Pretentii – actiune in regres


SENTINŢA CIVILĂ NR. 584/01.04.2014

Obiect: pretenţii – acţiune în regres

Articolul 3 din Legea nr. 71/2011 prevede că „actele şi faptele juridice încheiate ori, după caz, săvârşite sau produse înainte de intrarea în vigoare a Codului civil nu pot genera alte efecte juridice decât cele prevăzute de legea în vigoare la data încheierii sau, după caz, a săvârşirii ori producerii lor”, iar potrivit art. 5 alin. (1) din acelaşi act normativ „dispoziţiile Codului civil se aplică tuturor actelor şi faptelor încheiate sau, după caz, produse ori săvârşite după intrarea sa în vigoare, precum şi situaţiilor juridice născute după intrarea sa în vigoare”, astfel că, în speţa dedusă judecăţii, prin raportare la data săvârşirii faptei, sunt incidente dispoziţiile art. 998 şi art. 999 din vechiul Cod civil.

Potrivit dispoziţiilor art. 998 din Codul civil din 1864, „orice faptă a omului care cauzează altuia prejudiciu, obligă pe acela din a cărui greşeală s-a ocazionat, a-l repara”, iar art. 999 din acelaşi act normativ prevede că „omul este responsabil nu numai de prejudiciul ce a cauzat prin fapta sa, dar şi de acela ce a cauzat prin neglijenţa sau prin imprudenţa sa”.

Aceste dispoziţii legale reglementează răspunderea civilă delictuală pentru fapta proprie care angajează răspunderea autorului faptei ori de câte ori sunt îndeplinite, cumulativ, condiţiile acesteia şi anume: existenţa unui prejudiciu, existenţa unei fapte ilicite, existenţa unui raport de cauzalitate între fapta ilicită şi prejudiciu şi existenţa vinovăţiei celui ce a cauzat prejudiciul.

Totodată, dispoziţiile art. 72 din OUG nr. 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice prevăd următoarele:

„(1) Pietonii sunt obligaţi să se deplaseze numai pe trotuar, iar în lipsa acestuia, pe acostamentul din partea stângă a drumului, în direcţia lor de mers. Când şi acostamentul lipseşte, pietonii sunt obligaţi să circule cât mai aproape de marginea din partea stângă a părţii carosabile, în direcţia lor de mers.

(2) Pietonii au prioritate de trecere faţă de conducătorii de vehicule numai atunci când sunt angajaţi în traversarea drumurilor publice prin locuri special amenajate, marcate şi semnalizate corespunzător, ori la culoarea verde a semaforului destinat pietonilor.

(3) Traversarea drumului public de către pietoni se face perpendicular pe axa acestuia, numai prin locurile special amenajate şi semnalizate corespunzător, iar în lipsa acestora, în localităţi, pe la colţul străzii, numai după ce s-au asigurat că o pot face fără pericol pentru ei şi pentru ceilalţi participanţi la trafic.

(4) Pietonii surprinşi şi accidentaţi ca urmare a traversării prin locuri nepermise, la culoarea roşie a semaforului destinat acestora, sau a nerespectării altor obligaţii stabilite de normele rutiere poartă întreaga răspundere a accidentării lor, în condiţiile în care conducătorul vehiculului respectiv a respectat prevederile legale privind circulaţia prin acel sector”.

În cauză, aşa cum rezultă din schiţa locului accidentului şi din declaraţiile date, în cursul cercetărilor efectuate de poliţie în dosarul penal nr. …… al Parchetului de pe lângă Judecătoria Mangalia, de către cele două persoane implicate, respectiv numita BLM şi pârâta MC, aceasta din urmă, în calitate de pieton, se deplasa pe strada Plopilor din staţiunea Neptun, pe partea carosabilă, avea căşti pe urechi şi asculta muzică, astfel încât nu a auzit zgomotul făcut de claxonul maşinii care se apropia, iar, la un moment dat, s-a întors brusc către dreapta, fără a se asigura, şi a fost acroşată de autoturismul condus de numita BLM.

Prin raportare la această stare de fapt, instanţa constată că pârâta MC, care avea calitatea de pieton, a traversat drumul public, respectiv strada Plopilor potrivit constatărilor personale făcute de agentul de poliţie ajuns la faţa locului, printr-un loc care nu era special amenajat în acest scop şi fără a se asigura în mod corespunzător, iar probele administrate în cauză nu relevă vreo conduită a numitei BLM, conducătorul autoturismului Chevrolet cu numărul de înmatriculare ……., de natură să conducă la concluzia că aceasta nu ar fi respectat prevederile legale privind circulaţia pe acel sector, pentru a se putea reţine vreo culpă a acesteia în producerea evenimentului rutier, astfel că, în opinia instanţei, culpa revine în exclusivitate pârâtei.

În acest context, instanţa apreciază că nu se poate imputa conducătorului auto faptul că nu a putut evita impactul cu pârâta, deşi o observase pe aceasta, din moment ce a claxonat pentru avertizarea pietonului, iar acroşarea pârâtei a survenit pe fondul întoarcerii bruşte a acesteia către partea dreaptă, atunci când se afla deja pe carosabil, manevră care a surprins-o pe numita BLM, coroborată cu împrejurarea că pârâta avea căşti pe urechi şi asculta muzică, astfel încât nu a auzit zgomotul făcut de claxonul maşinii care se apropia, aspecte recunoscute de pârâtă în declaraţia dată după incident; or, din perspectiva conducătorului auto, conduita pârâtei îmbracă natura cazului fortuit, ca şi cauză exoneratoare de răspundere, întrucât acesta nu putea anticipa schimbarea bruscă a direcţiei de deplasare de către pietonul aflat oricum în traversare printr-un loc care nu era semnalizat corespunzător în acest sens.

