie. Din cauza celorlalte afectiuni medicale ale sale, respectiv diabet zaharat de tip 2, medicii au considerat necesar sa i se monteze stenturi cu protectie antidiabet – de tip Cyper Sirolimus, care la acel moment nu existau în dotarea spitalului, întrucât Casa de Asigurari de Sanatate a Municipiului Bucuresti nu le-a furnizat aceste dispozitive medicale, iar reclamantul a fost nevoit sa îsi procure singur, în regim de urgenta, aceste stenturi. Astfel, a achizitionat cele trei stenturi mentionate mai sus din Ungaria la pretul de 2.004 euro /bucata acesta fiind pretul cel mai mic.
Pe exceptia prescriptiei dreptului la actiune, instanta a apreciat ca din fisele medicale depuse la dosar, rezulta ca reclamantul a suferit doua interventii chirurgicale, în data de 18.11.2005 si în data de 29.11.2005, actiunea fiind introdusa în data de 17.11.2008, astfel încât fata de data ultimei interventii chirurgicale, nu a fost împlinit termenul de prescriptie de 3 ani, conform Decretului lege 167/1958, motiv pentru care instanta a respins aceasta exceptie ca neîntemeiata.
Pe exceptia lipsei calitatii procesual pasive a paratei CASMB, instanta a retinut ca aceasta este obligata in temeiul legii sa asigure respectivele servicii medicale pentru care se retin costurile aferente tuturor persoanelor platitoare de impozite si taxe având în vedere dispozitiile art. 10, 11 si 19 din OUG 150/31.10.2002. Astfel, chiar si in situatia in care aceasta parata nu are contract direct cu reclamantul asigurat, in baza atributiilor sale legale, are obligatia de a asigura fondurile necesare pentru achizitionarea tuturor aparatelor necesare si a medicamentelor, tratamentelor necesare unei bune functionari a spitalelor, implicit a sistemului sanitar. Potrivit dispozitiilor OUG nr.150/2002 privind organizarea si functionarea sistemului de asigurari sociale de sanatate ( în vigoare în anul 2005) si a dispozitiilor Legii nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sanatatii Titlul VIII (Asigurarile sociale de sanatate), casele de asigurari de sanatate sunt institutii publice cu personalitate juridica, cu bugete proprii, aflate în subordinea Casei Nationale de Asigurari de Sanatate. Casele de asigurari de sanatate încheie anual contracte de furnizare servicii medicale cu furnizorii autorizati si acreditati, în conformitate cu reglementarile legislative în vigoare în anul respectiv. În baza acestor contracte, casele de asigurari de sanatate (în speta CASMB) deconteaza furnizorilor de servicii medicale, în functie de raportarile pe care acestia le fac lunar, serviciile acordate asiguratilor. În considerarea acestor aspecte, instanta a respins exceptia ca neîntemeiata.
Pe fond, instanta a retinut ca din actele medicale reiese fara putinta de tagada necesitatea interventiei chirurgicale respective, fiind vorba despre fise si recomandari ale medicului de specialitate, pentru efectuarea acestei operatii si montarea respectivelor dispozitive reclamantului. A fost vorba asadar de o operatie absolut necesara pentru mentinerea in viata a reclamantului. Totodata instanta a remarcat demersurile efectuate de reclamant, prin fiica sa, pentru obtinerea acelor dispozitive, achizitionarea lor din afara unitatii spitalicesti, anume din Ungaria, cat si dovada achitarii sumei, contravaloarea lor, corespunzatoare pretentiilor solicitate prin cererea principala, convertita in EUR, suma nefiind contestata de pârâti.
Dat fiind suferinta cronica a reclamantului, boala cu care a fost diagnosticat, diabet zaharat si afectiune cardiaca, instanta a apreciat ca acesta se încadreaza in prevederile legale ce stabilesc afectiunile cronice pentru care se asigura asistenta medicala gratuita inclusiv prin asigurarea acestor dispozitive speciale în cazul necesitatii unei interventii chirurgicale, astfel cum este specificat în Ordinul 42/2005 si normele metodologice, anexa 2-subprograme de sanatate finantate de la bugetul fondului national unic de asigurari sociale de sanatate.
Sustinerile pârâtei CASMB în sensul ca reclamantul era înscris pe asa numita “lista de asteptare“, pentru efectuarea acestei interventii chirurgicale, implicit procurarea dispozitivelor respective, au fost înlaturate de catre instanta, în masura în care pârâta prin specificul sau, trebuie sa asigure asistenta medicala necesara pacientilor sai, iar nu sa le puna viata în pericol, prin asteptari fara termen.
