Citeste şi


Infractiuni contra sigurantei circulatiei pe drmurile publice si infractiuni contra vietii art. 192 alin. 1, 2 si art. 334 alin. 3 din Codul Penal.


Deliberând asupra cauzei penale de faţă constată următoarele:

Prin rechizitoriul nr……/P/2014 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Craiova, a fost trimis în judecată inculpatul I.D.C., pentru săvârşirea infracţiunilor de ucidere din culpă, faptă prevăzută de art. 192 alin. 1, alin. 2 din Codul penal şi tractarea unei remorci neînmatriculate sau neînregistrate, faptă prevăzută de art. 334 alin. 3 din Codul penal, cu aplicarea art. 38 alin.2 Cod penal.

În actul de sesizare a instanţei s-a reţinut în esenţă că la data de 12.10.2014 inculpatul I.D.C. a condus pe drumurile publice tractorul cu numărul de înregistrare ……., care tracta o remorcă, neînregistrată, iar ca urmare a nerespectării dispoziţiilor legale care reglementează circulaţia pe drumurile publice, a provocat un accident de circulaţie soldat cu decesul victimei S.M..

Pentru dovedirea situaţiei de fapt de mai sus, au fost propuse prin rechizitoriu următoarele mijloace de probă: declaraţiile martorilor, S.O. şi I.T.,  raportul medical de necropsie,  raportul de expertiză tehnică întocmit de expert Barbu Gheorghe, care se coroborează cu declaraţiile inculpatului de recunoaştere a faptelor comise.

În cursul urmăririi penale, S.O., soţul victimei şi numitele S.A.G. şi S.R.M., fiicele victimei nu s-au constituit parte civilă în cauză(proces verbal încheiat de organele de poliţie) .

În conformitate cu art. 374 alin. 4 C.p.p., în şedinţa de judecată din data de 17.11.2015, inculpatul I.D.C. a declarat că recunoaşte săvârşirea faptelor reţinute în actul de sesizare a instanţei şi a solicitat ca judecata să se facă în baza probelor administrate în faza de urmărire penală. În conformitate cu disp. art. 375 alin. 1 C.p.p. a fost audiat inculpatul I.D.C., declaraţia acestuia fiind consemnată şi ataşată la dosar.

Analizând întregul material probator administrat în cauză, instanţa reţine următoarea stare de fapt:

La data de 12.10.2014, organele de poliţie din cadrul Biroului Rutier IPJ Dolj au fost sesizate telefonic despre faptul că pe DC-169 pe raza localităţii Tălpaş, sat Soceni, s-a produs un accident de circulaţie soldat cu victime omeneşti.

Deplasându-se la faţa locului, lucrătorii poliţiei rutiere au stabilit faptul că evenimentul rutier a avut loc în data de 12.10.2014 ,  orele 1310, pe D.C. 169, comuna Tălpaş, prin căderea victimei din remorca confecţionată artizanal tractată de tractorul marca U.T.B.445 cu numărul de înregistrare ……., condus de inculpatul I.D.C. .

La locul producerii accidentului, partea carosabila a D.C. 169 este în aliniament, fără declivităţi în rampă sau în pantă, cu lăţimea de 3,70 m, având îmbrăcăminte din pământ, uşor denivelat, fără marcaje sau indicatoare rutiere. Partea carosabilă, este mărginită în partea dreaptă de o zonă verde cu lăţimea de 3,10 m, iar în stânga de o zonă verde neamenajată cu lăţimea de 1,40 m.

Din cercetările efectuate, a rezultat  faptul în data de 12.10.2014, inculpatul  I.D.C., posesor al permisului categoriile B+E, C+E, s-a urcat la volanul tractorului marca UTB tip L445 R, cu numărul de înregistrare ……. şi s-a deplasat pe D.C. 109, pe raza localităţii Tălpaş din direcţia satului Nistoi către satul Soceni tractând prin intermediul unui proţap o remorcă cu o singură axă construită artizanal care nu era prevăzută cu obloane. Pe platforma acestei remorci erau transportaţi 5 saci de cereale şi trei pasageri, respectiv numitul S.O., şi numitele S.M. şi I.T..

