Onducere a unui vehicul sub influenţa alcoolului. greșita achitare. decizia curţii constituţionale nr. 732/16.12.2014


CONDUCERE A UNUI VEHICUL SUB INFLUENŢA ALCOOLULUI. GREȘITA ACHITARE. DECIZIA CURŢII CONSTITUŢIONALE NR. 732/16.12.2014 

(decizia penală nr.626/A/08.04.2016 a Curții de Apel București, Secția a II-a Penală, dosar nr.1109/249/2015)

Prin sentinţa penală nr.100/18.11.2015, Judecătoria Lehliu – Gară, în baza art. 396 alin. 1, 5 C. pr. pen. raportat la art. 16 alin. 1 lit. b C.p.p. a achitat pe inculpatul S.V. sub aspectul săvârşirii infracţiunii de conducere a unui vehicul sub influenţa alcoolului, prev. de art.336 alin.1 din C.pen. şi, în baza art. 275 alin. 3 C. proc. pen, cheltuielile avansate de stat au rămas în sarcina acestuia.

Pentru a hotărî astfel, instanţa de fond a reţinut că prin rechizitoriul nr.38/P/2015 al Parchetului de pe lângã Judecatoria Lehliu-Gară, înregistrat pe rolul acestei instanţe sub nr. 1109/249/20.08.2015, a fost trimis în judecată inculpatul S.V. pentru săvârşirea infracţiunii de conducere a unui vehicul sub influenţa alcoolului, prev. de art.336 alin.1 din C.pen., reţinându-se, în fapt, că acesta, în noaptea de 03/04.01.2015, în jurul orelor 0,40, a condus autoturismul marca Daewoo Matiz cu numărul de înmatriculare, pe drumurile publice, pe D.N.3 pe raza comunei T. M., judeţul C. ocazie cu care, datorită  condiţiilor meteo nefavorabile, a neatenţiei în conducere, pe fondul consumului exagerat de alcool, a intrat în coliziune cu o grămadă de zăpadă de pe marginea drumului, constatându-se ulterior că se află sub influenţa băuturilor alcoolice, respectiv că avea o alcoolemie de 2,10 g%o alcool pur în sânge, în T1:01,50 , refuzând totodată recoltarea celei de-a doua probe biologice

În cursul urmăririi penale s-au administrat proba cu declaraţiile inculpatului, proba testimonială, fiind audiaţi martorii S.Ghe., I.A. şi D.A.N., proba cu buletinul de analiză toxicologică-alcoolemie nr.3/A12/3/06.01.2015 emis de SML Călăraşi şi proba cu înscrisuri, s-a întocmit proces verbal de constatare a infracţiunii, iar în cursul cercetării judecătoreşti, instanţa a administrat proba cu declaraţiile inculpaţilor şi proba cu înscrisuri.

Cu ocazia audierii inculpatul  a recunoscut în totalitate săvârşirea faptei.

Analizând materialul probator administrat în cauză, instanţa a reţinut următoarele:

Astfel cum a reieşit din depoziţia martorilor S.Ghe. şi D.A.N., coroborate cu menţiunile din procesul-verbal de constatare şi declaraţiile inculpatului, în noaptea de 03/04.01.2015, în jurul orei 0,30, în contextul unor condiţii meteo nefavorabile, inculpatul  a condus autoturismul marca D. M. cu numărul de înmatriculare, pe D.N.3 pe raza comunei T. M., judeţul C. ocazie cu care a pierdut controlul direcţiei, întrând în coliziune cu o grămadă de zăpadă de pe marginea drumului. Martorii S.Ghe. (care se afla în timpul serviciului, efectuând paza intr-o locaţie situată în apropierea locului incidentului)şi D.A.N. (care la rândul sau a condus un autoturism pe acelaşi drum public) au încercat să-l ajute pe inculpate sa scoată autovehiculul din zăpadă, intre timp la faţa locului sosind organele de poliţie, care au constatat că inculpatul prezenta halenă alcoolică.

După sosirea echipajului poliţiei rutiere, inculpatul S.V. a fost testat cu aparatul etilotest şi întrucât a rezultat o valoare de 1,06 mg/l alcool pur în aerul expirat, a fost condus la Spitalul Lehliu Gară, unde i s-au recoltat probe biologice.

