SECŢIA COMERCIALĂ SI DE CONTENCIOS ADMINISTRATIV
ŞI FISCAL
SINTEZA DE PRACTICA JUDICIARA 2007
1 .Contencios administrativ. Plângere contravenţională. Neprecizarea obiectiunilor în mod distinct în procesul – verbal de constatare a contravenţiei.
Art. 16 alin. 7 din OG nr. 2/2001 prevede că agentul constatator este obligat să aducă la cunoştinţă contravenientului dreptul de a face obiecţiuni cu privire la conţinutul actului de constatare. Obiecţiunile sunt consemnate distinct sub sancţiunea nulităţii procesului verbal.
-Secţia comercial şi contencios administrativ Decizia nr. 830/R/2007
Petentul M.I.D. a solicitat în contradictoriu cu DRDP anularea procesului – verbal de contravenţie nr. XXX/2006 şi exonerarea sa de la plata amenzii.
Petentul susţine că la încheierea procesului – verbal atacat, agentul constatator a încălcat prevederile imperative ale art. 16 alin. 7 din OG nr. 2/2001, în sensul că nu a consemnat în cuprinsul actului atacat obiecţiunile formulate.
Judecătoria Haţeg a anulat procesul – verbal de contravenţie reţinând că au fost încălcate dispoziţiile imperative ale textului de lege sus-menţionat.
Intimata în plângere, a declarat recurs, susţinând că nu a fost încălcat dreptul petentului de a face obiecţiuni în condiţiile în care la rubrica alte menţiuni s-a consemnat „cu divergenţe”.
Faţă de dispoziţiile art. 16 alin. 7 din OG nr. 2/2001 recursul intimatei în plângere este nefondat întrucât cerinţa prevăzută imperativ de lege nu a fost respectată de agentul constatator care s-a mărginit să facă menţiunea „cu divergenţe” fără să consemneze în procesul – verbal conţinutul obiecţiunilor.
În aceste condiţii procesul verbal este lovit de nulitate, fiind întocmit cu încălcarea art. 16 alin. 7 din OG nr. 2/2001.
2. Contract de vânzare – cumpărare, rezoluţiune. Competentă materială.
Potrivit art. 2 pct. 1 cod procedură civilă tribunalul judecă în primă instanţă procesele şi cererile în materie comercială al căror obiect are o valoare de peste 100.000 lei, precum şi cele al căror obiect este neevaluabil în bani.
-Secţia comercial şi contencios administrativ Decizia nr. 642/R/2007
Instanţa de fond a admis acţiunea reclamantei persoană fizică şi a dispus rezoluţiunea contractului de vânzare-cumpărare încheiat cu o societate comercială, reţinând că lucrarea executată de pârâtă a fost necorespunzătoare.
Totodată pârâta a fost obligată să restituie preţul în sumă de 507, 98 lei şi să achite cheltuieli de judecată.
Recursul declarat de pârâtă a fost admis ca şi excepţie de necompetenţă materială a judecătoriei, a fost casată sentinţa şi reţinută cauza spre competentă soluţionare de tribunal – secţia comercială.
Pentru pronunţarea acestei hotărâri instanţa de recurs a reţinut că primul capăt de cerere are ca obiect rezoluţiunea convenţiei de vânzare-cumpărare încheiată între o persoană fizică şi o societate comercială şi nu este evaluabilă în bani, astfel că potrivit art. 2 pct. 1 lit. a cod procedură civilă competenţa de soluţionare a cauzei revine tribunalului în primă instanţă.
Cu alte cuvinte sunt supuse regulilor comerciale şi acele raporturi juridice în care numai una din părţi este subiect de drept comercial, respectiv societate comercială şi prin urmare rezoluţiunea contractului de vânzare cumpărare indiferent de valoarea lui este de competenţa tribunalului potrivit art. 2 pct. 1 lit. a cod procedură civilă.
Capătul doi al cererii respectiv pretenţii, fiind accesoriu, urmează principalul în conformitate cu art. 17 cod procedură civilă.
3. Contencios administrativ. Litigiu privind funcţionarii publici. Drepturi băneşti reprezentând prima de vacantă. Prescripţia dreptului la acţiune.
