Condamnare potrivit ncp; infracţiuni comise de un minor împreună cu un major-agravanta; inaplicabilitatea procedurii simplificate a recunoaşterii vinovăţiei în cazul inculpatului minor


Prin rechizitoriul nr.339/P/2014 din data de 15 iulie 2014 al Parchetului de pe lângă Tribunalul Dolj s-a dispus trimiterea în judecată, în stare de arest preventiv a inculpaţilor T.G.V. , pentru infracţiunile de omor calificat, prevăzută de art. 189 lit. a Cod penal, raportat la art. 199 alin. l Cod penal, cu aplicarea art. 77 alin. 1 lit. d Cod penal şi infracţiunea de conducerea unui vehicul fără permis de conducere, prevăzută de art. 335 alin. 1 Cod penal, cu aplicarea art. 38 alin. 1 Cod penal şi D.C. , pentru comiterea infracţiunii de omor calificat, prevăzută de art. 189 alin. 1 lit. a Cod penal, cu aplicarea art. 113 Cod penal.

În actul de sesizare a instanţei s-au reţinut următoarele:

1. În fapt, în data de 22.05.2014, lucrătorii din cadrul Secţiei 12 Politie Rurală Daneţi, au fost sesizaţi de către T.I., domiciliat în comuna Daneţi, sat Locusteni, că în data de 21.05.2014, fratele său, T.G.T, a dispărut de la domiciliu în condiţii suspecte.

Urmare investigaţiilor şi verificărilor efectuate, pe teritoriul comunei Rojişte, la o distanţă de 300 metri de DN 55 Craiova – Bechet, într-un şanţ dintr-o perdea forestieră, a fost găsit cadavrul numitului T.G.T. acoperit cu iarbă.

Cadavrul prezenta multiple plăgi despicate la nivelul craniului şi coloanei cervicale.

S-a stabilit că victima a fost ucisă în data de 21.05.2014, la domiciliul său, de către fiul său T.G.V., împreună cu minorul D.C. , prin lovirea în mod repetat cu lama unui toporaş în zona craniană şi coloana cervicală.

In urma cercetărilor efectuate s-au stabilit următoarele :

Victima T.G.T., în vârstă de 48 ani, locuia în comuna Daneţi, sat Locusteni, împreună cu soţia sa, mama şi cei doi fii majori, T.I. cu soţia şi T.G.V., în două case, situate în aceiaşi curte.

Pe lângă ocupaţia de bază, de electrician, victima se ocupa şi de întreţinerea reţelei comunale de televiziune prin cablu, împreună cu fiul său, inc. T.G.V., în vârstă de 20 ani.

De asemenea, victima încerca să-şi angreneze fiul şi în alte activităţi gospodăreşti, cum ar fi creşterea animalelor şi muncile agricole.

Comportamentul deviant al inculpatului, care începuse să consume alcool şi care, deşi nu avea permis de conducere auto, conducea prin comună autoturismul tatălui său, a atras o serie de reproşuri din partea victimei.

Deranjat de reproşurile făcute de către tatăl său, care nu îl lăsa să iasă în sat ori de câte ori dorea şi încerca să-l angreneze în activităţi lucrative, l-au făcut pe T.G.V. să ia hotărârea de a-şi ucide tatăl.

In urmă cu circa o lună de zile înainte de comiterea infracţiunii, T.G.V. i-a spus prietenului său minor D.C. , în vârstă de 16 ani şi vecin cu el, că nu mai suportă reproşurile tatălui său şi a hotărât să-l ucidă, în momentul în care va rămâne singur cu acesta acasă.

Minorul D.C. , a fost de acord cu ideea prietenului său şi s-a oferit chiar să ucidă el victima, în situaţia în care lui T.G.V. îi va fi greu să-şi ucidă tatăl. Pentru punerea în aplicare a hotărârii luate, cei doi au convenit să acţioneze în momentul în care T.G.V. va rămâne singur cu tatăl său.

In data de 21.05.2014, în jurul orei 10,30-11,00, T.G.V. a rămas singur acasă cu victima, întrucât mama sa T.I. era plecată în străinătate, iar fratele său mai mare, T.C.I., împreună cu soţia sa plecaseră în comuna Mârşani, să-şi viziteze nişte rude, urmând să revină acasă în jurul serii.

După ce a rămas singur, inc. T.G.V. a mers la locuinţa prietenului său, căruia i-a spus că este singur acasă cu tatăl său.

Inculpatul D.C. l-a întrebat pe inc. T.G.V. “dacă o facem acum?” înţelegând prin aceasta dacă a sosit momentul propice pentru a-l ucide pe T.G.T., iar acesta a  confirmat că este decis să-şi ucidă tatăl.

Inc. D.C.  a luat de acasă o toporişca, cu ajutorul căreia să ucidă victima. Fiind observat de către mama sa, care l-a întrebat ce face cu toporişca, D.C.  i-a răspuns acesteia că merge cu Viorel “să taie nişte crengi”.

In timp ce victima se odihnea într-o încăpere din locuinţă, T.G.V., ajutat de către D.C. , a ascuţit lama toporiştii cu un polizor unghiular aflat în holul casei, pentru a se asigura că aceasta taie bine şi va fi aptă să ucidă victima.

După ce au terminat de ascuţit toporişca, cei doi s-au sfătuit cu privire la punerea planului în aplicare, convenind ca omorul să-l comită în curtea locuinţei pentru a putea şterge mai uşor urmele şi într-o manieră care să nu-i dea victimei de bănuit că urmează să se întâmple ceva.

D.C., fiind prieten şi vecin cu T.G.V. avea acces în locuinţa acestuia, obişnuind chiar să-l ajute la muncile din gospodărie, astfel că prezenţa sa în locuinţă era pentru victimă un lucru firesc.

Pentru a-l atrage pe tatăl său în curtea locuinţei, T.G.V. i-a spus lui D.C.  că are un curcan bolnav, pe care-l va lua din curtea păsărilor şi-l va aşeza într-un colţ al curţii, după care îl va chema afară pe tatăl său pentru a vedea ce are curcanul. D.C.  urma ca să aştepte în curtea locuinţei, lângă casă, cu toporişca pregătită şi după ce victima va trece pe lângă el pe alee, lăsându-l în spatele său şi se va apleca asupra curcanului, acesta să se înarmeze cu toporişca şi pe la spate să lovească victima cu tăişul în zona craniană.

Planul propus de către T.G.V. a fost acceptat şi de D.C. , cei doi trecând la punerea sa în aplicare.

D.C.  a ieşit în curtea locuinţei şi a aşezat toporişca pe o stivă din dale de beton şi a aşteptat victima să treacă pe lângă el pe aleea de dale.

T.G.V. a luat curcanul şi l-a aşezat în faţa pătulului, lângă porţile metalice de acces spre curtea păsărilor, după care a mers în casă şi l-a chemat pe tatăl său afară, pentru a vedea ce are curcanul.

Victima T.G.T., fără să aibă vreo bănuială, a ieşit în curte şi a mers la curcan, trecând pe lângă D.C. , care a rămas astfel în spatele său.

In momentul în care victima s-a aplecat asupra curcanului, D.C.  a luat toporişca şi cu tăişul acesteia l-a lovit pe la spate, de mai multe ori în zona vertexului. In acel moment T.G.V. se afla în lateral de tatăl său, lângă stiva de dale, la o distanţă de circa 2 metri, în faţa pătulului.

După primirea acestor lovituri victima a căzut pe sol cu faţa în jos, cu capul lângă bordura din beton de la poarta de acces în curtea păsărilor  întrucât D.C.  lăsase toporişca pe aleea de dale, T.G.V. a luat-o de jos şi l-a lovit şi el pe tatăl său cu tăişul de trei ori, în zona cervicală, pentru a se asigura că a fost omorât.

După aplicarea acestor lovituri, văzând că victima nu mai mişcă şi nu dă semne de viaţă, a introdus toporişca între două stive de dale.

Întrucât victima sângera abundent la nivelul craniului, T.G.V. a luat din casă o jachetă de culoare neagră şi i-a învelit capul cu aceasta. De asemenea a luat o pătură şi cu ajutorul celuilalt au pus victima pe pătură, după care, au urcat-o în bena carosată a autoturismului tatălui său, Dacia Pick-up, pentru a-l transporta şi abandona cât mai departe de locul faptei.

După ce au depus victima în bena autoturismului, T.G.V., deşi nu posedă permis de conducere pentru nici o categorie de vehicule, a urcat la volanul autoturismului pe care l-a condus pe drumurile publice din comuna Daneţi, după care pe un drum de câmp, oprindu-se la o distanţă de circa 6 km de locuinţă, la o perdea de protecţie, situată la o distanţă de circa 300 metri de DN 55 Craiova-Bechet, pe raza comunei Rojişte, între satele Tîmbureşti şi Murta.

Cu ajutorul lui D.C.  a coborât victima din bena autoturismului şi au aruncat-o cu faţa în jos, într-un şanţ din lăstărişul de salcâm. Pentru a nu fi descoperită, cei doi au smuls iarbă şi cu aceasta au acoperit corpul victimei.

Inculpaţii au revenit la domiciliu şi după ce au introdus autoturismul în curtea locuinţei s-au preocupat de ştergerea urmelor infracţiunii.

Astfel, cei doi au aruncat pătura din autoturism în latrina din grădina de zarzavat, după care au spălat bena autoturismului de sânge.

De asemenea, au spălat poarta metalică de la curtea păsărilor, betonul şi zidul pătulului, au răzuit cu lopata pământul îmbibat cu sânge şi l-au aruncat în grămada de bălegar din curte.

Toporişca ce iniţial a fost pusă de către T.G.V. între stivele de dale, a fost luată de acesta şi după ce a desfăcut poiata casei a ascuns-o în pod, pe o grindă.

Când au terminat de curăţat locul faptei cei doi inculpaţi au mers în locuinţă şi s-au schimbat în haine curate.

Acţiunea acestora de înlăturare a urmelor şi transport a cadavrului victimei a avut loc între orele 13,00-14,00.

După ce au terminat de înlăturat urmele materiale ale infracţiunii, T.G.V., pentru ca vecinii să nu realizeze că s-a întâmplat ceva, a mers la un magazin şi a cumpărat o navetă cu sticle de bere, a scos o bancă la poartă, în stradă, a dat drumul la un aparat radio şi au ascultat muzică la intensitate maximă, aşa cum se obişnuia să se sărbătorească într-o zi de mare sărbătoare religioasă.

Întrucât pe uliţă în faţa casei se aflau mai mulţi tineri, între orele 14,00 şi 16,00, inculpaţii au jucat fotbal cu aceştia.

In jurul orelor 16,00, au venit la domiciliul inculpatului martorii L.M., G.O. şi A.M., care au rămas cu acesta la poarta locuinţei şi au consumat împreună bere. In timp ce stăteau la poartă T.G.V. a fost apelat la telefonul mobil de un cetăţean din satul Brabeţi care i-a spus că are o defecţiune la conexiunea de internet.

Inculpatul le-a spus martorilor că telefonul mobil este al tatălui său, dar acesta este plecat.

In jurul orelor 17,00, inculpatul le-a solicitat martorilor L.M. şi G.O. să-l însoţească la staţia PECO din satul Daneti, pentru a alimenta autoturismul. Aceştia au fost de acord şi au urcat în autoturism.

Observând că acesta pleacă cu autoturismul după ce a consumat băuturi alcoolice şi ştiind că nu posedă permis de conducere, martora S.O. l-a întrebat pe inculpat dacă tatăl său ştie că pleacă cu autoturismul.

Inculpatul, dorind să disimuleze fapta comisă a răspuns că tatăl său i-a permis să plece cu autoturismul.

Inculpatul a parcurs cu această ocazie o distanţă totală de 7,3 km, până în dreptul locuinţei numitului A.M., în satul Daneţi, de unde, datorită unei defecţiuni nu şi-a mai putut continua deplasarea spre domiciliu.

Autoturismul a fost introdus în curtea locuinţei martorului, unde a fost găsit cu ocazia cercetărilor efectuate.

In cursul serii, după ce fratele său a sosit acasă, inculpatul i-a spus acestuia că nu ştie unde a plecat tatăl său.

