Faptă penală prevăzută de Codul penal anterior, dezincriminată de noul Cod penal. Aplicarea legii penale mai favorabile
Cod penal (1969): art. 184 alin. (1) şi alin. (3)
Codul penal (2009): art. 196 alin. (1), art. 4, art. 5
Potrivit art. 4 Cod penal legea penală nu se aplică faptelor prevăzute sub legea veche dacă nu mai sunt prevăzute de legea nouă. Analizând fapta săvârşită de inculpat, Curtea reţine că această faptă a fost prevăzută de legea veche sub încadrarea juridică a art. 184 alin. (1) şi alin. (3) Cod penal (1969). Potrivit prevederilor art. 196 alin. (1) din noul Cod penal (2009), pentru a constitui infracţiunea de vătămare corporală din culpă, cu consecinţa vătămării sănătăţii părţii vătămate pentru a cărei refacere a fost necesar un număr de 16 – 18 zile cu îngrijiri medicale, această faptă trebuie să fie săvârşită de către o persoană aflată sub influenţa băuturilor alcoolice ori a unei substanţe psihoactive sau în desfăşurarea unei activităţi ce constituie ea însăşi infracţiune. Nici una din condiţiile premisă mai sus arătate nu sunt prevăzute în conţinutul laturii obiective a infracţiunii reglementate de art. 196 alin. (1) din noul Cod penal. Prin urmare, Curtea constată că fapta penală săvârşită de inculpat sub incriminarea prevăzută de art. 184 alin. (1) şi alin. (3) Cod penal anterior, nu mai este prevăzută ca infracţiune de noul Cod penal, infracţiunea fiind dezincriminată, impunându-se achitarea inculpatului.
Curtea de Apel Timişoara, Secţia penală,
Decizia penală nr. 420/A din 12 mai 2014, dr. M.B.
Prin sentinţa penală nr. 25 din 30.01.2014 pronunţată de Judecătoria Făget în dosarul nr. 402/832/2013, în baza art. 184 alin. (1) și (3) C. pen., cu aplicarea art. 3201 alin. (7) C. pr. pen., a fost condamnat inculpatul I.A.Ş. la 2 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de vătămare corporală din culpă.
În baza art. 184 alin. (2) și (4) C. pen., cu aplicarea art. 320 indice 1 alin. (7) C. pr. pen., a fost condamnat inculpatul I.A.Ş. la 1 an și 2 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de vătămare corporală din culpă.
În baza art. 33 lit. b) și 34 alin.(1) lit. b) C. pen. a contopit pedepsele aplicate în cauză, urmând ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea de 1 an și 2 luni închisoare.
Pentru a hotărî astfel, instanţa de fond a reţinut următoarele:
Prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Judecătoria Făget, cu nr. 617/P/2012 din data de 14.05.2013, înregistrat la Judecătoria Făget sub nr. 402/832/2013 la data de 15.05.2013 s-a dispus punerea în mişcare a acţiunii penale şi trimiterea în judecată a inculpatului I.A.Ş., pentru săvârşirea infracţiunilor de vătămare corporală din culpă prev. de art. 184 alin. (1) și (3) C. pen. și vătămare corporală din culpă prevăzută de art. 184 alin. (2) și (4) C. pen. cu aplicarea art. 33 lit. b) C. pen.
În fapt s-a reținut că, la data de 04.09.2012, inculpatul I.A.Ş. a condus autoturismul marca Hyundai cu numărul de înmatriculare […], pe DN 68A km 41+500m și, din cauza faptului că a adormit la volan, a intrat în coliziune cu autoturismul marca Dacia cu numărul de înmatriculare […], împrejurare în care numitele H.A. și H.E.R., pasagere în acest autovehicul, au suferit leziuni traumatice pentru a căror vindecare le-au fost acordate 16-18 și, respectiv, 100-120 zile de îngrijiri medicale.
La termenul de judecată din data de 12.09.2013, inculpatul a recunoscut săvârşirea faptelor pentru care a fost trimis în judecată, aşa cum au fost descrise în rechizitoriu, şi a fost de acord să fie judecat pe baza probelor din faza de urmărire penală.
Având în vedere acest aspect şi incidenţa dispoziţiilor art. 320 indice 1 C. pr. pen., instanţa a procedat la judecarea cauzei numai pe baza probelor administrate în faza de urmărire penală.
Analizând actele și lucrările dosarului, instanța a reţinut următoarele:
În data de 04.09.2012, inculpatul I.A.Ş. se afla la volanul autoturismului marca ”Hyundai” cu numărul de înmatriculare […], proprietatea societății BT F.L. S.A. București – utilizator S.C. R. S.A. Târgu-Mureș, circulând pe DN 68A din direcția Deva spre Timișoara, cu intenția de a se deplasa la Timișoara, în interes de serviciu și anume pentru a verifica dacă marfa distribuită de societatea S.C. R. S.A. Târgu-Mureș, la care era angajat cu contract de muncă, era aranjată corespunzător pe rafturile magazinelor. După ieșirea din localitatea C., înspre M., inculpatul a adormit la volanul autoturismului, și a lovit din spate autoturismul care circula în aceeași direcție de mers, marca Dacia cu numărul de înmatriculare […], condus de numitul H.G., și avându-i ca pasageri pe partea vătămată H.E.R. pe locul din dreapta față, pe partea vătămată H.A. pe bancheta din spate locul din dreapta, pe H.D.M. pe bancheta din spate locul în mijloc și pe H.D. pe locul din spate stânga.
În urma impactului, autoturismul Dacia a părăsit partea carosabilă unde a lovit o cioată de lemn și marginea unui șanț, după care s-a oprit pe câmp.
Din declarațiile martorilor audiați în cauză și din celelalte probe ale dosarului, precum și din declarațiile inculpatului a reieşit faptul că inculpatul, cu ocazia conducerii pe drumurile publice a unui autovehicul, nu a respectat prevederile art. 35 alin. (1) din O.U.G. nr. 195/2002, potrivit cu care: ”participanții la trafic trebuie să aibă un comportament care să nu afecteze fluența și siguranța circulației, să nu pună în pericol viața și integritatea corporală a persoanelor și să nu aducă prejudicii proprietății publice ori private.”
Urmare a accidentului produs din culpa inculpatului, partea vătămată H.A., pasagera de pe bancheta din spate locul din dreapta a autoturismului ”Dacia”, a suferit vătămări ce au necesitat 16-18 zile de îngrijiri medicale, astfel cum a rezultat din raportul de constatare medico-legală nr. 85/II/b/3 din 06.02.2013 emis de Serviciul de Medicină Legală Judeţean Sibiu.
Urmare a aceluiași accident rutier, partea vătămată H.E.R. a suferit vătămări ce au necesitat 100-120 zile de îngrijiri medicale.
Împotriva acestei sentinţe a declarat apel inculpatul I.A.Ş.
Examinând legalitatea şi temeinicia sentinţei penale apelate, prin prisma criticilor aduse acesteia în motivele de apel, precum şi din oficiu, în limitele art. 417 şi art. 418 C. pr. pen., pe baza lucrărilor şi a materialului din dosarul cauzei, Curtea constată că apelul formulat inculpatul I.A.Ş. este fondat, pentru cele ce vor fi expuse în continuare:
Asupra fondului cauzei instanţa reţine că starea de fapt reţinută de prima instanţă este corectă, fiind rezultatul evaluării probelor administrate în cursul urmăririi penale şi în cursul judecăţii.
Din probatoriul administrat rezultă, dincolo de orice îndoială rezonabilă, că în data 04.09.2012, inculpatul I.A.Ş. a condus autoturismul marca ”Hyundai” cu numărul de înmatriculare […], proprietatea societății BT F.L. S.A. București – utilizator S.C. R. S.A. Târgu-Mureș, circulând pe DN 68A din direcția Deva spre Timișoara. După ieșirea din localitatea C., înspre M., inculpatul a adormit la volanul autoturismului, și a lovit din spate autoturismul care circula în aceeași direcție de mers, marca Dacia cu numărul de înmatriculare […], condus de numitul H.G., în care se aflau şi părţile vătămate H.E.R. şi H.A. În urma impactului, autoturismul Dacia a părăsit partea carosabilă unde a lovit o cioată de lemn și marginea unui șanț, după care s-a oprit pe câmp. Urmare a accidentului produs din culpa inculpatului, partea vătămată H.A. a suferit vătămări ce au necesitat 16-18 zile de îngrijiri medicale, iar partea vătămată H.E.R. a suferit vătămări ce au necesitat 100-120 zile de îngrijiri medicale.