Potrivit art. 3 din Decretul – Lege nr. 167/1958 şi art. 283 alin. 1 pct. c Codul Muncii termenul de prescripţie este de 3 ani , iar art. 1 alin. 1 arată că dreptul la acţiune se stinge dacă nu a fost exercitat în termenul stabilit de lege.
Suspendarea aplicării unor dispoziţii legale dispusă de legiuitor din diferite considerente este o măsură cu caracter temporar aşa încât au curs termene de prescripţie diferite în ceea ce priveşte dreptul la acţiune, termene care s-au împlinit la date diferite.
-Secţia comercial şi contencios administrativ Sentinţa nr. 633/CA/2007 irevocabilă prin Decizia nr. 357/CA/2007
Tribunalul a admis acţiunea formulată de reclamanţii funcţionari publici şi a obligat CL să plătească acestora drepturile băneşti reprezentând primă de vacanţă pentru anii 2004 – 2006 raportat la perioada efectiv lucrată.
Totodată a admis excepţia prescripţiei dreptului la acţiune pentru primele de concediu aferente anilor 2001 – 2003, respingând acţiunea sub acest aspect.
Instanţa de fond a reţinut că suspendarea plăţii primelor de concediu a fost dispusă succesiv pentru fiecare an în parte ceea ce însă nu echivalează cu restrângerea dreptului, operând în concret ca o veritabilă lipsire de dreptul subiectiv astfel că reclamanţii sunt îndreptăţiţi să beneficieze de acest drept.
în ceea ce priveşte termenul de prescripţie, se arată că potrivit art. 3 din Decretul nr. 168/1958, acesta este de 3 ani şi a început să curgă de la date diferite astfel că aceste termene s-au împlinit la date diferite.
Aşadar în ceea ce priveşte prima de concediu pentru anul 2001, suspendarea plăţii a operat până la data de 1.01.2002, dată la care dreptul la acţiune a început să curgă, la fel pentru anul 2002 suspendarea plăţii a operat până la data de 1.01.2003 iar pentru anul 2003 suspendarea plăţii a operat până la data de 1.01.2004, iar faţă de data formulării acţiunii 27.02.2007 se constată că a intervenit prescripţia dreptului la acţiune.
Prin decizia instanţei de recurs ce a menţinut sentinţa tribunalului sub acest aspect s-a mai reţinut că legile bugetului prin care s-au dispus suspendările au produs efecte juridice doar pentru un an, cât au fost în vigoare, astfel că de la data ieşirii lor din vigoare, dreptul pentru primele de concediu aferente anului respectiv puteau şi trebuiau a fi cerute în următorii trei ani – în temeiul general de prescripţie.
4. Decretul – Lege 118/1990. Sesizarea instanţei cu privire la ne/egalitatea deciziei emisă de direcţia muncii si, protecţiei sociale. Refuz de acordare a drepturilor prevăzute de lege.
Conform art. 1 lit. a din Decretul – Lege 118/1990 beneficiază de drepturile menţionate în acest act normativ persoanele care au fost condamnate sau au executat o pedeapsă privativă de libertate pentru infracţiuni politice în baza unei hotărâri judecătoreşti.
Sentinţa nr. 725/CA/2007 irevocabilă prin Decizia nr. 305/CA/2007
Reclamantul a solicitat în contradictoriu cu DMSS Hunedoara anularea deciziei nr. XXX/2007 prin care s-a respins cererea sa formulată în temeiul Decretului – Lege nr. 118/1990 pe motiv că infracţiunea de neprezentare la încorporare nu a fost o infracţiune de natură politică ci o infracţiune de drept comun.
Tribunalul a anulat decizia atacată obligând pârâta să-i acorde reclamantului drepturile şi beneficiile ce i se cuvin potrivit Decretului – Lege nr. 118/1990.
Astfel s-a reţinut că infracţiunea de insubordonare a avut un vădit caracter politic rezultat din încălcarea libertăţii de conştiinţă, de apartenenţă la un cult religios neinterzis de lege, drept fundamental al omului prev. de art. 9 alin. 1 din Convenţia Europeană a drepturilor Omului şi care nu poate forma obiectul unor restrângeri în afara celor prevăzute de lege.
Ca atare condamnarea suferită de reclamant trebuie interpretată ca având natură politică în condiţiile în care acesta nu şi-a putut manifesta libertatea convingerilor religioase.