Inculpatul T.G.V., împreună cu ceilalţi membri ai familiei l-au căutat în cursul serii pe T.G.T.. A doua zi dimineaţa, căutările au continuat, cu participarea inculpatului, care a spus că nu ştie unde a plecat victima.

Întrucât căutările nu au dat rezultatul scontat, părându-i-se suspect şi faptul că tatăl său a plecat de acasă lăsând telefonul mobil, pe care-l purta tot timpul asupra sa, T.I. a sesizat organele de poliţie din comună în legătură cu dispariţia victimei.

In momentul în care inc. T.G.V. era interogat de poliţişti în legătură cu împrejurările în care a plecat de acasă tatăl său, T.G.V. le-a spus acestora că l-a ucis împreună cu D.C.  şi a indicat locul în care au abandonat cadavrul.

Cu ocazia cercetării la faţa locului, T.G.V. a indicat în amănunt împrejurările în care şi-a ucis tatăl împreună cu celălalt inculpat, a indicat locurile în care a depus obiectele de îmbrăcăminte pătate de sânge şi le-a predat organelor de anchetă, a indicat locul unde a ascuns corpul delict şi de asemenea l-a predat organelor de anchetă.

De asemenea, cu ocazia cercetării locului faptei, indicat de către inculpaţi au fost identificate urme dinamice de culoare brun-roşcată, ce par a fi de sânge, pe bordura din beton a porţii metalice de acces spre curtea animalelor, pe stâlpul din beton al pătulului şi perdeaua unei uşi cât şi pe sol, în imediata vecinătate a fundaţiei porţii metalice.

Pe semiaripa stângă în interiorul benei autoturismului marca Dacia Pick-up, culoare gri, cu numărul de înmatriculare DJ-03-VUL, au fost identificate pete de culoare brun-roşcată ce par a fi de sânge.

Pe partea metalică a toporaşului indicat de inculpaţi ca fiind obiectul cu ajutorul căruia s-a comis omorul au fost identificate pete de culoare brun-roşcată ce par a fi de sânge.

Pe îmbrăcămintea purtată de inculpaţi, pusă la dispoziţie de aceştia, au fost identificate urme de culoare brun-roşcată ce par a fi urme de sânge.

În urma efectuării necropsiei victimei, prin Raportul medico-legal de necropsie nr. 1596/A3/04.07.2014, s-au stabilit următoarele :

1. Moartea numitului T.G.T., în vârstă de 48 ani a fost

violentă.

2. Ea s-a datorat hemoragiei, contuziei şi dilacerării meningo-cerebrale, urmarea unui traumatism cranio-cerebral cu fractură de boltă şi bază de craniu.

3. Leziunile traumatice constatate cu ocazia autopsiei s-au putut produce prin loviri repetate cu un corp tăietor-despicător, posibil topor.

4. Intre leziunile traumatice şi deces există legătură de cauzalitate directă, necondiţionată.

5. In sângele recoltat de la cadavru nu s-a evidenţiat prezenţa alcoolului etilic.

6. Sângele aparţine grupei sanguine B(III)

7. Moartea susnumitului poate data din 21.05.2014.

Situaţia de fapt expusă mai sus a fost dovedită cu următoarele mijloace de probă: declaraţiile inculpaţilor, declaraţii martori, proces verbal de cercetare la faţa locului, planşe foto, raport medico-legal,  raport de expertiză medico-legală psihiatrică.

2.In drept

a ) Faptele inculpatului T.G.V., care în data de 21.05.2014, după conceperea unui plan minuţios, împreună cu inculpatul minor D.C.  au aplicat tatălui său T.G.T. mai multe lovituri cu tăişul unui toporaş în zona craniană şi cervicală, cauzându-i leziuni ce i-au produs decesul, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de omor calificat, prevăzută de art. 189 lit. a Cod penal, raportat la art. 199 alin. 1 Cod penal, cu aplicarea art. 77 alin. 1 lit. d Cod penal.

Fapta de a conduce, în data de 21.05.2014, un autoturism pe drumurile publice fără a poseda permis de conducere, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de conducerea unui vehicul fără permis de conducere, prevăzută de art. 335 alin. 1 Cod penal.

Întrucât faptele au fost comise în aceiaşi zi, în baza unor rezoluţii infracţionale distincte, urmează a se face aplicarea regulilor concursului real de infracţiuni conform prevederilor art. 38 alin. 1 Cod penal.

Cu privire la vinovăţia inculpatului T.G.V. s-au reţinut următoarele:

Inculpatul a acţionat cu intenţie directă, urmărind şi acceptând rezultatul infracţiunii comise. Astfel se reţine atitudinea inculpatului, care, împreună cu inculpatul minor D.C.  a lovit victima cu toporaşul în mod repetat o zonă vitală, aplicând lovituri de mare intensitate, care au dus la crearea de leziuni incompatibile cu viaţa. Intenţia sa directă rezultă şi din faptul că după ce inculpatul minor D.C.  a lovit victima în zona craniană, T.G.V. şi-a lovit tatăl cu tăişul toporaşului în zona cervicală, întrucât i-a făcut impresia că acesta mai mişcă şi pentru a se asigura că a murit”.

Infracţiunea a fost comisă cu premeditare, pentru următoarele considerente :

– Uciderea tatălui său a fost hotărâtă de inculpat împreună cu minorul în urmă cu circa o lună de zile

– Inculpatul, conform înţelegerii anterioare, a aşteptat momentul propice când va rămâne acasă singur cu victima, pentru a nu exista martori

– înainte de comiterea omorului, împreună cu minorul care l-a ajutat, a ascuţit toporaşul cu polizorul unghiular, pentru a se asigura că arma aleasă este aptă să ucidă

– A ales drept loc în care urma să-şi ucidă tatăl curtea locuinţei, care, ulterior să poată fi uşor curăţată de sânge

– A conceput în amănunt un plan prin care să-l determine pe tatăl său să iasă în curte pentru a vedea curcanul bolnav, a stabilit locul în care urma să stea minorul pentru a putea lovi victima pe la spate cât şi momentul în care acesta să aplice loviturile

– Şi-a lovit şi el tatăl cu tăişul toporaşului în zona cervicală, pentru a se asigura că acesta a murit

– A luat măsuri de diminuare a producerii de urme materiale la locul faptei, învelind capul tatălui său într-o jachetă, pentru ca sângele scurs să nu se îmbibe în sol

– A încărcat împreună cu minorul cadavrul în bena autoturismului şi l-a transportat la mare distanţă de sat, l-a abandonat în lăstărişul perdelei forestiere de protecţie şi l-a acoperit cu iarbă, în vecinătatea drumului naţional 55, pentru a lăsa impresia că omorul s-a produs în acest loc şi a fost comis de către o persoană necunoscută.

– A şters urmele de sânge de la faţa locului, a spălat bena autoturismului, a aruncat în latrina din curte pătura folosită la transportul victimei, a schimbat îmbrăcămintea purtată de el şi minor, pătată cu sânge, cu îmbrăcăminte curată, a ascuns toporaşul folosit la uciderea victimei

– După comiterea faptei a încercat să disimuleze şi să înlăture orice bănuială a unor eventuali martori, consumând cu minorul băuturi alcoolice în stradă şi ascultând muzică, aşa cum era firesc la sat într-o zi de mare sărbătoare religioasă ( Sfinţii împăraţi Constantin şi Elena ). In acelaşi context, i-a spus fratelui său că tatăl lor a plecat de acasă încă din timpul zilei.

– A participat activ la căutarea tatălui său, pentru a lăsa impresia că acesta într-adevăr a plecat de acasă şi probabil, în momentul în care va fi găsit să se creadă că a fost victima unei infracţiuni de omor comise de către o altă persoană. In acelaşi sens se reţine că înainte cu trei săptămâni de data comiterii omorului, inc. T.G.V. i-a spus unchiului său că se teme ca tatăl său să nu fie ucis de 2-3 persoane, ciobani din comuna Dobreşti, sat Murta, care au avut un conflict cu aceştia. După omor, cadavrul victimei a fost abandonat în vecinătatea satului Murta.

De asemenea, în data de 21.05.2014 cât şi 22.05.2014, inculpatul l-a sfătuit pe fratele victimei, T.I., să anunţe poliţia, întrucât el bănuieşte că tatăl său a fost ucis de ciobanii din satul Murta

b ) Fapta inculpatului minor D.C. care în data de 21.05.2014, după conceperea unui plan minuţios, împreună cu inculpatul major T.G.V. a aplicat tatălui acestuia T.G.T. mai multe lovituri cu tăişul unui toporaş în zona craniană şi cervicală, cauzându-i leziuni ce i-au produs decesul, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de omor calificat, prevăzută de art. 189 lit. a Cod penal, cu aplicarea art. 113 Cod penal.

– Inculpatul a acţionat cu intenţie directă, urmărind şi acceptând rezultatul infracţiunii comise. Astfel se reţine atitudinea inculpatului, care, împreună cu inculpatul major T.G.V. a lovit victima cu toporaşul în mod repetat o zonă vitală, cât şi intensitatea loviturilor, care au dus la crearea de leziuni incompatibile cu viaţa. Intenţia sa directă rezultă şi din faptul că în momentul în care, în data de 21.05.2014, T.G.V. i-a spus că a rămas acasă singur cu tatăl său, acesta l-a întrebat pe major “dacă o facem acum ?”, iar după ce a avut acceptul acestuia a pus la dispoziţie arma crimei. De asemenea, minorul s-a oferit să ucidă singur victima, în situaţia în care inculpatul major avea reţineri, generate de faptul că trebuia să-şi ucidă tatăl.

– Infracţiunea a fost comisă cu premeditare, întrucât minorul D.C.  a achiesat la planul infracţional pe care l-a făcut împreună cu majorul, pe care l-a urmat întocmai, participând activ la realizarea lui.

În reţinerea acestei circumstanţe agravante urmează a se observa următoarele:

– Uciderea victimei a fost hotărâtă de inculpat împreună cu fiul acesteia în urmă cu circa o lună de zile

– Inculpatul, conform înţelegerii anterioare, a aşteptat momentul propice când victima va rămâne acasă singură cu fiul său, iar în momentul în care a aflat de la major că această condiţie a fost realizată i-a propus acestuia să-şi pună planul în aplicare.

– A pus la dispoziţie arma crimei, spunând părinţilor că merge împreună cu majorul să taie crengi de pom

– înainte de comiterea omorului, l-a ajutat pe T.G.V. să ascută lama toporaşului cu polizorul unghiular, pentru a se asigura că arma aleasă este aptă să ucidă

– A ales drept loc în care urma să ucidă victima, de comun acord cu majorul, curtea locuinţei, care, ulterior să poată fi uşor curăţată de sânge

– A achiesat la planul majorului prin care să determine victima să iasă în curte pentru a vedea curcanul bolnav, a stabilit locul în care urma să stea pentru a putea lovi victima pe la spate, a aşezat toporaşul pe stiva de dale pentru a fi în apropierea sa şi a nu fi observată de victimă, a stabilit împreună cu inculpatul major momentul în care să aplice loviturile

– A lovit victima cu tăişul toporaşului în zona calotei craniene de mai multe ori, loviturile aplicate fiind de mare intensitate

– A încărcat împreună cu majorul cadavrul în bena autoturismului şi l-a transportat la mare distanţă de sat, l-a abandonat în lăstărişul perdelei forestiere de protecţie şi l-a acoperit cu iarbă, în vecinătatea drumului naţional 55, pentru a lăsa impresia că omorul s-a produs în acest loc şi a fost comis de către o persoană necunoscută

– A şters urmele de sânge de la faţa locului, a spălat bena autoturismului victimei, a schimbat îmbrăcămintea purtată,pătată cu sânge cu îmbrăcăminte curată.

– După comiterea faptei, de comun acord cu inculpatul major, a încercat să disimuleze şi să înlăture orice bănuială a unor eventuali martori, consumând cu acesta băuturi alcoolice în stradă şi ascultând muzică, aşa cum era firesc la sat într-o zi de mare sărbătoare religioasă, Sfinţii împăraţi Constantin şi Elena .

Prin Ordonanţa nr. 339/P/2014, din 23.05.2014, s-a dispus măsura reţinerii inculpatului T.G.V., pe o durată de 24 ore, de la data de 23.05.2014, orele 00,30, până la 24.05.2014, orele 00,30.

Prin Ordonanţa nr. 339/P/2014, din 23.05.2014, s-a dispus măsura reţinerii inculpatului D.C. , pe o durată de 24 ore, de la data de 23.05.2014, orele 02,00, până la 24.05.2014, orele 02,00.

Prin Încheierea nr. 57 din 23.05.2014, pronunţată de judecătorul de drepturi şi libertăţi din cadrul Tribunalului Dolj în dosarul penal nr. 7923/63/2014, s-a dispus arestarea preventivă a inculpaţilor pe o durată de 30 zile, de la 23.05.2014 până la data de 21.06.2014, inclusiv.

A fost emis mandatul de arestare preventivă nr. 37 din 23.05.2014 pentru inculpatul T.G.V.

A fost emis mandatul de arestare preventivă nr. 38 din 23.05.2014 pentru inculpatul D.C.

Prin încheierea nr. 82 din 17.06.05.2014, pronunţată de judecătorul de drepturi şi libertăţi din cadrul Tribunalului Dolj în dosarul penal nr. 7923/63/2014, s-a dispus prelungirea măsurii arestării preventive a inculpaţilor pe o durată de 30 zile, de la 22.06.2014 până la data de 21.07.2014, inclusiv.

Date referitoare la inculpat

a) Date privitoare la inc. T.G.V.:

Pe parcursul cercetărilor nu a înţeles să uzeze de dreptul la tăcere.

Pe parcursul cercetărilor nu a înţeles să uzeze de dreptul la tăcere.

In declaraţiile date a recunoscut şi regretat fapta săvârşită, având o atitudine parţial sinceră. Pe ansamblul lor, declaraţiile au avut un caracter oscilant, mergând de la o atitudine sinceră şi cooperantă cu organele de  cercetare penală în prima fază a cercetării, când a indicat locul unde a fost ascuns cadavrul tatălui său, predarea obiectelor corp-delict şi indicarea amănunţită a modalităţii de comitere a infracţiunii, până la negarea comiterii faptei, mai ales în faţa instanţei, prin încercarea de a plasa întreaga răspundere a uciderii tatălui său în sarcina inculpatului minor. Cu toate acestea, constant a recunoscut că a avut cunoştinţă de intenţia minorului, acţiunea violentă fiind  pregătită cu circa o lună înainte, a luat măsuri pentru ştergerea urmelor infracţiunii şi a ascuns cadavrul.

Cu ocazia audierii sale în data de 11.07.2014, a recunoscut ambele infracţiuni reţinute în sarcina sa şi şi-a manifestat regretul.

Este consumator de alcool, dar infracţiunea nu a fost săvârşită pe acest fond.

Este consumator de alcool, dar infracţiunea nu a fost săvârşită pe acest fond.

In urma expertizării sale medico-legale psihiatrice, prin Raportul de expertiză medico-legală psihiatrică nr. A1/4868/2014 din. 04.07.2014, Institutul Naţional de Medicină Legală Mina Minovici ” Bucureşti, a stabilit că inculpatul prezintă diagnosticul de .Tulburare de personalitate de tip antisocial, păstrează capacitatea psihică de apreciere critică a conţinutului şi consecinţelor faptelor sale. Are discernământul păstrat în raport cu fapta pentru care este cercetat

b) Date privitoare la inc. D.C.  :

In declaraţiile date a recunoscut şi regretat fapta săvârşită, având o atitudine sinceră şi cooperantă cu organele de cercetare penală.

În urma expertizării sale medico-legale psihiatrice, prin Raportul de expertiză medico-legală psihiatrică nr. Al/4867/2014 din. 04.07.2014, Institutul Naţional de Medicină Legală Mina Minovici ” Bucureşti, a stabilit că inculpatul prezintă diagnosticul de: “Tulburare de conduită de tip socializat. Păstrează capacitatea psihică de apreciere critică a conţinutului şi consecinţelor faptelor sale.Are discernământul păstrat în raport cu fapta pentru care este cercetat”.

Prin Referatul de evaluare întocmit de către Serviciul de Probaţiune Dolj s-a stabilit că anterior comiterii faptei minorul a avut o conduită prosocială, fără manifestări agresive.

Modalitatea de comitere a infracţiunii şi atitudinea ulterioară denotă un nivel empatic scăzut.

Faţă de gravitatea faptei săvârşite, resursele familiale şi personale ale minorului, s-a propus dispunerea faţă de acesta a măsurii educative a internării într-un centru de detenţie.

Prin Ordonanţa nr. 339/P/2014 din 22.05.2014 s-a dispus începerea urmăririi penale faţă de T.G.V., pentru comiterea infracţiunii de omor calificat, prevăzută de art. 189 alin. 1 lit. a Cod penal, combinat cu art. 199 alin. 1 Cod penal.

Prin Ordonanţa nr 339/P/2014, din 23.05.2014, s-a dispus punerea în mişcare a acţiunii penale faţă de învinuitul T.G.V., pentru  comiterea infracţiunii de omor calificat, prevăzută de art.189 alin. 1 lit. a Cod penal, combinat cu art. 199 alin. 1 Cod penal.

Prin Ordonanţa nr 339/P/2014, din 03.07.2014, s-a dispus extinderea urmăririi penale faţă de învinuitul T.G.V., pentru comiterea infracţiunii de conducerea unui vehicul fără permis de conducere, prevăzută de art 335 alin. 1 Cod penal.

Prin Ordonanţa nr. 339/P/2014 din 03.07.2014, s-a dispus extinderea acţiunii penale faţă de T.G.V. pentru comiterea infracţiunii de conducerea unui vehicul fără permis de conducere, prevăzută de art. 335 alin. 1 Cod penal, cât şi schimbarea încadrării juridice a faptelor reţinute în sarcina inculpatului din infracţiunea de omor calificat, prevăzută de art. 189 Ut. a Cod penal, raportat la art. 199 alin. 1 Cod penal, în infracţiunea de omor calificat, prevăzută de art. 189 lit. a Cod penal, raportat la art. 199 alin.l Cod penal, cu aplicarea art. 77 alin. 1 lit. d Cod penal şi infracţiunea de conducerea unui vehicul fără permis de conducere, prevăzută de art. 335 alin. 1 Cod penal, cu aplicarea art. 38 alin. 1 Cod penal.

