Înţelesul noţiunii de „loc public” în accepţiunea art. 152 Cod penal. Reţinerea greşită a circumstanţei agravante prev. de art. 209 alin. 1 lit. e Cod penal în cazul furtului săvârşit din locuinţă.


Potrivit art. 152 lit. a Cod penal, prin „loc public” trebuie înţeles orice loc care prin natura sau destinaţia sa este totdeauna accesibil publicului, chiar dacă nu este prezentă nicio persoană la momentul comiterii faptei. Locuinţa părţii vătămate, de unde inculpatul a sustras un radio şi o haină din piele, nu este loc public.

Prin sentinţa penală nr.132 din 18.02.2008 a Judecătoriei Rădăuţi, a fost condamnat inculpatul R. M. Ş. pentru săvârşirea infracţiunii de furt calificat prev. de art.208, 209 lit.e, i Cod penal cu aplic. art.37 lit.b Cod penal la pedeapsa de 5 ani închisoare privativă de libertate, fiindu-i interzise drepturile prev. de art.64 alin.1 lit.a teza II şi b Cod penal.

Inculpatul a fost obligat să restituie părţii vătămate F. P. un aparat radio şi o haină scurtă de piele sau să-i plătească suma de 1000 lei reprezentând contravaloarea respectivelor bunuri.

Pentru a hotărî astfel instanţa de fond a reţinut că la începutul lunii aprilie 2007, inculpatul a intrat prin efracţie în locuinţa părţii vătămate F. P. din or. Solca de unde a sustras un aparat radio şi o haină scurtă de piele, bunuri ce au fost evaluate de către partea vătămată la suma de 100 lei.

Soluţia a fost confirmată de Tribunalul Suceava care prin decizia penală nr.150 din 12 mai 2008 a respins ca nefondat apelul declarat de inculpat.

Ambele hotărâri au fost recurate de către inculpat care prin intermediul apărătorului le-a criticat ca netemeinice, criticând individualizarea făcută pedepsei, solicitând reducerea cuantumului acesteia motivat şi de prejudiciu modic cauzat prin comiterea faptei.

Examinând recursul se constată că este întemeiat, fiind date motivele de casare prev. de art.3859 pct.14, 17 C.pr.pen., respectiv pedeapsa greşit individualizate şi încadrarea juridică greşită a faptei.

Din lucrările dosarului reiese că inculpatul a fost condamnat deoarece la începutul lunii aprilie 2007, a intrat în locuinţa părţii vătămate de unde a sustras un aparat radio şi o haină din piele.

Articolul 208, 209 alin.1 lit.e Cod penal sancţionează furtul comis în loc public, iar potrivit art.152 Cod penal prin loc public trebuie înţeles orice loc care prin natura sau destinaţia sa este totdeauna accesibil publicului, chiar dacă nu este prezentă nici o persoană la momentul comiterii faptei.

Ori fapta prezentă a fost comisă în locuinţa părţii vătămate, locuinţă care nu este loc public, astfel încât în baza art.38515 pct.2 lit.d C.pr.pen. va fi admis recursul inculpatului, casată în totalitate decizia şi în parte sentinţa, în sensul că se va schimba încadrarea juridică a faptei din infracţiunea de furt calificat prev. de art.208 alin.1, 209 alin.1 lit.e, i Cod penal cu aplic. art.37 lit.b Cod penal în infracţiunea de furt calificat prev. de art.208 alin.1, 209 alin.1 lit.i Cod penal cu aplic. art.37  lit.b Cod penal, infracţiune pentru care inculpatul va fi condamnat.

Ca urmare a obligativităţii schimbării încadrării juridice anterior menţionate, având în vedere şi criteriile de individualizare a pedepsei prev. de art.72 Cod penal, inclusiv cuantumul redus al prejudiciului, instanţa de recurs constată că în cauză se poate proceda la o reindividualizare a pedepsei, în sensul diminuării cuantumului ei.