Concluzionând, instanta a stabilit ca reclamantul pe cheltuiala sa proprie a achizitionat dispozitivele absolut necesare interventiei sale chirurgicale pe cord, interventie chirurgicala recomandata de medicul specialist, recomandarea incluzând aceste stentere, iar nu altele. Suma platita pentru aceste stentere a fost de 6.016 EUR. Luând în considerare starea de sanatate a reclamantului, bolile sale cronice, afectiune coronariana si diabet, instanta a concluzionat ca acesta se încadra în programele de sanatate pentru care se asigura asistenta medicala si dispozitive necesare oricaror interventii chirurgicale, fiind vorba de altfel despre un asigurat, platitor de asigurari de sanatate. Astfel, în baza legii, aceste stentere urmau sa se regaseasca în dotarea spitalului, sau sa fie asigurate gratuit de catre spital sau CASMB.
Prin urmare, s-a apreciat ca pârâtii aveau obligatia de a suporta costul acestei interventii chirurgicale, spitalul cât si CASMB, în temeiul legii, ca furnizor de fonduri necesare în cadrul programelor de sanatate.
Instanta a respins cererea reclamantului de plata a dobânzii legale, apreciind ca nu se justifica, plata despagubirii facându-se în EUR, executarea prin echivalent în lei la cursul BNR din ziua platii acoperind o posibila devalorizare sau diferenta de curs.
În consecinta, instanta a admis în parte a actiunea si a obligat pârâtii la plata catre reclamant a sumei de 6.016 EUR prin echivalent lei la cursul BNR din ziua platii, cu titlu de despagubiri, contravaloarea celor trei stenturi achizitionate de reclamant si montate pe cord, în cadrul operatiilor chirurgicale suferite la Spitalul Universitar de Urgenta Bucuresti.
Judecatoria Sectorului 5 Bucuresti, sentinta civila nr.2110/2011
Pretentii. Contract intermediere imobiliara
Prin cererea înregistrata pe rolul Judecatoriei Sectorului 5 reclamanta SC F.I. SRL a chemat în judecata pe pârâta V.B. solicitând obligarea acesteia la plata urmatoarelor sume: 1.399,44 Euro, reprezentând pretul serviciilor prestate conform Conventiei de intermediere imobiliara nr. (…), penalitati de întârziere de 0,50% pe zi de întârziere, începând cu data de scadentei pâna la data platii efective, cu cheltuieli de judecata.
În motivarea actiunii, reclamanta a aratat ca pârâta a solicitat serviciile sale, in calitate de firma specializata în consultanta imobiliara, fiind interesata de cumpararea unui apartament in Bucuresti. La solicitarea acesteia, reclamanta a procedat la prospectarea pietei imobiliare si a identificat câteva oferte de vânzare care corespundeau preferintelor pârâtei. Astfel, pe data de 25.09.2009 pârâta a vizionat unul dintre apartamente ocazie cu care intre reclamanta, in calitate de prestator si parata, in calitate de beneficiar, s-a încheiat Conventia de prestari – servicii de intermedieri imobiliare nr. (…)/25.09.2009, cea din urma aratându-se interesata de achizitionarea apartamentului, care corespundea preferintelor sale. Pentru aceste motive, reclamanta a asistat-o la negocierea pretului, la formularea ofertei de cumparare si la pregatirea detaliilor premergatoare semnarii antecontractului de vânzare – cumparare. Ulterior insa, parata a refuzat sa mai semneze antecontractul in prezenta reprezentantilor reclamantei si cu toate ca avea obligatia de a informa reclamanta despre cumpararea apartamentului vizionat, conform conventiei, parata nu a inteles sa faca acest lucru. Din informatiile cuprinse în cartea funciara nr. (…) a Municipiului Bucuresti – Sector 6, comunicate de OCPI Bucuresti, rezulta ca parata a cumparat apartamentul prezentat de catre reclamanta.
Pârâta a solicitat instantei sa se constate netemeinicia pretentiilor invocate de reclamanta aratând ca într-adevar a solicitat serviciile reclamantei în scopul primirii de asistenta corespunzatoare pentru identificarea unei locuinte, în acest sens fiindu-i prezentate mai multe oferte, dar ulterior nu a mai dorit continuarea relatiilor contractuale din cauza comportamentului agentului imobiliar care a avut o atitudine ostila si a refuzat sa semneze contractul. Pârâta a invocat si nulitatea conventiei pe considerentul lipsei unui pret determinat sau determinabil, lipsind un element esential pentru încheierea sa valabila. Astfel, pretul indicat este de “maxim de 2,8%” fara niciun alt element care ar putea face ca acesta sa fie determinat ori determinabil.