În jurul orelor 1310, ansamblul de vehicule prezentat mai sus a fost oprit în faţa imobilului nr. 262, iar numitul S.O. a coborât de pe platformă în partea stângă a părţii carosabile, iar în remorcă au rămas numitele S.M., aşezată pe un sac în partea din stânga a remorcii şi I.T., poziţionată în partea dreaptă conform direcţiei de mers a tractorului.

Având în vedere că din spatele ansamblului de vehicule se apropia o căruţă, iar spaţiul de trecere era mic,  inculpatul s-a hotărât să deplaseze tractorul şi remorca cât mai aproape de marginea din dreapta a drumului.

În condiţiile unei remorcii artizanale, fără a cunoaşte însă care era starea cuplajului cu proţapul, la plecarea de pe loc, cel mai probabil cu rotirea volanului către dreapta, victima s-a dezechilibrat şi a căzut către stânga, lovindu-se cu partea stângă a corpului de ţeava metalică, apoi s-a rotit şi a căzut cu partea din dreapta a corpului pe pneul din partea stângă, iar cu piciorul drept s-a lovit de şasiul remorcii.

Când a auzit ţipătul, conducătorul tractorului a sesizat starea de pericol şi a acţionat sistemul de frânare oprind imediat ansamblul de vehicule. Urmare a producerii accidentului de circulaţie a rezultat decesul numitei S.M.. Conducătorul autoturismului implicat in producerea evenimentului rutier a fost testat cu aparatul alcoltest,  rezultatul fiind negativ.

 Din verificările efectuate de către organele de poliţie,  s-a stabilit că remorca ataşată tractorului marca UTB tip L445 R, cu numărul de înregistrare ……. condus de inculpat nu figurează înregistrată, respectiv înmatriculată în circulaţie (procese verbale , filele 50-51 d.u.p.).

Starea de fapt este dovedită de declaraţiile martorilor, S.O. şi I.T.,  raportul medical de necropsie,  raportul de expertiză tehnică întocmit de expert Barbu Gheorghe, care se coroborează cu declaraţiile inculpatului de recunoaştere a faptelor comise.

Potrivit depoziţiei martorului  S.O., soţul victimei S.M.,  a rezultat că la data respectivă, în jurul orelor 13.10, se afla împreună cu victima, soţia sa, S.M. şi sora acesteia, I.T.,  pe platforma tractată de tractorul U 445 cu număr de înregistrare  ….., condus de nepotul său, I.D.C., pe DJ 169 din direcţia satului Niatoi către satul Soceni. Martorul a arătat că după ce inculpatul a oprit tractorul în dreptul imobilului 262, a coborât de pe platforma respectivă , poziţionându-se lângă roata din stânga a platformei, iar victima a rămas aşezată pe platformă, pe un sac de ovăz, cu spatele către tractor, alături de sora acesteia, I.T., care se afla puţin mai în faţă. Inculpatul, care coborâse de la volanul tractorului, a sesizat prezenţa unei căruţe în spatele tractorului, s-a urcat din nou la volanul tractorului pentru a-l  parca mai în faţă,  pentru a face loc de trecere căruţei, iar în momentul în care tractorul a plecat de pe loc martorul a auzit un ţipăt din spatele său, moment în care a văzut-o pe soţia sa căzută cu capul în jos pe roata platformei. Întrucât victima era căzută în stare de inconştienţă şi nu mai respira, martorul a încercat să o salveze efectuând manevre de resuscitare, însă fără rezultat. Martorul a menţionat că deşi a  sunat la serviciul 112 pentru a anunţa evenimentul, fiind în stare de şoc nu a putut vorbi, rugând un vecin să dea detalii privind accidentul produs.

