Prin sentinţa civilă nr. 215/C din 16.02.2015 a Tribunalului Braşov (dosar nr.9366/105/2012 ) a fost respinsă ca nefondată, cererea de chemare în judecată formulată, completată și precizată de reclamanta PC în contradictoriu cu pârâta SC A.R.A. SA, și intervenientul forțat RRC, respinsă excepția dolului, admisă excepția lipsei calității procesuale pasive a reclamantei-pârâte PC în cererea reconvențională. S-a respins ca fiind formulată împotriva unei persoane lipsite de calitate procesuală pasivă, cererea reconvențională formulată de intervenientul-forțat pârât-reclamant RRC în contradictoriu cu reclamanta-pârâtă PC.S-a respins cererea de chemare în garanție formulată de reclamanta-pârâtă PC în contradictoriu cu chemata în garanție SC G.R.A.R. SA, a fost obligată reclamanta PC să achite pârâtei SC ARA SA și intervenientului forțat RRC suma de câte 400 lei cu titlu de cheltuieli de judecată, s-a respins cererea reclamantei PC privind acordarea de cheltuieli de judecată ca nefondată în cererea principală, s-a lat act că reclamanta-pârâtă PC nu a solicitat cheltuieli de judecată în cererea reconvențională, că SC G.R.A.R.A SA nu a solicitat cheltuieli de judecată.
Pentru a dispune în acest sens, instanţa a reţinut că prin cererea înregistrată, reclamanta a chemat în judecată pe pârâta şi pe intervenientul forţat solicitând obligarea acestora să-i plătească suma de 150.000 eur reprezentând daune materiale (c/val. maşinii, lucrări dentare şi ochelari), daune în compensare (c/val deplasări de la domiciliul la serviciu) şi morale (c/val. zile de îngrijiri medicale), în cuantumul în care daunele materiale şi cele compensatorii vor fi stabilite prin raportul de expertiză tehnică auto. De asemenea, reclamanta a solicitat obligarea la plata de penalităţi de 0,1% cf. art. 37 din O. CSA 14/2011 la valoarea totală a prejudiciului şi de cheltuieli de judecată.
La data de 12.02.2013, reclamanta a depus o rectificare a cererii, întâmpinare şi cerere de chemare în garanţie a SC GA SA. Astfel, aceasta a indicat numele pârâtei asigurător ca fiind SC A.R.A SA şi a precizat că penalităţile sunt în cuantum de 0,2% pe zi, cf. art. 37 din O. CSA 14/2011.
Prin cererea de chemare in garanţie, reclamanta solicită introducerea în cauză, în calitate de garant, a SC G.R.A.R SA, întrucât are calitatea de asigurător al său pentru răspundere civilă auto, cf. poliţei de la dosar, şi, deci, şi obligaţia de desdăunare cf. art. 54 alin. 1 din Leg. 136/1995 şi Decizia nr. 22/2009 a ÎCCJ.
Reclamanta-pârâtă a anexat un set de înscrisuri (filele 183-195).
La termenul de judecată din data de 27.05.2013, reclamanta-pârâtă a depus o notă de şedinţă în care a indicat şi detaliat cuantumul daunelor materiale, de 36.040 lei reprezentând: 7.000 lei c/val. lucrări dentare, 29.000 lei c/val. maşinii, 40 lei/zi c/val. navetei de la serviciu la domiciliu, începând din 09.04.2013 (2012 de fapt) şi până la data plăţii efective, toate sumele urmând a fi actualizate cu dobândă de 0,2% cf. art. 37 din O. CSA 14/2011; cu privire la daunele morale, se solicită 6.552 lei (1500 eur) prejudiciu estetic ca urmare a cicatricei rămase pe lungimea degetului operat, 24.025 lei (5.500 eur) pretium doloris pentru operaţia suferită constând în deschidere sutură care au solicitat 30 de zile de îngrijiri medicale.
Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarele:
La data de 09.04.2012, în jurul orei 19:00, in mun., pe bvd., a avut loc un accident de circulație care a constat în coliziunea dintre autoturismul marca Audi A4, cu nr. de înmatriculare condus de RRC și autoturismul marca, cu nr. de înmatriculare condus de PC.
Deoarece accidentul menționat s-a soldat cu vătămări corporale ale conducătorilor auto și ale unora din pasagerii autoturismului Audi, au fost efectuate cercetări de către organele de poliție şi de Parchetul Curții de Apel Ploiești.
Din procesul-verbal întocmit de polițiști din cadrul Biroului Rutier, rezultă că accidentul s-a produs la intersecția bvd. i cu aleea de acces către Centrul de Calcul, sector de drum în aliniament, fără rampă sau pantă, cu un carosabil uscat. Circulația pe bvd. se desfășura în ambele sensuri, pe câte două benzi pe sens, separate de bandă dublă continuă, în condiții de vizibilitate pe timp de zi.
PC a ieșit de pe aleea de acces către UPG iar RRC circula pe bvd. B, în direcția B. Drumul cu prioritate este reprezentat de bvd. B, pe care circula, după cum am arătat deja, RRC, iar aleea de pe care a ieșit PC avea trei indicatoare, ”stop”, ”obligatoriu la dreapta” și ”trecere pietoni” (cf. fotografiei de jos de la fila 53 dosar).
Cele trei indicatoare aflate pe aleea de acces către UPG impun obligația de a opri și de a acorda prioritate oricărui autovehicul care circula pe bvd. B (indicatorul ”stop”), de a vira numai la dreapta (indicatorul ”obligatoriu la dreapta”), așadar fără posibilitatea de a vira spre stânga, și de a manifesta atenție la trecerea de pietoni ce urma.
De altfel, interdicția virajului spre stânga rezultă și din existența marcajului dintre cele două sensuri de mers, constând în linie dublă continuă.
Impactul dintre autoturismele conduse de cei doi conducători auto s-a produs pe banda a II-a de mers, respectiv pe banda pe care se deplasa RRC. Acesta, în încercarea de a evita coliziunea, în timpul impactului, a tras de volan spre stânga și, din cauza manevrei și a impactului, a fost proiectat pe contrasens, oprindu-se într-un stâlp de iluminat (cf. fotografiei nr. 2, fila 52 dosar). Concomitent, autoturismul condus de PC s-a rotit cu aproape 360 grade (cf. fotografiei nr. 2, fila 52 și a fig. 2 din raportul de expertiză).
La dosarul cauzei au fost atașate, de părți, declarațiile date la Poliție și actele întocmite de polițiști.
Din declarația dată de RRC, in data de 10.04.2012 (a doua zi după accident) – fila 74 dosar, rezultă că, în timp ce mergea pe Bvd. B, spre B, a decelerat deoarece, înainte cu 10-15 m de locul impactului este o trecere de pietoni, după care și-a continuat drumul. Skoda a ieșit de pe partea dreaptă, intenționând să taie linia dublă continuă pentru a merge către P. Șoferița din Skoda i-a declarat că a crezut că are timp să treacă. Când a văzut că îi apare în față, RRC arată că a tras stânga de volan, PC a accelerat, l-a lovit și l-a aruncat într-un stâlp pe partea opusă a drumului.
DRC, pasager în dreapta față din autoturismul condus de RRC, la data de 09.04.2012 (filele 76, 77 dosar), declară că în acea zi autoturismul Audi condus de RRC se deplasa pe bvd. B, din direcția centru spre hipodrom, șoferul oprind la semaforul de la UPG care era de culoare roșie. În momentul în care a plecat de pe loc, a fost acroșat de autoturismul Skoda Octavia, care a ieșit cu viteză de la Centrul de calcul, vrând să taie linia continuă și să se încadreze pe sensul de mers spre centru.