Mai mult decât atât, nu prezintă nicio relevanţă împrejurarea că lucrătorul de poliţie care s-a deplasat la eveniment nu a reţinut vina pârâtei în producerea acestuia, în sensul că nu a întocmit un proces – verbal de constatare şi sancţionare a contravenţiilor, din moment ce răspunderea civilă delictuală, care se referă la producerea unui prejudiciu în patrimoniul altei persoane, diferă de răspunderea contravenţională, care vizează nesocotirea unor reguli de conduită impuse tuturor destinatarilor unei norme legale, deşi acestea pot avea o cauză comună, precum în speţa de faţă.

Nici susţinerile ulterioare ale pârâtei în sensul că ar fi traversat drumul public pe la colţul străzii, după ce s-a asigurat în mod corespunzător, nu pot fi reţinute întrucât vin în contradicţie cu declaraţia iniţială a acesteia, iar, în altă ordine de idei, traversarea pe la colţul străzii, în accepţiunea art. 72 alin. (3) din OUG nr. 195/2002, este obligatorie pentru pietoni atunci când nu există locuri special amenajate şi semnalizate corespunzător dar nu conferă acestora prioritate de trecere în raport de autoturismele care circulă pe drumul public.

Prin urmare, instanţa constată că fapta pârâtei MC, care, în calitatea sa de pieton, a traversat drumul public printr-un loc care nu era special amenajat în acest scop şi fără a se asigura în mod corespunzător, efectuând o mişcare bruscă de întoarcere către dreapta chiar în timp ce se deplasa pe carosabil, urmată de acroşarea sa de către autoturismul marca Chevrolet cu numărul de înmatriculare ……, condus de numita BLM, şi, implicit, de producerea unor avarii la autoturism, constituie o faptă ilicită cauzatoare de prejudicii, în accepţiunea art. 998 din vechiul Cod civil, de natură să atragă răspunderea civilă delictuală a pârâtei.

În privinţa prejudiciului, ca element esenţial al răspunderii civile delictuale, acesta constă, în cauza de faţă, în contravaloarea reparaţiilor necesare aducerii autoturismului la starea iniţială, care se ridică la suma de 2.253,86 lei potrivit facturii nr. …….. emisă de … SA.

Cum, însă, contravaloarea facturii a fost achitată de reclamanta SC …SA (în prezent SC … SA) în temeiul poliţei de asigurare …….. încheiată de proprietarul autoturismului cu asigurătorul, prin plata contravalorii pagubei către asigurat aceasta s-a subrogat în drepturile asigurătorului împotriva autorului faptei ilicite, conform art. 22 din Legea nr. 136/1995 care prevăd că, „în limitele indemnizaţiei plătite, asigurătorul este subrogat în toate drepturile asiguratului sau ale beneficiarului asigurării contra celor răspunzători de producere pagubei (…)”.

Subrogaţia reprezintă un mijloc de transmitere legală sau convenţională a dreptului de creanţă, cu toate garanţiile şi accesoriile sale, către un terţ care a plătit pe creditorul iniţial, în locul debitorului; ca atare, subrogaţia are ca efect nu stingerea sau novaţia creanţei, ci transmiterea ei, obligaţia iniţială rămânând aceeaşi. Cazul de subrogaţie invocat de către reclamantă, fiind prevăzut de art. 22 din Legea nr. 136/1995, reprezintă un caz de subrogaţie legală, astfel că acţiunea asigurătorului poate fi exercitată numai în limitele indemnizaţiei plătite.

Din această perspectivă, instanţa constată că reclamanta a solicitat obligarea pârâtei la plata sumei de 2.192,3 lei reprezentând despăgubirea achitată în baza poliţei de asigurare ……., însă suma efectiv achitată de aceasta este de 2.118,31 lei, aşa cum reiese din ordinul de plată nr. …… din 11.11.2008, iar reclamanta nu a făcut dovada pretinsei compensări invocată prin notele scrise depuse ulterior la dosar, motiv pentru care va admite în parte cererea, va obliga pârâta să plătească reclamantei suma menţionată anterior şi va respinge ca neîntemeiată acţiunea reclamantei sub aspectul celorlalte pretenţii referitoare la debitul principal.

În privinţa cererii reclamantei privind obligarea pârâtei la plata sumei reprezentând dobânda legală aferentă debitului principal, instanţa constată că aceasta îşi găseşte fundamentul juridic în dispoziţiile art. 43 din Codul comercial, în vigoare la data producerii accidentului, care prevăd că datoriile comerciale lichide şi plătibile în bani produc dobândă de drept din ziua în care devin exigibile. Având în vedere că între părţi nu există raporturi contractuale, reclamanta este îndreptăţită să solicite dobânda legală, ca echivalent al reparaţiei integrale a prejudiciului suferit, aplicându-se rata dobânzii de referinţă stabilită de Banca Naţională a României; drept urmare, instanţa constată că este întemeiată şi cererea reclamantei privind obligarea pârâtului la plata sumei ce reprezintă dobânda legală aferentă debitului principal în cuantum de 2.118,31 lei, care urmează a fi calculată, prin raportare la rata dobânzii de referinţă stabilită de Banca Naţională a României, de la data plăţii despăgubirii, ……, până la achitarea efectivă a debitului principal.