Aprecierea gradului de pericol social al unei infractiuni de conducere pe drumul public a unui autovehicul, fara a poseda permis de conducere.


Potrivit prevederilor art. 181 alin. 2 cod penal, la stabilirea gradului concret de pericol social trebuie sa se tina seama de modul si mijloacele de savârsire a faptei, de împrejurarile comiterii ei, de scopul urmarit, de  urmarea produsa sau care s-ar fi putut produce, de persoana  si de conduita faptuitorului.

 Din perspectiva prevederilor art. 181 alin. 2 cod penal, se apreciaza ca fapta retinuta în sarcina inculpatului H.E. prezinta în concret pericolul social specific pentru a fi calificata ca si infractiune. Astfel, inculpatul a condus pe drum public un autovehicul cu o stare tehnica precara, fara a poseda abilitatile necesare, pe timp de noapte, punând în pericol siguranta celorlalti participanti la traficul rutier, prin iminenta producerii unui accident, cu consecinte imprevizibile pentru un scop total nejustificat (procurarea de tigari).

Pronuntând sentinta penala nr. 1631/P5.10.2009, în dosarul nr. 3159/256/2009 Judecatoria Medgidia, judetul Constanta, l-a achitat pe inculpatul H.E. pentru savârsirea infractiunii de conducere pe drumurile publice  a unui autovehicul fara a poseda permis de conducere, prevazuta si pedepsita de art. 86 al. 1 din OUG 195/2002, în temeiul prevederilor  art. 11 pct. 2 lit.a) cod pr. penala  rap. la art. 10 lit.b1) cod pr. penala.

 Conform prevederilor  art. 181 al. 3 cod penal rap. la art. 94 lit.c) cod penal s-a aplicat inculpatului H.E. sanctiunea amenzii administrative, în cuantum de 500 lei.

Totodata, potrivit prevederilor art. 192 al. 1 pct. 1 lit.c) cod procedura penala, inculpatul a fost obligat sa plateasca statului suma de 350 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare.

 Pe baza probatoriului administrat, Judecatoria Medgidia a retinut în fapt urmatoarele:

În data de 31.05.2009, inculpatul împreuna cu martorul L.M., angajati ai unei societati de paza, îndeplineau serviciul de paza pe terenul ce apartine firmei “N“. Societatea de paza le-a pus la dispozitie pentru a se adaposti pe timpul noptii un autoturism marca Dacia.

În jurul orelor 24şş, cei doi ramânând fara tigarete, s-au hotarât sa mearga sa cumpere un pachet de tigarete de la o benzinarie din apropiere, în localitatea Poarta Alba. Pentru a realiza acest lucru cei doi au încercat sa porneasca autoturismul mentionat mai sus.

În acest sens, inculpatul s-a urcat la volanul masinii, iar martorul L.M. împingea masina pentru a o determina sa porneasca.

Inculpatul a condus autoturismul, initial, pe un drum neamenajat, dar pentru a avea acces în benzinarie trebuia sa parcurga si o anumita distanta pe drumul public. Acest fapt s-a si întâmplat, iar la intersectia DC-87 cu E-81 a fost oprit de organele politiei  rutiere. Cu aceasta ocazie inculpatul a declarat ca nu poseda permis conducere pentru nici o categorie de autovehicule.

Apelul declarat de Parchetul de pe lânga Judecatoria Medgidia, judetul Constanta  împotriva sentintei penale nr. 1631/P5.10.2009 a Judecatoriei Medgidia, judetul Constanta a fost respins ca nefondat  prin decizia penala nr.69/17.02.2010 a Tribunalului Constanta.

 Pentru a se pronunta în  sensul celor mentionate,  Tribunalul a retinut, în esenta, ca sunt incidente dispozitiile art.181 cod penal, în raport de circumstantele concrete ale comiterii faptei, de distanta scurta din drumul public parcursa (200 m), de împrejurarea ca fapta nu a avut consecinte  negative în plan uman si material chiar daca  fata de natura infractiunii crearea unui prejudiciu nu  are mare importanta –  prezumtia de pericol social al faptei nu are caracter absolut si ireparabil iar inculpatul este foarte tânar, integrat social, fara antecedente penale si a recunoscut si regretat fapta, care este în mod vadit lipsita de importanta.

Împotriva hotarârilor mentionate anterior a declarat recurs, în termen legal, Parchetul de pe lânga Tribunalul Constanta criticându-le pentru netemeinicie si nelegalitate  în privinta  achitarii inculpatului H.E. pentru lipsa de pericol social al faptei savârsita de acesta.

 În concret, parchetul a sustinut ca instantele de fond si apel nu au avut în vedere, la aprecierea gradului de pericol social al faptei, ca infractiunea de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul, fara a poseda permis de conducere, este una de pericol; inculpatul nu avea deprinderile necesare conducerii unui autovehicul pe drum public, iar autovehiculul condus prezenta  evidente defectiuni tehnice.

 Totodata, s-a sustinut ca, circumstantele reale de savârsire a infractiunii nu puteau fi minimalizate prin supraevaluarea circumstantelor personale ale inculpatului în procesul de evaluare  a pericolului social al faptei.

 În concluzie, s-a solicitat admiterea recursului, casarea hotarârilor de fond si apel si, rejudecând sa se dispuna condamnarea inculpatului H.E. la o pedeapsa  proportionala cu gravitatea pericolului social al infractiunii savârsite.

