Conducere pe drumurile publice a unui autovehicul de catre o persoana care are o imbibatie alcoolica de peste 0,80 g/l alcool pur in sange


La data de (…) a fost înregistrat pe rolul (…) sub nr. (…) acordul de recunoastere a vinovătiei încheiat de (…) cu inculpatul (…) cercetat pentru săvârsirea infractiunii de conducere pe drumurile publice  a unui autovehicul  de catre o persoana care are o imbibatie alcoolica de peste 0,80 g/l alcool pur in sange prevăzute de art 87 alin 1 N.C.pendin OUG 195/2002 cu aplic art 5 N.C.pen obiect al cauzei penale nr. (…).

S-a reţinut în esenţă prin actul de sesizare a instanţei că, în data de (…) inculpatul (…) a condus autoturismul marca (…) cu nr de inmatriculare (…) pe DC (…) din (…), avand o imbibatie alcoolica de peste 0,80 g/l alcool pur in sange,  faptă ce întruneste elementele constitutive ale infractiunii de de conducere a unui vehicul sub influenta alcoolului sau a altor substante, prevăzute de art 87 alin 1 N.C.pendin OUG 195/2002 cu aplic art 5 N.C.pen. Fiind audiat, inculpatul a declarat ca a consumat circa 4 beri la domiciul sau in intervalul orar (…), iar in data de (…) nu a mai consumat bauturi alcoolice. Totodată s-a precizat că situatia de fapt anterior expusă a fost stabilită în urma analizei coroborate a mijloacelor de probă administrate în cursul urmăririi penale, respectiv: proces-verbal de constatare a infractiunii flagrante, buletin de examinare clinica, declaratiile martorilor (…), buletin de analiza toxicologica-alcoolemie, declaratiile inculpatului. De asemenea, s-a precizat felul şi cuantumul pedepsei ce urmează a fi aplicată inculpatului, respectiv pedeapsa de 1 an si 2 luni inchisoare. In ceea ce priveste modalitatea de executare a pedepsei, in temeiul art 81 din Codul penal din 1968 s-a dispus suspendarea conditionata a executarii pedepsei pe o durata de 3 ani si 2 luni.

Totodată a fost înaintat instantei dosarul de urmărire penală nr. (…).

Analizând acordul de recunoastere a vinovătiei înaintat de către (…) instanta constată că în cauză sunt îndeplinite condiţiile prevăzute la art. 480 – 482 C. proc. pen.

Astfel, analizând materialul probator administrat în cursul urmăririi penale, instanţa reţine următoarea situaţie de fapt: la data de (…)  in jurul orelor (…) organele de politie din cadrul (…)  au identificat pe inculpatul (…) care conducea autoturismul marca (…) cu nr de inmatriculare (…) pe DC (…) din (…), avand o imbibatie alcoolica de peste 0,80 g/l alcool pur in sange. Inculpatul a fost testat cu aparatul etilotest, rezultând la orele (…)  o alcoolemie de 0,97 mg/l alcool pur in aerul expirat. Urmare a recoltarii probelor biologice, potrivit buletinului de analiza toxicologica alcoolemie nr. (…) a rezultat la ora (…) valoarea de 1,70% alcool pur in sange, inculpatul refuzand recoltarea celei de a doua probe. Din declaratia martorei (…) instanta retine ca, in ziua de (…) in jurul orelor (…) inculpatul a  achizitionat impreuna cu alta persoana pe nume (…) doua sticle de bere marca Ciuc de cate 0,5 l. Martora a precizat ca cei doi au consumat jumatate din continutul celor doua sticle dupa care au plecat. Instanta constata ca martorii (…) care se aflau in autoturismul condus de inculpat nu au precizat daca inculpatul a consumat bauturi alcoolice inainte de a urca la volan, dar situatia de fapt este evidenta fata de concluziile aparatului etilotest coroborate cu cele ale buletinului de analiza toxicologica alcoolemie nr. (…).

Instanţa a reţinut situaţia de fapt descrisă anterior în urma analizei coroborate a materialului probator administrat în faza urmăririi, respectiv: proces-verbal de constatare a infractiunii flagrante, buletin de examinare clinica, declaratiile martorilor (…) buletin de analiza toxicologica-alcoolemie, declaratiile inculpatului.

În drept, fapta inculpatului (…) constând în aceea că în data de (…)  in jurul orelor (…) a condus autoturismul marca (…) cu nr de inmatriculare (…) pe DC (…) din (…), avand o imbibatie alcoolica de 1,70g % întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de conducere pe drumurile publice  a unui autovehicul  de catre o persoana care are o imbibatie alcoolica de peste 0,80 g/l alcool pur in sange, fapta prevăzuta de art. 87 alin 1 din OUG 195/2002.