Prin Ordonanţa nr. 339/P/2014 din 22.05.2014 s-a dispus începerea urmăririi penale faţă de D.C. , pentru comiterea infracţiunii de omor calificat, prevăzută de art. 189 alin. 1 lit. a Cod penal, cu aplicarea art. 113 Cod penal

Prin Ordonanţa nr 339/P/2014, din 23.05.2014, s-a dispus punerea în mişcare a acţiunii penale faţă de învinuitul D.C. , pentru comiterea infracţiunii de omor calificat, prevăzută de art. 189 alin. 1 lit. a Cod penal, cu aplicarea art. 113 Cod penal.

Aparţinătorii victimei, T.I., T.I. şi T.A., care s-au ocupat de înmormântarea victimei şi pomenirile ulterioare, s-au constituit părţi civile cu o sumă de bani pe care o vor preciza în faţa instanţei.

Având în vedere că în cauză există probe temeinice din care rezultă suspiciunea rezonabilă că inculpatul T.G.V. a comis infracţiunile de omor calificat, prevăzută de art. 189 lit. a Cod penal, raportat la art. 199 alin.l Cod penal, cu aplicarea art. 77 alin. 1 lit. d Cod penal şi infracţiunea de conducerea unui vehicul fără permis de conducere, prevăzută de art. 335 alin. 1 Cod penal, cu aplicarea art. 38 alin. 1 Cod penal, că măsura preventivă este necesară bunei desfăşurări a procesului penal şi prevenirii săvârşirii de alte infracţiuni, că nu există nici o cauză care împiedică exercitarea acţiunii penale, precum şi că măsura arestării preventive este proporţională cu gravitatea acuzaţiei aduse inculpatului,

Având în vedere că în cauză există probe temeinice din care rezultă suspiciunea rezonabilă că inculpatul D.C. a comis infracţiunea de omor calificat, prevăzută de art. 189 alin. 1 lit. a Cod penal, cu aplicarea art. 113 Cod penal, că măsura preventivă este necesară bunei desfăşurări a procesului penal şi prevenirii săvârşirii de alte infracţiuni, că nu există nici o cauză care împiedică exercitarea acţiunii penale, precum şi că măsura arestării preventive este proporţională cu gravitatea acuzaţiei aduse inculpatului,

In temeiul prevederilor art. 330, art. 202 şi art. 203 alin.l din codul de procedură penală, s-a propus menţinerea măsurii arestului preventiv faţă de inculpaţii T.G.V. pe o durată de 30 zile, începând cu data de 22.07.2014 până la data de 20.08.2014, inclusiv şi D.C.  pe o durată de 30 zile, începând cu data de 22.07.2014 până la data de 20.08.2014, inclusiv.

Având în vedere că în cursul urmăririi penale a fost identificat obiectul corp delict cu ajutorul căruia s-a comis infracţiunea, respectiv un toporaş, ce aparţine inculpatului D.C. , cu lungimea totală de 45 cm, lama de 7 cm, supus confiscării speciale, prevăzută de art. 112 alin. 1 lit. b Cod penal,

In temeiul prevederilor art. 330, art. 249 Cod procedură penală s-a propus confiscarea specială de la inc. D.C.  a toporaşului corp delict cu lungimea totală de 45 cm, lama de 7 cm.

Constatând că au fost respectate dispoziţiile legale care garantează aflarea adevărului, că urmărirea penală este completă şi că există probe necesare şi legal administrate, precum şi că faptele reţinute în sarcina inculpaţilor există, au fost săvârşite de către inculpaţi şi că aceştia răspund penal, în temeiul art. 527 lit. a Cod procedură penală s-a dispus trimiterea în judecată, în stare de arest preventiv, a inculpaţilor anterior menţionaţi.

În temeiul art.329  C.p.p. rechizitoriul cu nr. 339/P/2014 din data de 15 iulie 2014 al Parchetului de pe lângă Tribunalul Dolj a fost înaintat Tribunalului Dolj, cauza fiind înregistrată la aceeaşi dată, sub nr. 10504/63/2014.

Copia certificată a rechizitoriului, precum şi obiectul procedurii în camera preliminară au fost comunicate inculpaţilor la data de 16.07.2014, dovezile de primire atestând luarea la cunoştinţă de către aceştia la aceeaşi dată.

Prin încheierea de cameră preliminară din data de 11.09.2014, în baza art. 346 alin. 2 C.p.p. s-a constatat  legalitatea sesizării instanţei cu rechizitoriul cu nr. 339/P/2014 din 15.07.2014 al Parchetului de pe lângă Tribunalul Dolj cu privire la trimiterea în judecată, în stare de arest preventiv, a inculpaţilor T.G.V., pentru săvârşirea infracţiunilor de omor calificat, prevăzută de art. 189 lit. a Cod penal, raportat la art. 199 alin. 1 Cod penal, cu aplicarea art. 77 alin. 1 lit. d Cod penal şi conducerea unui vehicul fără permis de conducere, prevăzută de art. 335 alin. 1 Cod penal, cu aplicarea art. 38 alin. 1 Cod penal şi D.C. , pentru comiterea infracţiunii de omor calificat, prevăzută de art. 189 lit. a Cod penal, cu aplicarea art. 113 Cod penal.

S-a constatat legalitatea administrării probelor şi a efectuării actelor de urmărire penală în cauza cu nr. 339/P/2014 a Parchetului de pe lângă Tribunalul Dolj.

S-a dispus începerea judecăţii în cauză şi s-a fixat termen de judecată la data de 22.09.2014.

După ce probele administrate la urmărirea penală au fost puse în dezbaterea contradictorie a părţilor, în conformitate cu art. 374 alin. 7 C.p.p., instanţa a luat act că persoanele vătămate nu înţeleg să le conteste.

La interpelarea instanţei, persoana vătămată T.A. a învederat faptul că înţelege să se constituie parte civilă cu suma de 20.000 lei.

În şedinţa publică din data de 22.09.2014, instanţa a procedat la audierea persoanelor vătămate T.I., T.A., T.I., potrivit art.380 C.p.p., persoanele vătămate T.I. şi T.I. declarând că nu se constituie părţi civile în cauză, iar persoana vătămată T.A. declarând că se constituie parte civilă cu suma de 20.000 lei, reprezentând cheltuieli determinate de înmormântare şi pomeni până la trei săptămâni, declaraţiile acestora fiind consemnate în scris şi ataşate la dosarul cauzei, în conformitate cu art.111 alin.3 C.p.p.