 Examinând decizia penala nr. 69/17.02.2010 a Tribunalului Constanta si sentinta penala nr. 4691/P/05.10.2009 a Judecatoriei Medgidia, judetul Constanta în lumina criticii din recursul Parchetului, a probatoriului administrat în cauza, cât si din oficiu, în limitele prevazute de art. 3856 cod procedura penala, Curtea constata ca hotarârile mentionate sunt netemeinice si nelegale în privinta achitarii inculpatului H.E. pentru infractiunea  prev. de art. 86 al. 1 din OUG  195/2002, iar recursul Parchetului fondat.

 Din probatoriul administrat în cauza, respectiv procesul-verbal de constatare din 21.01.2009, adresa nr. 40548/05.0.2.2009 a Serviciului Public Comunitar Regim Permise de Conducere si Înmatriculare a Vehiculelor Constanta coroborate cu declaratiile  martorului L.M. precum si cu ale inculpatului H.E., rezulta ca la data de 31.05.2009, inculpatul împreuna cu martorul amintit anterior, îndeplineau serviciul de paza, pe terenul  ce apartinea fermei ”N”, iar societatea de paza le-a pus la dispozitie, pentru adapost pe timpul noptii, un autoturism Dacia.

 În jurul orelor 24,00 ramânând fara tigari, cei doi au  luat hotarârea sa mearga sa le cumpere de la o benzinarie  din localitatea Poarta Alba, judetul Constanta.

Inculpatul H.E. a condus  autoturismul, initial pe un drum neamenajat, însa pentru a ajunge la benzinarie, a parcurs o portiune de drum public, moment în care a fost oprit de politie rutiera pentru control. Cu aceasta ocazie  inculpatul a declarat organelor de politie ca nu poseda permis de conducere pentru nici o categorie de autovehicule, aspect confirmat ulterior, prin adresa nr. 40548/05.02.2009 a SPERPCIV Constanta.

 Inculpatul a recunoscut savârsirea faptei de conducere pe drumul public a unui autovehicul fara a poseda  permis de conducere.

 Raportat la situatia de fapt rezultata din probe, Curtea constata ca fapta  inculpatului întruneste, în drept, elementele  constitutive ale infractiunii prevazuta de art. 86 al1 din OUG 195/2002, pentru care va fi condamnat.

 Potrivit prevederilor art. 181 al. 2 cod  penal, la stabilirea gradului concret de pericol social trebuie sa se tina seama de modul si mijloacele de savârsire a faptei, de împrejurarile comiterii ei, de scopul urmarit, de  urmarea produsa sau care s-ar fi putut produce, de persoana  si de conduita faptuitorului.

 Din perspectiva prevederilor art. 181 al. 2 cod penal, Curtea apreciaza ca fapta  retinuta în sarcina inculpatului H.E. prezinta în concret pericolul social specific pentru a fi calificata ca si infractiune. Astfel, inculpatul a condus pe drum public un autovehicul cu o stare tehnica precara, fara a poseda abilitatile necesare, pe timp de noapte, punând în pericol siguranta celorlalti participanti la traficul rutier, prin iminenta producerii unui accident, cu consecinte imprevizibile pentru un scop total nejustificat (procurarea de tigari).

 Aspectele mentionate prevaleaza, în opinia curtii, la aprecierea gradului de pericol social al faptei savârsite, fata de conduita corespunzatoare, atât anterioara cât si pe parcursul procesului, a inculpatului; care prin modul concret în care a actionat si-a asumat consecintele  adoptarii unui comportament de nesocotire  a legii.

 Constatând ca fapta savârsita de inculpatul H.E. întruneste elementele constitutive ale infractiunii prevazuta de art.86 al.1 din OUG 195/2002, curtea îl va condamna  pe acesta la pedeapsa închisorii.

Raportat la cele ce preced, curtea retinând temeinicia criticii din recursul Parchetului, îl va admite ca fondat, va casa atât decizia penala nr.69/17.02.2010 a Tribunalului Constanta, cât si sentinta penala nr.1631 din 05.10.2009 a Judecatoriei Medgidia, judetul Constanta, pentru gresita achitare a inculpatului si rejudecând îl va condamna pe inculpatul H.E. pentru infractiunea prev. de art.86 al.1 din OUG 195/2002 la pedeapsa de 1 an închisoare.

 Având în vedere ca inculpatul este la primul conflict cu legea penala, ca este tânar si integrat social, Curtea apreciaza ca reeducarea sa poate fi asigurata si fara executarea pedepsei în regim de detentie, astfel ca se va dispune suspendarea conditionata a pedepsei de 1 an închisoare pe timp de 3 ani, termen de încercare calculat conform  prevederilor art. 82 Cod penal.

 Totodata, i se va aplica inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prev. de art. 64  al.1 lit.a teza a – II – a  si lit.b) cod  penal, iar în temeiul prevederilor art. 71 al.ultim cod penal se va suspenda conditionat si executarea  acesteia.

 În temeiul prevederilor art. 359 cod procedura penala se va atrage atentia inculpatului asupra conditiilor revocarii suspendarii conditionate a executarii pedepsei, prevazute de  art. 83 cod penal.

În temeiul prevederilor art. 191 cod procedura penala, va fi obligat inculpatul sa plateasca statului suma de 1000 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare.