Infracţiunea de punere în circulaţie sau conducere pe drumurile publice a unui autovehicul cu număr fals de înmatriculare prevăzută de art. 85 alin. 2 din O.U.G. nr. 195/2020. Număr fals de înmatriculare
Prin „număr fals de înmatriculare” se înţelege orice număr care nu are corespondent într-o înscriere reală în evidenţele organului competent să efectueze înmatricularea acelui autovehicul.
Numărul real pe care l-a avut autovehiculul la un moment dat, dar care şi-a pierdut valabilitatea constituie număr fals de înmatriculare, în sensul art. 85 alin. 2 din O.U.G. nr.195/2002.
Curtea de Apel Iaşi, decizia penală nr. 763 din 24 noiembrie 2009
Prin sentinţa penală nr. 639 din 10 decembrie 2008, Judecătoria Bîrlad a dispus condamnarea inculpatului O.V. pentru comiterea infracţiunilor prevăzute de art. 85 alin. 1 şi art. 89 alin. 1 din O.U.G. nr.195/2002 şi a dispus achitarea pentru săvârşirea infracţiunii de punere în circulaţie sau conducere pe drumurile publice a unui autovehicul cu număr fals de înmatriculare sau de înregistrare prevăzută de art. 85 alin. 2 din O.U.G. nr. 195/2002, în baza art. 11 pct. 2 lit. a) C.pr.pen. raportat la art. 10 lit. d) C.pr.pen., apreciind că fapta nu întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii prevăzute de textul menţionat, întrucât inculpatul a condus pe drumurile publice un autoturism neînmatriculat, ca efect al expirării atribuirii numărului de circulaţie provizoriu, situaţie ce echivalează în fapt cu conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul neînmatriculat.
A asimila această situaţie cu aceea a unui număr fals este impropriu, deoarece numerele de înmatriculare pe care autoturismul le afişa au fost emise în mod legal de o autoritate rutieră, organ al statului, au fost cândva valabile şi nu sunt rezultatul unei manopere frauduloase a inculpatului.
Prin decizia penală nr. 113/A din 4 iunie 2009, Tribunalul Vaslui a admis apelul declarat de Parchetul de pe lângă Judecătoria Bîrlad şi a dispus condamnarea inculpatului pentru comiterea infracţiunii prevăzute de art. 85 alin. 2 din O.U.G. nr. 195/2002.
Pentru a dispune astfel, instanţa de apel a constatat că sunt întrunite sub aspect obiectiv şi subiectiv elementele constitutive ale infracţiunii prevăzute de art. 85 alin. 2 din O.U.G. nr. 195/2002, reţinând că expirarea numărului de circulaţie atribuit provizoriu conduce la caracterul fals al numărului care rămâne montat eventual la autoturismul pus în circulaţie, deoarece numărul provizoriu nu mai are corespondenţă într-o înregistrare reală, fiind disponibil pentru a fi reatribuit.
Hotărârea instanţei de apel a fost recurată de inculpat, care a susţinut că nu poate fi reţinută infracţiunea prevăzută de art. 85 alin. 2 din O.U.G. nr. 195/2002 în situaţia numerelor provizorii expirate, acestea neconstituind numere false, întrucât au corespondent în evidenţele serviciului de înmatriculări şi ale celui de circulaţie ale poliţiei.
Curtea de apel a respins ca nefondat recursul declarat de inculpat şi a menţinut soluţia instanţei de apel, reţinând că este număr fals de înmatriculare numărul real pe care l-a avut autovehiculul la un moment dat, dar care şi-a pierdut valabilitatea, deoarece numărul aplicat pe autovehicul nu are corespondent într-o înscriere actuală, fiind contrare realităţii şi apt să inducă în eroare cu privire la identitatea autovehiculului.
În speţă, inculpatul a pus în circulaţie şi a condus pe drumurile publice un autovehicul cu numere provizorii expirate, acţiune ce se circumscrie dispoziţiilor art. 85 alin. 2 din O.U.G. nr. 195/2002, astfel că în mod corect instanţa de apel a reţinut vinovăţia inculpatului în comiterea acestei fapte, comisă în concurs cu infracţiunea de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul neînmatriculat prevăzută de art. 85 alin. 1 din O.U.G. nr. 195/2002.