Prin sentinţa penală nr. 593 din data de 6 mai 2009, pronunţată de Judecătoria Tg. Mureş, în dosarul penal 3323/320/2008, instanţa, în baza art. 197 alin. 1,4 Cod procedură penală, raportat la art. 257 Cod procedură penală, a admis excepţia nulităţii relative referitoare la prezentarea materialului de urmărire penală privind pe inculpatul Xx.
În baza art. 332 alin. 2 Cod procedură penală a dispus restituirea cauzei privind pe inculpatul XX(fiul lui xx, născut la data de 3o decembrie 1965 în mun. Târgu-Mureş, jud. Mureş, cu domiciliul în Târgu Mureş,) trimis în judecată pentru săvârşirea infracţiunii de reţinere şi nevărsare a sumelor reprezentând impozite sau contribuţii cu reţinere la sursă, infracţiune prevăzută de art. 6 din Legea 241/2005 cu aplicarea art. 41 alin. 2 Cod penal, către Parchetul de pe lângă Judecătoria Târgu Mureş, în vederea refacerii urmăririi penale.
Pentru a pronunţa această hotărâre instanţa de fond a reţinut faptul că prin rechizitoriul din data de 11 aprilie 2008 emis în dosarul nr. 2917/P/2006 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Târgu Mureş, s-a dispus punerea în mişcare a acţiunii penale şi trimiterea în judecată a inculpatului XX, cercetat sub aspectul săvârşirii infracţiunii de reţinere şi nevărsare a sumelor reprezentând impozite sau contribuţii cu reţinere la sursă, infracţiune prevăzută de art. 6 din Legea 241/2oo5 cu aplicarea art. 41 alin. 2 Cod penal.
S-a reţinut, în rechizitoriu, că inculpatul XXîn calitate de administrator al SC „Bllu” SRL, în perioada 1 mai 2oo4 – 28 februarie 2oo6, în baza aceleiaşi rezoluţii infracţionale, a dispus reţinerea şi nevirarea la bugetele speciale a contribuţiilor cu reţinere la sursă în cuantum de 91.321 lei.
La termenul de judecată din data de 18 februarie 2oo9 inculpatul, prin apărător, a invocat oral şi în scris excepţia nulităţii relative referitoare la prezentarea materialului de urmărire penală, iar din analiza actelor şi lucrărilor dosarului, prima instanţă a reţinut următoarele:
Potrivit dispoziţiilor art. 257 Cod procedură penală, după terminarea actelor de cercetare penală „procurorul, primind dosarul, îl cheamă pe învinuit şi îi prezintă materialul de urmărire penală potrivit dispoziţiilor art. 25o şi următoarele, care se aplică în mod corespunzător.” De asemenea, art. 25o Cod procedură penală dispune că „după punerea în mişcare a acţiunii penale, dacă au fost efectuate actele de urmărire penală necesare, organul de cercetare penală cheamă pe inculpat în faţa sa şi:
a) îi pune în vedere că are dreptul de a lua cunoştinţă de materialul de urmărire penală, arătându-i şi încadrarea juridică a faptei săvârşite;
b) îi asigură posibilitatea de a lua de îndată cunoştinţă de material. Dacă inculpatul nu poate să citească, organul de cercetare penală îi citeşte materialul;
c) îl întreabă, după ce a luat cunoştinţă de material, dacă are de formulat cereri noi sau dacă voieşte să facă declaraţii suplimentare.”
Prin urmare, acest moment procesual situat spre finalul urmăririi penale are o semnificaţie deosebită în asigurarea dreptului la apărare al inculpatului sau a învinuitului, deoarece la acest moment se permite persoanei urmărite penal să ia cunoştinţă de întregul material probator strâns de organele judiciare în favoarea sau în defavoarea sa şi să aprecieze, în funcţie de acest lucru, dacă mai are alte explicaţii de dat, excepţii de invocat sau cereri în probaţiune de formulat, astfel cum prevede art. 252 Cod procedură penală.
Pentru realizarea adecvată a funcţiei acestui moment procesual, se impune prin urmare prezenţa personală a persoanei urmărite penal, cazurile în care nu se procedează la prezentarea materialului de urmărire penală fiind acelea arătate în art. 254 Cod procedură penală, mai precis când inculpatul sau învinuitul este dispărut ori se sustrage de la chemarea organului judiciar.
În cauza concretă, prima instanţă a apreciat că nu există date că inculpatul Xxs-ar fi sustras de la chemările organului judiciar sau ar fi fost dispărut, prin urmare, inculpatul trebuia să fie prezent personal la prezentarea materialului de urmărire penală şi, în acest scop, el trebuia să fie chemat. Or, această „chemare” trebuie să respecte normele prevăzute în art. 175 – 184 Cod procedură penală inclusiv cele din art. 177 alin. 1 şi 2 Cod procedură penală.