Potrivit înscrisului de la fila 46 dosar u.p., în urma testării inculpatului cu aparatul drager alcotest rezultatul a fost 0.
Fapta săvârşită de inculpat, astfel cum a fost descrisă, la data când a fost comisă, întrunea elementele constitutive ale infracţiunii de vătămare corporală din culpă, prevăzută de art.184 alin. (1), (3) din Cod penal de la 1969 faţă de partea vătămată H.A., şi a infracţiunii de vătămare din culpă în formă agravată faţă de partea vătămată H.E.R.
Potrivit art. 4 C. pen., „Legea penală nu se aplică faptelor prevăzute sub legea veche dacă nu mai sunt prevăzute de legea nouă. În acest caz executarea pedepselor, a măsurilor educative şi a măsurilor de siguranţă, pronunţate în baza legii vechi, precum şi toate consecinţele penale ale hotărârilor judecătoreşti privitoare la aceste fapte încetează prin intrarea în vigoare a legii noi”.
Fundamentul acestui principiu trebuie observat în legătură cu scopul dreptului penal de apărare socială şi care nu se mai justifică dacă fapta şi-a pierdut caracterul penal. Acest principiu are în vedere ipoteza dezincriminării faptei prin legea nouă şi nu situaţiile în care fapta continuă să rămână infracţiune sub altă denumire ori ca modalitate de săvârşire a altei infracţiuni.
În continuare, instanţa reţine că potrivit art. 5 Cod penal, „În cazul în care de la săvârşirea infracţiunii până la judecarea definitivă a cauzei au intervenit una sau mai multe legi penale, se aplică legea mai favorabilă”.
Pentru determinarea legii penale mai favorabile trebuie comparate legile penale succesive (cea din momentul săvârşirii faptei şi cea din momentul judecării faptei) în raport de normele şi instituţiile care guvernează răspunderea penală în cauza concretă dedusă judecăţii. Folosirea criteriilor de determinare a legii penale mai favorabile trebuie să conducă la găsirea acelei legi care oferă soluţia cea mai favorabilă pentru infractor.
Analizând modalitatea de săvârşire a infracţiunii, dispoziţiile cuprinse în cele două legi penale care încriminează fapta şi în funcţie de împrejurările care atenuează sau agravează pedeapsa, instanţa identifică legea penală mai favorabilă ca fiind atât Codul penal în vigoare.
Astfel, Curtea constată că infracţiunea de vătămare corporală din culpă este încriminată la art. 196 C. pen., care potrivit alin. (1), constă în fapta prevăzută de art. 193 alin. (2) C. pen. (adică fapta prin care se produc leziuni traumatice sau este afectată sănătatea unei persoane a cărei gravitate este evaluată prin zile de îngrijiri medicale de cel mult 90 de zile), săvârşită din culpă de către o persoană aflată sub influenţa băuturilor alcoolice, ori a unei substanţe psihoactive sau în desfăşurarea unei activităţi ce constituie prin ea însăşi infracţiune.
Având în vedere că prin fapta săvârşită de inculpat a fost afectată sănătatea părţii vătămate H.A. evaluată prin de 16-18 zile de îngrijiri medicale, din acest punct de vedere, deci raportat la numărul de îngrijiri medicale, fapta se încadrează în dispoziţiile art. 196 alin. (1) C. pen. Însă, potrivit aceluiaşi text, pentru a constitui infracţiunea de vătămare corporală din culpă, această faptă trebuie să fie săvârşită de către o persoană aflată sub influenţa băuturilor alcoolice, ori a unei substanţe psihoactive sau în desfăşurarea unei activităţi ce constituie prin ea însăşi infracţiune.
Analizând fapta săvârşită de inculpat, Curtea constată că aceasta nu a fost comisă în modalitatea descrisă de art. 196 alin. (1) C. pen., din probele administrate în cauză nu rezultă că în momentul comiterii acesteia inculpatul se afla sub influenţa băuturilor alcoolice, ori a unei substanţe psihoactive sau în desfăşurarea unei activităţi ce constituie prin ea însăşi infracţiune.
Prin urmare, fapta săvârşită de inculpat faţă de partea vătămată H.A. nu întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de vătămare corporală din culpă prevăzută de 196 alin. (1) Cod penal.