Pe cale reconventionala, pârâta a solicitat rezilierea conventiei pe considerentul încalcarii legislatiei privind protectia consumatorului, invocând în acest sens dispozitiile legii nr. 193/2000 privind clauzele abuzive din contractele încheiate între comercianti si consumatori si ale legii nr. 363/2007 privind combaterea practicilor incorecte ale comerciantilor în relatia cu consumatorii si armonizarea reglementarilor cu legislatia europeana, sustinând ca majoritatea clauzelor din Conventie creeaza un dezechilibru în defavoarea sa.
Instanta a retinut ca între parti s-a încheiat un contract de prestari servicii imobiliare. În art. 2 din conventie s-a mentionat ca obiectul acesteia consta în depunerea de diligente de catre prestator, pentru identificarea mai multor oferte imobiliare care sa corespunda cerintelor beneficiarului. În art. 4 din conventie partile au stipulat ca pretul serviciilor este în cuantum maxim de 2,8% plus TVA din pretul fiecarui imobil prezentat de prestator pretul datorându-se de la momentul si ca efect al semnarii antecontractului de vânzare-cumparare sau, în lipsa acestuia, la data încheierii contractului de vânzare-cumparare, instanta retinând ca exista un pret determinabil.
Instanta a analizat prevederile art. 4 alin. 1 din Legea nr. 193/2000 potrivit carora o clauza contractuala care nu a fost negociata direct cu consumatorul va fi considerata abuziva daca, prin ea însasi sau împreuna cu alte prevederi din contract, creeaza, în detrimentul consumatorului si contrar cerintelor bunei-credinte, un dezechilibru semnificativ între drepturile si obligatiile partilor, apreciind ca nici cuantumul pretului si nici data scadentei lui nu determina un dezechilibru contractual semnificativ în detrimentul pârâtei întrucât prin stabilirea pretului serviciilor în cuantumul aratat nu a fost rupt echilibrul contractual, iar data scadentei este ulterioara prestarii serviciilor de catre reclamanta.
Cât priveste faptul ca prin stabilirea în art. 7.9 a unor penalitati de 0,5%/zi de întârziere, însemnând penalitati de 182,5% pe an, consumatorul ar fi obligat la plata unor sume disproportionate comparativ cu pagubele suferite de comerciant, instanta a retinut ca în art. 7.9 s-a mentionat ca penalitatile nu pot depasi cuantumul sumei asupra careia au fost calculate.
În acelasi timp instanta a apreciat ca sustinerea pârâtei privind caracterul abuziv al clauzei din art. 7.2 din conventie, prin crearea unui dezechilibru în defavoarea sa, întrucât acest articol indica faptul ca agentia presteaza toate serviciile cu titlu gratuit desi în realitate ele sunt prezentate ca parte a serviciilor oferite de agentie în schimbul comisionului, este neîntemeiata. Astfel, potrivit art. 7.2 din conventie celelalte eventuale servicii ale prestatorului (consultanta imobiliara profesionala, consiliere si publicitate imobiliara, redactare si semnare contracte, asistenta la negocierea pretului, medierea conflictelor, asistenta procedurala la întocmirea actelor, etc.) sunt oferite cu titlu gratuit la solicitarea beneficiarului si nu sunt incluse în pretul serviciilor.
Instanta a retinut ca obligatiile pe care si le-a asumat reclamanta în schimbul comisionului sunt cele prevazute în art. 5 din conventie si anume: sa prospecteze prin mijloace specifice piata imobiliara în vederea identificarii unor oferte imobiliare apropriate preferintelor beneficiarului, sa prezinte informatii despre oferte de vânzare imobile, sa organizeze vizionari pentru imobilele selectionate împreuna cu beneficiarul si sa asiste beneficiarul în vizionarea imobilelor selectate, sa furnizeze beneficiarului informatiile solicitate privind imobilele prezentate spre vizionare.