PMI, pasagerul stânga spate în autoturismul condus de RRC, la data de 09.04.2012 (filele 78, 79 dosar), declară că se deplasau pe bvd. B din direcția Gara S către B, că RRC a oprit la semaforul de la UPG deoarece era pe culoarea roșie, după care s-a pus în mișcare. Deoarece acest pasager vorbea la telefon, nu a fost atent la ce s-a întâmplat, dar a simțit două izbituri și s-a lovit cu capul de stâlpul din dreapta al mașinii. La ieșirea din mașină, a fost preluat de echipajul SMURD.
BGD, pasagerul din dreapta spate în autoturismul condus de RRC, la data de 10.04.2012 (fila 80 dosar), declară că, dinspre Centrul de calcul a ieșit autoturismul Skoda Octavia cu nr. care a tăiat calea încercând să vireze spre centrul orașului, fără să se asigure.
PC, la data de 10.04.2012 (filele 81-83 dosar), declară că a ieșit de la centrul de calcul, s-a încadrat pe bandă (prima de la ax). Un autoturism marca Audi a venit din spate, a tras de volan stânga și a lovit-o pe partea dreaptă. Autoturismul condus de PC s-a rotit pe linia continuă, întorcându-se, din nou, cu fața spre Centrul de calcul, iar RRC și-a continuat drumul stânga peste axul drumului, pe contrasens, intrând într-un stâlp de pe cealaltă margine a drumului.
RRC şi PC au formulat plângeri penale unul împotriva altuia, primul la data de 03.05.2012 (filele 88-90 dosar) iar cea de a doua la data de 22.05.2012 (filele 94-98) iar DRC împotriva reclamantei-pârâte PC la data de 03.05.2012 (filele 91-93).
Prin Rezoluția din data de 30.05.2012 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel (filele 99, 100) s-a dispus neînceperea urmăririi penale față de PC şi RRC pentru săvârșirea infracțiunilor de vătămare corporală din culpă, ca urmare a retragerii plângerilor prealabile ale părților vătămate.
La data de 30.05.2012, DRC a solicitat emiterea unei ordonanțe prin care să se dispună efectuarea unei noi examinări medico-legale (filele 101, 102) iar la data de 02.07.2012, PC a formulat plângere împotriva rezoluției NUP.
Prin Rezoluția din 16.07.2012 (filele 105-107), Procurorul General al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel a respins plângerile formulate de împotriva rezoluției NUP.
De asemenea, la data de 08.06.2012, PC a formulat o a doua plângere penală împotriva lui RRC cu privire la care, prin Rezoluția din 11.12.2012 dată de Parchetul de pe lângă Judecătorie (filele 108-109), s-a dispus neînceperea urmăririi penale, având în vedere prima soluție NUP dată prin Rezoluția din data de 30.05.2012 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel.
Autoturismul reclamantei-pârâte PC era asigurat RCA la chemata în garanție G iar cel al lui Rotaru Roberto Cristian la pârâta A, ambele societăți de asigurare deschizând dosare de daună.
La data de 16.08.2012, RRC a fost despăgubit de către chemata în garanție, G, cu suma de 12.850 lei (cf. extrasului de cont de la fila 157 dosar). Ulterior efectuării acestei plăți, la data de 02.02.2013, G l-a notificat pe RRC să restituie suma primită cu titlu de despăgubiri, considerând că a fost o plată nedatorată (filele 201, 202 dosar).
Cu privire la această plată efectuată de G, PC, în ședința din data de 17.06.2013 (filele 84-86 vol. I dosar) a invocat excepția dolului, întrucât plata a fost obținută de RRC prin declarații false, viclene, date în fața G.
