Reţinerea circumstanţelor atenuante în cazul infracţiunii prevăzute de art. 87 alin 1 din oug 195/2002 republicată.


Prin rechizitoriul întocmit la data de 17.06.2009 de către Parchetul de pe lângă Tribunalul Iaşi în dosarul nr.2425/P/2008, înregistrat pe rolul acestei instanţe sub numărul de mai sus, a fost pusă în mişcare acţiunea penală şi s-a dispus trimiterea în judecată a inculpatei G.E., pentru săvârşirea infracţiunii prevăzută de art. 87 alin. 1 O.U.G. 195/2002 republicată.

În fapt, s-a reţinut că în ziua de 13.10.2008, inculpata a condus autoturismul cu numărul de înmatriculare B…pe Str. Străpungerii Silvestru din jud. Iaşi, având in sânge o îmbibaţie alcoolica de 3,15 gr %o, în aceste condiţii având loc un eveniment rutier.

Inculpata G.E. a fost audiată în cauză şi a recunoscut comiterea faptei, arătând că în noaptea anterioară evenimentului rutier a consumat, în intervalul orar 00.00-05.00, o cantitate mare de bere cu alcool, din mai multe sticle de bere de 2 litri, de mărci diferite, fără a consuma alimente şi fără a dormi timp de 48 de ore, pe fondul unor probleme personale.

În drept, fapta inculpatei întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de „conducerea unui autovehicul pe drumurile publice de către o persoană având o îmbibaţie alcoolică de peste 0,80g/l alcool pur în sânge”  prevăzută şi pedepsită de art. 87 alin 1 din OUG 195/2002 republicată.

La individualizarea pedepsei ce a fost aplicată inculpatei, instanţa a avut în vedere criteriile de individualizare prevăzute de art. 72 din Codul penal, dispoziţiile părţii generale a Codului penal, pedeapsa prevăzută de legea pentru infracţiunea săvârşită, gradul de pericol social concret al faptei deduse judecăţii, urmarea produsă sau care s-ar fi putut produce, dar şi circumstanţele personale ale inculpatei.

Astfel, gradul de pericol al faptei rezultă din starea de pericol creată siguranţei circulaţiei pe drumurile publice de prezenţa în trafic a inculpatei aflate sub influenţa băuturilor alcoolice, care duc la o degradare a stării psihofizice prin diminuarea  puterii de discernământ, a capacităţii de concentrare şi de atenţie, alterarea reflexelor şi a timpului de reacţie. Este de remarcat faptul că, pe de o parte, valoarea alcoolemiei stabilite în urma recoltării probelor biologice, necontestată de către inculpată, este foarte ridicată, cu mult peste limita minimă ce atrage existenţa infracţiunii, iar, pe de altă parte, chiar dacă evenimentul rutier în care a fost implicat autovehiculul condus de către inculpată nu s-a soldat cu daune materiale sau umane, riscul producerii acestora era ridicat, datorită stării în care se afla inculpata.

De asemenea, instanţa a mai reţinut că inculpata a avut o poziţie procesuală sinceră, s-a prezentat în faţa instanţei, nu are antecedente penale, după cum reiese din fişa de cazier judiciar.

Lipsa antecedentelor penale, atitudinea constant sinceră şi cooperantă a inculpatei nu au fost apreciate de instanţă ca fiind circumstanţe atenuante judiciare, ci, coroborat cu valoarea ridicată a alcoolemiei, cu consecinţele care s-ar fi putut produce, având în vedere şi pericolul social concret al faptei deduse judecăţii, instanţa a aplicat inculpatei o pedeapsă cu închisoarea, al cărui cuantum a fost stabilit peste minimul prevăzut de lege, pentru atingerea rolurilor preventiv, educativ si coercitiv ale pedepsei, astfel cum este el stabilit în cuprinsul art.52 Cod penal.