În aceste conditii, cererea în constatarea nulitatii contractelor de vânzare-cumparare cu privire la spatiile locative + terenuri aferente conform Legii nr. 112/1995, nu poate fi de competenta instantei investite prin norma speciala cu solutionarea contestatiei împotriva refuzului de restituire a imobilului, pentru ca nu opereaza o prorogare de competenta.
În aceste conditii, cererea în constatarea nulitatii contractelor de vânzare-cumparare cu privire la spatiile locative + terenuri aferente conform Legii nr. 112/1995, nu poate fi de competenta instantei investite prin norma speciala cu solutionarea contestatiei împotriva refuzului de restituire a imobilului, pentru ca nu opereaza o prorogare de competenta.
Fiind vorba de o lege speciala, derogatorie sub aspectul subiectelor de drept si al competentei materiale a instantelor judecatoresti de la legea generala (dreptul comun în materie), ea este de stricta interpretare si îsi gaseste aplicatie numai în ipotezele la care se refera (exemplificativ: art. 26 alin. 3), reglementarile sale neputând fi extinse, pe cale de interpretare si la alte categorii de litigii.
Fiind vorba de o lege speciala, derogatorie sub aspectul subiectelor de drept si al competentei materiale a instantelor judecatoresti de la legea generala (dreptul comun în materie), ea este de stricta interpretare si îsi gaseste aplicatie numai în ipotezele la care se refera (exemplificativ: art. 26 alin. 3), reglementarile sale neputând fi extinse, pe cale de interpretare si la alte categorii de litigii.
Pe cale de consecinta, în cauza nefiind aplicabile dispozitiile referitoare la prorogarea de competenta si nici dispozitiile speciale prevazute de art. 26 alin. 3 din Legea nr. 10/2001, care stabilesc instanta competenta în cazul solutionarii contestatiilor formulate de persoanele îndreptatite împotriva deciziilor sau dispozitiilor emise de unitatile detinatoare, actiunea în constatarea nulitatii contractelor de vânzare-cumparare încheiate conform Legii nr. 112/1995 este supusa procedurii reglementate prin legea generala, care este dreptul comun în materia actiunilor în constatarea nulitatilor, respectiv în procedura reglementata prin Codul de procedura civila.
Dispozitiile legale referitoare la citare au caracter imperativ, deoarece au fost prevazute pentru respectarea principiului contradictorialitatii si al dreptului la aparare, astfel ca nesocotirea lor atrage nulitatea hotarârii în conditiile art. 105 alin. (2) Cod procedura civila, în conditiile în care, vatamarea adusa partii nu se poate înlatura decât prin anularea hotarârii.
Dispozitiile legale referitoare la citare au caracter imperativ, deoarece au fost prevazute pentru respectarea principiului contradictorialitatii si al dreptului la aparare, astfel ca nesocotirea lor atrage nulitatea hotarârii în conditiile art. 105 alin. (2) Cod procedura civila, în conditiile în care, vatamarea adusa partii nu se poate înlatura decât prin anularea hotarârii.
Din coroborarea dispozitiilor art. 85 Cod procedura civila cu dispozitiile art. 105 alin. (2) Cod procedura civila rezulta ca, de principiu, justifica un interes legitim în cererea de anulare a hotarârii pronuntate cu încalcarea dispozitiilor referitoare la citare numai partea care nu a fost legal citata, si în raport cu care procedura judiciara nu corespunde exigentelor unui proces echitabil în sensul art. 6 din C.E.D.O., sub aspectul respectarii principiului contradictorialitatii.
Din coroborarea dispozitiilor art. 85 Cod procedura civila cu dispozitiile art. 105 alin. (2) Cod procedura civila rezulta ca, de principiu, justifica un interes legitim în cererea de anulare a hotarârii pronuntate cu încalcarea dispozitiilor referitoare la citare numai partea care nu a fost legal citata, si în raport cu care procedura judiciara nu corespunde exigentelor unui proces echitabil în sensul art. 6 din C.E.D.O., sub aspectul respectarii principiului contradictorialitatii.
Legea nr. 112/1995
Art. 26 din Legea nr. 10/2001
Art. 85, art. 1, Cod procedura civila
Prin actiunea înregistrata pe rolul Tribunalului Constanta sub nr. 7310/118/2010, reclamantii D.N., D.R.C. si P.E., în contradictoriu cu pârâtii Municipiul Mangalia prin Primar, Consiliul Local Mangalia, Serviciul Public A.D.P.P. Mangalia, P.I. si P.G., au solicitat instantei sa constate nulitatea contractelor de vânzare-cumparare nr. 72/16.12.1998 si nr. 73/16.12.1998.