Din răspunsurile date de PC la interogatoriul propus de RRC (filele 121-123 vol. II dosar) rezultă că aceasta, când a ieșit de pe aleea de acces către UPG, a efectuat o manevră foarte largă, încercând să vireze la dreapta direct pe banda a doua, deoarece pe alee erau parcate mașini. P C apreciază că s-a asigurat corespunzător și că nu avea obligația de a acorda prioritate în cazul în care era un obstacol în calea celor ce circulau pe drumul principal iar din fotografii se vede că a fost prima pe banda a doua și nu ea l-a lovi pe R R C, ci el pe ea. PC recunoaște că i s-a oprit motorul mașinii pe banda a doua de mers și că impactul a avut loc în partea stângă față a autoturismului pe care-l conducea, partea din spate a autoturismului fiind intact. Din același interogatoriu rezultă că, plecând de la Centrul de calcul, P C se deplasa spre domiciliu.
În cadrul interogatoriului propus de G (fila 129 vol. II dosar), P C arată că nu avea vizibilitate asupra semaforului, acesta fiind în stânga sa, orientat către pârât, dar a văzut autoturismele oprite la semafor pe banda I și, în acel moment, a traversat, fără pericol, banda I, i s-a oprit autoturismul pe banda a II-a, moment în care R R C a venit în plină viteză în timp ce cei de banda I erau opriți.
Din răspunsurile date de R R C la interogatoriul propus de P C (filele 124-126 vol. II dosar) rezultă că, atunci când a trecut pe lângă trecerea de pietoni situată înainte de alea de acces către UPG, culoarea semaforului era galben intermitent. Acesta a arătat că PC, ieșind de pe alee, a dorit să facă stânga, motiv pentru care a ajuns perpendicular pe axul drumului, încălcând linia dublă continuă și ocupând, în acest fel, sensul de deplasare a lui RRC. Acesta a mai arătat că nu există urme de frânare anterior impactului deoarece nu s-a gândit că PC dorea să facă manevra pe care a făcut-o. După impact, aceasta, ieșind din mașină, P C a recunoscut că este vinovată.
Dintre pasagerii aflați în autoturismul condus de R R C, au fost audiați, ca martori, P M-I și B G-D. D R C nu a putut fi audiat, deși a fost citat cu mandate de aducere (filele 56, 57 vol. II), acesta nelocuind la adresa de domiciliu și necunoscându-se adresa la care are domiciliază în fapt. Ambii martori arată faptul că, după accident, PC și-a cerut scuze pentru cele întâmplate, precizând că nu vede bine.
Niciunul din martorii audiați și nicio probă administrată în cauză nu confirmă ipoteza susținută de P C și de chemata în garanție, potrivit căreia R R C nu ar fi respectat culoarea roșie a semaforului.
Deși R R C susține că semaforul avea culoarea galben intermitent, în declarațiile date la Poliție în ziua accidentului sau a doua zi, pasagerii din autoturismul marca Audi au arătat că R R C a oprit la semafor întrucât acesta avea culoarea roșie. Instanța nu îl suspectează pe RR C că minte, ci pune declarația sa cu privire la culoarea semaforului pe seama faptului că, de la accident până când a fost interogat au trecut mai bine de doi ani, interval în care, probabil, a intervenit uitarea. În plus, este posibil ca stresul provocat de accidentul destul de grav în care a fost implicat (printr-o întâmplare nu au existat victime omenești) să fi alterat percepția momentelor premergătoare coliziunii și rememorarea, cu acuratețe, a tuturor detaliilor anterioare accidentului.
Deși, în ciuda susținerilor reclamantei-pârâte P C, din actele dosarului nu rezultă că în data accidentului semaforul funcționa tricolor, având în vedere că accidentul s-a petrecut într-o zi de luni iar martorul B G-D face referire la faptul că sâmbăta și duminica semaforul avea culoarea galbenă intermitent, instanța reține, sub acest aspect, că semaforul funcționa normal, și nu intermitent într-o singură culoare.