Instanta nu a analizat pretinsul caracter abuziv al clauzei din art. 7.11 din conventie care stabilea ca litigiile dintre parti se solutioneaza de catre instantele judecatoresti competente în a caror raza teritoriala se afla sediul social al prestatorului în conditiile în care pârâta nu a înteles sa invoce exceptia necompetentei teritoriale a Judecatoriei Sectorului 5 Bucuresti (eventuala constatare a caracterului abuziv al acestei clauze conducând la inaplicabilitatea ei si la stabilirea competentei instantei conform normelor dreptului comun).
Pentru aceste considerente, instanta a respins ca nefondata cererea reconventionala.
În ceea ce priveste pretentiile reclamantei instanta a apreciat ca acestea sunt întemeiate, reiterând faptul ca obligatiile asumate de reclamanta sunt cele mentionate în art. 5 din conventie, iar în conditiile în care reclamanta i-a prezentat pârâtei apartamentul mentionat în anexa 1 la conventie, pe care aceasta l-a vizionat în prezenta martorilor B.R.C. si T.F.V, iar ulterior l-a si achizitionat, astfel cum rezulta din extrasul de carte funciara exceptia de neexecutare invocata de pârâta este în mod vadit nefondata.
În ceea ce priveste capatul de cerere accesoriu având ca obiect penalitati de întârziere, instanta a retinut ca potrivit art. 7.9 din conventie, în caz de neplata la termen a sumelor datorate, beneficiarul este de drept pus în întârziere, fara îndeplinirea vreunei formalitati prealabile si va plati prestatorului pe lânga sumele datorate penalitati de 0,5%/zi de întârziere, calculate la valoarea întregului debit, pâna la achitarea integrala a acestuia, penalitatile neputând depasi cuantumul sumei asupra careia au fost calculate.
Judecatoria Sectorului 5 Bucuresti, sentinta civila nr.6425/2012
Somatie de plata. Clauze abuzive
Prin cererea înregistrata pe rolul Judecatoriei Sectorului 5 creditoarea SC V.R. SA a chemat in judecata pe debitorul I.A.D, solicitând instantei sa emita o ordonanta care sa contina o somatie de plata pentru sumele de 482,22 lei, reprezentând pret al serviciilor de telefonie mobila prestate debitorului in baza contractului încheiat; 1.252,10 lei, reprezentând penalitati conventionale, in cuantum procentual de 0,5% pentru fiecare zi de întârziere aferente pretului neachitat de 482,22 lei pentru perioada cuprinsa intre scadenta fiecarei facturi si data îndeplinirii obligatiei de plata; 1.600, 50 lei, reprezentând taxa pentru rezilierea contractului înainte de termen.
In motivarea cererii, creditoarea a aratat ca serviciile de telefonie mobila prestate debitorului au avut la baza contractul încheiat la data de 22.12.2010, in temeiul caruia a prestat debitorului servicii de telefonie mobila, in contul carora au fost emise facturi fiscale, in valoare totala de 482,22 lei, suma ramasa neachitata pana in prezent, desi scadenta stabilita conventional de parti prin contractul încheiat si reluata pe fiecare factura a fost depasita iar pretul serviciilor însusit.
Instanta a retinut ca între parti s-a încheiat Contractul pentru serviciile prestate de creditoare la data de 22.12.2010. Prin conditiile generale anexate contractului creditoarea s-a obligat sa presteze servicii de comunicatii electronice (art. 1), iar debitorul s-a obligat sa plateasca tariful pentru aceste servicii, în termen de cel mult 14 zile de la emiterea facturilor de catre creditoare (art. 5), iar în caz de întârziere în efectuarea platii, sa plateasca penalitati în cuantum de 0,5 % pe zi de întârziere (art. 6.1), totalul penalitatilor de întârziere putând depasi cuantumul sumei asupra careia sunt calculate.
În temeiul acestui contract, s-au emis facturi fiscale pentru contravaloarea serviciilor de telefonie mobila în cuantum de 482,22 lei potrivit facturilor fiscale seria VDF nr. (…)/27.12.2010 si seria VDF nr. (…)/27.01.2011.
Prin art. 5 pct. 2 din contract, debitorul si-a asumat obligatia de a achita pretul serviciilor la data stabilita, adica în termen de 14 zile de la emiterea facturii, aceasta reprezentând data scadentei.
Instanta a retinut ca debitorul nu si-a executat obligatiile contractuale asumate.
Apreciind ca sunt îndeplinite conditiile legale pentru emiterea somatiei de plata, instanta a admis capatul principal de cerere.
