Citarea legală a părţilor. Consecinţe
Curtea de Apel Iaşi a admis recursul formulat de B.Şt. contra sentinţei civile nr. 192/COM/26.05.2005 a Tribunalului Iaşi, judecător sindic, pe care a casat-o trimiţând cauza spre rejudecare la aceeaşi instanţă respingând excepţiile formulate de M.R.V. pentru următoarele considerente:
Prin contractul autentificat sub nr. 1057/12.04.2000, recurentul B.Şt. a vândut apartamentul nr. 1 din Iaşi, str. Nicolina nr. 8, bl. 577, sc. A, etj. 4, fost sediu al SC TARA IMPEX SRL.
Conform actului adiţional (fila 96 dosar), au intervenit modificări în statutul şi actul e societate al SC TARA IMPEX SRL printre care şi retragerea administratorului recurent B.Şt. şi a asociaţilor D.S.G., P.M., P.I. şi H.T.-D., fiind cooptaţi M.R.-V. şi SC COMEXIM SRL Iaşi.
Totodată, este numit administrator M.R-V. prin retragerea lui B.Şt. şi se cesionează de către cei care se retrag noilor cooptaţi întreg capitalul social, respectiv 20 părţi sociale în valoare de 2.000.000 lei.
La punctul 6 din actul adiţional se prevede că, toate obligaţiile faţă de cei care cesionează către cei cărora li se cesionează şi ale lor faţă de societate încetează.
De asemenea, la punctul 7 din actul adiţional, se precizează că noul administrator M.R.-V. a luat cunoştinţă de situaţia financiar-contabilă a societăţii, de debitele şi creditele societăţii, precum şi a contractelor în curs de derulare.
Prin acest act adiţional se schimbă sediul social în Iaşi, str. Sărăriei nr. 58.
În urma investigaţiilor făcute de Direcţia de Control Fiscal din cadrul D.G.F.P. Iaşi s-a stabilit sediul societăţii în Iaşi, str. Sărărie nr. 58 şi că administrator este M.R.-V. în condiţiile stabilite de actele la care s-a făcut referire mai sus (fila 98 dosar).
Deşi prin adresa nr. 59220/12.07.2004 (fila 56 dosar fond), A.F.P. Iaşi comunică lichidatorului judiciar că SC TARA IMPEX SRL nu are datorii faţă de stat, ulterior, la 09.02.2005 formulează cerere către judecătorul sindic din cadrul Tribunalului Iaşi că se înscrie în tabelul creditorilor cu creanţa de 553.077.635 lei (fila 91-92 dosar fond) şi solicită antrenarea răspunderii fostului şi actualului administrator.
Administratorul actual M.R.-V. nu s-a prezentat la judecata de fond şi nici nu a luat legătura cu lichidatorul judiciar.
Dacă Administraţia Finanţelor Publice şi lichidatorul judiciar ar fi făcut toate demersurile cu putinţă, avea posibilitatea să constate că, din moment ce recurentul şi-a cesionat acţiunile societăţii împreună cu ceilalţi asociaţi, s-a schimbat sediul societăţii care a vândut şi s-a stabilit sediul în Iaşi, str. Sărăriei nr. 58, să-i afle domiciliul actual unde să fie citat (Iaşi, str. Titu Maiorescu nr. 11.
Cu toate că în actele societăţii cesionate recurentul este înscris corect cu numele B, greşit la termenul când s-a judecat pricina a fost citat cu alt nume, tot astfel fiind înscris şi în minută şi hotărârea recurată, precum şi în comunicarea hotărârii (fila 107, 110, 112 şi 117 dosar fond), nulitate prevăzută de art. 100 Cod procedură civilă.
Neprocedând legal şi continuând să-l citeze la vechiul sediu în Iaşi, str. Nicolau nr. 8, bl. 57, sc. A, etj. 4 care a fost vândut, recurentul a declarat recurs în termen legal, cu atât mai mult cu cât a aflat de soluţia judecătorului sindic cu ocazia executării silite.
Aşa fiind, recursul a fost declarat în termen şi este motivat in extenso, arătându-se în concret motivele pe care se întemeiază, cu toate că în această materie instanţa poate şi din oficiu să examineze şi alte motive prin punerea în dezbaterea părţilor.
(Decizia comercială nr. 133/18.04.2006 a Curţii de Apel Iaşi)