În raportul de expertiză tehnică întocmit în cauză, dl. expert I N consideră că pericolul accidentului din 09.04.2012 a apărut în momentul în care, circulând pe bulevardul B, dinspre Centru spre B, în zona UPG, în vecinătatea unei treceri de pietoni, la volanul autoturismului Audi A4, R R C a depășit limita de 30 km/h impusă de prezența indicatorului ”Atenție copii”. Apoi, continuă dl. expert, accidentul este favorizat de manevra făcută de P C, la volanul autoturismului Skoda Octavia, care, intrând pe bvd. B de pe o stradă laterală (accesul către Centrul de Calcul), aflată pe partea dreaptă a sensului de mers Centru – B, încearcă, probabil, să se înscrie pe sensul de mers B – Centru, prin traversarea marcajului orizontal cu linie dublă continuă, care delimitează cele două direcții de circulație.
Instanța nu poate reține opinia expertului privind cauza accidentului, respectiv faptul că R R C ar fi depășit limita de viteză. Nu există nicio înregistrare efectuată cu un aparat omologat din care să rezulte viteza de rulare a autoturismului condus de R R C. Simpla declarație a acestuia că s-ar fi deplasat cu o viteză de 50-60 km/h și împrejurarea că schimbătorul de viteză era în viteza a IV-a în momentul impactului nu sunt suficiente pentru a concluziona că viteza sa de rulare era peste limita admisă de lege pe acel sector și aceasta deoarece, cf. declarației martorilor, RRC a oprit la semaforul care era pe culoarea roșie, semafor aflat la o trecere de pietoni. Acel indicator ”Atenție copii”, deși este fotografiat de expert, nu se arată, în mod explicit, care este poziția sa (înainte sau după semafor), din figura 16 a raportului de expertiză nerezultând acest lucru. De asemenea, nici din fotografiile depuse la filele 170-172 dosar nu rezultă dacă R R C se mai afla sub avertizarea indicatorului menționat și, implicit, sub imperiul obligației de a nu depăși viteza de 30 km/h.
De altfel, chiar admițând că R RC a condus cu o viteză superioară celei de 30 km/h, nu poate fi ignorat faptul că acesta se deplasa pe drumul cu prioritate. În aceste condiții, starea de pericol a creat-o P C care a ieșit dintr-o stradă secundară și care, față de prezența indicatorului ”stop”, trebuia să oprească și să acorde prioritate tuturor autoturismelor care rulau pe bvd. B, deci inclusiv celui condus de RR C. Din poziția în care aceasta s-a oprit pentru a se asigura, reclamanta-pârâtă P C putea vedea culoarea semaforului pentru cei de pe sensul B-Centru așa încât, probabil, a crezut că are timp să facă manevra necesară intrării pe drumul prioritar. Dacă este să admitem că i s-a oprit și motorul în timp ce se deplasa spre banda a II-a, atunci nu este de mirare că a fost surprinsă de RRC și lovită de acesta.
Cu privire la oprirea motorului, P Ca avansat ipoteza cazului fortuit. Instanța reține că aceasta nu a făcut dovada că, motive tehnice, absolut imprevizibile, au determinat oprirea motorului. Dacă se admite ipoteza că motorul i s-a oprit, atunci aceasta a fost din cauza unei erori în pilotarea mașinii (treaptă necorespunzătoare de viteză, probabil).
Așadar, în primul rând, P Cnu a respectat obligația impusă de indicatorul ”stop”.
În al doilea rând, P C a ignorat cu desăvârșire și indicatorul ”obligatoriu la dreapta” care, după cum rezultă din chiar denumirea sa, impunea o singură manevră, respectiv virajul la dreapta, fiind cu desăvârșire interzis virajul la stânga. Virajul la stânga era interzis și de prezența liniei duble continue.
Reclamanta-pârâtă a susținut că nu a făcut viraj la stânga, ci, deoarece erau parcate mașini pe alee, a fost nevoită să facă un viraj larg și să iasă direct pe banda a doua a bvd. B. Susținerile acesteia sunt nefondate și sunt contrazise de declarațiile martorilor, de declarația lui R RC, de raportul de expertiză și de avariile la autoturismul pe care-l conducea.
