infracţiune prev. şi ped. de art. 87 al. 1 din OUG nr. 195/2002
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA ORADEA- JUDEŢUL BIHOR
SECŢIA PENALĂ Operator de date cu caracter personal –
DOSAR NR. ……….
SENTINŢA PENALĂ NR. ………
Şedinţa publică din data de ……….
PREŞEDINTE: …………
GREFIER: ………….
Din partea Ministerului Public – Parchetul de pe lângă Judecătoria ……., a participat procuror …………
Pe rol judecarea cauzei penale privind pe inculpatul ………, trimis în judecată pentru săvârşirea infracţiunii prev. şi ped. de art. 87 al. 1 din OUG nr. 195/2002.
La apelul nominal făcut în şedinţă publică, se prezintă inculpatul, personal şi asistat de avocat din oficiu ………..
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de şedinţă, după care:
Instanţa aduce la cunoştinţa inculpatului ……… fapta pentru care a fost trimis în judecată şi încadrarea juridică, precum şi faptul că are dreptul să solicite judecarea cauzei conform procedurii speciale prev. de art. 3201C.pr.pen. în sensul recunoaşterii în totalitate a vinovăţiei cu privire la fapta reţinută în rechizitoriu şi solicită să fie judecat în baza probelor administrate în cursul urmăririi penale pe care le cunoaşte şi le însuşeşte, situaţie în care, conform art. 3201 ind. 1 al. 7 C.pr.pen. soluţia poate fi condamnarea la pedeapsa închisorii, cu reducerea limitelor de pedeapsă cu o treime.
Inculpatul arată că recunoaşte fapta şi este de acord să fie judecat conform art. 320 ind. 1 C.pr.pen.
Nefiind alte cereri, în temeiul art. 322 C.pr.pen. se dă citire actului de sesizare a instanţei.
După legitimare, instanţa, în temeiul art. 3201 al. 3 C.pr.pen. procedează la ascultarea inculpatului ………., declaraţia acestuia fiind consemnată în proces-verbal şi ataşată la dosarul cauzei.
Instanţa acordă cuvântul cu privire la admisibilitatea procedurii speciale prev. de art. 3201C.pr.pen.
Reprezentantul parchetului, apreciază că sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de lege pentru ca inculpatul să beneficieze de procedura specială de recunoaştere a vinovăţiei.
Avocatul inculpatului, apreciază că sunt îndeplinite condiţiile pentru ca inculpatul să beneficieze de procedura specială de recunoaştere a vinovăţiei.
Instanţa consideră că sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de lege şi dispune ca judecarea cauzei să se facă conform art. 3201 C.pr.pen.
Nemaifiind excepţii de invocat sau cereri de formulat, instanţa, apreciind cauză lămurită, în temeiul dispoziţiilor art. 339 C.pr.pen. închide faza cercetării judecătoreşti şi în baza art. 340 C.pr.pen. acordă cuvântul asupra fondului.
Reprezentantul Parchetului susţine rechizitoriul prin care inculpatul a fost trimis în judecată pentru că în data de ……., a condus autoturismul ….. cu nr. de înmatriculare …….. pe str. ………, având o alcoolemie de 1,10 g 0/00 alcool pur în sânge, respectiv de 1,0 g 0/00 alcool pur în sânge.
În temeiul art. 87 al. 1 din OUG 195/2002 republicată, cu aplic. art. 320 ind. 1 al. 7 C.pr.pen. solicită condamnarea inculpatului la pedeapsa cu închisoarea just individualizată cu suspendarea condiţionată a executării pedepsei. La individualizarea pedepsei solicită a se avea în vedere circumstanţele atenuante prev. de art. 74 al. 1 lit. c C.pen., având în vedere atitudinea sinceră a inculpatului. În temeiul art. 71 al. 2 C.pen. solicită ca pe durata executării pedepsei principale să se dispună interzicerea drepturilor prev. de art. 64 al. 1 lit. a teza II şi lit. b C.pen. ca pedeapsă accesorie, iar în baza art. 71 al. 5 C.pen. solicită suspendarea executării pedepsei accesorii pe durata executării pedepsei principale. În temeiul art. 191 al. 1 C.pr.pen. solicită obligarea inculpatului la cheltuieli judiciare către stat.
Avocatul inculpatului solicită aplicarea unei pedepse just individualizate orientată sub minimul special, cu aplicarea circumstanţelor atenuante prev. de art. 74 al. 1 lit. a şi c C.pen., respectiv atitudinea de recunoaştere şi regret şi lipsa antecedentelor penale. Ca modalitate de executare a pedepsei solicită suspendarea executării pedepsei.