Conform buletinului de analiză toxicologică nr. nr.3/A12/3/06.01.2015 emis de SML C. inculpatul S.V. prezenta la momentul prelevării – ora 01,50 o îmbibaţie alcoolică de 2,10 gr.‰. 

În privinţa infracţiunii de conducere a unui vehicul sub influenţa alcoolului – instanţa a reţinut că potrivit art.336 alin.1 din C.pen, în varianta în vigoare de la data de 01.02.2014 până la data de 27.01.2015 (deci inclusiv in perioada săvârşirii faptei ce face obiectul cauzei), „conducerea pe drumurile publice a unui vehicul pentru care legea prevede obligativitatea deţinerii permisului de conducere de către o persoană care, la momentul prelevării mostrelor biologice, are o îmbibaţie alcoolică de peste 0,80 g/l alcool pur în sânge se pedepseşte cu închisoare de la unu la 5 ani sau cu amendă.” 

La data de 27.01.2015 s-a publicat în Monitorul Oficial decizia nr.732/16.12.2014 pronunţată de Curtea Constituţională, prin care s-a constatat că sintagma “la momentul prelevării mostrelor biologice” din cuprinsul dispoziţiilor art. 336 alin. (1) din Codul penal este neconstituţională, întrucât aduce atingere prevederilor constituţionale ale art. 1 alin. (5) referitor la principiul respectării legilor şi ale art. 20 referitor la preeminenţa tratatelor internaţionale privind drepturile omului asupra legilor interne, raportate la prevederile art. 7 paragraful 1 referitor la legalitatea incriminării din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale. S-a constatat, astfel, că sintagma menţionată lipseşte de previzibilitate norma de incriminare, în condiţiile în care principiul respectării legilor şi cel al legalităţii incriminării impun legiuitorului să legifereze prin texte suficient de clare şi precise pentru a putea fi aplicate, inclusiv prin asigurarea posibilităţii persoanelor interesate de a se conforma prescripţiei legale.

S-a reţinut astfel că destinatarii normei penale de incriminare trebuie să aibă o reprezentare clară a elementelor constitutive, de natură obiectivă şi subiectivă, ale infracţiunii, astfel încât să poată să prevadă consecinţele ce decurg din nerespectarea normei şi să îşi adapteze conduita potrivit acesteia. Or, sub aspectul laturii obiective, condiţia ca îmbibaţia alcoolică de peste 0,80 g/l alcool pur în sânge să existe la momentul prelevării mostrelor biologice care plasează, astfel, consumarea infracţiunii, care este una de pericol (de esenţa cărora este faptul că se consumă la momentul săvârşirii lor, când încetează starea de pericol), la un moment ulterior săvârşirii ei, constituie un criteriu aleatoriu şi exterior conduitei făptuitorului în vederea tragerii la răspundere penală, în contradicţie cu normele constituţionale şi convenţionale mai sus menţionate. De asemenea, sub aspectul laturii subiective, infracţiunea se săvârşeşte cu vinovăţia sub formă de intenţie, fie ea directă, fie indirectă, care presupune în toate cazurile prevederea rezultatului faptei, or modalitatea de incriminare prin acordarea de relevanţă penală valorii alcoolemiei din momentul prelevării mostrelor biologice nu permite destinatarilor normei penale să prevadă consecinţele nerespectării acesteia.