În cursul urmăririi penale inculpatul a fost citat, inclusiv pentru prezentarea materialului de urmărire penală, la adresa din Târgu Mureş, str.. Însă, inculpatul a indicat în declaraţia sa scrisă personal (fila 15) o altă adresă, mai precis Târgu Mureş, , jud. Mureş. În legătură cu acest aspect, prima instanţă a constatat că în declaraţia inculpatului consemnată în formularul tip şi scrisă de către organele de cercetare penală (filele 19,-2o) la rubrica „domiciliul/reşedinţa” se menţionează adresa inculpatului, dar cifra care indică numărul de apartament este scrisă într-o manieră care este de natură să creeze confuzie dacă este vorba de cifra 2 sau 3.
Urmare a acestui aspect inculpatul a fost citat pe parcursul urmăririi penale la adresa Târgu Mureş, , jud. Mureş, inclusiv mandatul de aducere fiind emis cu menţiunea acestei adrese.
Or, menţionarea unei adrese greşite în cuprinsul actelor procedurale prin care inculpatul este chemat să se prezinte în faţa organelor judiciare, eroare neimputabilă inculpatului, echivalează cu greşita citare a acestuia şi deci reprezintă o încălcare a dispoziţiilor legale care reglementează desfăşurarea procesului penal, deoarece greşita citare a inculpatului reprezintă în sine o nerespectare a dispoziţiilor legale dar şi iradiază asupra legalităţii procedurii prezentării materialului de urmărire penală.
Această încălcare a dispoziţiilor legale a cauzat inculpatului o vătămare care constă în încălcarea dreptului său la apărare, dar în acelaşi timp l-a lipsit pe acesta de posibilitatea de a propune noi probe în faza de urmărire penală. Or, acest lucru nu poate fi considerat ca remediat prin aceea că inculpatul are dreptul deplin de a propune orice alte probe consideră ca fiind utile în faza de judecată, deoarece există întotdeauna posibilitatea că, urmare a noilor probe propuse de către persoana urmărită penal, să se dovedească nevinovăţia acestuia şi deci să se dispună scoaterea de sub urmărire penală. În această situaţie persoana urmărită penal nu mai este trimisă în judecată şi, bineînţeles, această situaţie este mai favorabilă acestuia decât situaţia în care este trimis în judecată şi, ulterior, achitat.
Din acest punct de vedere, nu interesează numai soluţia dispusă în cauză cât şi momentul în care intervine aceasta. Prin urmare, deşi atât soluţia de scoatere de sub urmărire penală cât şi soluţia de achitare au aceiaşi semnificaţie de drept substanţial, adică nevinovăţia inculpatului, totuşi nu este lipsit de importanţă dacă această soluţie intervine mai devreme în procesul penal sau mai târziu. Or, această împrejurare constituie o atingere adusă drepturilor şi intereselor legitime ale inculpatului în procesul penal.
După cum s-a arătat mai sus această vătămare nu poate fi înlăturată altfel decât prin anularea actului, nefiind admisibil a se considera că deficienţele de ordin procedural a acestui moment din cursul urmăririi penale pot fi remediate în faza de judecată.
Faţă de cele arătate mai sus, prima instanţă, în baza art. 197 alin. 1 şi 4 Cod procedură penală raportat la art. 257 Cod procedură penală a admis excepţia nulităţii relative referitoare la prezentarea materialului de urmărire penală privind pe inculpatul Xx şi, în consecinţă, în baza art. 332 alin. 2 Cod procedură penală a restituit cauza privind pe inculpatul Xxtrimis în judecată pentru săvârşirea infracţiunii de reţinere şi nevărsare a sumelor reprezentând impozite sau contribuţii cu reţinere la sursă, infracţiune prevăzută de art. 6 din Legea 241/2005 cu aplicarea art. 41 alin. 2 Cod penal, către Parchetul de pe lângă Judecătoria Târgu Mureş, în vederea refacerii urmăririi penale.
Împotriva acestei hotărâri, în termen legal, a declarat recurs Parchetul de pe lîngă Judecătoria Tg. Mureş invocând netemeinicia ei sub aspectul restituirii cauzei la procuror, solicitând astfel casarea şi trimiterea cauzei spre rejudecare, cu obligarea inculpatului la plata cheltuielilor judiciare. Astfel, s-a solicitat să se constate că, din înscrisul de la fila 18 din dosarul de urmărire penală rezultă că inculpatul s-a obligat să anunţe în scris, în termen de 3 zile, orice schimbare de domiciliu şi de asemenea, în urma verificărilor efectuate de către organele abilitate, s-a constatat că inculpatul a locuit la adresa indicată, până în cursul anului 2005, când a divorţat, mutându-se de acolo, iar cu noul proprietar al imobilului, nu a avut nici o înţelegere în scopul ridicării corespondenţei (filele 3-11).