Chiar și dacă pe alee ar fi fost parcate mașini (afirmație contrazisă de fotografiile făcute imediat după accident din care se poate vedea că aleea era liberă), obligația reclamantei-pârâte era să iasă pe prima bandă.
Astfel, cf. art. 41 alin. 1 din OUG 195/2002, ”vehiculele şi animalele, atunci când circulă pe drumurile publice pe care le este permis accesul, trebuie conduse pe partea din dreapta a drumului public, în sensul de circulaţie, cât mai aproape de marginea părţii carosabile, cu respectarea semnificaţiei semnalizării rutiere şi a regulilor de circulaţie”.
De asemenea, cf. art. 101, ”când drumul are două sau mai multe benzi pe sensul de mers, vehiculele se conduc pe banda situată lângă acostament sau bordură. Celelalte benzi pot fi folosite succesiv, de la dreapta spre stânga, dacă banda de circulaţie utilizată este ocupată, cu obligaţia de a reveni pe banda din dreapta atunci când acest lucru este posibil”.
Bvd. B nu avea ocupată prima bandă, dovadă fiind și indicatoarele care interzic oprirea. P Cnu a făcut dovada că prima bandă a bvd. B era ocupată, pentru a se justifica ieșirea ei direct pe banda a doua.
Dacă reclamanta-pârâtă P C ar fi făcut o manevră mai largă spre dreapta, aceasta nu ar fi fost lovită în partea din stânga față, aproape de roată, ci în spate sau in portiera stânga spate. Or, tocmai locul în care a fost impactul inițial dovedește că ea era perpendicular sau aproape perpendicular pe axul drumului iar o astfel de poziție demonstrează că PC urma să încalce linia dublă continuă pentru a ajunge pe contrasens în vederea deplasării spre Centru și, apoi, spre localitatea de domiciliu. P C nu a mai reușit să ajungă pe contrasens deoarece a fost lovită de R R C care, în încercarea sa de evitare a coliziunii, a tras de volan stânga, dar și cu toate acestea a lovit-o, autoturismul condus de el a ricoșat pe contrasens într-un stâlp de electricitate iar cel condus de P C s-a răsucit la aproape 360 grade.
Concluzionând, instanța reține că aparține reclamantei-pârâte culpa in producerea accidentului de circulație.
În cererea de chemare în judecată, reclamanta-pârâtă a susținut că R R C ar fi săvârșit contravențiile prevăzute de: a) art. 101 alin. 3 lit. a, „nerespectarea regulilor privind prioritatea de trecere, depăşirea sau trecerea la culoarea roşie a semaforului, dacă prin aceasta s-a produs un accident de circulaţie, din care au rezultat avarierea unui vehicul sau alte pagube materiale”. După cum am arătat, probele nu dovedesc săvârșirea unei astfel de fapte de R R C.
b) art. 108 lit. d pct. 3: „depăşirea cu 41-50 km/h a vitezei maxime admise pe sectorul de drum respectiv pentru categoria din care face parte autovehiculul condus, constatată, potrivit legii, cu mijloace tehnice omologate şi verificate metrologic”. Pentru a se putea reține această faptă este necesară înregistrarea vitezei cu mijloace tehnice omologate și verificate metrologic or, după cum am reținut deja, nu există o astfel de înregistrare.
c) art. 108 lit. b pct. 6: „pătrunderea într-o intersecţie atunci când circulaţia în interiorul acesteia este blocată”. Chiar admițând că reclamantei-pârâte i s-a oprit motorul, nu este incident articolul citat. R R C nu a pătruns în intersecție, el se afla pe drumul principal. Reclamanta-pârâtă a pătruns în mod neregulamentar pe drumul principal, pentru motivele expuse anterior, pe larg.