S-a mai reţinut în considerentele deciziei menţionate că în privinţa principiului legalităţii incriminării şi pedepsei “nullum crimen sine lege, nulla poena sine lege”, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a statuat, în jurisprudenţa sa, că garanţiile consacrate de art. 7 paragraful 1 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale reprezintă o componentă esenţială a supremaţiei legii şi ocupă un loc primordial în cadrul sistemului de protecţie a drepturilor omului, după cum atestă faptul că art. 15 din Convenţie nu permite nicio derogare de la aceste garanţii în caz de război sau de alt pericol public ce ameninţă viaţa naţiunii. Aşa cum rezultă din obiectul şi scopul său, art. 7 paragraful 1 trebuie interpretat şi aplicat în aşa fel încât să se asigure o protecţie efectivă împotriva urmăririlor şi a condamnărilor penale arbitrare. Noţiunea de “drept” utilizată în art. 7 paragraful 1, ce corespunde celei de “lege” din cuprinsul altor articole din Convenţie, înglobează atât prevederile legale, cât şi practica judiciară şi presupune cerinţe calitative, îndeosebi cele cu privire la accesibilitate şi previzibilitate. Aceste cerinţe calitative trebuie întrunite atât în ceea ce priveşte definiţia unei infracţiuni, cât şi cu privire la pedeapsa aplicabilă. Curtea de la Strasbourg consideră că este îndeplinită cerinţa ca legea să definească în mod clar infracţiunile şi pedepsele atunci când un justiţiabil are posibilitatea de a cunoaşte, din însuşi textul normei juridice pertinente, la nevoie cu ajutorul interpretării date acesteia de către instanţe şi, dacă este cazul, în urma obţinerii unei asistenţe juridice adecvate, care sunt actele şi omisiunile ce pot angaja răspunderea sa penală şi care este pedeapsa aplicabilă. În acest sens sunt, se exemplifică, Hotărârea din 24 mai 2007, pronunţată în Cauza Dragotoniu şi Militaru-Pidhorni împotriva României, paragrafele 33 şi 34, Hotărârea din 24 ianuarie 2012, pronunţată în Cauza MT. împotriva României, paragraful 26, şi Hotărârea din 21 octombrie 2013, pronunţată în Cauza Del Rio Prada împotriva Spaniei, paragrafele 77, 79 şi 91.

Întrucât sintagma menţionată conferea art.336 alin.1NCp un caracter incert, s-a constatat că aceasta nu întrunea la data săvârşirii faptei ce face obiectul cauzei cerinţele calitative de accesibilitate şi previzibilitate pentru a fi considerată “drept” în sensul dispoziţiilor art.7 paragraful 1 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, cu consecinţa imposibilităţii angajării răspunderii penale în baza acesteia.

Împotriva acestei sentinţe a declarat apel, în termen legal, Parchetul de pe lângă Judecătoria Lehliu – Gară, a solicitat admiterea apelului declarat, precizând că apelul vizează greşita achitare a inculpatului pentru săvârşirea infracţiunii prev. de art.336 al.1 C.pen.

Examinând actele dosarului şi sentinţa penală apelată prin prisma criticilor formulate, dar şi din oficiu, sub toate aspectele de fapt şi de drept, în conformitate cu disp. art.417 alin. 2 Cod procedură penală, Curtea apreciază fondat apelul declarat, pentru următoarele considerente:

În primul rând, Curtea constată că instanţa de fond în mod corect a reţinut situaţia de fapt pe baza probelor administrate ce au fost dublate de atitudinea inculpatului care a recunoscut şi regretat săvârşirea faptelor solicitând judecarea cauzei conform procedurii simplificate prevăzute de art.374 alin.1 Cod procedură penală rap.la art.375 alin.1 Cod procedură penală.

Inculpatul a formulat cererea de judecare a cauzei conform procedurii simplificate, asupra căreia prima instanţă nu s-a pronunţat, deşi nu a fost realizată cercetarea judecătorească, apreciind compatibilă situaţia creată, cu achitarea inculpatului pentru săvârşirea infracţiunii prev. de art.336 alin. 1 din C.pen, cu motivarea că fapta nu este prevăzută de legea penală.

Curtea şi-a format convingerea că prima instanţă, în mod greşit a dispus achitarea inculpatului pentru săvârşirea infracţiunii prevăzute de art.336 alin.1 Cod penal, dând o interpretare eronată, deformată instituţiilor de drept opozabile în cauză.

Astfel, prin Decizia Curţii Constituţionale nr. 732/16.12.2014 s-a stabilit că sintagma” la momentul prelevării mostrelor biologice” din cuprinsul dispoziţiilor art. 336 alin. 1 din C.pen. este neconstituţională.

S-a reţinut de către instanţa de contencios constituţional că îmbibaţia alcoolică se determină prin analiza toxicologică a mostrelor biologice recoltate la un moment mai mult sau mau puţin îndepărtat de momentul săvârşirii infracţiunii care este cel al depistării în trafic a conducătorului vehiculului şi astfel condiţia ca îmbibaţia alcoolică de peste 0,80 gr/l alcool pur în sânge să existe la momentul prelevării mostrelor biologice plasează consumarea infracţiunii la un moment ulterior săvârşirii ei, în condiţiile în care de esenţa infracţiunilor de pericol este faptul că acestea se consumă la momentul săvârşirii lor.