În motivarea actiunii, s-a învederat ca imobilul, în suprafata totala de 300 m.p. si constructii, situat în Mangalia, strada O. nr. 6, actualmente nr. 8, a apartinut autorului reclamantilor D.C. Imobilul a trecut în proprietatea statului în aplicarea Decretului nr. 111/1951. Din întregul imobil doua apartamente, împreuna cu terenul aferent, au fost înstrainate, în baza Legii nr. 112/1995, persoanelor fizice pârâte. Apreciaza reclamantii ca actele de vânzare-cumparare a caror nulitate se solicita a se constata au fost încheiate de un non dominus, în frauda dreptului de proprietate al reclamantilor.
În sedinta publica din data de 9.09.2010 reclamantii si-au pretuit valoarea obiectului litigiului la suma de 5.000.000.001 lei ROL. Fata de obiectul litigiului si având în vedere ca pârâtii, prezenti personal, nu au contestat valoarea indicata, dar nici nu au sustinut-o, solicitând instantei sa administreze probe în dovedirea acesteia, s-a administrat proba cu înscrisuri.
Fata de valoarea rezultata din înscrisurile depuse, a obiectului litigiului, în sedinta publica din data de 07.10.2010, instanta a invocat exceptia necompetentei materiale a Tribunalului Constanta, prin prisma dispozitiilor art. 158 Cod procedura civila.
Prin sentinta civila nr. 1574/7.10.2010 pronuntata de Tribunalul Constanta, s-a admis exceptia de necompetenta materiala a acestei instante si s-a declinat cauza Judecatoriei Constanta, conform art. 158 Cod procedura civila coroborat cu art. 2 alin. (1) lit. „a” Cod procedura civila.
Pentru a pronunta aceasta solutie, prima instanta a retinut, în esenta, ca actiunea în nulitatea contractelor de vânzare-cumparare încheiate conform Legii nr. 112/1995 este o actiune patrimoniala, iar instanta competenta sa o solutioneze se determina în functie de criteriul valoric. Cum valoarea imobilelor – constructii si teren – înstrainate pârâtilor chiriasi în baza contractelor de vânzare-cumparare nr. 72/16.12.1998 si nr. 73/16.12.1998 este inferioara pragului de 500.000 lei, a concluzionat Tribunalul Constanta ca instanta competenta sa solutioneze aceasta actiune este Judecatoria Constanta, conform art. 1 alin. (1) din Codul de procedura civila coroborat cu art. 2 alin. (1) lit. „b” Cod procedura civila.
Împotriva acestei sentinte, în termen legal, au declarat recurs reclamantii D.N., D.R.C. si P.E., care au criticat-o pentru nelegalitate conform art. 304 pct. 5, 8 si 9 Cod procedura civila, pentru urmatoarele motive:
1. Hotarârea primei instante este lovita de nulitate conform art. 304 pct. 5 Cod procedura civila, întrucât a fost pronuntata fara citarea pârâtilor L.G., L.A. si L.M.I., desi se dispusese introducerea lor în cauza în calitate de pârâti – succesori ai defunctei Pârlogeanu Ioana, înca de la termenul de judecata din 9 septembrie 2010.
2. Exceptia de necompetenta materiala a Tribunalului Constanta a fost prematur solutionata, în conditiile în care obiectul material al cererii de chemare în judecata a fost nedecis, fiind depuse la dosar trei variante ale contractelor de vânzare-cumparare defaimate de reclamanti.
3. Instanta de judecata nu se poate substitui disponibilitatii partii, dar poate cere lamuriri completatoare care si ele pot conduce la repudierea conduitei procesuale a partii, abuziv construite (art. 723 Cod procedura civila).
Prin întâmpinare intimatii pârâti Municipiul Mangalia, Consiliul Local al Municipiului Mangalia si Serviciul Public ADPP Mangalia au solicitat respingerea recursului ca nefondat, întrucât valoarea imobilelor ce au format obiectul contractelor de vânzare-cumparare contestate de reclamanti este inferioara sumei de 500.000 lei.
Analizând legalitatea hotarârii recurate în raport de criticile reclamantilor, se constata ca recursul este nefondat pentru urmatoarele considerente:
1. Criticile ce vizeaza nulitatea hotarârii primei instante în conditiile art. 304 pct. 5 Cod procedura civila se retin a fi nefondate.
Principiul contradictorialitatii – garantie a procesului echitabil în sensul art. 6 din C.E.D.O. a fost definit de Curtea Europeana a Drepturilor Omului ca fiind „sarcina judecatorului de a veghea ca toate elementele susceptibile sa influenteze solutionarea pe fond a litigiului sa faca obiectul unei dezbateri în contradictoriu între parti” (C.E.D.O. – Barbesa, Messegue si Jaborda contra Spania, hotarârea din 6 decembrie 1988, Seria A nr. 146, par. 78).