Din declaraţia martorei, I.T., sora victimei, a reieşit faptul că în data de 12.10.2014, în jurul orelor 13.10 se afla împreună cu victima S.M., sora acesteia, într-o remorcă tip platformă tractată de tractorul familiei, stând în poziţia şezut pe un sac de grâu şi orz, pentru a se odihni, întrucât se întorceau de la semănatul orzului şi grâului. Martora a menţionat că la un moment dat, din spatele tractorului a apărut o căruţă trasă de un cal, şi întrucât strada era îngustă,  nefiind suficient spaţiu pentru a circula paralel două autovehicule, inculpatul  I.D.C., fiul acesteia, s-a urcat la volanul tractorului pentru a-l poziţiona pe partea dreaptă pentru a-i face loc de trecere căruţei. În acest context, victima s-a dezechilibrat şi a căzut, fiind prinsă între roata stângă a platformei şi şasiul acesteia, martora reuşind să ridice  imediat  victima, care după ce i-a spus că are dureri puternice, a  intrat în stare de  inconştienţă.

Potrivit concluziilor raportului de constatare medico-legală-autopsie nr.3221/A3/19.01.2015, a rezultat că moartea numitei S.M., în vârstă de 48 de ani, a fost violentă, datorându-se insuficienţei cardio-respiratorii, urmare a unui traumatism vertebro-medular cu fractura corpului vertebral lombar 2 şi secţiune medulară, iar leziunile traumatice constatate cu ocazia autopsiei s-au putut produce prin lovire cu şi de corpuri dure, în condiţiile accidentului rutier suferit, existând leziunile traumatice şi deces existând legătură de cauzalitate directă, necondiţionat.

În vederea stabilirii condiţiilor în care s-a produs accidentul şi a normelor legale încălcate, în cauză s-a dispus efectuarea unei  expertize tehnice auto de către Biroul Local de expertize tehnice şi contabile din cadrul Tribunalului Dolj, iar potrivit raportului de expertiză întocmit de ing.Barbu Gheorghe, au rezultat următoarele:

1. Dinamica accidentului a constat în aceea că în data  de 12.10.2014 inculpatul I.D.C., aflat la volanul tractorului cu numărul de înregistrare …….  a rulat pe DC 169 în interiorul localităţii Talpăş din direcţia satului Nistoi către satul Soceni, tractorul având tractată o remorcă confecţionată artizanal neînmatriculată, neînregistrată. În remorcă au fost transportate trei persoane printre care  şi victima, S.M.. În jurul orelor 13.10, inculpatul a oprit tractorul în dreptul imobilului nr.262, însă datorită faptului că din spate s-a apropiat o căruţă, pentru a-i face loc, inculpatul a pus în mişcare tractorul, moment în care victima s-a dezechilibrat şi a căzut lovindu-se cu partea stângă a corpului de o ţeavă dispusă pe partea laterală a remorcii după care a căzut între roata din stânga şi şasiul remorcii

2.Viteza de deplasare a tractorului condus de inculpat, era conform calculelor efectuate şi a simulărilor cu programul specializat PC Crash 10.1, de cca. 10-15 km/h.

3. Se consideră că evenimentul rutier a fost generat de inculpat pentru că a transportat persoane într-un vehicul neamenajat acestui scop.

4. Referitor la posibilităţile de evitare a evenimentului rutier, victima S.M., participant pasiv la trafic, pasager într-un vehicul, cel mai probabil a fost surprinsă de plecarea de pe loc a tractorului, şi-a pierdut echilibrul şi a fost accidentată. Prin urmare este puţin probabil ca victima să fi putut să evite producerea accidentului.

5. Inculpatul a încălcat prevederile legale ale: art.35–alin. (1) din OUG 195/2002 rep, care arată că „ Participanţii la trafic trebuie să aibă un comportament care să nu afecteze fluenţa şi siguranţa circulaţiei, să nu pună în pericol viaţa sau integritatea corporala a persoanelor şi să nu aducă prejudicii proprietăţii publice ori private”,  art. 148 alin. 4 din Regulamentul de aplicare al OUG 195/2002 care „interzice conducătorului de autovehicul să transporte persoane în caroseria autobasculantei, pe autocisterna, pe platforma, deasupra încărcaturii, pe părţile laterale ale caroseriei, sau persoane care stau în picioare în caroseria autocamionului, pe scări şi în remorca, cu excepţia celei special amenajate pentru transportul persoanelor” şi art. 334 alin. (3) din Codul Penal.

