Infracţiuni la legea circulaţiei. Pericolul social. Circumstanţele personale constituie unul din elementele care definesc pericolul social al unei infracţiuni dar nu sunt determinate şi trebuie apreciate în contextul circumstanţelor reale.


Prin sentinţa penală 6731 din 3 decembrie 2003, Judecătoria Iaşi a condamnat pe inculpat pentru infracţiunea de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul având în sânge o îmbibaţie alcoolică peste limita legală, faptă prevăzută de articolul 37 alin. 1 din Decretul nr. 328/1966.

s-a reţinut că în seara de 22.06.2001, în jurul orei 22.00, inculpatul a condus autoturismul pe drumurile publice din iaşi în timp ce avea o îmbibaţie alcoolică în sânge de 1,95 gr ‰.

A motivat instanţa de fond că fapta inculpatului prezintă gradul de pericol social al unei infracţiuni, raportat concentraţiei de alcool din sânge, faptului că a condus autoturismul pe străzi circulate, la o oră când traficul pietonal este intens şi a reţinut că este realizată cerinţa pericolului social al infracţiunii aşa cum prevăd dispoziţiile art. 17 şi 18 Cod penal.

În apelul inculpatului, care a vizat nelegala condamnare, pentru lipsa pericolului social, Tribunalul Iaşi, prin decizia penală 634/20 mai 2003, a dispus achitarea inculpatului în temeiul art. 11 pct. 2 lit. a cu art. 10 lit. b Cod procedură penală şi art. 18 ind. 1 Cod penal.

A motivat instanţa de apel că prin conţinutul ei concret, fapta săvârşită de inculpat a adus o atingere minimă valorilor sociale ocrotite de lege şi este vădit lipsită de importanţă, concluzii reţinute prin prisma circumstanţelor personale ale inculpatului, care nu are antecedente penale, este încadrat în muncă şi a avut o atitudine sinceră.

În recursul parchetului care a vizat greşita achitare, motiv ce se circumscrie cazului de recurs prevăzut de art. 358 ind. 9 alin. 1 pct. 17 ind. 1 Cod procedură penală, a fost corectă decizia instanţei de apel şi s-a dispus condamnarea inculpatului.

Pericolul social al unei infracţiuni este definit, aşa cum prevăd dispoziţiile art. 18 ind. 1 al. 2 Cod penal, nu numai de circumstanţele personale ale inculpatului – aşa cum a reţinut instanţa de apel, ci şi de circumstanţele reale care vizează fapta săvârşită.

Ori infracţiunile la legea circulaţiei prezintă un grad ridicat d pericol social, creând o stare de nesiguranţă pentru toţi participanţii la traficul rutier – fie pietoni, fie alţi conducători auto.

Inculpatul a condus autoturismul pe străzi circulate, la o oră când traficul atât cel pietonal cât şi auto era intens şi cu o alcoolemie de  1,95 gr ‰, împrejurări care conturează pericolul social al unei infracţiuni.

Circumstanţele personale ale inculpatului influenţează stabilirea pericolului social al unei infracţiuni, dar nu sunt determinante la stabilirea lui, aşa cum a reţinut instanţa de apel.

Pentru cele precedente, în conformitate cu art. 385 ind. 15 pct. 2 lit. d Cod procedură penală  a fost admis recursul parchetului şi s-a dispus condamnarea inculpatului.

Decizia penală nr. 142/ 24.02. 2004