Nicio masura nu poate fi dispusa de instanta fara a le acorda partilor dreptul de a se apara.
De aici decurge si existenta unei legaturi indisolubile între principiul contradictorialitatii si principiul dreptului la aparare.
Pentru ca partile sa aiba posibilitatea efectiva de a discuta în contradictoriu toate elementele cauzei trebuie sa fie încunostintate în timp util despre existenta si obiectul litigiului, despre locul si data solutionarii acestuia.
În acest sens art. 85 Cod procedura civila prevede ca instanta nu poate hotarî asupra unei cereri decât dupa citarea sau înfatisarea partilor, afara daca legea nu dispune altfel.
Prin urmare, anularea hotarârii judecatoresti conform art. 304 alin. (5) Cod procedura civila trebuie sa fie justificata în persoana partii care singura se poate prevala de neregularitatile procedurale prevazute de lege. A decide altfel ar însemna sa se accepte ca prevederile respective sa profite celor care au beneficiat de respectarea drepturilor lor procesuale si dimpotriva sa prejudicieze partile ale caror interese procesuale au fost încalcate, dar care nu au înteles sa le invoce deoarece au obtinut în final câstig de cauza si nu mai au interes juridic în promovarea dreptului vatamat.
În speta se retine ca la termenul de judecata din data de 9 septembrie 2010 reclamantii si-au precizat cererea în sensul ca solicita sa se judece si în contradictoriu cu pârâtii L.G., L.A. si L.M.I., succesorii cumparatoarei P.I., decedata la 16.03.2004, anterior promovarii actiunii reclamantilor. L.G., prezenta în instanta la termenul din 9 septembrie 2010 a luat termen în cunostinta conform art. 153 alin. (1) Cod procedura civila, nemaifiind necesara citarea ei pentru urmatorul termen.
În ceea ce îi priveste pe pârâtii L.A. si L.M.I., acestia nu au fost legal citati pentru termenul de judecata din 7 octombrie 2010, la care s-a solutionat exceptia de necompetenta materiala a Tribunalului Constanta, dar acesti pârâti nu au înteles sa declare recurs si sa invoce încalcarea drepturilor lor procesuale, situatie în care, nefiind reclamata vatamarea ce li s-a produs, curtea nu poate anula hotarârea judecatoreasca la solicitarea partii adverse, care nu a triumfat în proces.
2. Nici criticile ce vizeaza solutionarea gresita a exceptiei de necompetenta materiala a Tribunalului Constanta în raport de valoarea obiectului actiunii dedusa judecatii de reclamanti nu pot fi primite ca fondate.
Reclamantii au dedus judecatii o actiune în anularea contractelor de vânzare-cumparare nr. 72/16.12.1998 si nr. 73/16.12.1998, contracte ce au ca obiect o unitate locativa cu o suprafata de 52,29 m.p. (2 camere, bucatarie si anexe) si teren aferent de 43 m.p. indiviz, si respectiv o alta suprafata locativa cu o suprafata utila de 18,45 m.p. (2 camere si dependinte) cu terenul aferent de 12,9 m.p., situate în Mangalia, strada O. nr. 6.
Constatând ca cererea introductiva nu contine elemente cu privire la pretuirea bunurilor ce fac obiectul contractelor de vânzare-cumparare a caror anulare s-a solicitat, instanta de fond a pus în dezbaterea partilor acest aspect, ce are relevanta asupra determinarii competentei materiale a Tribunalului Constanta, competenta de ordine publica, ce poate fi pusa în discutie de catre instanta din oficiu, în virtutea rolului sau activ consacrat de art. 129 Cod procedura civila.
În conditiile în care reclamantii si-au pretuit valoarea imobilelor la 500.001lei, în mod evident pentru a atrage competenta Tribunalului Constanta, instanta de fond a solicitat în mod judicios administrarea de probatorii, pe acest aspect, competenta materiala fiind, asa cum am aratat, de ordine publica.
Nu se poate retine ca fiind solutionata prematur exceptia de necompetenta materiala a Tribunalului Constanta în raport de obiectul cererii precizat de reclamanti, cât si fata de înscrisurile emise de Camera Notarilor Publici Constanta, cât timp din cererea de chemare în judecata rezulta cu claritate obiectul actiunii, cât si faptul ca reclamantii nu au solicitat în completarea înscrisurilor emise de Camera Notarilor Publici alte probe cu înscrisuri sau expertiza de evaluare a imobilului vândut, în concluziile orale pe aceasta exceptie aratând ca „lasa la aprecierea instantei solutionarea acestor aspecte”.
