Infracţiuni cu efecte complexe; infracţiuni de pericol; situaţii în care instanţa investită cu judecarea acţiunii civile, alăturată celei penale, prin constituirea persoanei vătămate ca parte civilă atât cu privire la pretenţiile formulate în legătură cu decesul victimei sau cu vătămările corporale suferite, cât şi cu privire la pretenţiile vizând bunurile distruse ori deteriorate ca urmare a aceleiaşi fapte, poate soluţiona aceste cereri
Curtea de Apel Iaşi, decizia penală nr. 604 din 11 noiembrie 2008
Dosar penal nr. 13786/245/2007
Prin sentinţa penală nr. 679 din 06.03.2008 Judecătoria Iaşi a dispus condamnarea inculpatului G.AL. la următoarele pedepse:
– 6 (şase) luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de „conducere pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană ce are în sânge o îmbibaţie alcoolică peste limita legală”, prev. şi ped. de art. 87 alin. 1 din O.U.G. 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice,cu aplicarea art. 74 alin. 1 lit. a şi c Cod penal şi art. 76 alin. 1 lit. d Cod penal;
– 6 (şase) luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de „părăsire a locului accidentului de către un conducătorul unui autovehicul implicat într-un accident rutier(…) fără încuviinţarea organelor de poliţie”, prev. şi ped. de art. 89 alin. 1 din O.U.G. 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice,cu aplicarea art. 74 alin. 1 lit. a şi c Cod penal şi art. 76 alin. 1 lit. d Cod penal, ambele cu aplicarea art. 33 lit. a Cod penal.
În baza disp. art. 33 lit. a şi art. 34 lit. b Cod penal s-a dispus contopirea pedepselor, inculpatul G. Al. urmând să execute pedeapsa rezultantă de 6 (şase) luni închisoare.
În baza disp. art. 81 Cod penal s-a dispus suspendarea condiţionată a executării pedepsei închisorii, învederându-se disp. art. 82 şi 83 Cod penal
A fost respinsă cererea de constituire de parte civilă formulată de partea vătămată C.I., conform art. 998-999 Cod civil.
Pentru a hotărî astfel prima instanţă a reţinut că:
La data de 01.04.2006, orele 15,30, un echipaj al S.P.R. Iaşi /B.S.C.M.U., a fost dirijat prin Dispecerat să se deplaseze pe strada „C.” din municipiul Iaşi, unde avusese loc un accident de circulaţie, specificându-se totodată, că şoferul autoturismului implicat părăsise locul faptei.
Cu prilejul deplasării la locul faptei, lucrătorii de poliţie au identificat un autoturism marca „D.L.”, cu numărul de înmatriculare IS-XX-XXX avariat atât frontal,cât şi în partea din spate, şi cu privire la care s-a stabilit că fusese proiectat într-un stâlp de iluminat public de un autoturism marca „F.F.”, cu numărul de înmatriculare IS-ZZ-ZZZ, datele de identificare ale acestuia din urmă vehicul fiind aduse la cunoştinţa organelor constatatoare de către martorii oculari.
Efectuându-se verificări operative în arealul apropiat, a fost identificat, pe strada „R.G.”, autoturismul implicat în accident, precum şi pe conducătorul acestuia, respectiv G. Al., surprins chiar în momentul în care încerca să demonteze plăcuţele cu numărul de înmatriculare ale autovehiculului, în încercarea de a se sustrage de la controlul organelor de poliţie.
Întrucât prezenta simptomele specifice stării de ebrietate şi halenă alcoolică, G. Al. a fost supus testării aerului expirat, rezultând o concentraţie de 0,93 mg/l alcool pur, motiv pentru care acesta a fost condus la Spitalul de Urgenţe Iaşi, unde i s-au recoltat două probe biologice de sânge, la orele 16,44 şi 17,44.
Potrivit buletinului de analiză toxicologică a alcoolemiei nr. 610-1/03.04.2006, inculpatul avea alcoolemii de 1,65 g %o, respectiv 1,45 %o, la cele două probe recoltate.