S-a considerat în acest sens că stabilirea gradului de îmbibaţie alcoolică şi implicit încadrarea în sfera ilicitului penal în funcţie de momentul prelevării mostrelor biologice, care nu poate fi întotdeauna imediat următor săvârşirii faptei constituie un criteriu aleatoriu şi exterior conduitei făptuitorului în vederea tragerii la răspundere penală, în contradicţie cu normele constituţionale şi convenţionale sănătate.

Curtea apreciază, prin urmare, că din punct de vedere al normelor de incriminare prin înlăturarea sintagmei “la momentul prelevării mostrelor biologice” se revine la vechea soluţie legislativă (constituind infracţiune fapta de a conduce pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană ce are o îmbibatie mai mare de 0,80 gr/l alcool pur în sânge), obligaţia organelor de cercetare penală fiind aceea de a administra probe pentru a stabili alcoolemia conducătorului auto la momentul conducerii pe drumurile publice a unui autovehicul si că nicidecum nu poate fi vorba de o “dezincriminare” a faptei.

Conform Ordinului Ministerului Sănătăţii nr. 1512/12.12.2013, modificat prin Ordinul nr.1192/15.10.2014, pentru determinarea alcoolemiei se recoltează o singură mostră de sânge în cantitate de 10 ml., valoarea indubitabilă de probă ştiinţifică obiectivă care exprimă îmbibaţia reală fiind cea determinată prin analiza sângelui din momentul prelevării (vezi CA Ploieşti – Secţia Penală, Decizia nr. 43/R/15.01.2010).

Prin urmare în speţă, având în vedere că aceste condiţii ale recoltării probelor biologice au fost respectate, că din analiza ulterioară a probelor biologice a rezultat o alcoolemie de 2, 10 gr/l alcool pur în sânge, că între momentul opririi în trafic (ora 00,40 ) şi momentul prelevării probelor biologice ( ora 1,50 ) s-a scurs o perioadă scurtă de timp, că în urma testării sale cu aparatul etilotest (ora 01:01) a rezultat o valoare de 1,06 mg/l alcool pur în sânge (practica stabilind în mod constant că prin echivalare, rezultă de regulă, o îmbibaţie alcoolică reprezentând dublul valorii indicate de aparatul etilotest – respectiv în speţă 2,12 gr/l alcool pur în sânge), că inculpatul nu a contestat vreun moment alcoolemia stabilită, concluzia ce se desprinde este în sensul că inculpatul la momentul în care a condus pe drumurile publice cu certitudine şi dincolo de orice dubiu rezonabil avea o îmbibaţie alcoolică mai mare de 0,80 gr/l alcool pur în sânge.

În ceea ce priveşte latura subiectivă, apreciem că inculpatul a săvârşit fapta cu intenţie în modalitatea prev. de art. 16 alin. 3 lit. b din C.pen., întrucât a avut reprezentarea consecinţelor acţiunii sale şi a acceptat ca astfel pune în pericol siguranţa circulaţiei, chiar dacă nu a urmărit producerea ei (intenţie indirectă).

Prin urmare fiind îndeplinite condiţiile existenţei infracţiunii prev. de art.336 alin. 1 din C.pen., atât sub aspectul laturii obiective, cât şi sub aspectul laturii subiective Curtea urmează să constate că inculpatul se face vinovat de săvârşirea acesteia.