Referitor la modalitatea de solutionare a exceptiei de necompetenta materiala a Tribunalului Constanta, curtea retine ca s-a stabilit în mod judicios ca în raport de natura cererii si de valoarea obiectului contractelor de vânzare-cumparare a caror anulare s-a solicitat, competenta apartine Judecatoriei Constanta.
Problema care se pune în legatura cu aceasta cerere este aceea a primei instante competente sa solutioneze cauza, având în vedere atât natura juridica a actului defaimat ca fiind nul, cât si invocarea ca temei al nulitatii a unei norme care se regaseste într-o lege speciala.
În speta, cererea de constatare a nulitatii actelor juridice de înstrainare încheiate de catre pârâti pentru imobilul preluat abuziv a fost formulata pe cale separata de contestatia împotriva deciziei unitatii detinatoare reglementata de art. 26 din Legea nr. 10/2001, cererea de restituire a imobilului având prin urmare un caracter principal, de sine statator. Oricum, o asemenea cerere vizând constatarea nulitatii contractelor de vânzare-cumparare are caracter prejudicial fata de cea privind solutionarea notificarii deoarece, potrivit dispozitiilor art. 47 alin. 2 din Legea nr. 10/2001, în situatia în care a fost exercitata o actiune în constatarea nulitatii actului de înstrainare, procedura administrativa este suspendata pâna la solutionarea irevocabila a acesteia.
Prin dispozitiile Legii nr. 10/2001 s-a prevazut o procedura judiciara derogatorie sub anumite aspecte de la procedurile judiciare comune.
Astfel, prin actul normativ mentionat, cât priveste dispozitiile ori deciziile emise de unitatile detinatoare ale imobilelor preluate în mod abuziv, s-a instituit o procedura legala în care acestea pot fi contestate de persoanele îndreptatite.
Pentru aceasta categorie de litigii a fost stabilita si o competenta materiala speciala, derogatorie de la cea reglementata prin normele de drept comun, în favoarea sectiei civile a tribunalului în a carui circumscriptie se afla sediul unitatii detinatoare.
Pe cale de consecinta, în cauza nefiind aplicabile dispozitiile referitoare la prorogarea de competenta si nici dispozitiile speciale prevazute de art. 26 alin. 3 din Legea nr. 10/2001, care stabilesc instanta competenta în cazul solutionarii contestatiilor formulate de persoanele îndreptatite împotriva deciziilor sau dispozitiilor emise de unitatile detinatoare, actiunea în constatarea nulitatii contractelor de vânzare-cumparare încheiate conform Legii nr. 112/1995 este supusa procedurii reglementate prin legea generala, care este dreptul comun în materia actiunilor în constatarea nulitatilor, respectiv în procedura reglementata prin Codul de procedura civila.
În acest sens s-a pronuntat Înalta Curte de Casatie si Justitie în mai multe decizii de speta (decizia civila nr. 1261/12.02.2004 publicata în F. Costiniu, „Legea nr. 10/2001 – Jurisprudenta la zi a Înaltei Curti de Casatie si Justitie în materia imobilelor preluate abuziv”– pag. 487).
Actiunea în constatarea nulitatii absolute a contractelor de vânzare-cumparare reprezinta o actiune evaluabila în bani, deoarece prin intermediul ei se urmareste, de fapt, valorificarea unui drept patrimonial.
Actiunea are caracter patrimonial chiar daca în cadrul ei nu se solicita repunerea partilor în situatia anterioara, întrucât efectul patrimonial se realizeaza prin însusi faptul desfiintarii actelor de înstrainare.
Prin decizia civila nr. 39/9 iunie 2008 pronuntata într-un recurs în interesul legii, Înalta Curte de Casatie si Justitie a statuat ca, în vederea determinarii competentei materiale de solutionare în prima instanta si a cailor de atac, sunt evaluabile în bani litigiile civile si comerciale având ca obiect constatarea existentei sau inexistentei unui drept patrimonial, constatarea nulitatii, anularea unor acte juridice privind drepturi patrimoniale, indiferent daca este formulat petitul accesoriu privind restabilirea situatiei.
Prin urmare, competenta de solutionare a cauzei se va stabili în raport de valoarea obiectului litigiului dedus judecatii.
Cum în speta valoarea celor doua spatii locative înstrainate si a terenurilor aferente este inferioara valorii de 500.000 lei, în mod judicios Tribunalul Constanta a constatat ca îi revine Judecatoriei Constanta competenta de solutionare în prima instanta a acestei cereri.