Fiind evidenţiată existenţa vinovăţiei penale în sarcina inculpatului, şi forma intenţiei directe, conform dispoziţiilor art. 19 pct. 1 lit. a Cod penal, în drept , fapta inculpatului G. Al. de a conduce pe drumurile publice din Iaşi, în ziua de 01.04.2006, autoturismul marca „F.F.” cu nr. de înmatriculare IS-ZZ-ZZZ, având în sânge o alcoolemie peste limita legală (1,65 g %o alcool), întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii prevăzută şi pedepsită de art. 87 al.1 din O.U.G. nr. 195/2002.
Fapta aceluiaşi inculpat de a părăsi locul accidentului (locul unde autoturismul pe care-l conducea, în condiţiile în care avea în sânge alcoolemie peste limita legală, a intrat în coliziune cu autoturismul marca „D.L.” cu nr. IS-XX-XXX parcat regulamentar pe strada „A.”) fără încuviinţarea organelor de poliţie, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii prevăzută şi pedepsită de art. 89 al. 1 din O.U.G. nr. 195/2002.
Cu privire la latura civilă a cauzei, instanţa a reţinut că partea civilă C.I., s-a constituit parte civilă în cauză cu suma de 11.221,43 lei reprezentând rate achitate către B.R.D. (în urma unui împrumut efectuat pentru achiziţionarea maşinii „D.L.”), dobânzi; rate reprezentând plata poliţelor de asigurare şi comisioane bancare. În urma devizului estimativ efectuat de dealerul zonal S.C. „C.I.” S.R.L. Iaşi – dauna cauzată autoturismului „D.L.” a fost calificată ca fiind una totală, iar în data de 22.03.2007 „A.” S.A., asiguratorul a plătit asiguratului C.I. suma de 23.264,84 lei prin O.P.
Se observă, în primul rând, că această sumă acoperă cu mult mai mult suma solicitată de C.I. ca despăgubire civilă (11.221,43 lei), aceasta primind de la „A.” S.A. – 23.264,84 lei.
În al doilea rând, infracţiunile reţinute în sarcina inculpatului G.Al. şi săvârşite de acesta sunt infracţiuni de pericol, şi nu de rezultat, de prejudiciu, iar dacă partea civilă C.I., dorea să-şi recupereze prejudiciul, acesta se poate obţine pe calea unei acţiuni introdusă în faţa instanţei civile, având ca obiect răspunderea civilă delictuală.
Pentru aceste două aspecte (partea vătămată C.I. a fost despăgubită de S.C. „A.”) cu suma de 23.264,84 lei, iar infracţiunile săvârşite de inculpat sunt de pericol, nu de rezultat, instanţa, în drept, a respins cererea formulată de C.I. privind despăgubirile civile.
În termen legal împotriva acestei sentinţe au declarat apel inculpatul G.Al. şi partea civilă C.I., motivele de apel invocate de partea civilă vizând în principal următoarele aspecte:
– admiterea acţiunii civile promovate în cauză de către partea vătămată C.I., prejudiciul suferit de către aceasta fiind consecinţă directă a infracţiunilor pentru care a fost trimis în judecată inculpatul, iar despăgubirile acordate de către S.C. „A.” S.A. nu au acoperit paguba efectiv suferită. Probatoriul administrat în cauză a dovedit, în opinia apelantei, realitatea şi întinderea prejudiciului compus din sumele reprezentând dobânzile achitate în perioada iunie 2006-aprilie 2006, sumele reprezentând poliţa de asigurare, precum şi beneficiul nerealizat ca urmare a neutilizării autoturismului achiziţionat.
Tribunalul, verificând actele şi lucrările dosarului de fond şi sentinţa criticată prin prisma motivelor invocate, dar şi din oficiu, sub toate aspectele de fapt şi de drept în limitele disp. art.371 alin.2 Cod procedură penală,a constatat următoarele:
În cursul urmăririi penale, partea vătămată C.I. s-a constituit parte civilă pentru prejudiciul cauzat urmare comiterii faptelor pentru care era cercetat inculpatul, iar pe parcursul cercetării judecătoreşti şi-a precizat cuantumul despăgubirilor solicitate, care se constituie din plata dobânzilor achitate pentru creditul contractat de la B.R.D. Iaşi, plata ratelor pentru poliţa de asigurare, precum şi beneficiul nerealizat ca urmare a neutilizării autoturismului avariat integral.
