Conducere sub influenţa băuturilor alcoolice, părăsire a locului accidentului


Constată faptul că, prin rechizitoriul emis de Parchetul de pe lângă T.S. din data de 08.08.2007 în dosar penal nr. XXX/P/2007 înregistrat la J.A. sub nr. XXX/17.08.2007, a fost trimis în judecată în stare de libertate inculpatul M.N. pentru săvârşirea infracţiunilor de conducere pe drumurile publice unui autovehicul având în sânge o îmbibaţie alcoolică peste limita legală urmată de părăsirea locului accidentului rutier, fără încuviinţarea organelor de poliţie prev. de art. 87 alin. 1  şi respectiv art. 89 alin. 1 din O.U.G. nr. 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, cu aplicarea art. 33 litera b C.pen.

Prin rechizitoriu s-a reţinut că, în seara de 28.03.2007 inculpatul a consumat împreună cu prietenul său B.G. diferite băuturi alcoolice în barul aparţinând SC N. SRL..

De asemenea că, în jurul orei 100 din data de 29.03.2007, inculpatul s-a urcat la volanul autoturismului proprietate personală marca Renault Megane luându-l şi pe martorul B.G., deplasându-se  pe DN 1, aflat temporar în reparaţii. Inculpatul a intrat în coliziune cu o baliză de semnalizare, plecând apoi de la locul incidentului rutier fără încuviinţarea organelor de poliţie.

Ulterior a fost oprit de către organele de poliţie şi fiind  testat cu aparatul etilotest, a rezultat o alcoolemie de 1,14 mg/l în aerul expirat (f.7).

Ulterior i s-au recoltat 2 probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei, rezultând conform buletinului de analiză toxicologică, o alcoolemie în sânge de 2,55 grame la mie la ora 350 şi respectiv de 2,35 grame la mie la cea de-a doua probă de la ora 450 (f.9).

În cursul urmăririi penale s-au administrat în cauză următoarele mijloace de probă : proces verbal de constatare a infracţiunii (f. 6), buletin de analiză toxicologică alcoolemie (f. 9), fişa etilotest (f. 7), declaraţie martor B.G. (f.17), declaraţii ale învinuitului – prin care acesta recunoaşte săvârşirea faptelor reţinute în sarcina sa (f. 13).

În cursul judecăţii inculpatul a fost asistat de avocat ales (f. 26), declarând la termenul din data de 02.10.2007 că îşi menţine declaraţia dată în cursul urmăririi penale şi nu doreşte să mai dea altă declaraţie.

Pe parcursul cercetării judecătoreşti nu au mai fost audiaţi martori.

Analizând actele şi lucrările dosarului, instanţa a reţinut că starea de fapt a fost corect stabilită prin rechizitoriu.

În drept, fapta inculpatului de a conduce pe drumurile publice un autovehicul având o îmbibaţie alcoolică de peste 0,80 g/l  alcool pur în sânge (infracţiune) provocând un accident în sensul art. 75 din O.U.G. nr. 195/2002, urmată de părăsirea locului accidentului rutier, fără încuviinţarea organelor de poliţie întruneşte elementele constitutive ale infracţiunilor prev. şi ped. de art. 87 alin. 1  şi respectiv art. 89 alin. 1 din O.U.G. nr. 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, cu aplicarea art. 33 litera b C.pen.

Din fişa de cazier judiciar a inculpatului rezultă că acesta nu a mai fost condamnat anterior pentru încălcarea legii penale (f.19).

La individualizarea judiciară a pedepselor, instanţa va avea în vedere conform art. 72 C.pen., gradul de pericol social concret al infracţiunilor supuse judecăţii şi toate împrejurările ce privesc persoana şi conduita inculpatului. Întrucât inculpatul a săvârşit cu intenţie cele două fapte pentru care a fost cercetat, instanţa constată faptul că gradul de pericol social concret al acestora este ridicat faţă de conduita efectivă în săvârşirea lor, alcoolemia efectivă la data constatării, timpul de noapte, având în vedere faptul că dacă nu era depistat de către organele de poliţie exista posibilitatea neidentificării faptelor comise dar şi pericolul săvârşirii altor fapte de natură penală, putând pune în pericol grav viaţa şi integritatea corporală a altor persoane.

Sancţiunea penală, conform art. 52 C.pen. trebuie să asigure îndreptarea conduitei inculpatului şi formarea unei atitudini corecte faţă de valorile sociale ocrotite de lege. Scopul sancţiunii penale este, conform art. 52 alin. 1 C.pen., prevenirea săvârşirii de noi infracţiuni.

Pentru aceste considerente, instanţa, în baza art. 87 alin. 1 din O.U.G. nr. 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice, republicată, cu modificările şi completările ulterioare va condamna pe inculpatul M.N. la pedeapsa de 2 ani şi 2 luni închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul având o îmbibaţie alcoolică de peste 0,80 g/l alcool pur în sânge.