d) art. 108 lit. d pct. 9: „schimbarea direcţiei de mers prin viraj spre stânga, dacă prin aceasta se încalcă marcajul longitudinal continuu care separă sensurile de circulaţie” și e) art. 108 lit. a pct. 5: „circulaţia pe un sector de drum pe care accesul este interzis”. R R C nu a dorit să facă un viraj spre stânga, ci a încercat să evite coliziunea sau să limiteze efectele acestei coliziuni trăgând de volan spre stânga și pătrunzând, în acest fel, pe contrasens. A făcut o asemenea manevră din cauza pătrunderii intempestive a reclamantei-pârâte pe drumul principal, o astfel de împrejurare putându-se constitui, pentru el, într-un caz fortuit.
În aceste condiții, întrucât lipsește vinovăția intervenientului-forțat R R C în producerea accidentului și fapta ilicită săvârșită de acesta, ca elemente ale răspunderii civile delictuale a acestuia, cf. art. 1357 NCC, nu poate fi angajată nici răspunderea sa.
De asemenea, nu poate fi angajată nici răspunderea asiguratorului său RCA, respectiv a pârâtei SC A R ASA deoarece, cf. art. 49 alin. 1 din Leg. 136/1995, ”asigurătorul acordă despăgubiri, în baza contractului de asigurare, pentru prejudiciile de care asiguraţii răspund faţă de terţe persoane păgubite prin accidente de vehicule”. Aceeași condiție, a angajării răspunderii asigurătorului pentru prejudiciile de care asiguratul răspunde este prevăzută și de art. 2223 NCC.
Nu în ultimul rând, instanța are în vedere și dispozițiile art. 27 din O. CSA 14/2011, potrivit cărora ”asigurătorul nu acordă despăgubiri pentru: 1. cazurile în care proprietarul, utilizatorul sau conducătorul vehiculului vinovat nu are răspundere civilă, dacă accidentul a fost produs: b) din culpa exclusivă a persoanei prejudiciate”.
Pe cale de consecință, în temeiul art. 1357, 2223 NCC, a dispozițiilor art. 49 din Leg. 136/1995 și ale art. 27 pct. 1 lit. b din O. CSA 14/2011, urmează a fi respinsă cererea principală, așa cum a fost completată și precizată de reclamanta-pârâtă PC.
În cererea reconvențională, P C a invocat excepția lipsei calității procesuale pasive, întrucât consideră că răspunderea sa este una subsidiară răspunderii asigurătorului RCA (chemata în garanție G). Excepția a fost unită cu fondul.
Pârâtul-reclamant R R C susține că dispozițiile art. 2224 alin. 1 NCC îi conferă reclamantei-pârâte calitate procesuală pasivă, fiind persoana răspunzătoare de producerea pagubei.
Cu ocazia analizei situației de fapt din cererea principală, s-a stabilit că reclamanta-pârâtă este persoana răspunzătoare de producerea accidentului.
Este adevărat că dispozițiile art. 2224 alin. 1 NCC prevăd că ”drepturile terțelor persoane păgubite se exercită împotriva celor răspunzători de producerea pagubei”.
În același timp, cf. art. 54 alin. 1 din Leg. 136/1995, ”despăgubirea se stabileşte şi se efectuează conform art. 43 şi 49, iar în cazul stabilirii despăgubirii prin hotărâre judecătorească, drepturile persoanelor păgubite prin accidente produse de vehicule aflate în proprietatea persoanelor asigurate în România se exercită împotriva asigurătorului de răspundere civilă, în limitele obligaţiei acestuia, stabilită în prezentul capitol, cu citarea obligatorie a persoanei/persoanelor răspunzătoare de producerea accidentului în calitate de intervenienţi forţaţi”.