După ce a făcut aplicarea dispoziţiilor art. 374 C.p.p., instanţa a adus la cunoştinţa inculpatului T.G.V.  prevederile art. 374 alin. 4 C.p.p. şi art. 396 alin. 10 C.p.p., respectiv faptul că poate solicita ca judecata să aibă loc numai pe baza probelor administrate în cursul urmăririi penale şi a înscrisurilor prezentate, dacă recunoaşte în totalitate faptele reţinute în sarcina sa, aducându-i la cunoştinţă că, în caz de condamnare sau amânare a aplicării pedepsei, limitele de pedeapsă prevăzute de lege se reduc cu o treime, iar în cazul pedepsei amenzii, cu o pătrime.

 Inculpatul a arătat că înţelege ca judecata să aibă loc în condiţiile art.  art. 74 alin. 4 C.p.p., motiv pentru care s-a procedat la audierea acestuia în conformitate cu dispoziţiile art. 375 C.p.p.., sub rezerva reaudierii, declaraţia sa fiind consemnată şi ataşată la dosarul cauzei.

 În conformitate cu dispoziţiile art. 378 alin. 1 C.p.p. şi art. 107-110 C.p.p., instanţa a procedat la audierea inculpatului D.C. , sub rezerva reaudierii, care a recunoscut săvârşirea faptei, declaraţia sa fiind consemnată şi ataşată la dosarul cauzei.

Urmare a solicitării instanţei, Serviciul de Probaţiune Dolj a înaintat referatul de evaluare întocmit pe numele inculpatul D.C. .

În şedinţa publică din 20.10.2014, partea civilă TA a arătat că înţelege să revină asupra cererii din 22.09.2014 şi a precizat că se constituie parte civilă cu suma de 10.000 lei, reprezentând daune morale de la ambii inculpaţi, în mod egal, nemaisolicitând cheltuielile de înmormântare, cele declarate fiind consemnate şi ataşate la dosar.

De asemenea, fiind audiat la acelaşi termen de judecată, inculpatul T.G.V.  a învederat faptul că menţine declaraţia din data de 22.09.2014 şi, ca atare, a solicitat ca judecata să aibă loc în baza probelor administrate la urmărirea penală.

Cererea formulată de către inculpatul T.G.V. cu privire la aplicarea dispoziţiilor art. 396 alin. 10 C.p.p. este nelegală, avându-se în vedere dispoziţiile art. 374 alin. 4 C.p.p. care exclud aplicarea dispoziţiilor art. 396 alin. 10 C.p.p. pentru infracţiunile care se pedepsesc cu detenţiunea pe viaţă.

În rechizitoriul parchetului s-a reţinut, în drept, săvârşirea de către  inculpatul T.G.V.  a infracţiunii prev. de art. 189 lit. a C.p. rap. la art. 199 alin. 1 C.p. pentru care legiuitorul a prevăzut alternativ pedeapsa închisorii cu pedeapsa detenţiunii pe viaţă.

Se constată că părţile nu au propus administrarea de probe noi, iar cele administrate la urmărirea penală nu au fost contestate. Urmare a acestui fapt, în conformitate cu dispoziţiile art. 374 alin. 7 C.p.p. se apreciază că nu se impune readministrarea probelor efectuate pe parcursul primei faze procesuale, iar instanţa, din oficiu, apreciază că nu mai este necesar administrarea de probe noi pentru niciunul dintre inculpaţi, pentru aflarea adevărului şi justa soluţionare a cauzei, în conformitate cu dispoziţiile art. 374 alin. 8 C.p.p.

În aceste condiţii, pe baza probelor administrate la urmărirea penală (declaraţii de martori, declaraţiile inculpaţilor, actele medico-legale) se reţine, fără dubii, vinovăţia, sub forma intenţiei directe, a inculpaţilor T.G.V.  şi D.C.  cu privire la infracţiunile pentru care a fost sesizată instanţa.

Astfel, fapta inculpatului T.G.V., care în data de 21.05.2014, după conceperea unui plan minuţios, împreună cu inculpatul minor D.C. au aplicat tatălui său T.G.T. mai multe lovituri cu tăişul unui toporaş în zona craniană şi cervicală, cauzându-i leziuni ce i-au produs decesul, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de omor calificat, prevăzută de art. 189 lit. a Cod penal, raportat la art. 199 alin. 1 Cod penal, cu aplicarea art. 77 alin. 1 lit. d Cod penal.

Fapta de a conduce, de către acelaşi inculpat, în data de 21.05.2014, un autoturism pe drumurile publice fără a poseda permis de conducere, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de conducerea unui vehicul fără permis de conducere, prevăzută de art. 335 alin. 1 Cod penal.

Fapta inculpatului minor D.C. care în data de 21.05.2014, după conceperea unui plan minuţios, împreună cu inculpatul major T.G.V. a aplicat tatălui acestuia T.G.T. mai multe lovituri cu tăişul unui toporaş în zona craniană şi cervicală, cauzându-i leziuni ce i-au produs decesul, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de omor calificat, prevăzută de art. 189 lit. a Cod penal, cu aplicarea art. 113 Cod penal.

Fotografiile judiciare, arma cu care a fost lovită victima pe care sunt configurate pete de sânge, precum şi raportul medico-legal de necropsie cu nr. 1596/04.07.2014 atestă pe de o parte împrejurări în care a fost săvârşită fapta, dar şi zonele lezate, acţiunile directe ale celor doi inculpaţi asupra victimei, mecanismul de producere a acestora, arma cu care au fost produse – corp tăietor despicător – posibil topor.

Fotografiile judiciare, arma cu care a fost lovită victima pe care sunt configurate pete de sânge, precum şi raportul medico-legal de necropsie cu nr. 1596/04.07.2014 atestă pe de o parte împrejurări în care a fost săvârşită fapta, dar şi zonele lezate, acţiunile directe ale celor doi inculpaţi asupra victimei, mecanismul de producere a acestora, arma cu care au fost produse – corp tăietor despicător – posibil topor.