Recursul pârâtei DMPS a fost respins ca nefondat reţinându-se în plus că reclamantul a suferit o condamnare ce trebuie interpretată în contextul regimului de dictatură existent la data săvârşirii faptei şi care nu respectă drepturile şi libertăţile fundamentale ale omului.
Prin urmare fiind întrunite cerinţele art. 1 şi următoarele din Decretul – Lege nr. 118/1990, reclamantul ca persoană condamnată politic este îndreptăţită să beneficieze de drepturile şi beneficiile prevăzute de acest act normativ.
5.Societate comercială. Act adiţional si contract de cesiune. Datorii la bugetul statului. Opoziţie.
Conform art. 61 din Legea nr. 31/1990 R creditorii sociali şi orice alte persoane prejudiciate prin hotărârile asociaţilor privitoare la modificarea actului constitutiv pot formula o cerere de opoziţie prin care să solicite instanţei judecătoreşti să oblige, după caz, societatea sau asociaţii la repararea prejudiciului cauzat.
Secţia comercial şi contencios administrativ Sentinţa nr. 793/CA/2007 irevocabilă prin Decizia nr. 516/CA/2007
Prin actul adiţional şi contractul de cesiune nr. 1/2006 publicat în Monitorul Oficial din 2006, asociatul PM a hotărât cesionarea părţilor sociale reprezentând 100 % din capitalul social către BG.
DGFP a formulat opoziţie pe motiv că deţine o creanţă împotriva societăţii în sumă de 141.931 lei.
Tribunalul a respins opoziţia pe motiv că prin cedarea părţilor sociale nu se fraudează interesele creditoarei, în condiţiile în care creanţa este deţinută împotriva societăţii şi nicidecum a asociatului ce a decis cesionarea părţilor sociale şi nici nu se poate reţine că prin cedarea părţilor sociale ca urmare a modificării titularului părţilor sociale creditoarei i se produce vreun prejudiciu.
Recursul creditoarei a fost respins prin decizia instanţei superioare reţinându-se în plus că cesiunea capitalului social nu influenţează patrimoniul societăţii, acesta nici nu se măreşte nici nu se micşorează.
Prin urmare încheierea celor două acte sunt lipsite de relevanţă în ce priveşte posibilitatea creditoarei de a recupera creanţele avute asupra societăţii comerciale.
6. Faliment. închiderea procedurii. Condiţiile atragerii răspunderii membrilor organelor de conducere. Răspundere civilă delictuală.
Conform art. 138 din Legea nr. 85/2006 la cererea administratorului judiciar sau a lichidatorului judecătorul sindic, poate dispune ca o parte a pasivului să fie suportată de membrii organelor de supraveghere din cadrul societăţii sau de conducere precum şi, de orice altă persoană care a cauzat starea de insolvenţă a debitorului, prin una din următoarele fapte lit. a-g.
Secţia comercial şi contencios administrativ Sentinţa nr. 53/F/2007 irevocabilă prin Decizia nr. 292/CA/2007
În contextul dispoziţiilor legale sus arătate, judecătorul sindic a respins cererea de antrenare a răspunderii administratorului societăţii aflate în insolvenţă pe motiv că nu sunt îndeplinite prevederile sus-arătate şi nici cele ale art. 998-999 cod civil.
Astfel s-a reţinut că atragerea răspunderii organelor de conducere ale societăţii debitoare persoane fizice se poate face doar în situaţia în care se dovedeşte ca şi în cazul răspunderii delictuale reglementată de art. 998 – 999 cod civil, că persoanele vizate au săvârşit una sau mai multe din faptele enumerate în textul precizat, că există prejudiciu şi legătură de cauzalitate între faptă şi ajungerea societăţii în stare de insolvenţă.
Prin urmare judecătorul sindic a reţinut că nu s-a făcut dovada îndeplinirii cerinţelor prev. de art. 138 lit. a-c pentru a atrage răspunderea pârâtei A.A. cu plata pasivului societăţii debitoare.
În acelaşi sens, instanţa de control judiciar arată că fără a dovedi şi demonstra asemenea fapte prin probele administrate nu se poate antrena răspunderea membrilor de conducere a societăţii în insolvenţă.