Totodată, în baza art. 89 alin. 1 din O.U.G. nr. 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, va condamna pe acelaşi inculpat M.N. la pedeapsa de 2 ani închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de părăsire a locului accidentului, fără încuviinţarea poliţiei care efectuează cercetarea locului faptei.

În baza art. 33 lit. b coroborat cu art. 34 lit. b C.pen., va aplica inculpatului pedeapsa cea mai grea, de 2 ani şi 2 luni închisoare.

În baza art. 71 C.pen. se va interzice inculpatului exercitarea drepturilor prev. de art. 64 alin. 1, lit. a, b şi c C.pen., ca pedeapsă accesorie.

La stabilirea pedepsei accesorii, instanţa a avut în vedere acele drepturi care în mod firesc nu pot fi exercitate în cazul săvârşirii oricărei infracţiuni intenţionate, precum şi dreptul de care s-a folosit inculpatul la săvârşirea infracţiunii pentru care a fost condamnat.

Instanţa apreciază că, faţă de inculpat scopul pedepsei poate fi atins şi fără executarea acesteia în regim de închisoare. În baza acestor considerente, instanţa apreciază că inculpatul a înţeles gravitatea infracţiunii săvârşite şi că executarea pedepsei în modalitatea suspendării condiţionate a acesteia reprezintă un serios avertisment şi totodată un beneficiu acordat acestuia pentru ca pe viitor să nu mai comită o nouă infracţiune intenţionată.

Fiind îndeplinite şi celelalte condiţii prev. de art. 81 C.pen., se va dispune suspendarea condiţionată a executării pedepsei pe o durată de 4 ani şi 2 luni, care constituie termen de încercare potrivit art. 82 alin. 1 C.pen.

În baza art. 71 alin. 5 C.p., va dispune suspendarea executării pedepsei accesorii, pe durata suspendării condiţionate a executării pedepsei închisorii.

Totodată, se va face aplicarea art. 359 C.proc.pen., urmând a se atrage atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor art. 83 C.pen., privind revocarea beneficiului suspendării condiţionate a executării pedepsei în caz de săvârşire a unei noi infracţiuni.

În baza art. 191 alin. 1 C.pr.pen, obligă inculpatul la plata cheltuielilor judiciare către stat, în sumă de 100 lei determinate de către acesta.

Pentru aceste motive,

În baza art. 71 C.pen. va interzice inculpatului exerciţiul drepturilor prevăzute de art. 64 C.pen. lit. a,b şi c C.pen. , ca pedeapsă accesorie, pe durata prev. de art. 71 alin. 2 C.pen.

În baza art. 191 alin. 1 C.proc.pen. va obliga inculpatul la plata sumei de 220 lei cheltuieli judiciare către stat, determinate de către acesta pe parcursul urmăririi penale şi al judecăţii.

Pentru aceste motive,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂŞTE:

În baza art. 87alin. 1 din O.U.G. nr. 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, condamnă pe inculpatul M.N., cetăţean român, studii medii, stagiul militar satisfăcut, administrator la SC. N S.R.L., fără antecedente penale, la pedeapsa de:

– 2 ani şi 2 luni închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul având o îmbibaţie alcoolică de peste 0,80 g/l alcool pur în sânge.

În baza art. 89 alin. 1 din O.U.G. nr. 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, condamnă pe acelaşi inculpat M.N. la pedeapsa de:

– 2 ani închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de părăsire a locului accidentului, fără încuviinţarea poliţiei care efectuează cercetarea locului faptei.

În baza art. 33 lit. b, raportat la art. 34 alin. 1 lit. b C.pen., aplică inculpatului M.N. pedeapsa cea mai grea, de 2 ani şi 2 luni închisoare.

În baza art. 71 alin. 1 şi 2 C.pen., interzice inculpatului exerciţiul drepturilor prevăzute în art. 64 alin. 1 lit. a, b şi c  C.pen., ca pedeapsă accesorie.

În baza art. 81 C.pen., dispune suspendarea condiţionată a executării pedepsei închisorii aplicate inculpatului, pe o durată de 4 ani şi 2 luni, care constituie termen de încercare, potrivit art. 82 alin. 1 C.pen.

În baza art. 71 alin. 5 C.pen., dispune suspendarea executării pedepsei accesorii, pe durata suspendării condiţionate a executării pedepsei închisorii.

În baza art. 359 C.pr.pen., atrage atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor art. 83 C.pen., a căror nerespectare are ca urmare revocarea suspendării condiţionate a executării pedepsei.

În baza art. 191 alin. 1 C.pr.pen, obligă inculpatul la plata cheltuielilor judiciare către stat, în sumă de 220 lei.

Cu drept de apel în termen de 10 zile de la pronunţare.

Pronunţată în şedinţă publică, azi 2 octombrie 2007.