6. Impactul a avut loc în pe DC 169 comuna Talpăş, pe sensul de mers din direcţia satului Nistoi către satul Soceni, în faţa imobilului 262.

Analizând concluziile raportului de expertiză tehnică auto întocmită în cauză, coroborat cu materialul probator administrat,  rezultă  culpa exclusivă a inculpatului I.D.C. în producerea accidentului, în urma căruia a rezultat decesul victimei S.M.,  accidentul fiind generat de către inculpat  pentru că a transportat persoane într-un vehicul neamenajat acestui scop.

Fiind audiat, în calitate de suspect, I.D.C. a recunoscut şi regretat fapta comisă, declarând că a circulat la volanul tractorului cu numărul de înregistrare……..  pe DC 169 în interiorul localităţii Talpăş din direcţia satului Nistoi către satul Soceni, tractorul având tractată o remorcă confecţionată artizanal neînmatriculată,  pe platformă aşezându-se în poziţia şezut mama sa, I.T. şi mătuşa sa, victima, S.M..  Acesta a declarat că, la un moment dat, a pus în mişcare tractorul, pentru a face loc de trecere unei căruţe , şi din instinct uitându-se în spate, a văzut victima care  încercând să se ridice de pe sac, s-a dezechilibrat căzând pe roata din stânga spate a remorcii. Inculpatul a precizat că după ce a oprit imediat tractorul pe care îl condusese aproximativ 1 metru distanţă, a văzut când martora I.T. a ridicat-o pe victimă de pe roata remorcii încercând să-i acorde primul ajutor, însă până la sosirea echipajului de ambulanţă, victima  a decedat.

De asemenea, suspectul a precizat că remorca era confecţionată artizanal şi nu era înmatriculată sau înregistrată, fiind folosită doar la muncile agricole.

 Cu ocazia audierii în calitate de inculpat, I.D.C.  a declarat că îşi menţine declaraţiile anterioare, fiindu-i aduse la cunoştinţă conţinutul şi concluziile raportului de expertiză tehnică auto, ocazie cu care a declarat că nu are obiecţiuni de formulat sau alte probe de propus.

Ca urmare a celor reţinute, instanţa apreciază că inculpatul  I.D.C. se face vinovat de faptele  pentru care a fost trimis in judecată, „ucidere din culpă”, faptă prev. de art. 192 alin. 1 şi alin. 2  din Codul penal şi „tractarea unei remorci neînmatriculate sau neînregistrate”, faptă prevăzută de art. 334 alin. 3 din Codul penal, cu aplicarea art.38 alin.2 Cod pena, constând în aceea că la data de 12.10.2014, a condus pe drumurile publice tractorul cu numărul de înregistrare ……., care tracta o remorcă, neînregistrată, iar ca urmare a nerespectării dispoziţiilor legale care reglementează circulaţia pe drumurile publice, a provocat un accident de circulaţie soldat cu decesul victimei S.M..

În drept, faptele inculpatului I.D.C., constând în  conducerea pe drumurile publice a unui tractor cu numărul de înregistrare ……., care tracta o remorcă, neînregistrată, iar ca urmare a nerespectării dispoziţiilor legale care reglementează circulaţia pe drumurile publice, a provocat un accident de circulaţie soldat cu decesul victimei S.M., întruneşte elementele constitutive ale infracţiunilor de „ucidere din culpă”, faptă prev. de art. 192 alin. 1 şi alin. 2  din Codul penal şi „tractarea unei remorci neînmatriculate sau neînregistrate”, faptă prevăzută de art. 334 alin. 3, alin. din Codul penal, cu aplicarea art.38 alin.2 cod penal.

Retinand vinovatia inculpatului I.D.C., instanta il va condamna pentru infractiunile  savarsite.