Curtea apreciază că scopul pedepsei este prevenirea săvârşirii de noi infracţiuni, iar prin executarea acesteia se urmăreşte formarea unei atitudini corecte faţă de muncă, faţă de ordinea de drept şi faţă de regulile de convieţuire socială, judecătorul fiind obligat la stabilirea şi aplicarea pedepselor să ţină seama de dispoziţiile părţii generale a C. pen., de limitele de pedeapsă fixate în partea specială, de gradul de pericol social al faptei săvârşite, de persoana infractorului şi de alte împrejurări care atenuează sau agravează răspunderea penală. Prevenirea săvârşirii de noi infracţiuni nu se rezumă numai la împiedicarea condamnatului de a comite alte încălcări ale legii penale, ci are ca scop şi atenţionarea celorlalţi destinatari ai legii penale de a nu comite astfel de încălcări, fiind astfel satisfăcute atât scopul imediat cât şi scopul mediat al pedepsei. Nu se poate vorbi de scopul preventiv al pedepsei înţelegând prin aceasta numai dezideratul împiedicării condamnatului de a săvârşi noi infracţiuni, ignorându-se valenţele educative şi intimidante ale pedepsei pronunţate faţă de ceilalţi membri ai societăţii. Reeducarea sau îndreptarea condamnatului constă în aptitudinea pedepsei de a înlătura relele convingeri şi deprinderi ale acestuia şi a inocula valenţe comportamentale în strictă concordanţă cu cerinţele de respectare a dispoziţiilor cuprinse în normele de drept penal.

Plecând de la aceste principii, sub aspectul pedepsei ce urmează a fi stabilită inculpatului şi efectuând o proprie analiză a criteriilor de individualizare şi a modalităţii de executare, Curtea are în vedere  maniera de săvârşire a infracţiunii, scopul urmărit şi realizat, actele în circumstanţiere depuse, vârsta, lipsa antecedentelor penale, conduita după săvârşirea infracţiunii, situaţia familială, nivelul de educaţie, recunoaştere şi regretarea faptelor şi, nu în ultimul rând aspectul că acesta a mai fost sancţionat administrativ pentru infracţiunea de conducere a unui autovehicul sub influenţa alcoolului, prin ordonanţa din 12.12.2013, nr.1248/P/2013 a Parchetului de pe lângă Judecătoria Lehliu – Gară, dispunându-se scoaterea sa de sub urmărire penală.

Pentru aceste considerente, Curtea, în baza art.421 alin.1 pct.2 lit.1 C.p.p., în baza art.421 alin.1 pct.2 lit.a C.p.p va admite apelul declarat de Parchetul de pe lângă Judecătoria Lehliu Gară, va desfiinţa, în parte, sentinţa penală apelată şi rejudecând în fond:

În baza art. 396 alin. 1, 4 şi 10 C. proc. pen. raportat la art. 83 C.pen. va stabili pedeapsa de un an închisoare in sarcina inculpatului S.V. pentru săvârşirea infracţiunii de conducere a unui vehicul sub influenţa alcoolului, prev. de art.336 alin.1 din C.pen.

În baza art. 83 alin.1 C.pen. va amâna aplicarea pedepsei închisorii de un an stabilită în sarcina inculpatului S.V., pe un termen de supraveghere de 2 ani , prevăzut de art. 84 C.pen.

În baza art. 85 alin.1 C.pen. pe durata termenului de supraveghere, inculpatul S.V. va trebui să respecte următoarele măsuri de supraveghere: a) să se prezinte la Serviciul de Probaţiune de pe lângă Tribunalul Călăraşi, la datele fixate de acesta; b) să primească vizitele consilierului de probaţiune desemnat cu supravegherea sa; c) să anunţe, în prealabil, schimbarea locuinţei şi orice deplasare care depăşeşte 5 zile, precum şi întoarcerea; d) să comunice schimbarea locului de muncă; e) să comunice informaţii şi documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existenţă.

În baza art. 85 alin.2 lit.g C.pen. pe durata termenului de supraveghere va impune inculpatului S.V. obligaţia de a nu conduce nicio categorie de autovehicule.

În baza art. 86 alin. 1 C.pen. pe durata termenului de supraveghere, datele prevăzute în art. 85 alin. (1) lit. c) – e) se va comunica Serviciului de Probaţiune de pe lângă Tribunalul Călăraşi.

În baza art. 404 alin. 3 C.proc.pen. va atrage atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor art.88.C.pen.privind revocarea amânării aplicării pedepsei în cazul nerespectării ori neexecutării cu rea credinţă a măsurilor de supraveghere, precum şi in cazul săvârşirii unei noi infracţiuni pe parcursul termenului de supraveghere.

Cheltuielile judiciare vor rămâne în sarcina statului.

Va menţine celelalte dispoziţii ale sentinţei penale apelate care nu contravin prezentei decizii.