Aceasta, la data când a fost săvârşită era prevăzută de legea penală în vigoare – art. 184 alin. (1), (3) Cod penal din 1969, însă ulterior prin noul Cod penal [art. 196 alin. (1)] s-a dezincriminat fapta în modalitatea săvârşită de inculpat, deci nu mai este prevăzută de legea penală, fiind astfel incidente în cauză dispoziţiile art. 4 C. pen.
În continuare, Curtea reţine că fapta săvârşită de inculpatul I.A.Ş., faţă de partea vătămată H.E.R., aşa cum a fost descrisă mai sus, este încriminată în Codul penal din 1969 la art. 184 alin. (2), (4), [fapta a avut urmările prev. de art. 182 alin. (1) şi (2) şi este urmarea nerespectării dispoziţiilor legale sau a măsurilor de prevedere pentru exerciţiul unei funcţii sau meserii, ori pentru îndeplinirea unei anume activităţi], iar în Codul penal în vigoare la art. 196 alin. (2) şi (3) (adică fapta prin care se produc leziuni traumatice sau este afectată sănătatea unei persoane a cărei gravitate este evaluată prin zile de îngrijiri medicale de cel mult 90 de zile sau o infirmitate, şi este urmarea nerespectării dispoziţiilor legale sau a măsurilor de prevedere pentru exerciţiul unei funcţii sau meserii, ori pentru îndeplinirea unei anume activităţi).
În raport de limitele de pedeapsă, reduse cu o treime [dispoziţii prevăzute în ambele legi procesuale – art. 3201 alin. (7) C. pr. pen. de la 1968, respectiv art. 396 alin. (10) C. pr. pen.], instanţa constată nu sunt diferenţe în cele două legi privind aceste limite, ambele legi prevăzând ca limite de pedeapsă de la 4 luni la 2 ani închisoare.
În acest cadru, procedând la individualizarea judiciară a pedepsei, instanţa va ţine seama de criteriile generale de individualizare a pedepsei prev. de art. 74 C. pen., care arătă că stabilirea duratei ori a cumulului pedepsei se face în raport cu gravitatea infracţiunii şi cu periculozitatea infractorului care se evaluează în raport de împrejurările şi modul de comitere al infracţiunii, precum şi mijloacele folosite, starea de pericol creată pentru valoarea ocrotită, natura şi gravitatea rezultatului produs ori a altor consecinţe ale infracţiunii, motivul săvârşirii infracţiunii şi scopul urmărit, antecedentele penale ale infractorului, conduita după săvârşirea infracţiunii şi în cursul procesului penal, nivelul de educaţie, vârsta, starea de sănătate situaţia familială şi socială. Astfel, se are în vedere caracterul grav al faptei săvârşite: aceasta fiind săvârşită datorită faptului că inculpatul a adormit la volan şi a avut ca urmare vătămarea gravă a persoanei vătămate, dar şi de persoana acestuia, de atitudinea procesuală a sa, care a colaborat cu organele judiciare, a recunoscut săvârşirea faptei, solicitând ca judecata să aibă loc în condiţiile art. 3201 C. pr. pen. din 1968, precum şi de împrejurările care atenuează sau agravează răspunderea penală.
Raportat la aceste criterii instanţa apreciază că aplicarea unei pedepse în limita îndreptată spre maximul prevăzut de lege este în măsură să conducă la o reeducare a inculpatului şi la prevenirea săvârşirii de noi infracţiuni de către acesta.
Ca atare, în baza art. 421 pct. 2 lit. a) C. pr. pen. va admite apelul declarat de inculpatul I.A.Ş. împotriva sentinţei penale nr. 25/30.01.2014 pronunţată de Judecătoria Făget în dosarul nr. 402/832/2013.
Va desfiinţa parţial hotărârea atacată, numai sub aspectul aplicării art. 4 şi art. 5 alin. (1) C. pen.
Rejudecând în aceste limite:
În baza art. 396 alin. (5) C. pr. pen. raportat la art. 16 alin. (1) lit. b) teza I C. pr. pen. va achita inculpatul I.A.Ş., pentru săvârşirea infracţiunii de vătămare corporală din culpă prevăzută de art. 196 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 4 C. pen. săvârşită faţă de persoana vătămată H.A.
În baza art. 196 alin. (2) şi (3) C. pen. cu aplicarea art. 396 alin. (10) C. pr. pen. şi art. 5 alin. (1) C. pen. va condamna inculpatul I.A.Ş. la pedeapsa principală de un an şi două luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de vătămare corporală din culpă faţă de persoana vătămată H.E.R.