La individualizarea pedepsei ce urmează a fi aplicata inculpatului, instanţa va avea în vedere criteriile generale de individualizare  prev. de art. 74 alin. 1 şi 2 din actualul Cod penal, stabilirea duratei sau cuantumului pedepsei dar şi alegerea pedepsei, atunci când legea prevede pedepse alternative – se face în raport cu gravitatea infracţiunii săvârşite şi cu periculozitatea infractorului, care se evaluează după următoarele criterii:

a)împrejurările şi modul de comitere a infracţiunii, precum şi mijloacele folosite;

b)starea de pericol creată pentru valoarea ocrotită;

c)natura şi gravitatea rezultatului produs ori a altor consecinţe ale infracţiunii;

d)motivul săvârşirii infracţiunii şi scopul urmărit;

e)natura şi frecvenţa infracţiunilor care constituie antecedente penale ale infractorului;

f)conduita după săvârşirea infracţiunii şi în cursul procesului penale;

g)nivelul de educaţie, vârsta, starea de sănătate, situaţia familială şi socială.

Instanţa  va reţine că inculpatul a avut o atitudine sinceră recunoscând şi regretând fapta şi va da relevanţă juridică acestor împrejurări, prin aplicarea art. 375 si art. 396 alin.10 Cpp,. cu privire la judecata în cazul recunoaşterii vinovăţiei.

Din aceste considerente, în baza art.  192 alin. 1 şi  2 C.p. cu aplic. art. 396 alin. 10 C. pr. pen. va condamna inculpatul I.D.C., la pedeapsa de 1 an şi 6 luni închisoare .

În baza art.  334 alin. 3 C.p. cu aplic. art. 396 alin. 10 C. pr. pen. va  condamna inculpatul I.D.C.,  la pedeapsa de 3 luni închisoare

În  baza art. 38 alin. 2, art. 39  alin.1 lit. b C.p. va contopi  pedepsele stabilite anterior, în pedeapsa cea mai grea, aceea de 1  an şi 6 luni  închisoare, la care adaugă un spor de 1 ( una )  lună închisoare, urmând ca inculpatul să execute pedeapsa rezultantă de  1 an şi 7 luni închisoare.

Cu privire la individualizarea judiciară a executării pedepsei, instanţa reţine dispoziţiile art.  91 C. pen., conform cărora se poate dispune suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei pe o anumită durată cu îndeplinirea cumulativă a următoarelor condiţii: pedeapsa aplicată, inclusiv în caz de concurs de infracţiuni, este închisoarea de cel mult 3 ani, infractorul nu a mai fost condamnat anterior la pedeapsa închisorii mai mare de un an, cu excepţia cazurilor prevăzute în art. 42 sau pentru care a intervenit reabilitarea ori s-a împlinit termenul de reabilitare, infractorul şi-a manifestat acordul de a presta o muncă neremunerată în folosul comunităţii, în raport de persoana infractorului, de conduita avută anterior săvârşirii infracţiunii, de eforturile depuse de acesta pentru înlăturarea sau diminuarea consecinţelor infracţiunii, precum şi de posibilităţile sale de îndreptare, instanţa apreciază că aplicarea pedepsei este suficientă şi, chiar fără executarea acesteia, condamnatul nu va mai comite alte infracţiuni, însă este necesară supravegherea conduitei sale pentru o perioadă determinată.

Instanţa consideră că în prezenta cauză sunt îndeplinite cerinţele prevăzute de legiuitor, condamnarea prin prezenta sentinţă fiind de 1 an si 7 luni închisoare iar inculpatul nu are antecedente penale, nu s-a sustras de la urmărire penală ori judecată, nu a încercat zădărnicirea aflării adevărului astfel încât instanţa are convingerea că scopul pedepsei poate fi atins şi fără executarea de către acesta a pedepsei aplicate.

În baza art. 91 C. pen.  va dispune suspendarea executării pedepsei sub supraveghere şi stabileşte un termen de supraveghere de 2 ani, conform dispoziţiilor art. 92 C. pen.

În baza art. 93 alin. (1) C. pen. va obliga inculpatul  I.D.C. ca pe durata termenului de supraveghere să respecte următoarele măsuri de supraveghere:

a) să se prezinte la Serviciul de Probaţiune Dolj, la datele fixate de acesta;

a) să se prezinte la Serviciul de Probaţiune Dolj, la datele fixate de acesta;

b) să primească vizitele consilierului de probaţiune desemnat cu supravegherea sa;

b) să primească vizitele consilierului de probaţiune desemnat cu supravegherea sa;

c) să anunţe, în prealabil, schimbarea locuinţei şi orice deplasare care depăşeşte 5 zile;

c) să anunţe, în prealabil, schimbarea locuinţei şi orice deplasare care depăşeşte 5 zile;

d) să comunice schimbarea locului de muncă;

d) să comunice schimbarea locului de muncă;

e) să comunice informaţii şi documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existenţă.

e) să comunice informaţii şi documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existenţă.

În baza art. 93 alin. (2) lit. d) C. pen. va  impune condamnatului să execute următoarea obligaţie:

– să  nu părăsească teritoriul României , fără acordul instanţei.

– să  nu părăsească teritoriul României , fără acordul instanţei.

În baza art. 93 alin. (3) C. pen., pe parcursul termenului de supraveghere, inculpatul va presta o muncă neremunerată în folosul comunităţii în cadrul Primăriei  comunei Talpăş pe o perioadă de 60 de zile lucrătoare.

În baza art. 93 alin. (3) C. pen., pe parcursul termenului de supraveghere, inculpatul va presta o muncă neremunerată în folosul comunităţii în cadrul Primăriei  comunei Talpăş pe o perioadă de 60 de zile lucrătoare.

În baza art. 91 alin. (4) C. pen.  va atrage atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor art. 96 C. pen.

CHELTUIELI JUDICIARE

În baza art. 274 alin. (1) C. proc. pen.  va obliga  inculpatul la plata sumei de 1500 lei cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de stat .

În baza art. 274 alin. 1 teza a II-a din C.p.p.

În baza art. 274 alin. 1 teza a II-a din C.p.p.

Onorariul  apărătorului  din oficiu în cuantum de  520  lei , rămâne în sarcina statului. 

Onorariul  apărătorului  din oficiu în cuantum de  520  lei , rămâne în sarcina statului. 

PENTRU ACESTE MOTIVE

IN NUMELE LEGII

HOTARASTE

În baza art.  192 alin. 1 şi  2 C.p. cu aplic. art. 396 alin. 10 C. pr. pen. condamnă inculpatul I.D.C., fiul lui ….., născut la data de ….., în com. Melineşti, jud. Dolj, cu domiciliul în com. Tălpaş, …….., jud. Dolj, CNP ………., la pedeapsa de 1 an şi 6 luni închisoare .

În baza art.  334 alin. 3 C.p. cu aplic. art. 396 alin. 10 C. pr. pen. condamnă inculpatul I.D.C.,  la pedeapsa de 3 luni închisoare

În  baza art. 38 alin. 2, art. 39  alin.1 lit. b C.p. contopeşte pedepsele stabilite anterior, în pedeapsa cea mai grea, aceea de 1  an şi 6 luni  închisoare, la care adaugă un spor de 1 ( una )  lună închisoare, urmând ca inculpatul să execute pedeapsa rezultantă de  1 an şi 7 luni închisoare.

În baza art. 91 C. pen. dispune suspendarea executării pedepsei sub supraveghere şi stabileşte un termen de supraveghere de 2 ani, conform dispoziţiilor art. 92 C. pen.

În baza art. 93 alin. (1) C. pen. obligă inculpatul  I.D.C. ca pe durata termenului de supraveghere să respecte următoarele măsuri de supraveghere:

În baza art. 93 alin. (2) lit. d) C. pen. impune condamnatului să execute următoarea obligaţie:

În baza art. 91 alin. (4) C. pen. atrage atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor art. 96 C. pen.

În baza art. 274 alin. (1) C. proc. pen. obligă  inculpatul la plata sumei de 1500 lei cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de stat .

Cu apel în termen de 10 zile de la comunicare .

  Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 11.12.2015.