La solicitarea părţii civile instanţa de fond a dispus introducerea în cauză a asigurătorului S.C. „A.” S.A. care, prin adresa existentă la fila 62 din dosarul de fond precizează că se constituie parte civilă cu suma de 22.264,84 lei reprezentând contravaloarea pagubei achitate părţii civile C.I., asigurat CASCO al asigurătorului, întrucât inculpatul nu şi-a dat acordul ca asigurătorul său de răspundere civilă să achite despăgubirea plătită de S.C. „A.” S.A.
Procedând la soluţionarea acţiunii civile promovate de către partea vătămată C.I., instanţa de fond a verificat condiţiile necesare angajării răspunderii civile delictuale a inculpatului, raportat la probatoriul administrat în cauză şi a constatat în principal că nu se impune admiterea acesteia motivat de faptul că partea civilă a fost despăgubită pentru prejudiciul cauzat prin plata de către asigurător a contravalorii integrale a pagubei, iar în subsidiar că infracţiunile pentru care a fost trimis în judecată inculpatul sunt infracţiuni de pericol, situaţie în care acţiunea civilă nu poate fi alăturată acţiunii penale, partea civilă având deschisă calea unei acţiuni separate.
Ambele variante reţinute de către instanţa de fond sunt corecte, întrucât disp. art. 14 Cod procedură penală au în vedere cazul tipic, în care urmarea păgubitoare este unică şi decurge, în întregul ei, din acţiunea sau inacţiunea ce constituie infracţiunea dedusă judecăţii, situaţie care nu se regăseşte în cazul infracţiunilor de pericol.
Decizia Î.C.C.J. nr. 1 /2004 prin care a fost soluţionat recursul în interesul legii relativ la soluţionarea acţiunii civile în cazul anumitor infracţiuni, invocată de către apelantă în motivele de apel, nu-şi găseşte aplicarea în speţa de faţă întrucât reglementează doar situaţia infracţiunilor cu efecte complexe, cum sunt cele de ucidere din culpă şi de vătămare corporală din culpă săvârşite de un conducător auto, precum şi a altor infracţiuni care sunt generatoare de prejudicii materiale sau morale.
Nici critica relativă la nesoluţionarea acţiunii civile promovate de către asigurătorul S.C. „A.” S.A. nu poate fi primită, aspectul invocat decurgând din omisiunea aplicării prev. de art. 346 Cod procedură penală, constituind o nulitate relativă operează exclusiv în interesul părţii prejudiciate căreia i s-a adus o vătămare ce nu poate fi înlăturată decât prin anularea hotărârii pronunţate, respectiv asigurătorului.
Cum acest aspect nu aduce o vătămare intereselor generale ale societăţii, prin împiedicarea aflării adevărului şi justa soluţionare a cauzei, nu poate fi invocat din oficiu nici de către instanţa de judecată.
În termenul prevăzut de art. 3853 alin. 1 Cod procedură penală hotărârile au fost recurate de partea civilă C.I.
Motivându-şi recursul, partea civilă a susţinut că în mod greşit primele instanţe i-au respins cererea de obligare a inculpatului la plata sumei de 11.221,44 lei reprezentând beneficiul nerealizat constând în imposibilitatea folosirii autoturismului avariat timp de un an după producerea evenimentului rutier.
A mai arătat recurenta că în articolul 5 din contractul de asigurare este stipulat că asigurătorul răspunde pentru o serie largă de riscuri, dar nu şi pentru cheltuielile suplimentare rezultate din imposibilitatea utilizării autoturismului pentru care s-a încheiat contractul de asigurare CASCO, singurul responsabil pentru acoperirea acestui beneficiu nerealizat fiind inculpatul, aşa cum rezultă şi din prevederile Legii 136/1995.
Recurenta a mai precizat că beneficiul nerealizat rezultă din însumarea ratelor, a comisioanelor şi a dobânzilor achitate timp de 1 an, până când asigurătorul a achitat suma asigurată.
În tot acest timp autoturismul avariat nu a putut fi folosit şi a fost vândut pentru piese la data de 21.02.2007.
A mai pretins partea civilă că dispoziţiile art. 998 -999 Cod civil fac admisibilă latura civilă în procesul penal, dacă prin infracţiunea comisă s-a cauzat un prejudiciu material sau moral; deci şi un beneficiu nerealizat.
Între infracţiunile comise de inculpat şi prejudiciul cerut, s-a susţinut că există legătură de cauzalitate, iar prejudiciul cauzat este cert.
S-a mai precizat că suma de 11.221,44 lei solicitată cu titlu de beneficiu nerealizat este compusă din: suma de 1.943,80 lei reprezentând dobânzi achitate în perioada 29.06.2005 -01.04.2006; suma de 6.324 lei reprezentând rate şi dobânzi achitate timp de 12 luni la B.R.D.; suma de 1.140,44 lei reprezentând rate pentru poliţa de asigurare şi suma de 1.813,19 lei reprezentând comisioane bancare.
Curtea, verificând actele şi lucrările dosarului, prin prisma motivelor invocate, a constatat că recursul promovat de partea civilă C.I. este neîntemeiat.
Din actele aflate la dosar rezultă că în cursul urmăririi penale, partea vătămată C.I. a declarat că se constituie parte civilă cu suma de 37.000 RON.
La prima instanţă, fiind audiată în şedinţa publică din 18.10.2007 partea civilă a declarat că societatea de asigurare „A.” SA a virat suma direct la bancă şi că despăgubirea a acoperit preţul integral al autoturismului. A mai precizat partea civilă că nu solicită daune morale.
Precizările făcute de partea civilă se coroborează cu datele consemnate în adresa înaintată de „A.” S.A., la solicitarea instanţei şi în care se arată că la data de 16.02.2007 asiguratul C.I. a înaintat la dosarul de daună cererea de despăgubire înregistrată sub nr. E/622/12.02.2007.
La data de 22.03.2007, „A.” SA a plătit asiguratului suma de 23.264,84 lei cu O.P. nr. 3849.
S-a mai precizat că epava maşinii avariate a fost vândută numitului B.M.E., la data de 21.02.2007, cu suma de 2.200 Euro, echivalentul a 7.439,08 lei, astfel încât partea civilă C.I. a ajuns la concurenţa sumei asigurate de 30.703,92 lei.
În cursul cercetării judecătoreşti, partea civilă nu a dovedit prin nici un mijloc de probă beneficiul nerealizat şi pe care nici nu l-a solicitat cu ocazia constituirii de parte civilă.
Mai mult, inculpatul a fost trimis în judecată, doar pentru săvârşirea a două infracţiuni de pericol şi nu de rezultat şi pe cale de consecinţă, acţiunea civilă nu poate fi alăturată acţiunii penale, partea având deschisă calea unei acţiuni civile separate.
Dispoziţiile art. 14 Cod procedură penală au în vedere cazurile în care urmarea păgubitoare este unică şi decurge, în întregul ei, din acţiunea sau inacţiunea ce constituie latura obiectivă a infracţiunii deduse judecăţii, situaţie care nu se regăseşte în cazul infracţiunilor de pericol.
Decizia Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie nr. I/2004, pronunţată ca urmare a admiterii recursului în interesul legii a statuat că instanţa penală investită cu judecarea acţiunii penale în cazul infracţiunilor cu efecte complexe, cum sunt cele de ucidere din culpă şi de vătămare corporală din culpă săvârşite de un conducător auto, este investită să judece acţiunea civilă, alăturată celei penale prin constituirea persoanei vătămate ca parte civilă, atât cu privire la pretenţiile formulate în legătură cu decesul victimei sau cu vătămările corporale suferite, cât şi cu privire la pretenţiile referitoare la bunurile distruse ori deteriorate ca urmare a aceleiaşi fapte.
În cauza de faţă nu ne aflăm în situaţia săvârşirii unor infracţiuni cu efecte complexe, de genul celor enunţate în decizia instanţei supreme, aşa încât soluţia pronunţată de prima instanţă şi menţinută în apel apare ca fiind temeinică şi legală.
Fiind verificată legalitatea şi temeinicia hotărârilor în baza art. 38515 pct. 1 lit. „b” Cod procedură penală, a fost respins ca nefondat recursul promovat de partea civilă C.I.