Raportat dispozițiilor legii speciale, Leg. 136/1995, citate mai sus, pârâtul-reclamant RR C trebuia să se îndrepte împotriva asigurătorului RCA al reclamantei-pârâte PC. Doar în măsura în care valoarea prejudiciului produs ar depăși limita maximă de despăgubire pe care o poate acorda asigurătorul RCA, pentru diferență, persoana prejudiciată s-ar putea îndrepta împotriva celui vinovat.
De altfel, R R C a solicitat asigurătorului RCA al reclamantei-pârâte P C – G – despăgubiri și a primit suma de 12.850 lei (cf. extrasului de cont de la fila 157 dosar). Este evident că această sumă nu reprezintă limita maximă ce putea fi acordată și reprezintă doar despăgubiri materiale pentru prejudiciul cauzat ca urmare a avarierii autoturismului Audi, nu și despăgubiri pentru daunele morale suferite de R R C.
Aceeași concluzie se desprinde și din dispozițiile art. 26 alin. 1 din O. CSA 14/2011, potrivit cărora ”asigurătorul RCA are obligaţia de a despăgubi partea prejudiciată pentru prejudiciile suferite în urma accidentului produs prin intermediul vehiculului asigurat, potrivit pretenţiilor formulate în cererea de despăgubire, dovedite prin orice mijloc de probă”.
Pe cale de consecință, instanța apreciază că, față de considerentele de fapt și de drept expuse, excepția lipsei calității procesuale pasive a reclamantei-pârâte P C este fondată și va fi admisă iar cererea reconvențională va fi respinsă ca fiind formulată împotriva unei persoane lipsite de calitate procesuală pasivă.
Văzând soluția ce urmează a se pronunța în cererea reconvențională și faptul că reclamanta-pârâtă P C nu va cădea în pretenții, în temeiul art. 62 Cod Procedură Civilă, va fi respinsă și cererea reconvențională formulată în contradictoriu cu SC G R A RSA.
În privința excepției dolulului, invocată ca o apărare de reclamanta-pârâtă P C, instanța constată, pe de o parte, că aceasta nu are interes să invoce o asemenea excepție. Pe de altă parte, față de cele reținute cu ocazia analizei cererii principale, excepția nu este fondată, plata fiind făcută în mod corect de SC GR A Re SA către R R C, cf. art. 54 alin. 1 din Leg. 136/1995 și art. 26 alin. 1 din O. CSA 14/2011, având în vedere culpa reclamantei-pârâte în producerea accidentului și a prejudiciului material față de R R C.
Văzând soluția ce se va pronunța, va fi respinsă cererea reclamantei-pârâte PCde acordare a cheltuielilor de judecată efectuate în cererea principală, constând în taxa de timbru, timbru judiciar şi onorariu de expert (expertul judiciar şi expertul consilier).
În temeiul art. 274 Cod Procedură Civilă, va fi obligată reclamanta-pârâtă P Ca la plata către SC A R A SA a sumei de 400 lei cu titlu de cheltuieli de judecată, constând în suma achitată de această parte cu titlu de onorariu de expert.
Văzând că SC G R A R SA nu a solicitat cheltuieli de judecată, în cererea de chemare în garanție, acesteia nu îi vor fi acordate.
Deși, cu ocazia dezbaterilor, apărătorul lui R R C a arătat că va solicita cheltuieli de judecată pe cale separată, instanța constată că prin întâmpinarea formulată la cererea principală acesta a solicitat cheltuieli de judecată, la care avocatul său, în lipsa unui mandat special, nu poate renunța, motiv pentru care reclamanta-pârâtă PC, față de soluția ce se va pronunța în cererea principală, va fi obligată, în temeiul art. 274 Cod Procedură Civilă, să achite lui R R C cheltuielile de judecată constând în onorariu de expert, în cuantum de 400 lei.
În cererea reconvențională, după cum rezultă din întâmpinarea formulată, reclamanta-pârâtă P C nu a solicitat cheltuieli de judecată, urmând a se lua act în acest sens.