În ce priveste penalitatile de întârziere, instanta a retinut în primul rând ca, în cererea formulata, creditoarea a pretins penalitati în cuantum de 0,5% pe zi de întârziere, pâna la data achitarii integrale a debitului principal. De asemenea, creditoare a solicitat suma de 1600,50 lei, reprezentând taxa pentru rezilierea contractului înainte de termen.
Însa, instanta a apreciat ca aceste clauze trebuie interpretate în lumina dispozitiilor Legii nr. 193/2000, cu modificari privind clauzele abuzive in contractele încheiate intre comercianti si consumatori, in vigoare la momentul încheierii conventiei între partile in litigiu. Conform art 1 alin 3, se interzice comerciantilor stipularea de clauze abuzive in întelegerile realizate cu consumatorii; este considerata clauza abuziva, potrivit art. 4 din acelasi act normativ, orice prevedere contractuala care nu a fost negociata direct, nedând posibilitatea consumatorului de a influenta natura ei si care creeaza un dezechilibru semnificativ intre drepturile si obligatiile partilor in defavoarea consumatorului si încalcând principiul bunei-credinte.
Considerând ca aceasta dispozitie ocroteste interesele consumatorului, in sensul acordarii posibilitatii de a negocia de pe pozitii de egalitate clauzele contractuale, fiind, totodata, o expresie a manifestarii efective a libertatii de vointa, instanta a concluzionat ca clauza inserata in art. 6 pct. 6.1 din conditiile generale care nu limiteaza in timp sau in cuantum valoarea penalitatilor, dând, astfel, posibilitatea creditorului sa ramâna in pasivitate pana la împlinirea termenului de prescriptie, nu satisface in întregime cerintele unei clauze conforme cu dispozitiile legale si principiul bunei credinte. In aceste conditii, vazând si dispozitiile literei i) din anexa nr. 1 la Legea nr. 193/2000, care enumera cu titlul exemplificativ tipuri de clauze abuzive, printre care si cea privind obligarea consumatorul la plata unor sume disproportionat de mari în cazul neîndeplinirii obligatiilor contractuale de catre acesta, comparativ cu pagubele suferite de comerciant, instanta a apreciat ca obligatia debitorului de a plati penalitati intr-un cuantum nelimitat, ajungându-se la o valoare ce depaseste de mai bine de doua ori valoarea debitului reprezinta o clauza abuziva ce vatama interesele consumatorului-debitor.
În mod similar, retinând prevederile literei r) din anexa nr. 1 a Legii nr. 193/2000 care dispune ca sunt considerate clauze abuzive acele prevederi care permit comerciantului obtinerea unor sume de bani de la consumator, în cazul neexecutarii sau finalizarii contractului de catre acesta din urma, fara a prevedea existenta compensatiilor în suma echivalenta si pentru consumator, în cazul neexecutarii contractului de catre comerciant, instanta a precizat ca art. 10.3 din Conditiile generale potrivit carora taxa pentru rezilierea contractului înainte de perioada minima se datoreaza exclusiv de catre consumator este de asemenea abuziva.
Instanta învederând ca desi sanctiunea nulitatii are caracter virtual, ea rezulta în mod neîndoielnic din modul în care este redactata dispozitia legala, dar si din ratiunea si scopul acesteia si invocând în acest sens, hotarârea Murciano Quintero C-240/98 prin care Curtea de Justitie a Uniunii Europene a decis ca protectia recunoscuta consumatorilor prin Directiva nr. 93/13 privind clauzele abuzive în contractele cu consumatorii presupune ca instanta nationala sa poata verifica din oficiu daca o clauza a contractului dedus judecatii are caracter abuziv, a apreciat ca art. 6.1 din contract, prin care se prevede ca se vor percepe penalitati în cuantum de 0,5% pe zi de întârziere, totalul penalitatilor de întârziere putând depasi cuantumul sumei asupra careia sunt calculate, precum si art. 10.3 prin care se instituie perceperea unei taxe de reziliere a contractului înainte de termen în sarcina exclusiva a consumatorului, reprezinta clauze abuzive, motiv pentru care nu le-a retinut incidenta în cauza.
În consecinta, în temeiul art. 1 si al art. 6 din O.G. nr. 5/2001 privind procedura somatiei de plata, instanta a admis în parte cererea, a somat debitorul sa achite creditoarei, suma de 482,22 lei, reprezentând debit în termen de 20 de zile de la data comunicarii prezentei hotarâri si a respins cererile privitoare la penalitati si taxa de reziliere a contractului înainte de termen, ca neîntemeiate.