Analizând latura obiectivă a infracţiunii prevăzute de art. 87 alin 1 din OUG 195/2002, instanţa reţine că elementul material constă în acţiunea de conducere a  autoturismului marca (…) cu nr de inmatriculare (…) pe DC (…) din (…) avand o imbibatie alcoolica de 1,70g%.  Acţiunea inculpatului realizează elementul material al infracţiunii de conducere pe drumurile publice  a unui autovehicul  de catre o persoana care are o imbibatie alcoolica de peste 0,80 g/l alcool pur in sange, urmarea imediată constând în atingerea adusă relaţiilor sociale create în jurul valorilor sociale legate de siguranta circulatiei pe drumurile publice, valoare socială ocrotită penalmente. Legătura de cauzalitate dintre elementul material şi urmarea imediată rezultă în cauză din materialitatea faptei, fiind vorba de o infractiune de pericol.

Sub aspectul laturii subiective, inculpatul a acţionat cu vinovăţie în modalitatea intenţiei directe, conform dispoziţiilor art. 19 alin. (1) pct. 1 lit. a) C. pen., întrucât inculpatul a prevăzut rezultatul faptei sale şi a urmărit producerea lui prin săvârşirea faptei.

În consecintă, se constată faptul că din probele administrate în cursul urmăririi penale rezultă suficiente date cu privire la existenţa faptei pentru care s-a pus în mişcare acţiunea penală şi cu privire la vinovăţia inculpatului, maximul special prevăzut de lege pentru infractiunea retinută în sarcina inculpatului în cuprinsul actului de inculpare este mai mic de 7 ani închisoare, acordul de recunoaştere a vinovăţiei a fost încheiat în formă scrisă, contine mentiunile prev. de art. 482 C. proc. pen. iar cu ocazia încheierii acestuia inculpatul a fost asistat de avocat din oficiu (…)

Fată de aceste considerente, apreciind cuantumul pedepsei cu privire la care s-a ajuns la un acord între procuror şi inculpat ca fiind suficient pentru atingerea scopului şi îndeplinirea funcţiilor de constrângere, de reeducare şi de exemplaritate ale pedepsei în baza art. 485 alin. (1) lit. a) rap. la art. 396 alin. (2)  C. proc. pen., va admite acordul de recunoaştere a vinovăţiei încheiat de (…) cu inculpatul (…), cercetat pentru săvârsirea infractiunii de conducere pe drumurile publice  a unui autovehicul  de catre o persoana care are o imbibatie alcoolica de peste 0,80 g/l alcool pur in sange prevăzute de art 87 alin 1 din OUG 195/2002. La incuviintarea felului si cuantumului pedepsei, instanta are in vedere faptul ca inculpatul este casatorit, fara antecedente penale, astfel incat cuantumul si felul pedepsei sa fie suficiente pentru atingerea scopului preventiv, educativ şi coercitiv reglementat de art. 52 C.pen.

Pe cale de consecinta, in baza art. 87 alin 1 din OUG 195/2002 instanta va condamna pe inculpat la pedeapsa de 1 (un) an si 2 (doua) luni închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de conducere pe drumurile publice  a unui autovehicul  de catre o persoana care are o imbibatie alcoolica de peste 0,80 g/l alcool pur in sânge.

În ceea ce priveşte individualizarea executării pedepsei, instanţa reţine că, în cauză, sunt îndeplinite condiţiile pentru incidenţa instituţiei suspendării condiţionate a executării pedepsei, prevăzute la art. 81 C.pen.

Astfel, pe de-o parte, pedeapsa aplicată de instanţă este mai mică de 3 ani închisoare iar inculpatul nu a mai fost condamnat anterior; pe de altă parte, ţinând cont de buna conduita a inculpatului înainte de comiterea infracţiunii, analizată mai sus, precum şi deplina integrare în societate,  instanţa apreciază că scopul pedepsei poate fi atins chiar fără executarea acesteia.

În consecinţă, în temeiul art. 81 rap. la art. 82 C.pen., se va dispune suspendarea condiţionată a executării pedepsei principale pe perioada unui termen de încercare de 3 (trei) ani si 2 (doua) luni.

Instanta va atrage atenţia inculpatului asupra cazurilor de revocare a suspendării condiţionate a executării pedepselor prev. de art. 83 C. pen.

Având în vedere faptul că inculpatul urmează să fie condamnat, in baza art. 274 alin. (1) C. proc. pen. va obliga pe inculpat la plata sumei de (…) lei cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de stat. Onorariul cuvenit apărătorului din oficiu rămâne în sarcina statului.