Plângeri contravenţionale nerespectarea regimului de viteză. sarcina probei


PLÂNGERI CONTRAVENŢIONALE

NERESPECTAREA REGIMULUI DE VITEZĂ.

 SARCINA PROBEI

Prin Decizia nr. 129/24.02.2005 a Tribunalului Prahova, Secţia Comercială  şi de Contencios Administrativ II s-a admis recursul petentului, s-a modificat în tot sentinţa recurată şi, pe fond, s-a admis plângerea, s-a anulat PV de contravenţie şi s-a exonerat petentul de plata amenzii aplicate.

Tribunalul a reţinut că petentul-recurent a fost sancţionat contravenţional, conf. art. 154 din HG 85/2003 raportat la art. 89 lit. D din OUG 195/2002, întrucât a fost înregistrat de aparatul radar conducând autoturismul pe DN 1 – km 80, cu o viteză de 70 km/h în localitate.

S-a mai reţinut că, deşi petentul a solicitat expres ca intimata să prezinte înregistrarea video, această probă nu a fost administrată, iar instanţa de fond a respins plângerea cu motivarea că PV de contravenţie face dovada deplină până la proba contrară, pe care petentul nu a făcut-o.

Potrivit disp. art. 154 din HG 85/2003 „conducătorii de vehicule sunt obligaţi să respecte viteza maximă admisă pe sectorul de drum pe care circulă şi pentru categoria din care face parte vehiculul condus, precum şi cea impusă prin mijloacele de semnalizare. Nerespectarea regimului de viteză stabilit se constată de către poliţişti, cu mijloace tehnice certificate, în condiţiile legii.”

Astfel, în materia depăşirii limitelor de viteză, contravenientul se află în imposibilitate absolută şi obiectivă de a face dovada contrară celor consemnate în PV de contravenţie, în această situaţie sarcina probei revenind organului contestator care trebuie să dovedească, prin intermediul mijloacelor tehnice din dotarea sa, săvârşirea contravenţiei.

Ca urmare, ori de câte ori organul contestator, în acest gen de contravenţie, nu face dovada săvârşirii faptei prin mijloace tehnice certificate – respectiv nu prezintă fotografie radar, înregistrare video sau orice alt mijloc tehnic, ori proba nu este clară – instanţa va admite plângerea petentului şi va anula PV de contravenţie.