Circumstante atenuante.


Circumstante atenuante.

Articolul 74 Cod penal cuprinde împrejurari de fapt care raportate la

cauza pendinte (fapta si persoana inculpatului) pot dobândi prin aprecierea

instantei valente atenuante.

Recunoasterea unor date si împrejurari ale realitatii ca circumstante

atenuante nu este posibila decât daca circumstantele avute în vedere de

instanta reduc în asemenea masura gravitatea faptei în ansamblu sau îl

caracterizeaza de o asemenea maniera pe inculpat, încât numai aplicarea

unei pedepse sub minimul special prevazut de lege pentru infractiunea

savârsita în concret satisface imperativul justei individualizari a pedepsei.

 (decizia penala nr.762/R/23.04.2003  – C.A.B.- Sectia I Penala)

Prin sentinta penala nr.69/17.01.2003, Judecatoria Sector 1 Bucuresti,

în baza art.197 alin.1 Cod penal, cu aplicarea art.37 lit.a Cod penal a

condamnat pe inculpatul S.A.F. la 3 ani si 6 luni închisoare.

În temeiul art.61 Cod penal a revocat liberarea conditionata a

inculpatului din executarea pedepsei de 3 ani închisoare, aplicata inculpatului

prin sentinta penala nr.344/24.06.1999 a Tribunalului Bucuresti si, în

consecinta a contopit pedeapsa de 3 ani si 6 luni închisoare cu restul ramas

neexecutat de 466 zile, urmând ca inculpatului sa i se aplice pedeapsa cea

mai grea, adica pedeapsa de 3 ani si 6 luni  închisoare, sporita cu 1 an

închisoare, urmând ca, în final, inculpatul sa execute 4 ani si 6 luni

închisoare.

S-a retinut ca, dupa ce au consumat bauturi alcoolice, inculpatii le-au

propus partilor vatamate sa întretina raporturi sexuale, fiind refuzati ferm de

catre acestea, motiv pentru care  inculpatii au trecut la amenintari cu bataia.

Partile vatamate au fost puse sa scrie pe câteva file rupte dintr-o agenda ca

sunt de acord sa întretina cu ei relatii sexuale, folosind urmatoarele expresii

:”îl iubesc pe F. si ce fac eu, fac de buna-voie”. Fetele au fost  obligate sa

reproduca verbal ceea ce au scris pe foi, fiind înregistrate. Apoi, inculpatul

S.A.F., împreuna cu partea vatamata D.L.M. au ramas într-o încapere, iar

D.V. a plecat cu partea vatamata E.G.A. într-o alta camera a imobilului.

Inculpatul D.V. i-a cerut partii vatamate  E.G.A. sa întretina cu el

raporturi sexuale. Desi partea vatamata s-a împotrivit, inculpatul a dezbracat-

o cu forta si a întretinut cu aceasta un raport sexual în timpul caruia partea

vatamata nu a ripostat, fiindu-i frica de inculpat care devenise agresiv. Dupa

viol, inculpatul D.V. a adormit, iar partea vatamata a fost gasita de fratele

inculpatului, audiat ca martor în dosar , D.D., care i-a dat bani pentru a-si plati

taxi-ul pâna acasa.

În acelasi timp, cealalta parte vatamata, respectiv D.L.M. l-a rugat pe

inculpatul S.A.F. sa o conduca acasa, acesta fiind de acord dar dupa ce va

trece pe la mama sa, în cartierul Rahova. Dupa ce au coborât din taxi, în

drum spre blocul unde locuia mama inculpatului, au trecut prin curtea unei

gradinite, inculpatul propunându-i partii vatamate sa se dezbrace pentru a

întretine relatii sexuale; partea vatamata s-a împotrivit, motivând în plus ca

este virgina.

Inculpatul s-a enervat si a lovit-o cu pumnii în zona fetei, cauzându-i

multiple leziuni si echimoze. A dezbracat-o si a întretinut cu aceasta, cu forta,

raport sexual. În urma agresiunilor, partea vatamata a necesitat 8-9 zile

îngrijiri medicale.

Împotriva acestei hotarâri a declarat apel inculpatul S.A.F.; criticile

apelantului vizând  netemeinicia sentintei sub aspectul modului de

individualizare a pedepsei, solicitând reducerea cuantumului acesteia.

Analizând actele si lucrarile dosarului, în raport de criticile formulate în

apel si fata de dispozitiile legale incidente în cauza, tribunalul a retinut

urmatoarele:

La realizarea procesului de individualizare a pedepsei, atribuit exclusiv

de instanta au fost avute în vedere criteriile generale prevazute de  art.72

Cod penal, precum si starea de recidiva postcondamnatorie în care se gasea

inculpatul la momentul  savârsirii faptei.

Împotriva deciziei penale de mai sus, în termen legal, a declarat recurs

inculpatul S.A.F., criticând-o pentru netemeinicie sub aspectul  gresitei

individualizari a pedepsei, a carei reducere a solicitat-o ca urmare a casarii

hotarârii, în temeiul art.385/9 pct.14 C.p.p.

Recursul a fost apreciat ca nefondat.

La individualizarea pedepsei au fost avute în vedere criteriile generale

de individualizare prevazute de art.72 Cod penal, tinându-se cont, pe de o

parte de natura si pericolul infractiunii, împrejurarile în care  a  datele ce fost

comisa, urmarile cauzate, iar pe de alta parte, datele ce caracterizeaza 

persoana inculpatului (recidivist, condamnat anterior la 3 ani închisoare

pentru viol, 5 ani închisoare pentru tâlharie si 5 ani închisoare pentru lipsire

de libertate în mod ilegal – pedepse contopite, stabilindu-se pedeapsa

rezultanta de 5 ani închisoare, pedeapsa din care a fost liberat conditionat, cu

un rest neexecutat de 466 zile închisoare), inclusiv atitudinea manifestata pe

parcursul procesului penal.

Pedeapsa ce a fost stabilita este orientata spre minimul special, fiind

apta sa realizeze  atât scopul preventiei generale, cât si al celei speciale.

Solicitarea inculpatului de a se retine circumstante atenuante nu este

întemeiata, neputând fi primita.

 

 

 

 

2