Cont. ADM.:Contravenţie prevăzută la art. 100 alin. 3 lit. e) din oug nr. 195/2002 rapoortat la art. 120 alin. 1 lit. i) din hg nr. 1391/2006. Faptă înregistrată video. Înlăturarea declaraţiei martorului audiat în apărare


Prin plângerea înregistrată la Judecătoria Pogoanele sub nr. X/X/2009, petentul M .E .G . a solicitat ca prin hotărârea ce se va pronunţa în contradictoriu cu intimatul Inspectoratul de Poliţie al Judeţului Buzău să se dispună anularea procesului verbal de contravenţie seria CC nr.X/.2009 în baza căruia a fost sancţionat cu 120 lei amendă , reţinerea permisului de conducere şi suspendarea exercitării dreptului de a conduce autovehicule pe drumurile publice pentru pretins comiterea contravenţiei prevăzute la art. 100 alin. 3 lit. e) din OUG nr. 195/2002 raportat la art. 120 alin. 1 lit.i) din HG nr. 1391/2006.

In motivarea plângerii petentul a învederat că nu a săvârşit contravenţia reţinută în sarcina sa prin procesul verbal contestat. Contrar situaţiei în fapt şi în drept reţinute de agentul constatator , la perioada de referinţă , în localitatea Bâlhacu , în timp ce conducea autoturismul Y  a efectuat o depăşire regulamentară a autoutilitarei Z .

Intimatul Inspectoratul de Poliţie al Judeţului Buzău a formulat întâmpinare conform art. 115-118 din Codul de procedură civilă, solicitând motivat respingerea plângerii formulate de către petent.

Prin sentinţa civilă nr. X/2010 pronunţată de Judecătoria Pogoanele s-a respins plângerea ca neîntemeiată.

Pentru a hotărî astfel instanţa fondului a reţinut in baza probatoriului administrat că petentul se face vinovat de săvârşirea contravenţiei prevăzute la art. 100 alin. 3 lit. e) din OUG nr. 195/2002 raportat la art. 120 alin. 1 lit.i) din HG nr. 1391/2006 , întrucât la data de 29.10.2009 , in timp ce se deplasa cu autoturismul X pe DN 2 B , în localitatea W, judeţul Buzău , a efectuat manevra de depăşire a autoutilitarei Z , după trecerea la nivel cu calea ferată , încălcând linia simplă continuă .

Astfel reţinută situaţia în fapt şi în drept , instanţa fondului a avut în vedere CD- ul depus la fila 13 dosar , din care rezultă neechivoc depăşirea neregulamentară efectuată de către petent , înlăturându-se declaraţia martorului D.C.A. audiat la propunerea petentului şi ale cărui susţineri au fost consemnate la fila 22 dosar , sub motivaţia în esenţă că este în contradicţie cu proba certă a înregistrării faptei printr-un mijloc tehnic .

Împotriva sentinţei a declarat recurs petentul în termen legal , conform art. 34 alin. 2 din OG nr.2/2001, criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie potrivit motivelor de recurs depuse în scris la dosar.

În expunerea motivelor de recurs , petentul a invocat greşita respingere a plângerii de către instanţa fondului , deşi din CD-ul depus la dosar rezultă că după traversarea căii ferate a depăşit autoutilitara regulamentar , iar susţinerile martorului audiat, deşi neluate în considerare de către instanţă , confirmă în tot apărările formulate.

Prin decizia civilă nr. X/2010 s-a respins ce neântemeiat recursul declarat.

S-a avut în vedere în acest sens că instanţa fondului a reţinut în mod corect şi motivat , în baza probatoriului administrat , că petentul se face vinovat de săvârşirea contravenţiei prevăzute la art. 100 alin. 3 lit. e) din OUG nr. 195/2002 raportat la art. 120 alin. 1 lit.i) din HG nr. 1391/2006 , întrucât la data de  – /2009 , in timp ce se deplasa cu autoturismul X pe DN 2 B , în localitatea W, judeţul Buzău , a efectuat manevra de depăşire a autoutilitarei Z , după trecerea la nivel cu calea ferată , încălcând linia simplă continuă .

De asemenea , instanţa fondului a înlăturat în mod just declaraţia martorului D.C.A. , audiat în apărare la propunerea petentului, în condiţiile în care susţinerile acestuia contravin înregistrării video ( fila 13).

Pentru considerentele expuse , apreciindu-se asupra legalităţii şi temeiniciei sentinţei atacate , în baza art. 312 alin. 1 din Codul de procedură civilă s-a respins recursul ca neîntemeiat.