Inculpatul, având ultimul cuvânt, susţine concluziile avocatului său şi arată că regretă săvârşirea faptei.
J U D E C Ă T O R I A
D E L I B E R Â N D:
Prin rechizitoriul nr. ………. al Parchetului de pe lângă Judecătoria …., înregistrat la instanţă la ………., inculpatul ………. a fost trimis în judecată pentru săvârşirea infracţiunii de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoana care are o îmbibaţie alcoolică de peste 0,80 g/l alcool pur în sânge, prev. şi ped. de art. 87 al. 1 din OUG nr. 195/2002 rep., fapta constând în aceea că la data de ….., în jurul orelor ………. a condus autoturismul ….. cu nr. de înmatriculare ……., pe str. ………, fiind singur în autoturism, având în sânge o îmbibaţie alcoolică peste limita legală, respectiv de 1,10 g ‰ la ora 04:45 şi 1,0 g ‰ la ora 05:45.
Examinând actele şi lucrările dosarului de urmărire penală, coroborate cu probele din cursul cercetării judecătoreşti, instanţa reţine în fapt următoarele:
La data de ……, agenţi din cadrul Poliţiei Mun. Oradea – Biroul Rutier ……, în timp ce efectuau serviciul de control al traficului pe str. …… mun. ., au oprit spre control autoturismul marca …… cu nr. de înmatriculare ………….
S-a procedat la legitimarea conducătorului auto, în persoana inculpatului …….. şi întrucât emana halena alcoolică, s-a efectuat testarea acestuia cu aparatul alcooltest marca Dragger seria ARZF-0631 în prezenţa unui martor asistent, rezultatul afişat pe ecranul aparatului la poziţia 03122 privind pe inculpat fiind de 0,54 mg/l alcool pur în aerul expirat ….). Inculpatul le-a spus poliţiştilor că a băut 1 litru de bere în intervalul 01:00 – 03:00 (f. ………
Ca urmare a rezultatului obţinut la testul de respiraţie, inculpatul a fost condus de către lucrătorii de poliţie, la ……, unde i s-au recoltat două probe biologice de sânge în vederea determinării gradului concret de alcoolemie. Din buletinul de analiză toxicologică nr. 1416, emis de către S.J.M.L. ……, a rezultat că inculpatul a avut o alcoolemie de 1,10 g ‰ la ora 04:45 respectiv 1 g ‰ la ora 05:45 (f. 4 dos. UP).
În procesul verbal de prelevare, medicul a reţinut că, inculpatul nu părea sub influenţa alcoolului, proba Romberg era posibilă, păstrarea echilibrului posibilă, vorbire clară, ordonat, orientat, concentrat, coerent, halenă alcoolică prezentă. Cu privire la consumul de alcool a declarat că a băut între orele 00:00 şi 03:00 1 litru de bere, la fel cum le-a declarat şi poliţiştilor în momentul opririi ( f. ……..).
În declaraţia olografă şi de învinuit (f. ….. dos. UP) inculpatul a recunoscut faptul că a condus autoturismul marca .. cu nr. de ………de pe str. … …… (unde a fost oprit de poliţie) după ce în cursul serii în jurul orei 00:00 a băut o bere cu alcool de 0,5 l, iar în jurul orei 03:00 încă o bere tot de 0,5 l.
Declaraţia inculpatului se coroborează şi cu declaraţia martorului asistent …… în ceea ce priveşte testarea cu alcotestul, martorul declarând că inculpatul a recunoscut că a condus şi că a văzut când acesta a fost testat cu alcotestul (f. 13-14 dos.UP). Martorul nu a dat detalii cu privire la consumul de alcool declarat de inculpat şi cu privire la starea acestuia, declarând doar că emana a halenă alcoolică. Alţi martori asistenţi nu au fost audiaţi.
Din actele de urmărire penală nu rezultă că inculpatul ar fi fost sancţionat contravenţional pentru încălcarea normelor rutiere.
În faza de cercetare judecătorească inculpatul a fost audiat şi a solicitat aplicarea procedurii speciale a recunoaşterii vinovăţiei prev. de art. 3201 C. pr. pen., iar cu ocazia audierii a recunoscut săvârşirea faptei, precizând că în noaptea de ……, a fost oprit de poliţie pe str. …… în timp ce conducea autoturismul marca ……. cu nr. de înmatriculare ….. şi înainte să conducă, începând cu ora24 :00 până la ora 03.00, a consumat 2 beri a câte 500 ml (f…….
Starea de fapt reţinută şi vinovăţia inculpatului sunt pe deplin dovedite cu probele administrate în cauză: procesul verbal de constatare al infracţiunii flagrante, rezultatul alcotestului, procesul verbal de prelevare de probe biologice, buletinele de examinare clinică şi toxicologică şi declaraţiile inculpatului care se coroborează cu declaraţia martorului asistent.
În drept, fapta inculpatului …., constând în aceea că la data de .., în jurul orelor …. a condus autoturismul …….. cu nr. de înmatriculare ….., pe str. ……, fiind singur în autoturism, având în sânge o îmbibaţie alcoolică peste limita legală, respectiv de 1,10 g ‰ la ora 04:45 şi 1,0 g ‰ la ora 05:45, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoana care are o îmbibaţie alcoolică de peste 0,80 g/l alcool pur în sânge, prev. şi ped. de art. 87 al. 1 din OUG nr. 195/2002 rep. text în baza căruia, cu aplic. art. 3201 C.pr.pen. şi art. 74 al. 1 lit. a şi c C. pen. rap la art. 76 al. 1 lit. e C. pen., urmează a fi condamnat la o pedeapsă de 1.500 lei amendă penală.
La individualizarea pedepsei, conform criteriilor prevăzute la art. 72 C. pen. instanţa a avut în vedere limitele de pedeapsă fixate prin legea specială, împrejurările comiterii faptei, atitudinea procesuală corectă a inculpatului, valoarea alcoolemiei, respectiv faptul că inculpatul a recunoscut săvârşirea faptei, a condus în oraş pe o arteră de drum intens circulată chiar dacă la ora respectivă traficul e redus, nu părea sub influenţa băuturilor alcoolice conform buletinului de examinare clinică, era ordonat, concentrat şi coerent.
În cadrul individualizării judiciare a pedepsei, reţinerea circumstanţelor atenuante prevăzute la art. 74 C. pen. constatarea şi caracterizarea acestora ca atare este lăsată la aprecierea instanţei de judecată.
În ceea ce priveşte practica recentă a instanţei supreme conform căreia în cazul aplicării dispoziţiilor art. 3201 C. proc. pen., comportarea sinceră în cursul procesului, constând în recunoaşterea săvârşirii faptelor reţinute în actul de sesizare a instanţei, nu poate fi valorificată ca circumstanţă atenuantă judiciară prevăzută în art. 74 al. 1 lit. c teza a II-a C. pen., întrucât recunoaşterii săvârşirii faptelor nu i se poate acorda o dublă valenţă juridică, dispoziţiile art. 74 al. 1 lit. c C. pen. pot fi aplicate concomitent cu dispoziţiile art. 3201 C. proc. pen., numai atunci când se constată existenţa unei alte atitudini a inculpatului după săvârşirea infracţiunii decât comportarea sinceră în cursul procesului, dintre cele prevăzute în art. 74 al. 1 lit. c C. pen. poate fi luată în considerare evident, dar comportă anumite discuţii raportat la starea de fapt din prezenta cauză. Astfel în primul rând din punctul de vedere al forţei juridice, deşi decizia respectivă are un caracter orientativ, aplicarea acesteia este recomandabilă desigur pentru orice instanţă. Cu toate acestea nu trebuie omis faptul că decizia respectivă a fost pronunţată într-un dosar în care a fost cercetat un inculpat recidivist pentru comiterea infracţiunii de omor calificat, a cărei gravitate concretă şi abstractă diferă foarte mult de cea a infracţiunii prev. de art. 87 al. 1 din OUG 195/2002.
Totodată înlăturarea de plano, pe chestiuni pur procedurale, a reţinerii circumstanţelor atenuante prev. de art. 74 al. 1 lit. a şi c C. pen. în cazul persoanelor cum este şi inculpatul, cu alcoolemii în jurul valorii de 1,10 g ‰ ar însemna că în cazul unui astfel de inculpat care solicită aplicarea art. 3201 C. pr. pen. nu se va putea aplica niciodată o pedeapsă cu amenda penală sau închisoare mai mică de 8 luni, căci la infracţiunea prev. de art. 87 al. 1 din OUG 195/2002 inculpatul nu poate avea alte circumstanţe atenuante decât conduita sa anterioară şi atitudinea sinceră, neexistând parte vătămată sau prejudiciu de recuperat. Ori ţinând cont de faptul că de regulă pentru alcoolemii de 0,90 g ‰ se aplică amenda administrativă în faza de urmărire penală (desigur dacă nu există alte circumstanţe agravante, recidivă, eveniment rutier, etc) s-ar creea o discriminare inechitabilă între un astfel de învinuit şi un inculpat cu alcoolemie de aproximativ 1,00 g ‰, care odată trimis în judecată nu poate primi o pedeapsă mai mică de 8 luni închisoare, indiferent de cirsumstanţele reale sau personale ale faptei. De asemenea aplicarea principiului independenţei şi imparţialităţii presupune ca la situaţii de fapt diferite şi sancţiunile aplicate trebuie să fi diferite, dar şi proporţionale cu gravitatea concretă a faptei raportat şi la circumstanţele personale ale fiecărui inculpat. Aplicarea concretă a acestui principiu presupune ca două situaţii de fapt să difere în aceeaşi proporţie în care diferă şi sancţiunile.
În cauză mai trebuie reţinut şi faptul că inculpatul a avut o atitudine procesuală constant sinceră declarând în acelaşi fel poliţiştilor în momentul opririi, medicului care a prelevat probele de sânge şi cu ocazia audierii în calitate de învinuit, în condiţiile în care în cauză a fost audiat doar un sigur martor asistent, care nici nu a fost întrebat de detalii privind starea inculpatului şi declaraţia de consum de alcool, cu toate că martorul a fost audiat de două ori. Evident prezenţa unui singur martor asistent a avut la bază motive obiective, doar că acestea nu se regăsesc în procesul verbal de constatare şi în aceste condiţii declaraţiile inculpatului de recunoaştere a săvârşirii faptei au dobândit o valoare probatorie şi mai importantă pentru dovedirea vinovăţiei, aspect care nu poate fi neglijat.
Faţă de cele ce preced, raportat la conduita bună a inculpatului înainte de săvârşirea faptei, constând în lipsa antecedentelor penale, contravenţionale şi atitudinea procesuală corectă de recunoaşterea a săvârşirii faptei, menţiunile din procesul verbal de prelevare conform cărora inculpatul nu părea sub influenţa băuturilor alcoolice, valoarea alcoolemiei care nu era foarte mare, se apreciază că se poate da eficienţă circumstanţelor atenuante prevăzute de art. 74 lit. a şi c C. pen. corob cu art. 76 al. 1 lit. e C.pen.
În ceea ce priveşte individualizarea pedepsei se apreciază că dacă învinuiţilor cu alcoolemii de 0,90 g ‰ – 0,95 g ‰ li se aplică de regulă amenzi administrative în faza de urmărire penală, atunci în aplicarea principiului proportionalităţii pedepsei, echitatea impune ca inculpaţilor cu circumstanţe personale favorabile, cum este şi inculpatul să li se poată aplica pedeapsa amenzii penale.
Pentru toate aceste considerente se apreciază că scopul pedepsei poate fi atins şi prin aplicarea unei amenzi penale în cuantum de 1.500 lei.
Va atrage atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor art. 631 C. pen. privind înlocuirea amenzii cu închisoarea în caz de sustragere cu rea-credinţă de la executarea amenzii.
În baza art. 189 C.pr.pen., onorariul avocatului din oficiu ………, în cuantum de …… lei, va fi plătit din fondurile Ministerului Justiţiei, în contul Baroului ………., conform deleg. nr. 5260/19.10.2012.
În baza art. 191 al. 1 C. pr. pen., va obliga inculpatul la plata sumei de 5…lei cheltuieli judiciare în favoarea statului.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂŞTE
Condamnă pe inculpatul ……….., cetăţenie română, necăsătorit, fără copii minori, ocupaţie student, cu dom……… în antecedente penale după cum urmează:
– la 1.500 lei amendă penală, pentru săvârşirea infracţiunii de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoana care are o îmbibaţie alcoolică de peste 0,80 g/l alcool pur în sânge, prev. şi ped. de art. 87 al. 1 din OUG nr. 195/2002, cu aplic. art. 3201 C.pr.pen. şi art. 74 al. 1 lit. a şi c C. pen. rap la art. 76 al. 1 lit. e C. pen.
Atrage atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor art. 631 C. pen. privind înlocuirea amenzii cu închisoarea în caz de sustragerea cu rea-credinţă de la executarea amenzii.
În baza art. 189 C.pr.pen., onorariul avocatului din oficiu ……………, în cuantum de 200 lei, va fi plătit din fondurile Ministerului Justiţiei, în contul Baroului …….., conform deleg. nr. …………..
În baza art. 191 al. 1 C. pr. pen., obligă inculpatul la plata sumei de ……lei cheltuieli judiciare în favoarea statului.
Cu recurs la Curtea de Apel Oradea, în 10 zile de la pronunţare.
Pronunţată în şedinţă publică azi, …………..
PREŞEDINTE GREFIER