Examinând recursul declarat, prin prisma motivelor invocate, dar şi din oficiu, relative la normele procedurale care reglementează asistenţa juridică a inculpaţilor şi învinuiţilor minori, conform prevederilor art. 3856 alin. 3 Cod procedură penală şi art. 38514 Cod procedură penală, instanţa de control judiciar îl găseşte fondat,pentru următoarele considerente:
Prevederile art. 177 alin. 1 şi 2 Cod procedură penală stabilesc în mod expres care este locul de citare al părţilor în procesul penal, dar aceste dispoziţii trebuie avute în vedere şi prin prisma dispoziţiilor art. 177 alin. 3 Cod procedură penală şi art.180 Cod procedură penală, fiind evident faptul că inculpatul nu poate invoca propria-i cuplă în neîndeplinirea procedurii de citare.
Astfel, în declaraţia scrisă personal, aflată la fila 15 din dosarul de urmărire penală, inculpatul a indicat, într-adevăr ca adresă a sa, cea din Tg. Mureş, str. Măgurei nr. 5 ap. 3, iar ulterior, în declaraţia dată pe formular tipizat, aflată la fila 19 din dosarul de urmărire penală, s-a menţionat ca adresă a sa, cea din Tg. Mureş, str. Măgurei nr. 5 ap. 2, la această din urmă adresă fiind citat pentru data de 28 martie 2008, în vederea prezentării materialului de urmărire penală. În acest context, s-a dispus şi aducerea silită a acestuia, ocazie cu care s-a întocmit procesul-verbal de neexecutare a mandatului de aducere (fila 146 din dosarul de urmărire penală), ocazie cu care s-a menţionat faptul că în imobilul respectiv inculpatul nu mai locuieşte de aproximativ 5 ani de zile, respectiv de la momentul la care a divorţat.
Totodată, şi în faza de judecată în prima instanţă, inculpatul a fost citat de la aceeaşi adresă – Tg. Mureş, , de la care procedurile s-au întors cu menţiunea că destinatarul şi-a schimbat adresa, iar de la termenul de judecată din data de 12 noiembrie 2008, inculpatul a fost citat de la adresa din mun. Tg. Mureş, , adresă de la care, de asemenea, citaţiile au fost restituite cu menţiunea „destinatar mutat” (filele 185-186, 190-191).
În aceeaşi ordine de idei, s-a dispus şi aducerea silită a inculpatului, respectiv cu mandat de aducere, fiind întocmite procese-verbale de neexecutare de la ambele adrese, ocazie cu care s-a constatat că inculpatul nu mai locuieşte Tg. Mureş, fiind mutat de acolo de aproximativ 4-5 ani de zile (filele 196-198).
Întrucît la dosarul cauzei inculpatul a continuat să depună acte în care îşi indica aceeaşi adresă din Tg. Mureş, a fost citat în continuare de la adresa respectivă, de la care, în continuare citaţiile au fost restituite cu menţiunea că destinatarul este mutat ( filele 209-210, 224, 243, 247).
Aşadar, din toate aceste acte reiese în mod cert faptul că inculpatul, deşi nu mai locuieşte la adresa pe care chiar el a indicat-o, a solicitat să fie citat în continuare de la acea adresă, deşi existau date că este mutat de acolo, el neînţelegînd astfel să-şi îndeplinească obligaţia prevăzută de art. 177 alin. 3 Cod procedură penală, astfel încît nu poate invoca în apărarea sa propria-i turpitudine. Inculpatul a insistat să fie citat de la o adresă la care nu mai locuieşte de mai mulţi ani, aspect despre care există dovezi clare în acest sens, susţinînd apoi că întreaga corespondenţă trimisă acolo, era ridicată de fosta soţie, care i-ar fi predat-o, dar aceste aspecte nu rezultă din nici un act, mai ales că din procesele-verbale de la filele 196-198 rezultă în mod cert că ap. nr. 3 a fost vîndut familiei Balogh Janos care locuieşte acolo de cca. 4 ani de zile
Avînd în vedere împrejurarea că normele care privesc citarea părţi inculpatului, sunt norme a căror nesocotire este sancţionată cu nulitatea relativă a actului astfel efectuat şi că încălcarea lor poate fi invocată doar de partea interesată, în speţă inculpatul, sub rezerva dovedirii vătămării, tribunalul, ca instanţă de recurs, va constata că în speţă nu sunt incidente prevederile art. 197 alin. 2 Cod procedură penală, cu raportare la art. 177 alin. 1,2 Cod procedură penală, aşa cum a reţinut şi prima instanţă.
Sintetizând cele anterior expuse, instanţa de control judiciar, în temeiul art. 38515 pct. 1 lit. c Cod procedură penală, va admite recursul declarat de Parchetul de pe lîngă Judecătoria Tg. Mureş, împotriva sentinţei penale nr. 593 din data de 6 mai 2009 pronunţată de Judecătoria Tg. Mureş, în dosarul penal nr. 3323/320/2008, urmînd a casa integral hotărârea atacată şi a dispune trimiterea cauzei spre continuarea judecăţii primei instanţe, respectiv Judecătoriei Tg. Mureş.
În baza art.192 alin.3 Cod procedură penală, cheltuielile judiciare, din recurs, în sumă de 260 lei vor rămâne în sarcina statului, din care onorariile avocaţilor din oficiu se vor avansa Baroului Mureş din fondul special al Ministerului Justiţiei.