La individualizarea judiciară a pedepsei ce se va aplica inculpatului T.G.V. se vor avea în vedere prevederile art. 74 C.p., respectiv gravitatea infracţiunii săvârşite, împrejurările în care au fost comise, caracterul premeditat – element de calificare a faptei, motivul săvârşirii infracţiunii şi scopul urmărit de inculpat, dar şi datele personale ale inculpatului (vârsta, etc.)

În considerarea acestor dispoziţii, dar şi a dispoziţiilor art. 77 lit. d C.p., fapta fiind săvârşită împreună cu un minor, respectiv inculpatul D.C. , având în vedere  şi prevederile art. 67 alin. 2 C.p. urmează a-l condamna pe inculpatul T.G.V. la pedeapsa închisorii orientată spre limita maximă, precum şi la pedeapsa complementară de 4 ani constând în interzicerea drepturilor prev.de art.66 alin.1 lit.a, b, d C.p.

Având în vedere aceleaşi criterii de individualizare, urmează a-l condamna pe acelaşi inculpat pentru săvârşirea infracţiunii prev. de art. 335 alin. 1 C.p. la pedeapsa închisorii peste limita minimă prevăzută de lege, urmând ca în final inculpatul să execute pedeapsa de 20 ani şi 8 luni închisoare şi pedeapsa complementară de 4 ani constând în interzicerea drepturilor prev. de art. 66 alin. 1 lit. a, b, d C.p.

În baza art. 65 alin. 1, 3 C.p. rap. la art. 67 C.p., urmează a interzice  aceluiaşi inculpat drepturile prevăzute de art. 66 alin. 1 lit. a, b, d, C.p pe perioada executării pedepsei principale privative de libertate, sau până când aceasta este considerată ca executată, avându-se în vedere gravitatea faptei, pluralitatea de infracţiuni.

În baza art. 399 alin.1 C.p.p. rap. la art 72 C.p., se va deduce din pedeapsa aplicată inculpatului T.G.V. durata reţinerii şi arestării preventive de la 23.05.2014 la zi şi se va menţine starea de arest a inculpatului.

În ceea ce priveşte cererea formulată de către inculpatul D.C., privind aplicarea prevederilor art. 396 alin. 10 C.p.p. rap. la art. 374  alin. 4 C.p.p. se constată că, în conformitate cu dispoziţiile art. 114 C.p., faţă de minorul care, la data săvârşirii infracţiunii avea vârsta cuprinsă între 14 şi 18 ani, se ia o măsură educativă neprivativă de libertate. Aşa cum s-a precizat, constatându-se vinovăţia inculpatului sub forma intenţiei directe cu privire la săvârşirea infracţiunii prev. de art. 189 alin. 1 lit. a C.p. şi aplicând dispoziţiile imperative ale art. 114 alin 1 C.p., urmează a dispune internarea inculpatului minor într-un centru de detenţie, respectiv măsura prevăzută de art.125 alin.2 C.p.

În considerarea sancţiunii ce se va dispune se constată că, prevederile art. 396 alin. 10 C.p.p., în condiţiile în care în cuprinsul acestor dispoziţii legiuitorul a prevăzut aplicabilitatea lor condiţionată de existenţa unor sancţiuni penale în alternativa închisorii sau amenzii, este evident că, faţă de tratamentul sancţionator prevăzut pentru inculpaţii minori, sunt exceptate a fi aplicabile persoanelor care au săvârşit fapte în minoritate.

Pentru motivele expuse se va respinge cererea formulată de inculpatul D.C.  privind aplicarea procedurii prev. de art. 374 alin. 4 C.p.p., urmând a fi analizate probele administrate la urmărirea penală care nu au fost contestate.

La aplicarea cuantumului sancţiunii se vor avea în vedere împrejurările în care a fost comisă fapta, datele personale ale inculpatului minor născut la data de 16.09.1997.

Faţă de cele expuse, se va dispune măsura  educativă a internării într-un centru de detenţie pe o perioadă de 12 ani faţă de inculpatul D.C. .

În baza art. 399 alin. 1 C.p.p.rap. la art. 72 C.p.se va deduce din măsura educativă aplicată inculpatului D.C.  durata reţinerii şi arestării preventive de la 23.05.2014 la zi şi se va  menţine starea de arest a inculpatului.

În baza art. 7 din Legea nr. 76/2008, se va dispune prelevarea probelor biologice de la inculpaţii T.G.V.  şi D.C. în vederea introducerea profilelor genetice în S.N.D.G.J.

În ceea ce priveşte latura civilă a procesului penal, se va constata că persoanele vătămate T.I. şi T.I. nu s-au constituit parte civilă, iar persoana vătămată T.A. a solicitat câte 5.000 lei cu titlu de daune morale de la fiecare dintre cei doi inculpaţi.

Cererea formulată de partea civilă cu privire la prejudiciul nepatrimonial este întemeiată, avându-se în vedere că aceasta este mama victimei, context în care suferinţa psihică este de necontestat.

Faţă de acest aspect, în baza art. 19 C.pr.pen. rap. la art. 397 alin.1 C.pr.pen. cu aplic. art. 1357 şi urm.C.civ. se va admite acţiunea civilă formulată de partea civilă T.A. şi va fi obligat inculpatul T.G.V.  la 5.000 lei cu titlu de daune morale către partea civilă T.A., iar inculpatul D.C. în solidar cu partea responsabilă civilmente D.R. la 5.000 lei cu titlu de daune morale către aceeaşi partea civilă.

În baza art. 112 alin. 1 lit. b C.pen. se va dispune confiscarea de la inculpatul D.C.  un topor cu lungime totală de 45 cm, lama de 7cm – corp delict ce a fost folosit la săvârşirea infracţiunii. 

În baza art. 274 alin. 1 C.pr.pen. va fi obligat inculpatul T.G.V.  la 2000 lei cheltuieli judiciare către stat.

În baza art. 274 alin.3 C.p.p. va fi obligat inculpatul D.C. , în solidar cu partea responsabilă civilmente D.R., la plata sumei de 2000 lei cheltuieli judiciare către stat.

În baza art. 272 alin. 1 C.p.p., onorariile avocaţi oficiu în cuantum de 1600 lei vor fi suportate din fondurile Ministerului de Justiţie